DRAMA UNUI ACROBAT

Acest bloog prezinta personalitatea unui om care si-a dedicat intreaga viata pentru a creea bucurie in sufletele oamenilor si a alunga tristetea din sufletul acestora, ba mai mult de a fi intotdeauna o mare bucurie pentru copiii care-l priveau extaziati. Insa, anumiti oameni rai cu sufletul negru de invidie si ura, au facut tot ce au putut pentru a-l impiedica pe cel a carui inima vibra de emotia celor care radeau si bateau din palme.

vineri, 13 aprilie 2012

DRAMA UNUI ACROBAT






















Bun găsit dragi prieteni 
Nu există nici fericire, nici nenorocire pe lume
Există doar compararea stării cu cealaltă şi atâta tot
Doar cel ce a simţit nefericirea cea mai cumplită
 Este în stare să simtă cea mai mare fericire 




Puiu la New York 


Stimați cititori,

Vă rog să-mi acordați câteva momente din timpul dumneavoastră pentru a simți, prin cuvinte și imagini, o mică parte din umilința, durerea fizică și discriminarea pe care am fost nevoit să le îndur din partea celor care aveau obligația să mă ajute, dar nu au făcut-o.

Mă numesc Oprea Vasile, prietenii îmi spun Puiu. M-am născut pe 22 ianuarie 1958, într-un cartier al Bucureștiului, România. Sunt un fost sportiv de performanță, practicând înot, atletism și haltere la cluburile Olimpia și Steaua din București. 


La vârsta de 17 ani, am absolvit o școală profesională de instalații de apă și gaze. Tot la acea vârstă, am început pregătirea ca acrobat la Circul Globus din București, alăturându-mă trupelor de acrobați la basculă: Frații Tudorică, Chirilă, Sandi Crețu și alții.



Oprea Puiu 1974

Printr-o întâmplare fericită, am cunoscut acrobații Dupleac Gheorghe (Jori) și Momiana Dimitruva din Bulgaria, care erau căsătoriți de doar câteva zile, dar lucrau împreună de mulți ani. 


Jori era mai în vârstă decât mine cu aproximativ 27-28 de ani. Tot în acel an, eu și Momiana Dimitruva am obținut atestate de artiști liber-profesioniști, categoria I, acordate de comisii formate din mari artiști ai vremii, sub președinția renumitului magician Iosefini.




Recunosc cu mâna pe inimă că perioada 1975-1985 a fost și va rămâne cea mai frumoasă din viața mea ca artist, fiind membru al celebrului "Trio Corona". Chiar dacă eram încă sportiv la Clubul Steaua București, doamna ministru Suzana Gâdea, care la acea vreme conducea Ministerul Culturii, a fost impresionată de spectacolul nostru. 


Drept urmare, mi se facilita scoaterea din producție pentru a putea participa, alături de colegii mei din "Trio Corona", la diverse evenimente private ale demnitarilor regimului comunist, alături de alți artiști de renume ai României.....



Oprea Puiu anul 1976

Această poveste ar fi trebuit să o scriu cu mulți ani în urmă, recunosc. Din păcate, am tot amânat pentru a-mi putea cumpăra un laptop și un calculator, învățând să le folosesc astfel încât să pot scrie această mărturie. Eu sunt autorul și povestitorul, iar dovezile pe care le prezint sper să ofere credibilitate relatării mele.

Sunt un fost artist acrobat, liber-profesionist, iar între anii 1987-1992 am fost "porter" în două trupe celebre la acea vreme: trupa de acrobații la basculă Moșoianu, în vara anului 1987, și trupa de acrobații la basculă Constantin, între anii 1988-1992. 

Sincer să fiu, acrobațiile la basculă nu mi-au plăcut niciodată, dar am încercat să mă integrez, deoarece era o modalitate facilă de a pleca peste ocean în acea perioadă comunistă. Nu voi da nume, dar am văzut trupe de basculă formate din 10-11 persoane, cu numere de excepție, de nota 10+. Eu, însă, am ajuns întro-o trupă cu nume celebru, dar fără valoare.

Aceasta este povestea mea, spusă cu sinceritate și speranța că va fi citită cu atenție și înțeleasă de cei care doresc să descopere realitățile lumii artistice din acea perioadă.




Trio Corona Oprea Puiu la bază

Respect maxim pentru toți membrii acrobați care au realizat acel superb record mondial cu coloana de șapte – sper să nu greșesc. Repet, respect maxim doar pentru acei membri care s-au aflat în manej și au obținut acel record mondial, nu și pentru Moșoianu.

Moșoianu, după acel record de talie mondială, și-a mai format încă trei sau patru trupe, păstrându-l doar pe bunul meu prieten, Porterul Cristi, și pe Gabriela Bică. 

De cel puțin cincisprezece ori l-am întrebat pe Moșoianu cum să procedez, ce să fac, cum să urmăresc voltijorul, deoarece, până atunci, făcusem cu totul altceva, complet diferit. 


Moșoianu, drept răspuns, își ridica maieul și-mi arăta urmele de la anumite operații, văitându-se de nenumărate afecțiuni.




La un moment dat, Cristi, enervat și văzându-mi umerii însângerați, a început să mă ghideze. Din acea clipă, Cristi era mereu cu un deget pe mijlocul și pe brațul meu, controlându-mi fiecare mișcare și șoptindu-mi la ureche tot ceea ce trebuia să fac. 

Transpirați, obosiți, dar eram perfect pregătit să prind coloana de cinci, la fotoliu de trei-patru ori la rând. Și am reușit – în maximum două săptămâni.

Anii 1987-1988. De la Moșoianu am trecut la Constantin. Nu știu ce probleme avea Constantin Iosef cu Bucur Relu, dar acesta nu a contribuit cu absolut nimic la formarea noii trupe Constantin. Toată trupa a fost construită exclusiv pe umerii mei. Norocul meu că l-am avut mentor pe bunul meu prieten Cristi.




Ridicolul situației era că, Constantin Iosef și-a adus în trupă toți membrii familiei sale, care, din punctul de vedere al calităților unui artist acrobat la basculă, erau niște nulități – nefiind în stare nici măcar de cel mai elementar gest de abilitate acrobatică. 

De fapt, adevărații acrobați erau aduși din altă parte, iar familia se învârtea printre noi ca simple elemente de decor.

De exemplu, fratele lui Constantin, Alexandru Iosef, de profesie geolog și având deja patruzeci de ani, nu trecea zi fără să bea, fie înainte de spectacol, fie în pauză. Într-o zi, s-a speriat de unul dintre acrobați, pe care trebuia să-l prindă la aterizare, și, cuprins de panică, l-a lăsat să cadă. Doar pronia cerească a făcut ca situația să nu aibă un final tragic.


Stimați cititori, în imagine îi aveți pe fostul pușcăriaș Constantin Iosef și pe fiul său, Cătălin Iosef, unul dintre viitorii traficanți de cocaină, cunoscut pe tot mapamondul. Aceste două scursuri ale societății, prin fraudă și șantaj, m-au forțat să le semnez anumite documente cu mult înaintea intervenției mele chirurgicale, în speranța că voi muri. 

La final, voi include facsimilele acestor documente, dar aici vă notez despre ce este vorba. În anul 1989, după înlăturarea regimului dictatorial ceaușist, Iosefini a fost alungat din circul Globus de către artiștii circului. 



În poza de deasupra este fostul director Iosefini, iar în poza de sub acest text este Ștefan Cora, fratele vitreg al lui Iosefini  (tatăl lui Constantin Iosef).

Mesaj primit de la un comentator:

Domnule Puiu, nu mă mir deloc de ceea ce ați scris. Cunosc foarte bine personajele (lichelele), încă de când jigodia de Puiu (Iozef Constantin) a ieșit din pușcărie și Iosefini l-a angajat la Circul de Stat. 

M-aș fi mirat dacă s-ar fi schimbat în bine. Îmi pare foarte rău că ați intrat pe mâna acestui animal! Dar sunt bucuroasă că totul s-a sfârșit cu bine pentru dumneavoastră și că acum sunteți bine.

Singurul lucru pe care vreau să vi-l spun este că NU ERAU EVREI!!! Este o mare minciună. Doar Iosefini s-a născut dintr-o mamă țigancă (care era femeie de serviciu la un domn evreu, iar cu acesta l-a conceput pe Iosefini). 

Tatăl lui Constantin Iosef nu era frate bun cu Iosefini, ci doar după mamă, care l-a avut cu un țigan. Așadar, el nu putea să fie evreu, ci era doar o jigodie, o rușine pentru țigani.

Tot ce ați scris demonstrează acest lucru. Gândiți-vă că a fost doar un vis urât și că cei care v-au provocat atâta suferință au fost răsplătiți cum se cuvine.




Cătălin Iosef a moștenit de la tatăl său cele mai ticăloase apucături criminale: răzbunare, hoție, răutate și perversitate. Ca exemplu, amintesc faptul că își snopea în bătaie iubita, Nituică Teodora, transformând-o într-un sac de box. Un alt exemplu de comportament moștenit din familie: 




În poză Puiu Miami  Florida

În Puerto Rico, într-o seară, Cătălin, fiind bine abțiguit, a fost refuzat de o fată pe care dorea să o ducă la hotel. La insistențele lui, din ce în ce mai obraznice, aceasta a refuzat categoric. Ca să se răzbune, i-a zgâriat fetei toată mașina cu un briceag.




La o petrecere Cătălin Iosef a lovit-o rău pe Nituică Teodora, ea urla de durere și Cătălin încerca s-o sărute ca să mascheze situația. Poza făcută din întâmplare la petrecere.

În turneul din 1989, desfășurat între 1 mai și sfârșitul lunii septembrie, Constantin a strâns o avere. În incinta circului, avea o afacere profitabilă cu limonadă la pahar, pe care o vindeau băieții din trupă înainte de spectacol, în pauză și după spectacol. 

Această afacere era incredibil de rentabilă: în doar două luni, Constantin Iosef a câștigat suficient pentru a achita integral un apartament cu trei camere în cea mai bună zonă a Bucureștiului.


