DRAMA UNUI ACROBAT

Acest bloog prezinta personalitatea unui om care si-a dedicat intreaga viata pentru a creea bucurie in sufletele oamenilor si a alunga tristetea din sufletul acestora, ba mai mult de a fi intotdeauna o mare bucurie pentru copiii care-l priveau extaziati. Insa, anumiti oameni rai cu sufletul negru de invidie si ura, au facut tot ce au putut pentru a-l impiedica pe cel a carui inima vibra de emotia celor care radeau si bateau din palme.

vineri, 13 aprilie 2012

DRAMA UNUI ACROBAT






















Bun găsit dragi prieteni 
Nu există nici fericire, nici 
nenorocire pe lume. Există doar 
compararea stării cu cealaltă şi 
atâta tot. Doar cel ce a simțit 
nefericirea cea mai cumplită
Este în stare să simtă 
cea mai mare 
fericire. 






 „DRAMA UNUI ACROBAT 


Umerii unui vis și zborul sufletului”


Autor: Oprea (Puiu)


Gen: Poezie confesivă – biografie lirică


DEDICAȚIE:

Pentru toți cei care au zburat sprijiniți de mine, dar n-au privit niciodată în jos ca să vadă omul care i-a ținut


DECLARAȚIE DE AUTOR


„Eu sunt autorul și povestitorul propriei mele vieți — cel care scrie, trăiește și mărturisește adevărul fără teamă.”


Pentru Dumnezeu, singurul care m-a văzut căzând și m-a ridicat fără aplauze.


 
🎪 Privind înapoi, înțeleg că viața mea a fost un spectacol al încercărilor, o scenă pe care Dumnezeu a ridicat și a coborât cortina de nenumărate ori. 

Am trăit printre lumini, dar și printre umbre adânci. 

Am fost acrobatul care nu s-a ridicat pentru glorie, ci pentru a susține zborul altora, omul care a învățat că puterea nu stă în aplauze, ci în răbdarea tăcerii. 

Sub cupola acestei existențe s-au frânt oase, s-au născut lacrimi și s-au scris rugăciuni tăcute, acolo unde publicul nu vede și doar sufletul știe. 

Această carte este mai mult decât o poveste personală.  Este un testament al unui om care a căzut și s-a ridicat, care a fost rănit, dar nu înfrânt. 

Este recunoașterea unui drum dureros, dar sfânt, presărat cu greșeli, iertări și revelații.  

În paginile ei nu veți găsi un erou, ci un om care a învățat să creadă din nou, să mulțumească pentru fiecare lovitură, să vadă în suferință o chemare. 

Tot ceea ce am trăit – durerea, tăcerea, singurătatea și lumina, poartă semnătura Celui care m-a ținut deasupra prăpastiei atunci când totul părea pierdut. 

Iar dacă astăzi scriu, o fac nu din orgoliu, ci din recunoștință. Pentru că am înțeles, în cele din urmă, că nimic nu se frânge fără rost și că fiecare cădere poartă în ea o binecuvântare ascunsă. 

Am purtat pe spate frumusețea și trădarea deopotrivă. Sub cortul lumii, unde se râde și se plânge în același timp. 

Vă rog să-mi îngăduiți câteva momente din timpul dumneavoastră, pentru a simți, prin cuvinte și imagini,, 

O mică parte din umilința, durerea fizică și discriminarea pe care am fost nevoit să le îndur din partea celor care aveau obligația să mă ajute, dar nu au făcut-o. 

Mă numesc Oprea Vasile, însă toți cei care m-au cunoscut în lumea spectacolelor îmi spun Puiu. 

M-am născut pe 22 ianuarie 1958, într-un cartier modest al Bucureștiului. 

Sunt fost sportiv de performanță, am practicat înot, atletism și haltere, la cluburile Olimpia și Steaua București. 

Am absolvit o școală profesională de instalații de apă și gaze. Tot atunci, destinul m-a purtat spre o altă lume – aceea a artei și a zborului.  

Am început pregătirea ca acrobat la Circul Globus din București, alăturându-mă trupelor de acrobați la basculă: 

Frații Tudorică, Chirilă, Sandi Crețu și alții. Printr-o întâmplare fericită, am cunoscut doi artiști bulgari: Dupleac Gheorghe (Jori) și Momiana Dimitruva, un cuplu, proaspăt căsătorit, dar cu ani grei de experiență în spate. 


Jori era cu aproape 27 de ani mai în vârstă decât mine, iar Momiana mi-a devenit parteneră de scenă și, pentru o vreme, sprijin sufletesc. 



Eu, sunt la bază Jori și Momiana. Trecutul m-a sculptat, prezentul mă poartă, viitorul mă așteaptă. 


Tot în acel an, am obținut împreună cu Momiana atestatele de artiști liber
profesioniști categoria I, acordate de o comisie formată din nume sonore ale artei, culturii și filmului, condusă de marele Aurel Iosif. 

Iosefini, iluzionistul care, timp de două decenii, a condus Circul de Stat din București. 





Recunosc cu mâna pe inimă: aceea a fost cea mai frumoasă perioadă din viața mea artistică. 

Eram membru al celebrului Trio Corona o formație care îmbina grația cu forța, poezia cu riscul. 

Doamna Suzana Gâdea, ministrul Culturii, la acele vremuri impresionată de spectacolul nostru, a intervenit personal pentru a-mi permite: 

Să particip la evenimente private ale demnitarilor regimului comunist, împreună cu alți artiști renumiți ai României la acele vremuri. 

Am trăit atunci gloria scenei, și umbra sacrificiului. 1987 și 1992 am fost „porter” în două trupe celebre de acrobați la basculă:

- Trupa Moșoianu     (1987)
- Trupa Constantin  (1988–1992)


Sincer să fiu, acrobațiile la basculă nu mi-au plăcut niciodată. Dar atunci era o șansă rară de a pleca peste ocean, iar visul libertății valora mai mult decât orice confort. 

Am văzut trupe formate din zece sau unsprezece artiști, cu numere de excepție. 

Eu însă am ajuns în două trupe cu nume sonore, dar fără valoare artistică
reală. Trupa Moșoianu avea 13-14 membri, iar cea a lui Constantin- 15 persoane. Am fost, din nou, parte a unei iluzii sprijinite pe umerii mei. 


 🎪  Am purtat pe spate frumusețea și trădarea deopotrivă

1988 ianuarie,  Constantin Iosef a revenit în România, însoțit de: soția sa, fratele său, fiul său Cătălin Iosef, Bucur Aurelian și de Mihaiela Băniceanu, începând o nouă colaborare. 

N-am înțeles niciodată conflictele dintre Constantin și Bucur Aurelian, un porter foarte renumit la acele vremuri; 

Însă Bucur Aurelian nu a contribuit absolut cu nimic la formarea noii trupe Constantin a anului 1988. 





Inegalabilul zbor al Momianei

 🎪 Sub cortul cerului, am învățat ce înseamnă tăria unui înger fără aripi. Noua trupă s-a format doar pe umerii mei însângerați. 

Aveam avantajul experienței acumulate anterior în trupa Moșoianu, eram deja format pentru a executa și a susține absolut tot numărul care și-l dorea Constantin. 

Diferența dintre evoluția mea ca acrobat în Trio Corona și rolul de porter în acrobațiile la basculă era uriașă. 


Când porterul ține cerul pe umeri, întreaga echipă depinde de stabilitatea lui.

Constantin Iosef ne obliga să repetăm noaptea, după ora 22:00, până la miezul nopții.

În fiecare seară, după programul meu la restaurantul Havana, Cătălin Iosef mă aștepta la ieșirea din local și mă ducea cu mașina lui Constantin direct în manejul circului pentru repetiții. Seară de seară, munca era extenuantă. 


Constantin ne-a declarat că are un contract în Indonezia, iar noi, din credință și speranță, am tras din toate puterile. 

În două luni trupa era gata de a evolua pe scenă, fiindcă majoritatea eram sportivi de performanță. 