Constantin Iosef era un specialist desăvârșit în furtul de lănțișoare, gulere și căciuli de blană de vulpe argintie din zona Kogălniceanu, București, nu departe de locuința sa, în special atunci când doamnele încercau să urce în autobuz. 


Dacă vreo doamnă încerca să coboare pentru a-și recupera bunul furat, Constantin Iosef o anihila rapid, aplicându-i un pumn în zona ficatului. Toate aceste lucruri mi le povestea el în timpul călătoriilor noastre interminabile din SUA. 


început credeam că sunt doar povești, dar, ulterior, mai multe persoane și clienți de-ai mei, cărora le-am efectuat diverse lucrări la instalațiile de apă și gaze, mi-au confirmat în unanimitate trecutul infracțional al lui Constantin Iosef.



După anul 1999 am realizat că spunea adevărul, mai ales când confirmarea a venit și din partea unui bun prieten și fost tovarăș de celulă al lui, Cezar, care locuia în cartierul Floreasca, foarte aproape de atelierul unde lucram. 



Stațiunea Mamaia anul 2000 

Unii jurnaliști neinformați susțin că Constantin Iosef ar fi fost o legendă vie, dar acest lucru este greșit. Constantin nu a fost niciodată o legendă a circului din România.

A fost doar un interlop scelerat care a distrus viața multor oameni sărmani, loviți de soartă, și a ruinat speranțele și visele multor artiști adevărați. În familia lui Constantin nu au fost, nu sunt și nu se vor naște vreodată artiști adevărați.


Amintiri, Turcia 1982

De fiecare dată când pleca în afara României, Constantin avea un contract de doi sau trei ani. În acel turneu evolua în maximum două sau trei țări. Când apărea la televizor sau dădea un interviu unui jurnalist, îi plăcea să se laude, mințind fără rușine că a lucrat în 147 de țări, ceea ce este o minciună evidentă, având în vedere că pe mapamond există un total de 204 țări. 

Constantin și-a început cariera de artist după ce unchiul său, magicianul Iozefini, l-a eliberat din închisoare, punându-i la dispoziție cei mai buni artiști de circ, cu care și-a alcătuit o trupă, și asigurându-i cele mai rentabile contracte la nivel mondial.

După 10 noiembrie 1989, revoluția m-a prins în apartamentul lui Constantin Iosef, unde tocmai îi terminasem toate lucrările la instalația de apă, canalizare și gaze și îi montasem un boiler electric. 

Apartamentul său era vizavi de magazinul Muzica din Calea Victoriei, la ultimul etaj al blocului, iar terasa acestuia era comună cu cea de unde a fugit Nicolae Ceaușescu cu elicopterul. 




Văzând haosul din stradă și de pe terasă, am închis ușa apartamentului și m-am alăturat revoluționarilor. Circul nu mă mai interesa în acele vremuri. L-am sunat pe Constantin doar ca să-i dau cheia de la apartament. 

Baricada de la Intercontinental, formată în noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989, a reusit să trezeasca în noi dorinta pentru o viață nouă. Niciodată nu am solicitat certificat de revoluționar !

Un ofițer m-a observat și m-a întrebat unde locuiesc. După ce i-am spus, mi-a dat o banderolă să o pun pe braț, iar în zona casei mele, Dudești-Baba Novac, zilnic, timp de trei-patru ore, împreună cu alți tineri, verificam fiecare mașină pentru a ne asigura că nu transportă arme.



 
Gigi, Candia și Eugenia Golea în anul 1991 părăsise trupa Constantin deci, ei nu au nicio vină la ceea ce va urma chiare dacă ei se regăsesc în această poză !

Numele criminalilor care se regăsesc în această fotografie ce îmi doreau moartea când m-au soarta m-a îngenuncheat:

Cătălin Iosef. Constantin Iosef. Elena Iosef. Alexandru Iosef. Aurelian Bucu. Teodora Nituica. Michaela Baniceanu. Costel Dragan. Daniel Licaciuț.  George Herlaș. Petrică Pătăluă.

 



Patronul american Farfan. Costel Drăgan ma anunțat că la scurt timp a murit și el după ce m-au alungat. din circ. 
Pe 16 aprilie 1990, am plecat cu trupa Constantin în America. Trupa a fost bine primită, admirată și aplaudată, oferind zilnic sute de autografe publicului american și altor naționalități, în cadrul a 488 de spectacole desfășurate în 147 de orașe din SUA. 

A fost o perioadă lungă și foarte obositoare, în anumite circuri, într-o singură săptămână, evoluam în câte trei orașe, bineînțeles, dacă nu ploua, deoarece unele circuri nu avea cort și spectacolele se desfășurau în aer liber. Am lucrat în patru circuri celebre:


Bentley Brothers, Circo Tihany Spectacular, Tarzan Zerbini Circus și Farfan Production Inc.



Precizare importantă: în 1991, circul „Farfan Production Inc.”, care tocmai revenise în SUA dintr-un turneu în Japonia, era un circ superb, imens, dotat cu un cort care putea adăposti circa 6.000 de spectatori plătitori de bilete. Fac această mențiune pentru a se înțelege mai bine referirile ulterioare la numărul insuficient de spectatori.




În imagine Puiu, Coco și Constantin în dreapta pozei

09. August 1991 ziua accidentului de muncă !

Raport medical inițial Neurologic Orthopedic Associates - Dr. Samir Michail

Pacient: Vasile Oprea Data: 09.08.1991 Loc: Camera de gardă a spitalului Pomona Valley

La camera de gardă mi se recomandă intervenția chirurgicală de urgență dar, Cătălin Iosef stă de vorbă cu acei medici, refuză intervenția și mă abandonează la camera de gardă. Același lucu se repetă după 4 zile

  • Radiografii: ceafă, mijloc, umăr și șold stâng

  • Prescripție: guler cervical și cinci zile de repaus

20.08.1991 Pacientul revine cu dureri severe la spate, genunchiul stâng și cefalee.

  • Diagnostice: fractură vertebre C3 și C4 cu tasarea discurilor, osteoartrită umăr stâng

  • Recomandare: intervenție chirurgicală

21.10.1991 Intervenție chirurgicală: fuziune posterioară C3-C4

21.11.1991 Pacientul declară că dorește să plece în Puerto Rico într-o săptămână.

Diagnostic postoperator:

  1. Fuziune posterioară C3-C4

  2. Sindrom dureros miofascial cervical

  3. Sindrom dureros miofascial toracic

  4. Sindrom miofascial lombar

  5. Sindrom miofascial posttraumatic

  6. Sindrom dureros miofascial umăr stâng cu lacerație

  7. Dislocare genunchi stâng

  8. Dislocare laba piciorului stâng

  9. Întindere de ligamente șold stâng

Concluzii medicale:

  • Leziunile sunt urmarea directă a accidentului din 09.08.1991

  • Fractura coloanei cervicale a necesitat intervenție chirurgicală

  • Exacerbările pot apărea din cauza muncii excesive

  • Remisia simptomelor variază între 75% și 90%, însă pacientul este inapt de muncă minimum 12 luni

  • Pacientul nu mai poate profesa în meseria de acrobat

  • Se recomandă fizioterapie, reabilitare și controale medicale regulate

Leziunile miofaciale pot da în viitor sechele ortopedice și neurologice. 

Din cauza leziunilor microscopice ale creierului pacientul poate suferi de dureri de cap, deficiențe ale memoriei și a capacității de concentrare, tulburări de vedere, oboseală, irascibilitate. 

Aceste consecințe durează, de regulă 3 - 9- luni, dar pot dura și mai mult. Durerile de cap, deficiențele de memorie și capacitatea de concentrare pot  deveni permanente !

Costurile estimate pentru recuperare, inclusiv intervenția chirurgicală tratamentele postoperatorii și altele sunt estimate la 106.000 dolari.

Înainte de accident  !

Din 26 iunie 1991, ziua premierii la Circul Farfan, nu am primit vreodată mai mult de 5 dolari săptămânal. Din 9 august 1991 ziua în care m-am accidentat, niciodată vreunul dintre foștii mei colegi  nu  mi-au oferit vreodată un ajutor.

Uneori mă întrebam dacă nu am vreo boală contagioasă, deoarece toți se fereau de mine ca dracul de tămâie. Nu vreau să impresionez pe nimeni.



"Din ziua accidentului, Oprea Puiu devine persoană non grata pentru familia Constantin Iosef, toți membrii trupei de acrobații la basculă Constantin, care, până în acea dimineață, eram ca o familie. Toți mi-au întors spatele."

Eu mă descurcam  destul de bine în limba engleză la nivel de conversație, dar nu știam să scriu și să citesc în această limbă. Totuși, nu înțelegeam ce s-a întâmpla cu mine că, după accident, foarte des aveam probleme să mă descurc în limba română. Mă exprimam cu greu și multe lucri simple le vedeam dar nu știam cum se numesc.



Documente semnate la cererea lui Cătălin Iosef  în 12 octombrie 1991. Acestea erau scrise în limba engleză. 
Ambele cereri sunt datate 12 octombrie 1991.
  1. Ministerul Justiției al Statelor Unite
    Serviciul de Imigrare și Naturalizare
    Vasile Oprea – Cerere de prelungire a șederii temporare
    Prin prezenta, solicit prelungirea șederii mele temporare în Statele Unite.

    • Data solicitării prelungirii: 16 septembrie 1992 (menționez că în România am sosit pe 1-2 mai 1992).
    • Motivul solicitării:
      Am primit un contract cu Farfan Production Inc. pentru sezonul 1991-1992, cu o creștere salarială de 400 $ pe săptămână.
  2. Ministerul Justiției al Statelor Unite
    Serviciul de Imigrare și Naturalizare
    Vasile Oprea – Declarație de intenție privind plecarea din SUA
    Declar că intenționez să părăsesc teritoriul Statelor Unite la data de 31 decembrie 1991.

    • Sunt în posesia biletului de plecare? Da.
    • Data: 12 octombrie 1991.