Totuși, am repetat încă o jumătate de an din cauza cerințelor absurde ale lui Constantin. 

El locuia într-o rulotă metalică, luxoasă numită „Avion” parcată în spatele caravanei Circului București. 

Într-un an, nu cred că a dormit două-trei nopți la el acasă. În rulota lui avea absolut tot confortul și un aparat video, la mare modă în era comunistă.

Constantin Iosef era un bețiv spurcat la gură, înjurând zi și noapte și un mare curvar. Nu mă deranja viciul lui, ci faptul că aducea seară de seară câte o tânără naivă, mințind-o că o va face acrobată și o va duce în America. 


Le acorda circa 30 de minute din repetiție, eu și încă doi colegi eram la baza repetiției acelei tinere. 






Trecutul mă poartă, prezentul mă întărește, viitorul mă cheamă.


Cu toate că știam că acea fată nu avea niciun talent, Constantin o slăvea, o lăuda, iar apoi își continua „antrenamentele” în patul său. 

Ridicolul era deplin, deoarece Constantin și-a adus întreaga familie în trupă, deși niciunul nu avea vreo valoare artistică. Nulități absolute, incapabile de cel mai simplu gest acrobatic.

🎪  5 ianuarie 1990 – 10 aprilie 1990. 

Circul de Stat din București. În această perioadă am susținut săptămânal 11 spectacole. La final, țineam draimănul, prindeam un acrobat în fotoliu și susțineam coloana de 5 persoane. 

În aceeași perioadă, Bucur Aurelian, din nou s-a încăpățânat și nu a contribuit cu nimic la spectacol, declarând că, la valoarea sa, lucrează doar pe $.  

Cronica unui acrobat lucid: Între gloria scenei și mizeria morală a familiei Constantin

Am lucrat în Trio Corona și pot spune, fără falsă modestie, că am colindat întreaga Românie alături de cele mai mari nume ale vremii – capete de afiș veritabile: 

Ion Dolănescu, Maria Ciobanu, Alexandru Arșinel, Stela Popescu, Florin Piersic, Ionela Prodan, Angela Similea, Marina Voica, Laurențiu Cazan, 

Gil Dobrică, Vali Sterian, Mihai Constantinescu, Teo Fitanidis, Cornel Vârban, Elena Cârstea, Aurelian Andreiescu și celebra Narghita. 



1982. Turcia. Anii m-au modelat, dar nu mi-au frânt credința și demnitatea. 


Lista e lungă, dar suficientă ca să se înțeleagă contextul în care m-am format – în luminile rampei, nu în umbra intrigilor. Săptămânal evoluam la Sala Polivalentă din București. 

Organizatorul mă suna, îmi spunea unde trebuie să ajung, aveam hotelul rezervat, iar impresarul Anghel Stoian se ocupa exemplar de toate cheltuielile. 

Banii nu mi-au lipsit niciodată. Cu atestatul de categoria întâi primeam 200 de lei pe spectacol, iar pe litoral lucram și în cinci locații diferite într-o singură zi, de la 1 mai până la închiderea sezonului estival. 

Când aveam două-trei zile libere, fostul meu șef de la cooperativa „Instalatorul” mă ruga să-l ajut la diverse lucrări. Într-o săptămână câștigam „la negru” mai mult decât Moșoianu și Constantin Iosef la un loc, pe statul de plată al Circului de Stat din București. 

Nu m-am născut bogat, dar am fost învățat de mic să muncesc. Părinții îmi povesteau că, fiind copil, mă luptam eroic cu geanta de scule a unchiului meu
mult mai mare și mai grea decât mine. Nu mă lăsam până nu reușeam: 

mă urcam pe ea, iar ca răsplată primeam dulciuri și aplauze din partea întregii familii.  Acolo s-a născut mândria mea de om muncitor și liber, nu de parazit de culise.

🚍 Turneul din aprilie–octombrie 1989, prin România, cu trupa Constantin, a fost însă o dezamăgire amară. Optzeci la sută dintre artiști se spălau la lighean: unii își încălzeau apa la soare, alții se mulțumeau cu improvizații mizere. 


Fiecare rid a fost câștigat, nu pierdut.

Eu, deși sunt țigan prin sânge și mândru de etnia mea, nu am conceput niciodată o asemenea lipsă de igienă și demnitate. 

Vagonul circului era împărțit în două: într-o parte Cătălin Iosef cu Nitiucă Teodora, în cealaltă eu cu Gigi, prietenul meu din fosta trupă Moșoianu.

Baia mea, luxul civilizației într-un deșert de mizerie

Problema a debutat în momentul în care Constantin Iosef — exemplar clasic de haos ambulant — m-a anunțat într-o seară, cu nonșalanță dezarmantă, că a doua zi pornim în turneu prin România.

Fără măcar o fărâmă de timp pentru a-mi rezolva obligațiile personale. A trimis după mine pe Cătălin, direct la atelier, cu tot cu scule și lada metalică încărcată de fitinguri, ca și cum viața mea profesională era un apendice al dezordinii lui. 



Am devenit ceea ce povestea mea m-a obligat să fiu: puternic.

Când am văzut vagonul în care trebuia să locuim șapte luni, am decis, din instinctul omului care refuză mizeria, să-l transform într-un spațiu minim civilizat. 

Pe banii mei am achiziționat un boiler electric, o perdea, o oglindă și peste 80 de metri de furtun. 

🚿 Primul „abonat” la facilitățile mele a fost Alexandru Iosef, fratele lui Constantin și nepotul lui Iosefini. 🛁 I-am explicat politicos, poate prea politicos pentru calibrul lui intelectual:



„Alexandru Iosef: un borcan de murături amestecat cu materii fecale. În trupă doar pentru că era frate cu Constantin.”

Că, dacă vrea să folosească baia, să o facă la o oră rezonabilă și fără să trântească ușa, trezindu-ne pe mine, pe Gigi, Cătălin și pe Teodora.

16. aprilie 1990:  Bucureşti ✈️New York, Dalas Albuquerque New Mexico

Am ajuns în New York, unde m-au întâmpinat doi buni prieteni care mi-au oferit sfaturi, bani și un mic rucsac cu lucruri necesare. 

Scena aceasta l-a scos din minți pe Constantin Iosef, care s-a comportat de parcă ar fi fost un agent al Securității: Interogatoriu, suspiciuni, priviri tăioase. I-am spus simplu: 


„Sunt doi prieteni, nimic mai mult.” Dar pentru el, orice normalitate devenea pericol, orice gest de prietenie – trădare. 

Am luat alte avioane: spre Dallas, apoi spre New Mexico – Arizona, unde urma să ne întâlnim cu patronul Bentley Brothers și întregul staff. 


Încă de la început, Constantin a adoptat o atitudine ceaușistă, anunțând autoritar că „nimeni nu are voie să vorbească cu patronul decât el” 


I-am răspuns calm, dar tăios: „Și dacă patronul vine la noi să ne vorbească, ce facem? Îi întoarcem spatele?” A înjurat și a plecat – tipic pentru un om care confundă puterea cu importanța personală.

20.000 de dolari – începutul altui haos

🚍 După două zile, Constantin a primit de la patron 20.000 de dolari, urmând ca unii să-și cumpere rulote, alții motorhome-uri. Eu, Coco și Gigi ne-am ales o rulotă modestă, practică, în timp ce Constantin și soția sa, Elena Iosef, făcea: 





paradă pe munca altora și dolari furați cu zâmbetul pe buze.  ”Motorhomul lui Constantin Iosef, relicva antică care visa la muzeu dar s-ar fi potrivit mai bine în cimitirul de mașini.”

S-au grăbit să-și ia un motorhome vechi de aproape 50 de ani, o relicvă ruginită din anii ’40, care consuma mai mult decât valora. A fost o afacere proastă, dar, ca orice demagog, Constantin o prezenta drept „investiție strategică”.


● Fiecare acrobat primea săptămânal 200 de dolari.

Era singura noastră certitudine într-o lume de lumini și aplauze, dar acești bani erau doar începutul unei lungi liste de rețineri, iar adevărul se ascundea în spatele procentelor.

● 12% – cotă pentru impresar (manager).
Aceasta era singura taxă normală și justificată. Impresarul muncea pentru noi, negocia spectacolele, ținea ușile deschise.

● 12% – cotă pentru „Circul de la București”.
Pe hârtie suna frumos, oficial.
În realitate, acești bani intrau direct în buzunarul Elenei și al lui Iosef Constantin.


● 12% – cotă pentru Constantin, ca șef de trupă.
O formulă elegantă pentru un alt procent care se oprea tot la aceiași doi oameni: Elena și Iosef Constantin.


● 5% – chirie pentru costumul de spectacol. Un costum fără de care nu puteai urca în arenă, dar și această „chirie” mergea în buzunarul lor.


🔎 Calculul clar pentru cititori

Total rețineri:

12% + 12% + 12% + 5% = 41% . 41% din 200 $ = 82 $ reținuți
➡ Din 200 $, acrobatul rămânea efectiv în mână cu doar 118 $.

 Și încă o rană ascunsă:

Din acei 118 dolari, care rămâneau după rețineri, jumătate îi dădeam pentru reparațiile la motorhome-ul lui Constantin și pentru carburantul mașinii lui.
Abia dacă mai rămâneau câțiva dolari cu adevărat ai noștri.

Iar peste toate, mai venea o umilință… După ce munceam ca un gladiator — acrobat, recuzitier, montator, demontator, înfometat și nedormit.

Voi, Elena Nuți Iosef, fiul tău Cătălin și cumnatul Alexandru Iosef, vă hrăneați distracțiile din munca noastră, în timp ce contribuția voastră reală la efort era egală cu o tăcere vinovată: nimic, absolut nimic.


🔚 Concluzie:
Lumina era pe scenă, dar întunericul era în buzunarele celor care conduceau. Asta era realitatea: noi făceam acrobațiile, iar alții făceau socotelile

„CIRCUL BANILOR ȘI MOTORHOME-UL DISCORDIEI”

Alexandru Iosef, fratele lui Constantin, era cunoscut în trupă pentru două lucruri: vorbea mult și prost, și crea scandal fără motiv. 

Nu avea niciun rol artistic, iar nimeni nu îl suporta. Când Constantin a primit 20.000 de dolari, a ales să-i dea fratelui său o sumă foarte mare, din care:

Acesta și-a cumpărat un motorhome, exact ce își dorea. Nouă, mie, lui Gigi și lui Coco – Constantin nu ne-a dat bani în mână ca să alegem singuri ce aveam nevoie; 

În schimb, ne-am trezit cu o rulotă adusă de Constantin, iar condiția era ca el să o tracteze tot turneul, iar noi să contribuim la întreținerea motorhome-ului lui.

În motorhome-ul fratelui său stăteau Alexandru Bucur, Mihaiela Băniceanu și Candia. De aici a pornit o altă serie de conflicte, tot din cauza lui Alexandru Iosef.

„FEMEI, GELOZII ȘI O AGRESIUNE RESPINSĂ

Viața personală a lui Alexandru Iosef nu mă interesa, știam doar că era divorțat și avea două fete adolescente. 

Candia, foarte tânără, aproape de vârsta fetelor lui, îmi spunea că Alexandru Iosef îi făcea insistent avansuri, punând-o într-o situație neplăcută.

Alexandru Iosef reacționa copilărește, ținând aerul condiționat la maximum ca să îi facă zile fripte lui Candia.

Văzând că se împrietenise cu un mexican drăguț, de vârsta ei, am sfătuit-o să-și mute lucrurile în rulota lui — ceea ce în final s-a și întâmplat. 

La finalul celor șase luni de contract, Candia a decis să părăsească trupa, iar eu m-am bucurat pentru ea.



Anul 1976 - Când nu mai aveam drum, mi-am construit unul.

🎪 20 aprilie 1990. 1991-9 august.

Am început turneul în Statele Unite, primiți cu entuziasm, admirați și aplaudați. Noi, trupa de acrobați la basculă, am dat mii de autografe și am susținut spectacole în aproximativ 150 de orașe americane. 

A fost o perioadă epuizantă. De multe ori, într-o singură săptămână, evoluam în trei orașe diferite. În unele locuri, spectacolele se desfășurau sub cerul liber.

Dacă ploua, totul se amâna. Am lucrat în patru circuri celebre, ducând numele nostru peste mări și țări, dar plătind scump prețul pentru asta.

    -Bentley Brothers
   - Circo Tihany Spectacular
   - Tarzan Zerbini Circus
   - Farfan Production Inc.


💰 Chiar de la început, Constantin ne oprea bani mie, Coco și lui Gigi, chipurile „pentru cheltuieli comune”, dar, în realitate, îi vărsa necontenit în vechitura aceea de motorhome.

Schimbând piese, făcând reparații, alimentând cu carburant – toate pe spatele nostru. Eu n-am știut niciodată că contractul lui era doar pe șase luni; am aflat târziu. 

Când semnătura mea fusese obținută prin șantaj, în toaleta Circului din București. O imagine perfectă a metodelor sale: mizerie, presiune și lipsă totală de caracter.

De-a lungul anilor, soții Nuți și Constantin Iosef au întreținut, cu o consecvență demnă de o profesie obscură, arta micii escrocherii. 

Fiecare săptămână aducea pentru noi, eu, Coco și Gigi o nouă ocazie pentru ei de a ne subtiliza banii, sub pretexte tot mai ingenioase. 


Cea mai cinică dintre aceste înscenări a fost legată de asigurarea rulotei. Profitând de faptul că nu aveam cunoștințe în domeniu, ei au instituit un ritual perfect: 

Timp de un an și jumătate, săptămână de săptămână, ne percepeau sume pretinse a fi pentru „asigurare” În timp ce rulota mea rămânea neasigurată, vulnerabilă, și, în fond, neprotejată, 

de nimic în afară de bună-credința noastră. Constantin, fost pușcăriaș cu un talent remarcabil de a-și schimba chipul moral după necesitate, trăia în două registre: 




Blajinul actor familial, „tată iubitor”, și tiranul de la muncă. Luni până joi, ne obliga să lucrăm la negru, îmbogățindu-l. 

Vineri, când dădea salariile — mai bine spus ce mai rămăsese din ele după ce-și lua partea — devenea o veritabilă caricatură de autoritate patologică. 

Ne chema în motorhome-ul său și urla cu o furie animalică, ca și cum am fi comis vreo infamie împotriva lui. Scopul era limpede: 

Să ne intimideze, să nu întrebăm unde se evaporau banii. Cum am mai menționat, la fiecare 7–9 zile circul se muta în alt oraș. 





Fiecare dată, după ce demontam instalațiile, Constantin își exercita încă o dată puterea: nu plecam la drum până nu ne furniza numerele false pentru rulota pe care ni le înmâna — o improvizație ilegală, menită să mascheze inexistența actelor și a asigurării. 

Când am îndrăznit să-i cer banii înapoi și să-i spun că găsisem o persoană care putea asigura legal rulota, scena a degenerat într-un scandal monstru, dovadă că nu siguranța noastră îl interesa, ci doar profitul pe care-l storcea din ignoranța noastră. 

Scârbiți de comportamentul lui Constantin. Eu am rămas o vreme, din respect pentru muncă și pentru public, dar am văzut cum, de fiecare dată când avea o zi liberă, Constantin și soția sa cutreierau zeci de mile ca să viziteze magazinele Salvation Army.

Unde americanii donează obiecte și haine bune. Ei le cumpărau la reducere, sub pretextul că fac „provizii”, dar toate deplasările, tot carburantul, tot efortul financiar – cădeau tot pe noi.

„După șase luni, Candia și Gigi au plecat din trupă. Constantin, Obișnuit să-și bage nasul în toate și să facă facturi după facturi pentru motorhomul său, a găsit de cuviință să-mi oprească mie banii săptămânal pentru datoria lui Gigi.