Ziua accidentului

Se înserase deja când am ajuns în caravana circului Farfan. Cătălin Iosef a venit la mine în rulotă zâmbind, bine dispus, aducând cu el câteva cutii de bere.

Mă simțeam extrem de rău și l-am rugat să meargă la farmacie să-mi cumpere ceva pentru durerile insuportabile care îmi sfâșiau întregul corp și, poate, și ceva care să mă ajute să adorm mai repede. Speram că, după un somn bun, mă voi simți mai bine.

În zadar l-am rugat pe Cătălin să-mi cumpere medicamente. Nu a vrut să o facă, nici în acea seară, nici în zilele următoare. Îmi spunea mereu că sunt bine, că nu am nimic și că, în maximum 4-5 zile, voi putea lucra din nou în spectacol.

Chiar a doua zi după accident, Cătălin Iosef insista continuu și mă sfătuia să nu stau în pat, să fac exerciții de mobilitate, spunându-mi că sunt perfect sănătos și că trebuie să mă mențin în formă.



Frigiderul meu era gol, iar în buzunar nu cred că aveam mai mult de șase sau șapte dolari – mărunțiș rătăcit prin buzunarele hainelor. Dar cel mai greu de suportat nu era nici lipsa medicamentelor, nici foamea, ci ignoranța tuturor, răutatea și dorința lor de a mă alunga, de parcă aș fi fost cel mai mare dușman al caravanei circului Farfan.

Timp de două luni, am fost nevoit să merg la spital de trei, cel mult patru ori, pentru control. Cătălin Iosef mă însoțea, deoarece vorbea fluent limba engleză. Eu îl consideram un prieten. Nu aș fi crezut vreodată că mă ura și că îmi dorea moartea doar pentru ca tatăl său să scape de obligațiile contractuale pe care le avea față de mine.


Amintiri

Văzând ceea ce se întâmplă, prietenul meu, Shoun Goodner, nu a rămas nepăsător și a contactat pentru mine un avocat. A doua zi, dis-de-dimineață, m-a prezentat unui avocat căruia i-am semnat o împuternicire să mă reprezinte și să facă tot ce este necesar, spre marea disperare a lui Constantin Iosef și a patronului Farfan.

Pentru gestul frumos și binele pe care mi l-a făcut bunul meu prieten Shoun Goodner – care, prin felul în care a acționat, mi-a salvat viața și le-a dejucat planul criminal – Constantin Iosef și Farfan s-au răzbunat pe el și, după doar două zile, l-au concediat.

Frații Constantin și Alexandru Iosef, nepoți ai fostului magician Iosefini, furioși că încă eram în viață și nu aveam de gând să mor – deși nu aveam hrană, bani, medicamente și niciun fel de ajutor medical, suferind cumplit de durere fizică, la zece zile după accidentul nefericit, au găsit o nouă metodă de răzbunare: 


” Ca să fi un om bogat e de ajuns să-ți strigi MAMA și ea să-ți răspundă ”!

Mi-au întrerupt apa și curentul electric de la rulotă. Constantin Iosef, urlând ca un nebun, îmi reproșa că electricitatea și apa care alimentau rulota mea aparțineau patronului Armando Farfan. Fratele său, Alexandru Iosef, ca un papagal, repeta și aproba tot ceea ce striga Constantin.

La un moment dat, au început să mă înjure și să îmi ceară, într-un mod extrem de agresiv, să dispar din acea caravană. Le-am reproșat că muncisem 40 de zile și nu primisem decât cinci dolari. Le-am cerut să-mi achite toți banii datorați, după care aveam să plec.

Alexandru Iosef, având un dosar în mână, mi-a cerut să semnez niște documente dacă doream să mai rămân în caravana circului Farfan. Fiindu-mi foarte rău, rănit, fără bani și hăituit de Farfan și frații Iosef, neavând niciun sprijin și nicio înțelegere din partea lor, am fost nevoit să accept și să semnez acel dosar, scris în limba engleză, deși nu aveam habar ce conținea.

În după-amiaza în care frații Iosef mi-au oprit apa și curentul, m-am internat pentru prima dată în spital, unde mi s-a montat o proteză care avea să marcheze începutul unei vieți de coșmar, greu de îndurat.

Era un vis îngrozitor din care nu reușeam să mă trezesc, iar această proteză, care se vede în fotografie, nu m-a ajutat deloc. Am suportat-o timp de două luni, degeaba. După această perioadă, vertebrele mele cervicale nu se sudaseră, erau la fel ca înainte. Nimic nu se îmbunătățise.

A fost o tortură planificată de Constantin Iosef și Farfan, care sperau că orice mișcare greșită din partea mea îmi putea fi fatală sau m-ar fi lăsat paralizat. În nemernicia lor, acești oameni nu știau că nu aveam să mor atât de ușor, deoarece Bunul Dumnezeu mă iubea, avea grijă de mine și mă veghea permanent.





Nu sunt scriitor și nu vreau să comentez patimile pe care le-am îndurat timp de aproximativ 80 de zile din cauza acestei proteze, vina aparținând familiei Constantin și nepăsării tuturor membrilor trupei Constantin, care nu mi-au oferit niciun ajutor. 

Nici măcar nu s-au obosit să-mi spună că nu voi fi operat niciodată dacă nu îmi voi plăti singur intervenția chirurgicală—lucru pe care, în cele din urmă, l-am realizat parțial cu banii mei. Veți înțelege mai târziu cum.

Un lucru vreau să menționez: dacă voiam să aprind aragazul ca să gătesc ceva, trebuia să fac o genuflexiune pe verticală, iar de fiecare dată eram stropit de uleiul încins deoarece nu mă puteam apleca de proteză ca să pot vedea flacăra la aragaz

Aș putea scrie lejer vreo 50 de pagini despre acea perioadă a acestei proteze, dar mă opresc aici.

Constantin și patronul Farfan respirau liniștiți, fericiți că semnăturile mele, obținute prin șantaj, îi protejau și nu îi mai obligau la nimic față de mine, indiferent ce mi s-ar fi întâmplat.

La un control medical, mă flam în mașina lui Cătălin. Acesta, văzând că eram extrem de încordat și speriat după nefericitul accident, conducea ca un nebun, cu viteză foarte mare. Dintr-o dată, fără niciun motiv sau vreun obstacol în fața mașinii, frâna brusc doar pentru a mă vedea cum mă izbeam cu fața de parbriz.

Cătălin râdea în hohote când mă vedea transpirând și sângerând din nas sau din arcada ochiului rănit. Îl văd și acum cum bea din cutia de bere pe care i-o cumpăram de la benzinărie, râzând cu un râs sadic, idiot, moștenit de la familia sa. 

Probabil că nu a realizat niciodată spaima și durerea fizică pe care mi le-a provocat el atunci, și despre durerea continuă, cauzată de proteza care se vede în imaginea de mai jos.Toate aceste lucruri, Cătălin Iosef le făcea doar pentru amuzament, ca să se distreze.


Astăzi, când privesc din nou această fotografie, un fior rece îmi străbate șira spinării. Era o zi frumoasă de toamnă, surprinzător de călduroasă, un început de săptămână în care toată lumea era liberă, iar în circul Farfan nu se lucra. 

La un moment dat, am observat că rulota mea era înclinată nefiresc într-o parte. Privind mai atent, am văzut că una dintre roți era desumflată.

În zadar am încercat, timp de aproape o jumătate de oră, să o umflu cu o pompă. Proteza pe care o purtam îmi limita mișcările, împiedicându-mă să mă aplec, făcând totul îngrozitor de incomod. 

Cu amărăciune, am realizat că aveam pană și că roata trebuia schimbată neapărat.

La doar 40-50 de metri de mine, se aflau membrii familiei Constantin: Constantin, Elena Iosef, Alexandru Iosef și fiul lor, Cătălin. Stăteau în fața motorhomului lor, la o masă, alături de câțiva prieteni – probabil americani sau mexicani. Toți vorbeau gălăgios și se delectau cu o bere rece. 

Elena, soția lui Constantin, era ocupată cu pregătirea unui castron mare de salată și, în același timp, încerca să aprindă un grătar.

Eram ignorat complet de toți membrii familiei Constantin Iosef, cu toate că mă vedeau chinuindu-mă. Între mine și Constantin, de la accidentul din 9 august 1991 și până la 15 aprilie 1992, când am fost alungat din trupă, s-a creat un zid de tăcere. 

Se ferea de mine, se ascundea, deși distanța dintre rulotele noastre nu era mai mare de 30 de metri. Dacă aș aduna toate minutele în care Constantin Iosef mi-a adresat vreun cuvânt în acea perioadă, nu cred că ar depăși 30-35 de minute. Iar acele cuvinte erau, în mare parte, acuzații și jigniri, numindu-mă:  „handicapat”.

Neavând altă soluție, m-am apucat singur să înlocuiesc roata spartă. Cea mai mare problemă era proteza, care mă chinuia și mă incomoda teribil, împiedicându-mă să fac anumite mișcări. 

Cred că mi-a luat aproape două ore să finalizez totul, dar nu m-am dat bătut. În cele din urmă, transpirat, obosit, dar mulțumit și chiar zâmbind, am reușit.




Îmi amintesc cum, la un moment dat, unul dintre bărbații care beau alături de Constantin s-a ridicat de la masă, intenționând să vină să mă ajute. Însă Constantin Iosef s-a ridicat imediat și l-a tras înapoi, obligându-l să rămână la masa lor...Totuși la plecare acea persoană s-a  oprit în drepul meu a mi-a făcut două poze din acele care ie la secundă, una mi-a dat-o mie a zîmbit și a plecat.

Amintiri dinaintea accidentului din 9 august 1991
Deși zi de zi ne ceruse să nu intrăm în Cazinou, în ultima seară pe care o mai aveam de petrecut în superba insulă Puerto Rico, Constantin și soția sa, Elena, în loc să se bucure la o terasă liniștită, ascultând muzică în fața unei beri sau a unui pahar cu Pina Colada, au trecut pragul acelui Cazinou. 