Adevărata grozăvie avea să se desfășoare pe o autostradă din America, când am fost opriți la un filtru de poliție. Ofițerii căutau traficanți de droguri sau persoane suspecte-nu înțelesesem exact dar eram liniștiți; 

nu aveam nimic de ascuns. Cel puțin, așa credeam. În momentul în care l-am privit pe Constantin, am înțeles însă dimensiunea înșelătoriei. Fața îi devenise ceară, mâinile îi tremurau, iar printre dinții strânși repeta obsesiv: 

„Să moară mama… ajung înapoi la pușcărie…”

Atunci am realizat definitiv că numerele rulotei erau false, că actele nu fuseseră niciodată făcute și că banii pentru „asigurare” fuseseră risipiți de el.

Totuși, Constantin se jurase că, în caz de necaz, el va răspunde. Era o minciună în plus, bine ambalată. Coco îmi dăduse o bere și mă pregăteam s-o desfac, când, în fața ochilor, a apărut o adevărată armată de polițiști. 

treizeci, poate patruzeci — toți înarmați. I-am făcut semn lui Coco să lase berea. Eu aveam pașaportul la piept, proaspăt vizat, dovadă că abia venisem din România. 

Le-am explicat celor doi ofițeri din față, prin semne și prin gesturi, că nu vorbim engleza și că suntem acrobați români. Și atunci, într-o clipă de panică și inspirație divină, mintea mi s-a luminat. 

Sub privirile tensionate ale zecilor de polițiști, am decis să transform frica într-o scenă, iar primejdia într-o reprezentație.

„Coco, după ce atrăsese atenția polițiștilor ridicând mâinile și depărtându-se câțiva metri, a sprintat spre mine executând o serie de flic-flacuri, iar la semnalul meu final a sărit în aer, aterizând perfect pe capul meu, exact ca în fotografie.”  

Eu, într-un reflex perfect, am făcut o rotație de 360 de grade, un arc de cerc impecabil, desprins parcă din altă lume. Polițiștii, inițial în defensivă, au izbucnit în aplauze. 

Unii aveau deja aparate Polaroid pregătite, intuind că asistă la ceva neobișnuit. În câteva secunde, atmosfera s-a transformat: de la suspiciune la admirație, de la potențial arest la cereri de autografe. 

Constantin, vinovatul real, scăpa din nou. Noi, cei trei, fuseserăm salvați printr-un miracol al minții: un amestec de inspirație, curaj și  trebuie spus acea luminare tainică pe care doar Dumnezeu ți-o dă exact în clipa în care totul pare pierdut. 

Hoția lor nu a încetat. Trădarea lor a continuat. Dar în acea zi, în mijlocul Americii, providența a decis că un om simplu, cum sunt eu, poate salva nu doar pe sine, ci și pe ceilalți, printr-o idee născută în chiar marginea prăpastiei.

„Dacă nu eram noi, Constantin își număra anii prin gratii.”

Clasa și corectitudinea în acțiune.”Totul a început în Carolina de Nord, pe 2 decembrie 1990, când Cătălin Iosef m-a sunat să mă anunțe că trebuie să ajungem în Sarasota, Florida. 

Caravana noastră a străbătut câteva zile până am ajuns la destinație, unde l-am cunoscut pe seniorul Tihani, care ne-a anunțat că vom fi liberi până pe 27 decembrie, după care urma să zburăm către Puerto Rico. 

Întârzierea a fost cauzată de faptul că circul Tihani pleca cu vaporul, iar totul depindea strict de această logistică. În acel timp, prietenii mei din Carolina de Nord, nerăbdători să vadă Florida s-au alăturat călătoriei. 

Și am petrecut împreună câteva zile explorând locurile considerate „cele mai frumoase”. Plimbările pe plajă, priveliștile de vis și râsetele prietenilor toate au creat un tablou al fericirii imediate, al sărbătorilor aparent perfecte. 

Aflând că sunt liber de Crăciun, prietenii au hotărât să mai rămânem două zile în Miami, pentru a simți adevărata relaxare la plajă. 

Întoarcerea în Carolina de Nord pentru Crăciun a adus cu sine momente de căldură și bucurie aparentă, iar zilele de Sfântul Ștefan au fost dedicate pregătirii pentru următoarea etapă, zborul spre Puerto Rico, pentru a continua turneul. 

În mijlocul acestei călătorii aparent idilice, am avut un moment de compasiune autentică. În Miami, mi-a fost milă de Teodora și am invitat-o la plajă, pentru ca măcar pentru câteva clipe să uite de greutățile și suferințele ei create de Cătălin Iosef. 




În poză sunt eu pe plaja Miami Beach iar Nituică Teodora este cea din dreapta, cea mai mică de înălțime cu  costum de baie roșu


Transportul și mesele erau asigurate de familia cu care eram, iar gestul meu a fost primit cu acceptare. Această fotografie surprinde acel moment: nu doar un tablou de vacanță, ci un simbol al omenirii în mijlocul unei lumi adesea crude și nedrepte. 

Ani mai târziu, când am scris despre aceste momente, Teodora a reacționat cu răutate, reducând gestul meu de compasiune la o acuzație jignitoare și absurdă, spunând pe Facebook că sunt „un țigan care, de invidie că ea nu a acceptat să se culce cu mine, bat câmpii”. 

Această reacție reflectă tocmai fragilitatea și inutilitatea recunoștinței – actele sincere și pur umane pot fi transformate în ridicol de cei care nu știu să aprecieze valoarea lor. 

Întreaga experiență a fost trăită cu teama de pierdere a turneului de către membrii trupei Constantin, care au presupus eronat că aș dori să părăsesc grupul. În realitate, dorința mea era simplă: să mă distrez, să colind America și să mă întorc în România cu amintiri de neuitat.

Crăciunul și Revelionul 1990–1991 au fost cele mai superbe, frumoase din viața mea, pline de libertate, lumină și prietenie aparentă. Florida și Miami, plajele luminoase, râsetele și căldura prietenilor.  

Toate păreau să transforme sărbătorile într-un tablou perfect al fericirii. Ea reprezintă contrastul între gestul omenesc și lipsa de valoare a recunoștinței, între bucuria aparentă a sărbătorilor și amărăciunea care poate urma.

Frumusețea Miami-ului și a Floridei, libertatea deplasărilor, magia Crăciunului și a Revelionului toate se ciocnesc cu realitatea crudă: prietenia poate fi fragilă, iar omul generos poate rămâne singur în fața invidiei, ironiei și nedreptății. 

Așa am înțeles că unii oameni, oricât ar urca în ierarhia unui circ, rămân circar moralic, nu artist. Eu am fost și voi rămâne același: muncitor, corect, respectuos și demn, chiar și printre hiene. 

Nu banii m-au definit, ci onoarea de a-mi ține fruntea sus, indiferent de cât noroi au aruncat alții. 



14 decembrie 1990. Isla Verde Puerto Rico. 


Un colț de paradis unde marea îmbrățișează cerul fără sfială. În ziua sfântă a Crăciunului, lumina se juca pe valuri ca o rugăciune vie. 

Străzile fremătau de oameni frumoși, de râsete și muzică latină, iar aerul mirosea a cocos, a vanilie și a promisiune. 

Plantele uriașe, cât două etaje, respirau viață, iar frunzele lor păreau oglinzi verzi în care se reflecta soarele.  Apa, limpede ca un adevăr nespus, se pierdea în depărtări de safir. 

Cei care au călătorit prin trei sferturi din lume mi-au spus același lucru: nicăieri nu există un loc care să semene cu Puerto Rico. Este mai mult decât o insulă — este o stare a sufletului.

💔 Repetiția din seara sfântă. 

Constantin a hotărât, cu o încăpățânare aproape nebună, să facem o repetiție chiar în după-amiaza sfântă a Nașterii Mântuitorului, în seara de Crăciun.

Eu m-am opus categoric. Dar fratele lui, Alexandru Iosef, un om fără nicio valoare artistică, a susținut ideea. 