Așa cum era de așteptat, au pierdut o sumă considerabilă de bani, lucru ce avea să afecteze bunul mers al întregii trupe de acrobați. Din acel moment, Constantin Iosef a devenit și mai nervos, agresiv și nesăbuit.

Tot în acea seară, noi, membrii trupei Constantin, am primit o veste care avea să ne surprindă pe toți. Eugenia Golea, o fostă campioană olimpică la gimnastică, însă fără valoare artistică în ceea ce făceam noi, acrobații trupei Constantin, a decis să rămână definitiv în Puerto Rico, sperând la un viitor mai bun. 

Grandioso Circo Tihany era și este foarte cunoscut în lume, iar numele patronului este rostit cu mult respect în lumea circului. Aici, Constantin Iosef a răsuflat ușurat și fericit, reușind să-și astâmpere, măcar temporar, foamea nesățioasă de bani.

Săptămânal, din suma care ni se cuvenea fiecărui acrobat pentru munca prestată, Constantin ne oprea, abuziv, jumătate din bani, fără nicio explicație. 

Am revenit la circul Bentley Brothers, unde scandalurile, țipetele și nemulțumirile lui Constantin Iosef se țineau lanț, de dimineață până seara.

Noi știam că, dacă ne vedeam de treabă și patronul era mulțumit, aveam șansa de a câștiga bani frumoși. Însă vinovat pentru tot ce se întâmpla în acea perioadă era doar Constantin Iosef, care lua orice hotărâre importantă fără să țină cont de părerea noastră, a celorlalți membri ai trupei.

Ca și cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns, Aurelian Bucur a intrat într-un conflict cu patronul Circului Bentley Brothers. Mr. Bentley, văzându-l nebărbierit și neîngrijit, l-a chemat la el și i-a spus ferm: 

„Acesta este circul meu, eu sunt șeful, eu te plătesc. Dacă nu-ți dai barba jos, nu vei mai intra în spectacolul meu.” După aceste cuvinte, Mr. Bentley i-a întors spatele și a plecat. Noi, colegii săi, am încercat în zadar să-l convingem să se bărbierească, însă el a refuzat categoric.

În mintea lor bolnavă, Constantin și Aureșian Bucur, singurul vinovat pentru ghinionul de la jocurile de noroc era Dumnezeu, pe care ei îl blestemau și îl înjurau fără încetare. 



În timpul unui spectacol, în fața a peste două mii de spectatori americani și de alte naționalități, chiar în momentul în care eu țineam coloana de patru persoane, Aurelian Bucur m-a prins de braț și m-a călcat pe  picior, spunându-mi că, dacă vreau să-mi continui mișcarea, trebuie să mă lepăd de Dumnezeu și să-l insult, așa cum făcea el zi de zi. 

Niciodată nu i-am dat această satisfacție lui Bucur Aurelian.

Zilnic, din zori și până târziu în noapte, în întregul circ răsunau țipetele lui Constantin. După numeroase avertismente, Mr. Bentley, exasperat de comportamentul agresiv al lui Constantin și de refuzul lui Aurelian Bucur de a se bărbierească, a venit la noi, ceilalți acrobați, și ne-a propus o mărire de salariu, cu condiția să renunțăm la Constantin Iosef. 

Am făcut o mare greșeală susținându-l pe Constantin și refuzând oferta. În cele din urmă, Mr. Bentley a renunțat la noi.

Ultimul oraș în care am lucrat a fost Tulare County, California. La 16 mai 1991, am fost concediați, deși contractul nostru era valabil până în luna iulie a acelui an. 

Acest eșec a venit după ce părăsisem Puerto Rico, un oraș unde jocurile de noroc se găseau la fiecare colț de stradă și unde majoritatea acrobaților își pierduseră economiile în cazinouri. 



Cătălin Iosef la Circul Bentley Brothers

Cătălin Iosef lucra ca vânzător de bibelouri, deși se considera acrobat. S-a îmbogățit vânzând limonadă la Circul Tihany, iar mai târziu, Constantin Iosef  l-a implicat într-o afacere din care câștiga fără efort, uneori mai mult într-o zi decât ceilalți într-o săptămână.

La Circul Bentley Brothers, majoritatea acrobaților munceam din greu, cu excepția fraților Constantin Iosef și Aurelian Bucur. Circul nu avea copertină și, săptămânal, ne mutam în trei orașe din America. Dacă ploua, spectacolele se anulau, iar noi speram în zadar să NU mai plouă. 

Constantin Iosef s-a îmbogățit obligându-ne să montăm și să demontăm circul. După ultimul spectacol, un mexican ne dădea indicații, iar în aproximativ 90 de minute demontam tot circul. 

Apoi călătoream circa două maxim trei ore până în alt oraș, dormeam cel mult 3-4 patru ore, iar dimineața, la 06:30, Constantin ne trezea cu scandal pentru a-l monta din nou. 

Până la ora 13:00, circul era pregătit pentru spectatori, dar profitul ajungea la Constantin și Elena Iosef care era lesinată după bani.

Pe lângă munca depusă, noi eram și recuzitieri în timpul spectacolelor. La final, intram în arenă ca reprezentanți ai României, alături de artiști din alte țări, și de fiecare dată publicul ne aplauda în picioare.

În turneul din America, până la data de 9 august, când eu mi-am încheiat cariera, Constantin Iosef nu a lucrat, deși era un artist talentat deoarece într-un turneu din România anul1989, în afara spectacolului, el a suferit o ruptură abdominală, a fost operat.  I s-a pus o plasă la burtă menajându-se ulterior.

Lunea aveam zi liberă. Marți – vineri aveam două spectacole pe zi, iar sâmbăta și duminica, câte trei. Munca era epuizantă, mai grea ca a gladiatorilor. 

Cu un baros de 8-10 kg, trebuia să înfig în pământ aproximativ 12-14 țăruși metalici de 150 cm, folosind o scară. Un coleg ținea țărușul vertical, iar eu îl băteam cu ciocanul. Partea cea mai grea era la demontare, când trebuia să scoatem acei țăruși din pământ.




Următorul oraș în care am ajuns avea să fie un adevărat paradis pentru Aurelian Bucur și Constantin Iosef: Reno, Nevada, patria jocurilor de noroc. Aici, colegii mei și-au pierdut și ultimii bani care le mai rămăseseră prin buzunare.

Farfan Production Inc – 11 iunie 1991

Contractul dintre trupa Constantin și Farfan Production Inc. Eu la la Circul Farfan, am lucrat prin orașele San Diego, San Bernardino și Pomona Valley. Premiera la Circul Farfan a avut loc pe 26 iunie 1991. Aici am lucrat timp de 40 de zile, în cele trei orașe.



Eu, într-o pauză între spectacole !

În nemernicia lor, Cătălin și Iosef, văzând că nu mor, a decis să mă înșele și preventiv, m-a pus să semnez mai multe contracte. În starea în care mă aflam, dacă mi-ar fi cerut, aș fi semnat chiar și că sunt de acord să vând Statuia Libertății din New York.




Circul Farfan era enorm, grandios, având capacitatea de a primi cam 6.000 de spectatori. Spre deosebire de alte circuri, acesta avea un cort imens, astfel încât ploaia nu împiedica spectacolele. Circul își anunțase revenirea în SUA după un turneu în Japonia.

Circurile Bentley Brothers și Circo Tihany Spectacular din Puerto Rico fiecare  aveau capacitatea de a primi circa de 2.000 de spectatori la un singur spectacol. Din acest motiv, a fost creată o alianță între patronul Circului Farfan și domnul Tihany. 

Astfel, Circul Farfan a traversat cu vaporul spre Caraibe, în Puerto Rico, în timp ce noi, artiștii, am fost transportați cu avionul. Odată ajunși, Circul Farfan noi am cunoscut un succes uriaș, cu spectacole vândute până la ultimul bilet în fiecare zi.



Stațiunea Mamai 1996 amintiri

26 iunie 1991 Premierea Circului Farfan

Noi, membrii trupei Constantin, am fost angajați de către patronul Farfan cu contract, începând cu data de 26 iunie 1991. Pe parcursul celor 40 de zile, am muncit neîntrerupt la montarea și demontarea circului, am lucrat ca recuzitieri în timpul spectacolelor și, nu în ultimul rând, am reprezentat România ca acrobați, susținând zilnic două spectacol, iar vinerea, sâmbăta și duminica câte trei reprezentații. 

În ciuda efortului depus, am fost remunerați mizerabil – eu primind doar 5 dolari la sfârșitul unei săptămâni, cu promisiunea lui Constantin că restul banilor îmi vor fi plătiți  curând. Incredibil, dar adevărat!

Mâncarea, pregătită de soția patronului, era de o calitate îndoielnică: o salată fadă și macaroane cu brânză lipsite de orice gust, pe care aproape nimeni nu le consuma. Cu toate acestea, spectacolele se desfășurau zilnic, iar spectatorii nu erau suficient de numeroși pentru a umple arena unui circ atât de mare, capabil să găzduiască circa 6.000 de oameni. 

Încasările erau constante, însă banii ajungeau doar la favoriții patronului și la șmecherii din anturajul lui Constantin Iosef.

Într-o seară, întreaga caravană Farfan a părăsit orașul San Bernardino, iar noi sleiți de oboseală, am ajuns în Pomona Valley târziu după miezul nopții. Eu și Coco, epuizați, nu ne-am mai ancorat rulota ca de obicei, ceea ce a făcut ca interiorul să se transforme într-un adevărat balansoar. 



Cunoscând acest detaliu, Constantin Iosef, în dorința de a se distra, a început să lovească ușa cu picioarele, zguduind întreaga rulotă și trezindu-ne brutal. Coco era cât pe ce să cadă din pat. 

Cu urlete isterice, Constantin ne-a grăbit să plecăm la montarea circului, forțându-ne să renunțăm chiar și la micul dejun sau la o simplă cafea. 

Astfel, forțat am pornit către locul de muncă, alături de Drăgan Costel și Alexandru Iosef.