Avea vârsta de patruzeci de ani, cu opt mai mult decât mine. Nu făcuse sport niciodată în viața lui. Constantin, orbit de orgoliu și interese mărunte. 

A dat afară un acrobat valoros din trupă doar pentru a-i face loc fratelui său, un individ pe care l-a introdus în formație la vârsta treizeci și cinci de ani. 


Un om care nu se despărțea niciodată de bere și care, în acea seară, era deja beat criță, abia ținându-se pe picioare. Eu, sigur pe mine și pe anii mei de muncă: 

I-am rugat pe ceilalți patru cu care formam piramida de cinci persoane să fie atenți, să nu ne facem de râs în fața atâtor artiști, cu doar câteva zile înainte de premieră. 


Dar nenorocirea s-a strecurat în clipa în care Alexandru, beat și fără reflexe, s-a speriat în timpul exercițiului din Puerto Rico. 

S-a întors brusc cu spatele și l-a lăsat pe acrobatul Daniel Licaciu să cadă în gol. Numai mila divină a făcut ca omul să scape cu viață. 


Eu, ținând coloana piramidei, nu puteam vedea ce se întâmpla în spatele meu, dar am auzit imediat țipetele și reproșurile lui Cătălin Iosef, care îl acuza pe Alexandru Iosef, că din vina lui, Licaciu era cât pe ce să moară.


Nu știau că eu eram acolo, martor tăcut la întreaga scenă. Când le-am atras atenția amândurora, au tăcut rușinați, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Așa se întâmplă când arta devine afacere, iar banii ajung mai importanți decât viața. 
-

Când setea de profit și nepotismul urcă mai sus decât talentul și credința, scena se transformă în locul unde Dumnezeu privește și tace, iar noi, bieții acrobați, devenim doar umbre pe sfoara subțire dintre viață și moarte.

5 ianuarie 1991 premiera Circo Tihany Spectacular. 

Noi, artiștii Circului Tihany — bulgari, ruși, americani, canadieni, italieni, români, eram o familie sub stelele Caraibelor. 

Muzica vibra, inimile băteau nebune, iar frumusețea locului te făcea să crezi că Dumnezeu zâmbește printre valuri. 

Trupa Constantin, Puerto Rico și turneele americane. 




Deși zi de zi ne ceruse să nu intrăm în Cazinou, în ultima seară petrecută în superba insulă Puerto Rico, Constantin și soția sa, Elena, au trecut pragul acelui Cazinou. 

În loc să se bucure la o terasă liniștită, ascultând muzică și savurând o bere sau un pahar de Piña Colada, au pierdut o sumă considerabilă de bani, afectând bunul mers al întregii trupe de acrobați. 

Din acel moment, Constantin Iosef a devenit și mai nervos, agresiv și nesăbuit. Tot în acea seară, noi, membrii trupei Constantin, am primit o veste surprinzătoare: 

Eugenia Golea, fostă campioană olimpică la gimnastică,  sperând la un viitor mai bun, a decis să rămână în Puerto Rico definitiv. 

Curând aveam să aflu că Constantin Iosef pierduse la cazino aproape toată suma strânsă, furată de la noi, din perioada în care am lucrat în Puerto Rico, sub pretextul taxelor și altor contribuții. 

Cred că înnebunise de nervi — nimeni nu se mai înțelegea cu el, iar el se răzbuna pe soția sa.  

Din amintirile unui acrobat care niciodată nu și-a trădat prietenii, dar pe el toți l-au trădat. 

Un colț de paradis unde marea îmbrățișează cerul fără sfială. Lumina se juca pe valuri ca o rugăciune vie. Străzile fremătau de oameni frumoși, de râsete și muzică latină, iar aerul mirosea a cocos, a vanilie și a promisiune. 

Eram o familie sub stelele Caraibelor.  Muzica vibra, inimile băteau nebune, iar frumusețea locului te făcea să crezi că Dumnezeu zâmbește printre valuri. Utimul spectacol din Circo Tihany Spectacular a fost o seară desprinsă dintr-o altă lume:

șampanie, lumină, farmec, oameni frumoși, plaja care fremăta, terasele pulsând de muzică și portoricance superbe care dădeau nopții o strălucire ireală. O clipă de paradis. 

Dar, în timp ce eu trăiam bucuria sinceră a unui final de turneu, Constantin și Bucur Aurelian și-au ales singuri drumul în întuneric. Pentru ei, Puerto Rico nu a fost sărbătoare, ci prăpastie.

Constantin, orbit de lăcomie, a intrat în cazinou și a ieșit lefter — ca de obicei, victima propriilor obsesii. Bucur Aurelian, în aceeași notă jalnică, venea după trei luni în care pierduse aproape 25.000 de dolari. 

Nu ghinionul i-a distrus, ci slăbiciunea lor, dar în mintea lor găunoasă, vina aparținea… lui Dumnezeu. 

Întorși în America, cei doi păreau smulși din realitate. În loc să-și asume eșecurile, Îl înjurau pe Dumnezeu cu o ură de neînțeles, ca și cum cerul trebuia să le plătească nebunia.

1 Mai 1991 America

Am revenit la Circul Bentley Brothers, unde scandalurile, țipetele și nemulțumirile lui Constantin se țineau lanț, de dimineață până seara. 

Noi știam că, dacă ne vedeam de treabă și patronul era mulțumit, aveam șansa de a câștiga bani frumoși. 

Totuși, vinovat pentru tot ce se întâmpla era doar Constantin, care lua orice hotărâre importantă fără să țină cont de părerea celorlalți membri ai trupei. 

Ca și cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns, Aurelian Bucur a intrat într-un conflict cu patronul Circului Bentley Brothers. 

Acolo, sub cerul fierbinte al deșertului, cu 2.500 de spectatori în față, am urcat pe scenă. Momentul Draiman — surprins chiar în fotografia de mai sus

Era clipa de glorie, finalul spectaculos al unui număr perfect construit. Dar exact în acel moment de perfecțiune, s-a arătat adevărata față a lui Bucur Aurelian. 





„Printre corturi încins de soarele din Arizona, mă plimbam cu maimuța năzdrăvană, vedeta secretă a caravanei Bentley. Câinii tremurau, iar eu râdeam  un acrobat în pauză, dar niciodată în repaus.”

⭐ ARIZONA – SCENA TRĂDĂRII

Un zâmbet rece, un gest calculat, o trădare care nu avea ce căuta într-o trupă de acrobați. M-a călcat pe picior. M-a prins de braț. 

Suspendați în aer, eu și colegii mei am rămas imobilizați la bunul lui plac. Nu siguranța spectacolului îl interesa, ci satisfacerea demonilor lui personali. 




„Aurelian Bucur m-a blocat în fața publicului și a ajuns să-mi ceară să-l înjur pe Dumnezeu” a avut tupeul să-mi ceară, acolo, pe scenă, în văzul lumii. Obsesia lui zilnică ori de câte ori pierdea la cazionurile din: 

Puerto Rico, Las Vegas sau Reno, Nevada. Era șantaj moral, era cruzime, era o încercare de a mă forța să cobor la mizeria lui.

⭐ Rezistența mea – și căderea lor

Am simțit furia. Am simțit durerea. Dar nu am cedat nici o fracțiune de secundă. Eu nu-mi vând sufletul pentru urâciunile altora. 

Eu nu-mi calc credința pentru răbufnirile unui om care și-a pierdut echilibrul, banii și mintea. 

Nu i-am dat satisfacție atunci, nu i-o voi da niciodată. În timp ce ei se afundau în propriul întuneric. Eu am ales demnitatea. 

Mr. Bentley, văzându-l permanent nebărbierit și neîngrijit i-a spus ferm, „Acesta este circul meu, eu sunt șeful, eu te plătesc. Dacă nu-ți dai barba jos, nu vei mai intra în spectacolul meu.” 

Refuzul lui Aurelian Bucur a tensionat atmosfera, iar noi, colegii săi, am încercat să-l convingem să se bărbierească, fără succes. 