Ziua era toridă, iar la orele prânzului, canicula devenise insuportabilă. Apa rece cu gheață pe care o beam curgea șiroaie pe noi. În jurul orei 13, am fost opriți din muncă și trimiși la umbră, fără să ni se ofere vreo explicație. 

Îmi convenea pauza, dar foamea mă chinuia, căci, din cauza grabei lui Constantin, nu avusesem timp să mănânc nimic. 

Prânzul oferit de soția patronului – aceleași macaroane și salată – era de neconsumat, probabil nici câinii circului nu le-ar fi acceptat. La ora 14:30, patronul Farfan ne-a anunțat că, din cauza căldurii extreme, fusese declarat un cod de alertă și că munca urma să fie reluată doar seara, când temperaturile ar fi scăzut.

Ne-am îndreptat spre parcarea circului, urcând în mașina trupei. La volan se afla o balerină din Las Vegas, Karin Mikelle Anderson, iar pe locul din dreapta, o altă balerină, Cecilia Tobiere. 

Eu eram așezat în spate, cu spatele în direcția de mers. Distrată și neatentă, Karin a trecut pe culoarea roșie a semaforului, ignorând țipetele colegilor care o avertizau. 

În continuare, urmează un scurt reportaj în care Constantin Iosef răspunde unui reporter. Acest om, lipsit de caracter, și-a bătut joc de toți colaboratorii săi, înșelându-i și abandonându-i fără scrupule atunci când nu-i mai erau de folos. 

Ba mai mult, a căutat să le facă rău prin toate mijloacele posibile, fiind incapabil de respect și demnitate.

Reporter: Maestre, când ați început cariera în circ.



Oprea Puiu:  În imagine este  Alexandru Iosef fratele lui Constantin. Artiștii care participam la spectacol erau de diverse naționalități – America, Mexic, Italia, Rusia, Bulgaria, Anglia, Ungaria –, iar noi, acrobații trupei Constantin, ne străduiam să ne menținem nivelul profesional în condiții dificile.

Trupa Constantin a performat pentru prima dată în Grandioso Circo Tihany între 3 ianuarie și 15 aprilie 1990. Înainte de fiecare spectacol, fiecare artist avea un timp rezervat pentru repetiții, esențiale pentru acomodarea cu scena și clima tropicală.

În timpul unei repetiții tensionate, unul dintre acrobați, „Licaciu”, a fost la un pas de a se prăbuși în cap, iar Alexandru Iosef, fratele lui Constantin, responsabil cu siguranța, s-a întors cu spatele, paralizat de frică. Doar o minune a făcut ca tragedia să fie evitată. (În acele momente, eu susțineam pe umeri întreaga coloană.)


Oprea Puiu: povestește cum, în urmă cu mulți ani, a descoperit un articol într-un ziar care conținea declarații false ale lui Constantin. 

Deși a încercat în repetate rânduri să obțină dreptul la replică și să-și susțină punctul de vedere cu dovezi, a fost ignorat de redacție. Drept urmare, a hotărât să intervină personal în acest interviu pentru a demonstra că afirmațiile lui Constantin nu sunt adevărate.

Oprea: Mi se pare absurd ca unui interlop, condamnat cu executarea pedepsei după gratii să i te adresezi cu maestre. Maestru probabil pentru furt și tâlhărie și ca cămătar pentru cei pe care ia nenorocit pe viață. 

Constantin Iosif: Sunt în circ de când m-am născut. În toată familia mea erau numai iluzionişti. Iosefini e unchiul meu, iar tatăl meu, Cora, care a fost şi el iluzionist, era fratele lui ( Vitreg) La 14 ani făceam zburători cu Ganea. 

Pe urmă m-am făcut cascador, cu Sobi Cseh. Am făcut şi film; Gopo chiar a vrut să mă bage într-un film de-al lui în rolul principal, dar nu era de mine. Mie-mi plăcea circul, să mă dau peste cap. Am lucrat în cele mai mari circuri din lume. Am fost în 147 de ţări, în toată lumea 

Reporter: După revoluţie a-ţi prins un contract în America, cum v-aţi descurcat pe cont propiu? 

Constantin Iosef: Am avut într-adevăr, un contract pe care l-am obţinut printr-un agent. Noi, Trupa Constantin, eram angajaţi la Circul de Stat. Înainte de plecarea în SUA, ne-am făcut toţi cerere de concediu fără plată, în baza articolului 23. 

Oprea: Lucru neadevărat. Eu am fost colaborator, după 33 de ani am auzit de acest articol 23 iar contractul mi la dat să-l semnez în WC circului Globus, alfel eram obligat să-i dau bani împrumutați înapoi în țară. 

Oprea Puiu: Eu între anii 2002 și 2008 am executat diverse lucrări pentru această familie, numită Constantin Iosef. Am trecut printr-o perioadă de amnezie și nu mai aminteam absolut nimic despre ei din perioada 1988-1992. 

În 2008, în timp ce mă aflam la domiciliul familiei Constantin am cerut ceva de scris și o coală. Elena Iosef mi-a oferit din greșeală un jurnal al familiei Constantin, care conținea detalii despre furturile comise împotriva mea în America. După ce eu mi-am notat informațiile necesare, am uitat să returneze jurnalul, iar câteva zile mai târziu, redescoperindu-l, am început să-mi recapăt amintirile. Regret că nu mai puteam lua măsuri împotriva celor care mi-au distrus viața/

Taxe:

12 la sută saptamanal=cotă pentru impresar (manager) 

12 la sută saptamanal= cotă pentru Circul de la Bucureşti 

12 la sută saptamanal = cotă pentru Constantin ca şef de trupă 

5 la sută saptamanal =chirie pentru costumul de spectacol 


Reporter: Cine a suportat cheltuielile de transport ? Este adevărat că în turneul prin Romania din anul 1989, aveaţi o afacere din vănzarea răcoritoarelor la pahar, care se distribuia înainte de spectacol si chiar în spectacol de către oameni din trupă ? Folosea-ţi pentru aceasta si un mic truc? 

Pe timpul călduros, din timpul verii, nu ridicaţi lateralele copertinei pentru a se aerisi spatiul, căldura devenind sufocantă în interiorul circului, şi în acest mod, toţi spectatorii solicitau limonadă pentru a se răcori. 

În acea perioadă, costul unui apartament de două camere era de aproximativ 120.000 lei, sumă pe care dumneavoastră aţi câştigat-o cam în două luni

Constantin Iosif: Păi cine altcineva decât eu Nimeni nu a dat bani pentru bilete, m-am dus eu, mi-am vândut din casă şi de pe mine ca să cumpăr biletele de avion. Păi ce, avea vreunul bani? Referitor la povestea cu răcoritoarele, aceasta este o pură invenţie a lui Oprea. 

Reporter: Domnul Oprea sustine că afirmaţia este falsă. Pe majoritatea dintre cei pe care i-ați luat în America, i-ati împrumutat cu suma de 25.000 lei (valoarea banilor din anul 1990 aprilie). 

Sumă ce reprezenta contravaloarea biletului de avion. De fapt, prevederile contractule stabilesc că transportul trebuie plătit de catre angajator, respectiv firma americană care a contractat spectacolele pe o perioadă de timp. 

Banii de drum au fost plătiţi de americani, susţine domnul Oprea şi ţinînd cont că contractul şi viza pentru America a fost valabilă pe o perioadă de doar 6 luni, puţin probabil ca vreun artist să accepte un asemenea contract, dacă transportul ar costa la acele vremuri 50 mii lei, echivalentu a jumătate din preţul unei garsoniere.

Constantin Iosif: Nu este adevărat habar n-are ce vorbeşte. Oprea ăsta era un instalator care mi-a făcut nişte lucrări acasă. Ştiam că face parte din Trio Corona, împreună cu un bulgar şi cu o fată. 

Câştigau bani dând reprezentaţii prin baruri. Pentru că nu aveam decât un singur porteur adică băiatul de la baza coloanei, pe Aurelian Bucur, l-am întrebat dacă vrea să meargă cu noi şi a fost de acord. 

Reporter: Din investigatiile noastre într-adevăr, domnul Oprea avea şi meseria de instalator dar, încă din anul 1975 a fost sportiv de performanţă atlet si halterofil a fost solicitat de multi şefi de trupă din circ precum: 


Jocurile Olimpice de vară din 1972. La București, firește, a urmat un alt eveniment, pe Stadionul ˝23 August˝, după care flacăra a ajuns în fața Casei Centrale a Armatei, Cercul Militar Național de astăzi. Oprea Puiu în partea dreapă față.

Trupa Tudorică, Sandi Creţu, Chirilă iar din anul 1987, trupa Moşoianu, pentru a-şi forma trupa de acrobaţie la basculă, a avut neaparată nevoie de domnul Oprea, pe care l-a si folosit în căteva spectacole în statiunea Costinesti dar, având impresia ca prietena sa Gabriela Bică s-a indrăgostit de domnul Oprea, l-a dat afara din trupă.

Reporter: Domnul Oprea a fost angajat al circului Globus ? 

Constantin Iosif: Nu a fost niciodată angajat al circului, a fost doar colaborator. El toată viaţa a făcut ce a făcut cu Trio Corona! Nu a fost, cum spune el, în nici o Trupă Moşoianu! Nu-l ştie nimeni din tot circul.
 



Oprea Puiu: Costinești, România 1987 La baza piramidei se află prietenul meu, Cristi. Moșoianul este cel în costum, iar eu sunt în colțul din stânga jos. Puiu scrie pe poză. Moșoianul mi-a cerut să țin coloana de cinci. Dar Cristi a spus că riscăm să se rupă scena cu noi.


Oprea Puiu și Gabriela Bică în costumul trupei. Costinești 1987 înainte de spectacol !




Oprea Puiu și Gabriela Bică Costinești 1987 după spectacol Moșoianu, care la acea vreme avea în jur de 60 de ani a asistat la momentul în care făceam această poză. I-a crescut tensiunea, la apucat damblaua a făcut o criză și m-a dat afară din trupa lui.