Cătălin Bibelouri Bentlei

🔥 Trădarea pe scenă: când încrederea devine coșmar. Cătălin Iosef  lucra ca vânzător de bibelouri, deși se considera acrobat. S-a îmbogățit vânzând limonadă la Circul Tihany. 

La Circul Bentley Brothers, majoritatea acrobaților munceam din greu, cu excepția: Cătălin Iosef, a fraților Constantin Iosef și Aurelian Bucur. 





În poză, Cătălin Iosef e exact ce-a fost mereu: vânzător de bibelouri din plastic, înainte, în pauză și după spectacol. 

Iar „acrobat trapezist” a ajuns doar cu numele singura dată când a urcat la trapez a fost ca să șteargă praful, nu să facă artă. 

Circul nu avea copertină și, săptămânal, ne mutam în trei orașe din SUA. Dacă ploua, spectacolele se anulau, iar noi speram în zadar să mai și plouă. 

Constantin se îmbogățea obligându-ne să montăm și să demontăm circul.  După ultimul spectacol, un mexican ne dădea indicații, iar în aproximativ 90 de minute demontam tot circul. 

Apoi călătoream 2–3 ore până în alt oraș și dormeam cel mult 3–4 ore, iar dimineața, la 06:30, Constantin ne trezea cu scandal pentru a-l monta din nou. 

Până la ora 13:00, circul era pregătit pentru spectatori, dar profitul ajungea la Constantin și soția  sa Elena Iosef, lesinată după bani. 





„Când am fost alungat din trupă, în aprilie 1992, Nituică Teodora era iubita lui Cătălin Iosef. Nu cunosc motivul pentru care s-a măritat cu Costel Drăgan.”

Pe lângă munca depusă, noi eram și recuzitieri în timpul spectacolelor, iar la final intram în arenă ca reprezentanți ai României, alături de artiști din alte țări. Publicul ne aplauda în picioare.

Cătălin Iosef lucra, în realitate, ca vânzător de bibelouri, deși se prezenta ca „acrobat”. Se îmbogățise vânzând limonadă la Circul Tihany. 

La Circul Bentley Brothers, majoritatea acrobaților munceau până la epuizare — cu excepția lui Cătălin Iosef, a fraților Constantin Iosef și a lui Aurelian Bucur. 

Circul nu avea copertină. Săptămânal ne mutam în trei orașe din America.
Dacă ploua, spectacolele se anulau, iar noi speram în zadar să plouă. 


Constantin se îmbogățea obligându-ne să montăm și să demontăm circul. După ultimul spectacol, un mexican ne coordona, iar în 90 de minute demontam totul. 





„Oprea Puiu, cu drapelul circului Bentley Brothers International, stă în picioare pe un postamentul folosit pentru elefanți. 

Amintiri căzute – Zboruri pierdute. 

Apoi urma un drum de 3–4 ore până în alt oraș, dormeam 4 ore, iar la 06:30 Constantin ne trezea cu scandal pentru montaj. 

Până la ora 13:00 totul era gata pentru spectatori — iar profitul ajungea la Constantin și la soția sa, Elena Iosef, însetată de bani. 

În timpul spectacolelor eram și recuzitieri. La final intram în arenă ca reprezentanți ai României, alături de artiști din alte țări. Publicul ne aplauda în picioare. 



Patronul Farfan. Iunie 1991 – Farfan Production Inc. Reveniți dintr-un turneu strălucitor în Japonia, am găsit un adevărat palat al circului:  

Un cort imens, o bijuterie capabilă să adăpostească 6.000 de spectatori plătitori.

28 iunie 1991 – Premiera Farfan Production Inc. 
9 august 1991 – Accidentul lui Oprea Puiu. 

Totul s-a frânt în câteva secunde. Raport medical: Neurologic Orthopedic Associates, Dr. Samir Michail. 

Locație: Spitalul Pomona Valley – când încrederea devine coșmar. Trădare în camera de gardă. 

Mi s-a recomandat o intervenție chirurgicală de urgență. Cătălin Iosef a vorbit cu medicii, a refuzat operația în numele meu și m-a abandonat în camera de gardă.


UMILINȚA, CA O A DOUA MOARTE. 

A mințit că nu fac parte din trupa Constantin, că nu am intrat în SUA cu ei și că este doar un „conațional binevoitor”. 

Totul — doar pentru ca tatăl lui să nu achite factura medicală, deși era obligat prin contract. O ticăloșie rece, ambalată în vorbe dulci. Aproape aceeași scenă s-a repetat după patru zile.

Radiografii: ceafă, mijloc, umăr și șold stâng.  Prescripție: guler cervical și cinci zile de repaus. Abia după mai bine de două decenii am aflat adevărul complet.

9 august 1991 – Noaptea durerii. 

Timpul m-a uitat, dar nu m-a învins. Se înserase când am ajuns în caravana Farfan. Cătălin Iosef a venit cu câteva cutii de bere, zâmbind. 

Eu agonizam de durere și l-am rugat să meargă să-mi cumpere medicamente. A refuzat. A doua zi la fel. Insista că sunt bine, că mă voi întoarce curând în spectacol.




„Trio Corona – amintiri de pe litoral, anul 1980. 

Zilele se scurgeau ca nisipul printre degete, iar muzica ne înălța inimile. Clipe simple, dar pline de bucurie și soare, rămase neșterse în suflet, ca ecoul unei tinereți ce nu se uită niciodată.”

Cătălin îmi spunea să fac exerciții de mobilitate, că „nu am nimic”. Eu, naiv și plin de speranță, încercam dar îmi dădeam seama că nu-mi mai simțeam corpul. Frigiderul era gol. 

În buzunar aveam doar șapte opt dolari mărunți. Dar nu foamea era cea mai grea, ci răceala oamenilor, privirea lor de gheață, dorința lor de a mă alunga, ca pe un dușman. 

Timp de două luni am mers la spital doar de trei ori. Cătălin mă însoțea pentru că știa engleza. Eu îl consideram prieten. Nu mi-aș fi imaginat că îmi dorea moartea pentru ca tatăl său să scape de obligații.

20 august 1991 

Întoarcerea de la spital. Durerea era cumplită. Diagnostice: fracturi C3 și C4 cu tasarea discurilor, osteoartrită la umărul stâng. Recomandare: intervenție chirurgicală.

Dumnezeu m-a prins când scena m-a lăsat să cad. Trădat de oameni, dar nu de Dumnezeu. 

În aceeași seară, însetat și nemâncat, cu trupul zdrobit de fractura cervicală dublă C3–C4 și cu mintea tulburată de leziuni cerebrale, am primit ultimul lovitură: 

Frații Constantin și Alexandru Iosef mi-au tăiat apa și curentul rulotei.  M-au izgonit din caravana Farfan. Nicio plată pentru cele trei luni în care muncisem ca artist, recuziter, montator, demontator. 

Fără opțiuni, am semnat tot ce au cerut. Sângele, sudoarea, demnitatea mea evaporau sub privirile lor reci. Umilință absolută. Orice alt suflet ar fi cedat. 

Al meu nu. Mi-am amintit cum Constantin se ruga de mine să-i repar mini-centrala rulotei, incapabil să cumpere una nouă, mulțumit doar cu vechituri.  

Mi-am amintit de Murătura de frățisu, nulitatea care, în turneul din 1989, timp de șapte luni,  m-a deranjat la primele ore ale dimineții să facă baie. 

Ei, în acele vremuri, m-au lăsat fără curent și apă, doar ca să le semnez documente în engleză  limbă străină mie. 

Asta nu a fost doar umilință. A fost o crimă împotriva demnității. Și totuși, am rămas. Neînfrânt.

🕊️ Lumina din întuneric. Prietenul meu Shoun Goodner din Washington D.C. văzând prin ce trec nu a rămas nepăsător.  

A contactat un avocat, mi-a aranjat o întâlnire și m-a ajutat să semnez o împuternicire. Acest gest mi-a salvat viața și le-a dejucat planul criminal.
 