În  imagine, marele Siminică, Andruchovici, Aurelian Andreescu, Oprea Puiu-Trio Corona, Circul Globus din București

Reporter: Din documentele oficiale pe care le-am studiat de la domnul Oprea, accidentul a fost foarte grav. În acest context şi pentru a nu fi implicat legal în cadrul acestui accident de muncă, aşa cum era în realitate, fiul dumneavoastră a declarat la camera de gardă a spitalului din Pomona Valley că domnul Oprea, nu aparţine trupei şi nu are nici un fel de asigurare, cu toate că domnul Oprea (Puiu) era angajatul dumneavoastră şi avea asigurare cum reiese din document).

Asfel că în conformitate cu legislaţia americană, după o intervenţie superficială constând într-un guler susţinător, cusătură a rănilor deschise, investigaţie tomografică, domnului Oprea i s-a recomandat, un repaus de cinci zile de muncă. 

Cum comentaţi acest fapt incredibil, ca unui om pe care l-aţi folosit în toate activităţile circului să-l abandonaţi într-un spital susţinînd că nu are nici o legătură cu circul dumneavoastră, iar în maşina s-a aflat cu totul întîmplător ? 

Constantin Iosef: Oprea ăsta e un nenorocit! 

Reporter: A-ţi plecat în cele din urmă de la Farfan ? 

Reporter: Conform declaraţiei domnului Oprea şi din realitatea evidentă a ceea ce s-a întamplat ulterior, la două luni si 10 zile după accident, domnul Oprea a fost operat. Operaţie pe care şi-a plătit-o singur, prin angajamentul semnat.

Fapt petrecut prin achitarea contravalorii îngrijirilor medicale, din suma de 15.000 $, plătiţi de către firma de asigurări a maşinei, domnului Oprea. 


Din această sumă, domnul Oprea a primit în mână, suma de 7.504 $, restul reprerzentând contravaloarea serviciului de avocat si o parte din cheltuielile de spitalizare. 

Faţă de spital, nu s-a achitat întreaga datorie, deoarece dumneavoastra domnule Constantin Iosif, l-ati ţinut ascuns la o fermă să i se piardă urma într-o zonă deluroasă timp de 2 luni, în care nu a primit nici un fel de ajutor atăt medical cât şi alimentar, sperând că în scurt timp domnul Oprea va muri şi astfel toată lumea, inclusiv dumneavoastră ca factor responsabil direct, a-ţi fi scăpat de orice răspundere

Şi mi se pare absurdă declaraţia fiului dumneavoastră Cătălin Iosef care într-o discuţie cu domnul Oprea, să declare foarte nervos citez: 

Puiule îmi eşti dator vândut o viaţă întreagă pentru cât efort am depus ca să te pot scoate din fiarele contorsionate, în ziua accidentului". 

Constantin Iosif: Aşa cum v-am mai spus, acest nenorocit, inventează tot felul de, fantezii pe seama mea. Nu am ce să mai comentez în continuare, fiindu-mi silă de toate aceste mărturii mincinoase. 

Reporter: Domnule Constantin Iosif, a-ţi susţinut mai înainte că, domnul Oprea, la data accidentului nu mai aparţinea circului Farfan şi nici trupei
Constantin. 

Din documentele anexate, la care avem un faximil, rezultă că accidentul s-a petrecut în data de 9 august 1991. 

Reporter: Totodată reiese că fiul dumneavoastră nu a schimbat numerele deoarece, maşina era în perfectă legalitate, fiind folosită de întregul personal al circului Farfan, 

Reporter: Ce s-a întâmplat în Statele Unite ? 

Constantin Iosif: După ce am terminat contractul cu Circul Bentley Brothers, agentul care ne aranjase cu ei ne-a găsit un nou angajament cu Circul Farfan. La Farfan am rămas fără bani. Aici problema a fost că nu venea nimeni la spectacole. După vreo patru-cinci luni de zile nu mai aveam nici bani de ţigări. 

Reporter: Domnul Oprea declară că, de fapt, contractul cu Circul Bentley Brothers, nu s-a terminat ci acesta (circul) v-a dat afară pentru că membrii trupei nu au vrut să renunţe la dumneavoastră.

Acestora făcîndu-li-se propunerea de a rămâne toţi în corpore în continure la acest circ, dar fără dumneavoastră caruia vi se reproşa mereu ca sunteti recalcitrant şi aveti o gură mare. Atât patronul Mr Bentley cât şi alţi artişti din circ se săturase că de dimineaţă şi până seara înjuraţi şi eraţi mai tot timpul pus pe scandal. 

Reporter ce aţi făcut mai departe? In continuare, domnul Oprea susţine că dumneavoastră împreuna cu Farfan, le-ati promis, personalului din trupă, că în maximum 30 de zile, aceştia îşi vor primi indemnizaţiile restante. 

Constantin Iosif: Eu am vrut să plec. Toată lumea a fost însă de acord să mai rămânem. Erau tot felul de balerini, balerinuţe, tineri fără familie care voiau să mai stea. 

Am acceptat şi am rămas, aşadar, până n-am mai avut bani. Nu aveam cu ce să ne mai întoarcem acasă. Omul de acolo, Armando Farfan, nu avea bani să ne dea pentru că nu venea nimeni la circ. 

Reporter: Din informatiile noastre, rezultă că totuşi, spectacolele aveau loc în fiecare zi, dar cu spectatori mai puţini. De aici rezultă că se făceau anumite încasări, iar anumiţi oameni din Circ, erau plătiţi. Totodată, dumneavoastră le-ati impus celor din circ, să facă şi alte munci suplimentare, pentru care vor primi bani în plus. 

Aceste munci constau în: promovarea circului cu fluturaşi prin parcări, muncitori pentru montarea şi demontarea circului şi ca recuzitieri în timpul spectacolului. Ce s-a întâmplat în ziua accidentului din data de 9 august 1991, orele 14,39 în Pomona Valey Los Angeles, când domnul Oprea a fost rănit? 

Constantin Iosif: Doamna Farfan gătea şi ne dădea şi nouă să mâncăm, tuturor, la oală. Noi montam circul şi doamna ne-a invitat la prânz la masă. Oprea a zis că nu stă şi s-a dus să-şi mănânce supele lui speciale.


Au plecat mai mulţi, s-au urcat în maşina aia şi el s-a trezit că nu mai avea loc. S-a aşezat chiar în fundul maşinii, cu spatele la şofer. Conducea una din Jamaica, o balerină. Aia a intrat pe roşu, a venit o maşină din stânga şi i-a buşit. Pe el l-a lovit chiar în spate. 

Reporter: Maşina aia, după cum rezultă din documentele poliţiei americane care a anchetat accidentul aparţinea trupei Constantin. Din documentul întocmit de poliţia din Pomona Valley, maşina era condusă de o balerină a circului Farfan, Karyn Michelle Anderson, cetăţean american, stabilită în Las Vegas. 

Mai era altă balerină de culoare, Cecilia Tobier, John-Donahho din Terance Hill, fratele dumneavoastră, Alexandru Iosef şi Drăgan Costel acrobat în trupa dumneavoastră. Cine a avut grijă de domnul Oprea la spital ?

Constantin: Cine să aibă, băiatul meu Cătălin la îngrijit și Oprea îl înjură, permanent îl ducea la control, a avut grijă de el și în ziua accidentului chiar a schimbat numerele mașini incluse în accident deoarece avea numere false.

Reporter: Totodată reiese că fiul dumneavoastră nu a schimbat numerele deoarece, maşina era în perfectă legalitate, fiind folosită de întregul personal al circului Farfan, în interes de serviciu, şi pare puţin probabil ca în cazul unui accident de o asemenea gravitate, cineva să mai aibe timpul, inclusiv preocuparea de a schimba numerele unei maşini care, după cum spuneţi dumneavoastră, nu era în regulă cu numerele de înmatriculare. 

Reporter: Din documentele oficiale pe care le-am studiat de la domnul Oprea, accidentul a fost foarte grav. În acest context şi pentru a nu fi implicat legal în cadrul acestui accident de muncă, aşa cum era în realitate, fiul dumneavoastră a declarat la camera de gardă a spitalului din Pomona Valley că domnul Oprea, nu aparţine trupei şi nu are nici un fel de asigurare, cu toate că domnul Oprea (Puiu) era angajatul dumneavoastră şi avea asigurare cum reiese din document. 

Asfel că în conformitate cu legislaţia americană, după o intervenţie superficială constând într-un guler susţinător, cusătură a rănilor deschise, investigaţie tomografică, domnului Oprea i s-a recomandat, un repaus de cinci zile de muncă. 

Cum comentaţi acest fapt incredibil, ca unui om pe care l-aţi folosit în toate activităţile circului să-l abandonaţi într-un spital susţinînd că nu are nici o legătură cu circul dumneavoastră, iar în maşina s-a aflat cu totul întîmplător? 

Constantin Iosif: Oprea ăsta e un nenorocit ! 

Reporter: A-ţi plecat în cele din urmă de la Farfan ? 


Constantin Iosif: Da, am plecat la Tihany, în Puerto Rico. Tihany ăsta era un iluzionist român din Arad, plecase de mai multă vreme în SUA. 
Oprea m-a făcut şi pe acolo de râs. 

Îmi venea să dau cu el de pământ! Păi, eu am ţinut cinci inşi în cârcă, nu eram ca el să ţin doi şi să cad în fund! Zmeul-Zmeilor am fost ! 




 Oprea Puiu la baza piramidei

Constantin Iosef: A venit la mine că vrea să aducă un avocat, că mă dă în judecată. După aceea, când noi am revenit în ţară, el a rămas acolo, că avea o grămadă de bani, nu l-am abandonat noi. După ce s-a întors, a continuat să-şi facă meseria lui de instalator. 




Oprea: Mincinos ordinar, telefonul meu afișa data jos în stânga. Anul 92. luna 4. ziua 29 mă aflam în: Aeroportul Internațional John F. Kennedy cu destinația România



Nu a fost la circ, nu a avut treabă niciodată cu circul. E păcat că am ajuns, la 62 de ani, să mă înjure un nenorocit care nu a făcut în viaţa lui nimic. Şi-a bătut joc de numele meu, şi eu m-am zbătut pentru numele ăsta de mi-a sunat apa-n cap! 

Constantin Iosif:  Consider ca unele din actele la care faceti referire sunt întocmite greşit, din cauza că Oprea a furnizat informaţii eronate celor care l-au chestionat, informaţiile fiind acceptate de către cei care le-au întocmit. 


Oprea: Trădare și abandon – o poveste de suferință

În ziua accidentului din 9 august 1991, Cătălin Iosef m-a abandonat la camera de gardă. Ulterior, m-a însoțit de trei ori la spital, însă doar în interesul lui Constantin Iosef. Eu eram, în esență, secretarul lor permanentă—Cătălin îmi dădea documente în engleză să le semnez, fără să-mi explice conținutul.

Contractul pentru America, semnat într-un mod umilitor, într-o toaletă a circului din București. Abia după 20 de ani am aflat că, legal, Constantin Iosef era responsabil pentru toate cheltuielile mele ce urmau din ziua accidentului meu din 9 august 1991

Deoarece aveam dificultăți de memorie și în exprimarea în limba română după accident, l-am rugat de mai multe ori pe Cătălin să vorbească în numele meu cu avocatul ca să-l dea în judecată pe patronul Farfan. 

Eu crezând că acesta trebuia să suporte toate costurile. Cătălin s-a prefăcut că îl sună pe avocat, dar în realitate telefonul era închis. Spunea exact ce voiam eu să aud,în limba engleză, inducându-mă în eroare. 

După 60 de zile, trebuia să merg la control să văd rezultatu protezei medicale, dar Cătălin dispăruse era de negăsit.




În această imagine sunt eu alături de Mihai Păun, un acrobat român mai în vârstă decât mine cu 10-12 ani, pe care l-am cunoscut în America. Destinul a făcut ca Mihai să fi lucrat anterior cu fostul meu șef, Dupleac Gheorghe, pe care eu îl numeam Jori, din trio-ul acrobatic Corona. 

În perioada comunistă, Mihai reușise să se stabilească în Canada sau America – nu-mi mai amintesc exact ordinea.

Între noi s-a legat o prietenie profundă. De nenumărate ori, Mihai m-a îndemnat să-l părăsesc pe Constantin Iosef și să formăm împreună un alt trio acrobatic, însă i-am spus că voi face acest pas abia după încheierea contractului cu Circul Farfan. 

În zilele libere, mă lua peste tot—m-a dus chiar și pe faimoasa Alee a Celebrităților din Hollywood. Mereu o luam cu noi și pe Nituica Teodora, care suferea în tăcere după ce era bătută crunt de Cătălin Iosef.

Dar tragedia a lovit nemilos. Pe 10 octombrie 1991, văzând că Cătălin Iosef nu mai apărea să mă ducă la control, am sperat că vertebrele mele cervicale s-au sudat singure. 

L-am sunat pe Mihai Păun, care a venit imediat și m-a dus la spital. Acolo, cu tristețe în glas, mi-a spus că o intervenție chirurgicală la coloană era absolut necesară...

Cătălin Iosef a apărut după două zile, convingându-mă să semnez două documente. A fost a treia mea internare, între 9 agust și 10 octombrie. 1991

Pe 24 octombrie, spitalul a anunțat circul Farfanși pe Constantin Iosef că pe 26 trebuia să mă externeze cineva. Am așteptat întreaga zi, dar nimeni nu a venit.

după mine la spital.



Abandonat, disperat și extrem de obosit, am așteptat pe un scaun încă de la ora 10:00 dimineața, privind cum se însera, la cinci zile după intervenția mea chirurgicală. 

Le-am dat celor de la spital un carnețel cu numărul de telefon al lui Mihai Păun, rugându-i să-l sune și să-i explice situația mea. Acesta le-a comunicat că va veni după mine în cel mult o oră.



Așa s-a și întâmplat – Mihai Păun a sosit împreună cu soția sa, a aflat unde se mutase circul Farfan și, înainte de a mă conduce la caravană, m-a invitat la un restaurant cu specific românesc. 

Odată ajunși la circul Farfan, mi-am luat rămas-bun, știind că prietenul meu urma să plece în Canada din motive personale.

Oprea Puiu:  Ajunși în America, visul nostru de aventură s-a transformat rapid într-un coșmar. După o scurtă ședere în New York și Dallas, am ajuns în Arizona, unde urma premiera circului Bentley Brothers. 

În loc de strălucire, am găsit mizerie și condiții mai rele decât ale unor nomazi. Constantin, liderul nostru, ne-a cumpărat o rulotă veche pe bani puțini, deși patronul circului îi dăduse 20.000 de dolari pentru un parc auto decent.




Deoarece am găsit întâmplător această poză, relatez: Motorhome-ul lui Constantin și al Elenei Iosef, la momentul achiziției, avea o vechime de aproximativ 50 de ani. 

Între 20 aprilie 1990 și 9 august 1991, Constantin ne oprea săptămânal bani mie și lui Coco pentru a-și schimba motorul motorhome-ului, boilerul pentru încălzirea apei calde și alte utilități. 

Astfel, valoarea totală a reparațiilor, până în momentul în care m-a alungat din trupă, ajunsese de aproximativ patru ori mai mare decât prețul plătit inițial de Constantin la începutul turneului în America. 

La întoarcerea în România, Constantin și-a adus motorhome-ul cu vaporul și îl închiria artiștilor de circ pentru sume foarte mari!

Gigi, epuizat, a renunțat după șase luni, dar datoria sa ne-a fost impusă nouă.




Cea mai mare grozăvie a venit pe o autostradă din America, când poliția ne-a oprit la un filtru. Eram relaxați, convinși că nu aveam nimic de ascuns, până când Constantin, palid și tremurând, a șoptit: 

„Să moară mama, ajung din nou la pușcărie…” a repetat această frază în continu de mai multe ori.

Atunci am aflat că numerele rulotei erau false, iar banii pentru acte și asigurarea rulotei fuseseră cheltuiți de Constantin.

Într-un moment de panică, ( vezi poza de deasupra)  am improvizat. 

Sub privirile unei armate de polițiști, am transformat o tragedie într-un spectacol. 

Coco a executat un număr de acrobație cu aterizarea pe capul mei, iar eu am făcut o rotație perfectă, smulgând aplauze din partea celor care, cu câteva secunde înainte, erau gata să ne aresteze. 

Polițiștii, fermecați, ne-au cerut autografe, fără să bănuiască frauda.Constantin a scăpat de pușcărie, dar pe noi ne-a trădat oricum. 

Oprea: Înainte cu o zi ca patronul circului Bentley Brothers să concedieze întreaga trupă din cauza comportamentului lui Constantin Iosef, l-am întâlnit pe impresarul american care venise să-și recupereze banii conform contractului. 

După ce l-am îndrumat spre rulota lui Constantin, impresarul, un bătrân de aproximativ 75 de ani, a fost agresat și dat afară cu forța de Constantin, care i-a smuls și i-a rupt contractul. 

Speriat, impresarul s-a refugiat în rulota mea. În urma acestui incident, patronul circului Bentley Brothers a decis să concedieze întreaga trupă. 
De asemenea, menționează că, în mod obișnuit, Constantin ne reținea în fiecare săptămână 12% din veniturile fiecărui acrobat pentru impresar.





Oprea: După ce patronul circului Bentley ne-a alungat, Trupa Constantin a primit o ofertă de turneu de: 10. ”zece săptămâni” în Statele Unite, unde spectacolele de magie pentru copii erau foarte căutate. Impresarul, impresionat de trupă, ne-a asigurat transportul zilnic cu autocarul și s-a ocupat de recuzită noastră. 

Obligațiile noaste ale artiștilor, se limitau la 2 spectacole zilnic, fiecare spectacol  aproximativ 12 de minute pe scenă, ceea ce ne oferea mult timp liber pentru a explora locurile frumose de vizitat. Eu eram în culmea fericirii că în fiecare zi lucram în alt oraș în afară de luni, zi în care eram liberi


Deși impresarul îi plătea zilnic pe Constantin pentru întreaga trupă, acesta își reținea o parte semnificativă din banii acrobaților și ne remunera doar o dată pe săptămână, păstrând aproximativ 60% din câștigurile fiecăruia.


Așa s-a încheiat aventura mea americană – nu cu glorie, ci cu o lecție amară despre lăcomie, trădare și norocul ce ne poate salva în ultima clipă.

Reporter. Aici se termină scurtul reportaj, dar destul de elocvent pentru a defini caracterul acestui om care în momentul de faţă a ajuns o epavă.



Constantin Iosef prin anii 1992 când se  visa ” Zmeul-Zmeilor ”

Oprea: În tinerețe, acest pușcăriaș numit Constantin Iosef, fiind un răsfățat al sorții, avea aproape tot ce își dorea și, din această cauză, se plictisea foarte des.

De multe ori, neavând ce face și fiind dornic de aventură și distracție, ieșea în zona parcului Cișmigiu din București, unde își căuta o posibilă victimă.

De obicei, urmărea doamne întârziate care purtau fie un lănțișor de aur, fie un guler de vulpe argintie în jurul gâtului sau aveau un ceas frumos la mână.

Asemenea animalelor sălbatice de pradă, lovea într-o clipă și smulgea victimei obiectul dorit, dispărând în noapte fără nicio remușcare. Nu îi păsa de soarta femeilor pe care le ataca, pe care le lăsa inconștiente, zăcând la pământ, fără ajutor.

Această mărturisire îi aparține chiar lui Constantin, care mi se confesa cu mândrie în timpul lungilor noastre călătorii prin California. 

Atunci, l-am întrebat de ce fusese închis înainte ca unchiul său, magicianul Iosefini, să-l introducă în lumea circului.



5 Ianuarie 1992 - Circo Tihany Spectacular, Puerto Rico



Puiu și patronul Tihany

La bufetul circului, Cătălin Iosef și iubita sa, Teodora Nițuică, vindeau răcoritoare alături de Elena Iosef, Costel Drăgan, Alexandru Iosef, Constantin Iosef și alte persoane. Mi-aș fi dorit să vând și eu, dar Constantin nu mi-a permis.