Drept răzbunare, Constantin Iosef și patronul Farfan l-au concediat pe Shoun Goodner la două zile după aceea. 

Credință, Trădare și Suferință & Renaștere. 

Din ziua accidentului am devenit persona non grata pentru familia Constantin Iosef, pentru toți membrii trupei Constantin și pentru întreaga caravană a circului Farfan.  

Cei care până în acea dimineață îmi spuneau „frate” mi-au întors spatele fără o vorbă. Vorbeam engleza conversațional, dar nu știam să citesc sau să scriu.

După accident, am suferit tulburări de memorie și de vorbire: vedeam obiectele, dar nu-mi aminteam cum se numesc. Chiar și în limba română îmi era greu să mă exprim. 



Fotografia durerii-trădarea ca legea lor, demnitate ca lege a mea” 


Era o zi caldă de toamnă, cu cer curat și vânt domol, iar eu, omul fără noroc. Eram acolo  desculț, în genunchi, lângă rulota mea. 

Pană la roată, proteză la gât și o lume întreagă întoarsă împotriva mea. Eram singur. Blugii mei, curați dar murdari în genunchi, purtau amprenta prafului și a neputinței. 

În dreapta mea, la nici un metru, se afla cricul – martorul tăcut al unei lupte care dura de mai bine de o oră. Mă luptam cu fierul, cu durerea, cu neputința, să înlociesc roata la rulota mea. 

Pe trupul meu nu mai era decât o proteză. O colivie din plastic și metal, acoperită cu blană de iepure, prinsă cu patru bare reci, menite să-mi țină gâtul drept. O proteză care nu-mi permitea nici să privesc în jos, nici să respir în voie. 

Mă întorceam cu tot corpul, ca o statuie vie, încercând să-mi mențin echilibrul între viață și disperare. Aveam, fără să știu, o dublă fractură cervicală C3 și C4.

Un diagnostic pe care aveam să-l aflu abia douăzeci de ani mai târziu, dar pe care trupul îl știa deja. La vreo 35-40 de metri distanță, râsul altora se auzea ca un cuțit. 

Familia Constantin – Constantin Iosef, Elena, Alexandru și fiul lor, Cătălin. Stăteau la masă, bând bere rece și vorbind tare, alături de câțiva prieteni americani sau mexicani. 

Elena, soția lui Constantin, pregătea o salată și  aprindea un grătar. Era o zi liberă, o zi de petrecere. Nimeni dintre ei nu s-a apropiat. Mă vedeau chinuindu-mă, dar întorceau privirea. 

Între mine și Constantin se ridicase un zid de tăcere. După accidentul din 9 august 1991 și până la alungarea mea din trupă, la 15 aprilie 1992, omul acesta pe care-l crezusem frate – nu mi-a adresat mai mult de treizeci de minute de cuvinte. Cuvinte ascuțite, pline de venin. 

„Handicapat.”  
Și totuși, n-am cerut nimic. Mi-am schimbat singur roata, luptându-mă cu proteza, cu durerea, cu rușinea, cu fierul care nu se lăsa urnit. Cam trei ore am stat acolo, sub soare, transpirat, în genunchi, în praf. Și când, în sfârșit, am reușit, am zâmbit. 

Nu pentru ei, ci pentru mine. Pentru că omul care cade și se ridică singur devine de zece ori mai viu decât cel care râde la masă cu trădătorii. La un moment dat, un bărbat de la masa lor s-a ridicat și a vrut să vină spre mine. 

Dar Constantin s-a repezit, l-a apucat de braț și l-a tras înapoi. „Nu te duce la el”, i-a spus.”Omul s-a oprit o clipă, dar mai târziu s-a ridicat din nou. A venit până la mine, mi-a spus ceva – n-am înțeles. 

A scos un aparat Polaroid, a făcut o poză, mi-a zâmbit și mi-a întins-o. Acea fotografie am păstrat-o ca pe o icoană: dovada tăcută că nu toți oamenii au sufletul mort. 

📜 Privind astăzi această fotografie, înțeleg, nu era o imagine, era o judecată. O judecată împotriva celor care și-ar vinde părinții, copiii și neamurile pentru bani. 

Familia Constantin, cei care m-au trădat, nu au fost dușmanii mei. Ei au fost doar oglinda acestei lumi, o lume care își vinde fratele ca Iuda, pentru un pumn de dolari și un zâmbet mincinos.🕯️ 

Eu însă am rămas. Cu rana mea, cu proteza mea, cu fotografia mea. Am rămas în picioare, în genunchi, în viață. Pentru că Dumnezeu nu uită.  Iar fotografia durerii mele va rămâne dovada că un om trădat poate fi zdrobit , în trup, dar niciodată în suflet.  

„Căci nu durerea te doboară, ci lipsa de omenie a celor care o privesc fără să întindă mâna.”

🐶 CÂINII DOMNULUI – VEGHETORII NOPȚILOR MELE

O mărturisire despre frică, credință și darurile ascunse ale lui Dumnezeu „Uneori, Dumnezeu nu trimite îngeri cu aripi. 

Îi trimite cu patru picioare, cu priviri blânde și inimă curată. Există momente în viață când nu mai ai nimic — nici lumină, nici sprijin, nici încredere. Doar frică și întuneric. 

🐕‍🦺. Dar tocmai atunci, în tăcerea nopții, Dumnezeu trimite semne. Le trimite prin oameni buni, sau prin animale care știu mai mult decât putem noi înțelege. Așa a fost pentru mine. 

Într-un loc uitat de lume, la marginea disperării, am descoperit că dragostea divină nu vorbește ea doar stă aproape.



10.12.1991 „decembrie cu două fețe: 

Ziua la plajă, noaptea în îngheț” Noaptea, șerpii și trădare. Eram singur: O rulotă ruginită, o bucată de pământ plină de fiare, gropi și cioburi, iar peste toate — un întuneric care înghițea orice speranță. 

În jur, se târau șerpi subțiri, care îmi înghețau sângele doar la vedere. Curentul electric, singura mea lumină, se stingea noapte de noapte. 🐕‍🦺 .

🐕‍🦺. Mai târziu aveam să aflu că nu era o întâmplare, ci o cruzime premeditată. Cătălin Iosef și familia Constantin îmi întrerupeau lumina cu intenția clară de a mă pierde.  

După operația de coloană cervicală, o simplă cădere mi-ar fi fost fatală. Fiecare pas în beznă era o încercare. 

🐕‍🦺 Dar Dumnezeu, în tăcerea Sa, pregătise altceva.🐕‍🦺. Armata din întuneric. 🐕‍🦺Într-o dimineață, fără veste, au apărut. Mai întâi doi. Apoi alți cinci. 

Apoi, deodată, vreo treizeci. Câini. Mari și mici, flămânzi, prăfuiți, cu ochii strălucind ca niște stele în noroi. Se așezau în jurul rulotei mele ca o armată. 

Le dădeam frunze de salată, resturi de mâncare, ce aveam 🐶 iar ei, în schimb, îmi dădeau viață. 🐕‍🦺 Dormeam printre ei, iar ei vegheau. 

Îi simțeam aproape, lipiți de trupul meu, și totuși niciodată nu mă împiedicam de vreunul.🐩. Se retrăgeau tăcuți, ca și cum ar fi știut locul fiecărui pas al meu. 

Când trebuia să merg, în beznă, până la panoul electric, mă înconjurau în tăcere.

🐕‍🦺. Îmi ghidau drumul prin simpla lor prezență. 

Nu vedeam la un metru înainte, dar știam că ei sunt acolo. Și cât timp erau acolo, nu mă temeam.

Adevărul și revelația. Au trecut anii. Am aflat, din acte și documente, că trădarea fusese planificată. Că izolarea mea, întreruperile, totul făcea parte dintr-un plan ascuns. 

Dar între acel întuneric și moarte, Dumnezeu a ridicat un zid viu de patru picioare. 

🐕‍🦺. Câinii aceia au fost îngerii mei, trimiși să mă țină în viață atunci când oamenii mă voiau pierdut. 