Patronul bufetului, care vindea răcoritoare precum bere, Pina Colada, Coca-Cola, Pepsi și multe altele, nu avea un manometru pentru a măsura exact cât se consuma și cât vindea fiecare vânzător înainte de spectacol, în pauza dintre spectacole și chiar după terminarea acestora.

Circul se numea Farfan, dar, printr-o alianță cu Tihany, a fost transferat pe un vapor, deoarece era foarte mare. La un spectacol încăpeau aproximativ 6.000 de persoane așezate pe scaune, iar mulți alții stăteau în picioare. 

Sâmbăta și duminica erau câte trei spectacole pe zi, adică aproximativ 18.000 de spectatori zilnic. Lunea era zi liberă, iar de marți până vineri aveam câte două spectacole pe zi, ceea ce însemna aproximativ 12.000 de spectatori plătitori de bilete zilnic.

Amintiri:




În fotografie apar Costel Drăgan și soția sa, Nituică Teodora. Pe 31 ianuarie 2009, Costel Drăgan a părăsit-o pe Nituică Teodora. A doua zi, pe 1 ianuarie, în jurul orei 11:00, încă dormeam după noaptea de Revelion. La un moment dat, Teodora mi-a trimis un mesaj în care scria de trei ori „Ajutor”, urmat de un alt mesaj foarte lung, dar indescifrabil, alcătuit dintr-un singur cuvânt fără cratimă.

Surprins că mă contactează după aproximativ 18 ani, am stat puțin pe gânduri și am decis să o sun eu. În timpul conversației, care a durat aproximativ 10 minute, ea vorbea foarte repede, disperată și plângând. Am reușit să înțeleg că Costel Drăgan o amenințase cu un cuțit, apoi o părăsise pentru o tânără foarte frumoasă, care avea o afacere prosperă și mulți bani.

La final, i-am spus că nu am cum să o ajut, că nu este treaba mea, apoi i-am închis telefonul și m-am culcat mai departe.

Amintiri:



Această fotografie a fost realizată în decembrie 1990. În imagine apar eu și Nituică Teodora, care este cea din dreapta, cea mai scundă, îmbrăcată într-un costum roșu. Eu am invitat-o la plajă în Miami, SUA, după ce în acea dimineață am văzut că Cătălin Iosef o bătuse crunt.

După aproximativ 21 de ani, am rugat-o insistent să îmi trimită un mesaj prin care să pot confirma, în fața circului de la București, că, în America, Constantin Iosef ne oprea în fiecare săptămână acele taxe despre care am scris anterior. Nu a vrut să mă ajute, ba mai mult, a postat pe Facebook un mesaj în care m-a denigrat, susținând că sunt un „țigan” invidios pe ea, deoarece nu a acceptat să se culce cu mine.

Într-o seară, Cătălin Iosef a venit în vagonul meu, unde locuiam, aducând vreo patru beri la cutie. La plecare, mi-a spus că are multe pachete de pahare de unică folosință lăsate de patron lui și că îi este teamă să nu se deterioreze sau să se șifoneze, deoarece, pentru fiecare pahar deteriorat, ar fi trebuit să plătească 1 dolar, indiferent dacă era gol sau plin.

Văzând că patul de deasupra mea era gol, a considerat că acolo ar fi în siguranță mii de pahare, până la tavanul vagonului. Tocmai în acea zi îl rugasem pe un polonez să-mi fixeze patul pe verticală, lipit de perete, ca să pot sta mai comod și să nu mă mai lovesc cu capul de marginea patului de deasupra

„Totuși, i-am promis lui Cătălin că, a doua zi, voi vorbi cu vecinul meu polonez pentru a lăsa patul jos, așa cum fusese inițial, în poziție orizontală. Deși, timp de trei luni și jumătate, nu am mai putut sta confortabil în patul meu metalic de dedesubt, deoarece mă loveam cu capul de patul de deasupra, iar, fiind recent operat la coloana cervicală, aveam gâtul înțepenit și nu puteam apleca capul. 

După două zile, Cătălin a umplut patul cu acele pachete de pahare, aproape până la tavanul vagonului.” Avea doi amici portoricani care le aduceau și tot ei le luau înapoi. În fiecare seară, Cătălin Iosef câștiga mii de dolari, pe care îi împărțea cu iubita lui, Teodora. 

Nu știu cât le plătea portoricanilor pentru acest serviciu. Întreaga afacere a durat din 5 ianuarie până pe 15 aprilie 1991.

Mie nu mi-a dat niciun ban pentru ajutorul pe care, fără să-mi dau seama, i l-am oferit. Din când în când, venea cu șase beri să bem, împreună, gusta o gură și pleca grăbit. 

Situația în care eu mă aflam la acele vremuri, nu înțelegeam de ce toată trupa, inclusiv Constantin, era pe scenă, iar eu spălam toalete circului.

Adevărul este că Dumnezeu mi-a oferit ceea ce, în lacrimi, eu L-am implorat. 

Mihaiela Băniceanu, în data de 5 ianuarie 1991, era dornică să se angajeze și ea la acel bufet, unde singura ei obligație ar fi fost să umple permanent sute de pahare cu cuburi de gheață și, în funcție de categorie, să le completeze cu băuturi răcoritoare, bere sau orice altceva doreau spectatorii.

O auzeam, aproape plângând, vorbind disperare cu soția lui Constantin despre faptul că nu găsise pe nimeni care să aibă grijă de fetița ei, care avea aproximativ trei luni. Iar dacă găsise pe cineva, trebuia să o plătească nu am înțeles cât. Nu știu exact cât, nici nu mă interesa, dar era clar că Mihaielei i se părea prea mult.

În cele din urmă, deși nu obișnuia să îmi vorbească, m-a văzut la câțiva metri distanță, a venit zâmbind spre mine și m-a rugat să am grijă zilnic de fetița ei, cât timp ea era la bufet. Am acceptat, iar din acel moment, în fiecare zi, cu excepția zilei de luni, aveam grijă de fetița Mihaielei.

Trupa Constantin locuia într-o vilă destul de departe, iar cu autocarul închiriat de Tihany avea nevoie de aproximativ 35 de minute pentru a ajunge la circ. 

Toată lumea sosea în jurul orei 10:00. Așa cum am spus, din 5 ianuarie până pe 15 aprilie 1991, am avut grijă de fetița Mihaielei, însă, odată cu încheierea spectacolelor pe 15 aprilie, Mihaiela la fel ca și Cătălin Iosef nu mi-a oferit nici măcar un dolar pentru ajutorulpe care i l-am oferit.

Cu fetița ei am trecut prin zeci de momente amuzante, încât aș putea scrie lejer 50 de pagini despre ele. Voi povesti doar unul s-au două.

Mihaiela Băniceanu și absolut toți cei din Circul Farfan cunoșteau fișa mea medicală și leziunile de la cap înafară de mine . Eu avean să aflu cam după 20 de ani.

Într-o zi, am decis să nu mai revin la circ în pauza celui de-al doilea spectacol, când Mihaiela obișnuia să își arate afecțiunea față de micuța Cristina și să o sărute. 

Știam că mai era jumătate din spectacolul doi și încă unul de seară, așa că am ajuns cu fetița în caravana Tihany înainte de ultimul spectacol.

Nu aveam de unde să știu că Mihaiela, Tihany, poliția și mulți portoricani plătiți de Tihany mă căutaseră cu disperare, crezând că sunt nebun și că aș fi atentat la viața micuței Cristina sau i-aș fi pus viața în pericol.




Această fotografie surprinde un episod dureros din viața mea, Oprea Puiu. În perioada 16 decembrie 1991 – 15 aprilie 1992, fără nicio altă sursă de supraviețuire, am acceptat să lucrez ca paznic de noapte la circul patronat de Tihany. 

Pe la jumătatea luni februarie anul 1992, după o noapte de pază, fiind obligat să îndeplinesc zilnic și munca de gunoier alături de muncitori portoricani, și întreținerea a circa 40 de toalete Ecologice, primind în schimb doar 100 de dolari pe săptămână, bani pe care Tihany mi-i plătea personal.

Toate acestea s-au petrecut la doar trei luni după o intervenție chirurgicală la coloana cervicală, într-o perioadă în care sufeream atât fizic, cât și sufletește. Cu toate acestea, am acceptat să o ajut pe Mihaiela Băniceanu, având grijă de fetița ei. 

Încercam, pe cât posibil, să mă mențin demn – mă schimbam și făceam duș înainte de a ieși cu micuța, pentru că nu puteam să mă plimb cu ea murdar și transpirat după orele grele de muncă.

Într-o zi, însă, Mihaiela și ceilalți au venit cu două ore mai devreme, iar eu, surprins și nepregătit, am fost nevoit să cer ajutorul unui coleg polonez pentru a avea grijă de fetiță, în timp ce mă spălam și mă schimbam. Aceasta era realitatea mea: muncă istovitoare, sacrificii, umilință și lupta continuă pentru a rămâne om, în ciuda tuturor greutăților.



În imagine: Mihaiela cu micuța Cristina și Oprea Puiu cu o zi înainte ca Constantin Iosef să mă alunge din trupă. 

Ei mă urau, moartea mi-o doreau, iar permanent puneau la cale planuri criminale împotriva mea. Însă, eu văzând atâta dragoste și iubire în fiecare seară, i-am recompensat cum se cuvine, oferindu-le sute de dolari cash pe: Mihaiela Băniceanu, Cătălin Iosef, Teodora Nituică, Elena Iosef chiar dacă eu nu aveam bani nici pentru pâine !




În imagine, Oprea Puiu este alături de micuța Cristina, fetița Mihaielei. În acea zi, i-am întâlnit pe toți cei care făceau parte din trupa de acrobați Constantin. Eu nu mai făceam parte din trupă, iar toți așteptam autocarul care urma să ne ducă la aeroport pentru a reveni în America!