Ei m-au ajutat să uit de foame, de frică, de singurătate. În tăcerea lor, a simțit prezența divină mai clar decât în orice biserică.🐩.

Lecția credinței 

Astăzi, după trei decenii, știu sigur: acele animale au fost un dar de la Dumnezeu. Un miracol simplu, ascuns într-o lume crudă. Dacă am supraviețuit, a fost datorită lor. Datorită acelei armate de suflete pure care m-au păzit de întuneric.

Nu mai simt ură. Doar recunoștință.
Pentru câini.
Pentru noapte.
Pentru Dumnezeu.

🐕‍🦺 Îngerii cu patru picioare. 🐕‍🦺. Câinii Domnului nu cer nimic. Nu vor bani, nu vor laudă. Ei doar stau lângă tine, te privesc și te apără. Iar când îți vine vremea să cazi, te țin pe picioare. 

De aceea, când privesc înapoi, nu mai văd doar întunericul. Văd lumina care mergea lângă mine 🐩. lătrând încet în noapte. 🐕‍🦺 

📜 Text inspirat din viața și experiențele reale ale lui Oprea Puiu. 

Martor al unei perioade dramatice petrecute în decembrie 1991. După ani de tăcere și suferință, autorul transformă amintirea durerii într-o mărturisire despre credință, supraviețuire și miracolul divin ascuns în iubirea celor necuvântători 🐩. 

✒️ Scris de Oprea Puiu „Pentru toți cei care au fost salvați, măcar o dată, de o privire care nu vorbește 🐩. dar înțelege 

„UMILINȚA, CA O A DOUA MOARTE” 

Nici măcar nu s-au obosit să-mi spună adevărul. Că nu voi fi operat niciodată, dacă nu-mi voi plăti singur intervenția chirurgicală. Că pentru viața mea nu exista niciun buget, nicio grijă, niciun om.  


Am realizat mai târziu, cu o luciditate amară, că mi-am cumpărat singur — parțial — propria supraviețuire. Veți înțelege mai târziu cum. Orice gest banal devenise un supliciu. 


Dacă voiam să aprind aragazul, trebuia să fac o genuflexiune verticală — un ritual dureros și grotesc. De fiecare dată, uleiul încins mă stropea pe piele, iar eu nu mă puteam feri: proteza îmi bloca orice mișcare, orice înclinare, orice scăpare. 


Nu puteam vedea flacăra, nu puteam controla focul — doar îl simțeam. În acel infern domestic, fiecare masă devenea o luptă între viață și durere.Aș putea scrie zeci de pagini despre patimile acelei perioade. 

Și încă n-aș cuprinde tot. Aveam o mapă, o simplă mapă cu vreo șaizeci de coli în engleză, trimisă de avocatul meu. Am privit-o ore în șir fără să înțeleg ceva.

Fiecare pagină era un hățiș de cuvinte mărunte, reci, ascunzând sub ele o realitate murdară. Fiecare pagină, cu scrisul ei mărunt și înghesuit, echivala cu trei pagini obișnuite. 

În total, aproape o sută optzeci — iar la cincizeci de lei fiecare, adevărul ajungea să coste nouă mii de lei. O avere pentru un om singur, prizonier între cuvinte străine. 

Mi-au ascuns diagnosticul. Au știut, au tăcut și au sperat să nu mai rezist durerii. Eu nu aveam cum să știu de leziunile cerebrale; nici că orice control tomografic la cap sau cervicală m-ar fi ucis pe loc din cauza pieselor metalice. 


Constantin și patronul Farfan respirau liniștiți — eliberați de griji, siguri pe șantajul lor. Semnăturile mele, smulse prin teamă și manipulare, deveniseră garanția lor de pace. Ei sperau că voi muri acolo, în Puerto Rico, iar una dintre declarațiile mele, trimisă:


Ministerului de Justiție SUA, ar fi confirmat doar un bilet: Oprea Puiu are rezervare și pleacă în România la sfârșitul lui decembrie 1991. Atât voiau: 
tăcerea mea eternă. 


A venit apoi momentul grotescului. Mergeam la un control medical, în mașina lui Cătălin. Eram încordat, sfâșiat între durere și teamă, dar el, fiul lor, moștenitorul cruzimii — conducea ca un nebun: 

Râdea. Râdea ca un copil bolnav de ură. Dintr-o dată, fără motiv, a frânat brusc. Capul mi s-a izbit de parbriz. Am simțit sângele cald curgând din nas, din arcadă.

în timp ce el înghițea o gură de bere și hohotea. Îl aud și acum: acel râs gol, sadic, de om fără suflet. Un râs moștenit, nu învățat. 

Durerea mea era spectacolul lor. Nici el, nici tatăl lui Constantin, niciunul dintre ei nu a înțeles vreodată groaza, umilința și spaima ce mă înconjurau.

Pentru ei, fiecare tresărire a mea, fiecare oftat, fiecare efort de a-mi ține capul drept în proteza de oțel — erau comedie. Pentru mine, erau agonie.

Toate acestea se vedeau în fotografia de jos. Proteza — monstrul de metal ce-mi închidea gâtul — mă făcea să respir ca un condamnat. 

Iar eu, acolo, lângă rulotă, eram nu un om, ci un martor al propriei crucificări. Cine nu a trăit batjocura sub chip de zâmbet, nu știe cât, cântărește durerea unui om trădat. 

🕯️ Cei care m-au privit suferind și au râs, au ucis fără cuțit. 🔥 Dar eu am supraviețuit. Ca să pot spune totul.

10 octombrie 1991– sunt internat din nou în spital, de un amic român stabilit de mulți ani în america Mihai Păuna.

12 octombrie 1991. Cătălin Iosef, Herlaș Ionuț și „Pătăluță” ( noi îi spuneam – COCO) mă vizitează la spital. Cătălin Iosef îmi dă mai multe documente să le semnez, declarând că sunt necesare pentru spital. 

După vreo două decenii jumătate, am aflat ce am semnat. Ca și cum aș fi fost sănătos și activ ca acrobat la acele vremuri.

 🇺🇸 🇺🇸  🇺🇸   🇺🇸  🇺🇸 🇺🇸  🇺🇸 🇺🇸  🇺🇸   
Ministerul Justiției al Statelor Unite
🇺🇸 Serviciul de Imigrare și Naturalizare
🇺🇸 Vasile Oprea – Cerere de prelungire a șederii temporare
Prin prezenta, solicit prelungirea șederii mele temporare în Statele Unite.
Data solicitării prelungirii: 16 septembrie 1992
(menționez că în România am sosit pe 1–2 mai 1992)

Motivul solicitării:
Am primit un contract cu Farfan Production Inc. pentru sezonul 1991–1992, cu o creștere salarială de 400 $ pe săptămână.
🇺🇸 Ministerul Justiției al Statelor Unite
🇺🇸 Serviciul de Imigrare și Naturalizare

🇺🇸 Vasile Oprea – Declarație de intenție privind plecarea din SUA
Declar că intenționez să părăsesc teritoriul Statelor Unite la data de 31 decembrie 1991.
Sunt în posesia biletului de plecare? Da.
🇺🇸 🇺🇸  🇺🇸   🇺🇸  🇺🇸 🇺🇸  🇺🇸 🇺🇸  🇺🇸   

15 octombrie 1991: 

Lăsat să mor, dar viu în credință. Mihaiela Băniceanu, o femeie mult mai perversă ca diavolul, cu burta aproape de termen (peste trei zile urma să nască), mă vizitează la spital.  

A nu se înțelege că din dragoste pentru un fost coleg; ci dintr-un interes pervers, nenorocit, deoarece moartea mea ar fi fost, pentru caravana Circului Fărfan, o binecuvântare. 

Mihaiela Băniceanu mă întreabă la ce doctor sunt (eu, în acele clipe, eram în culmea fericirii). Îi spun „Mihaiela, pleacă după doctor.”  Revine după vreo jumătate de oră, mă salută și pleacă. 

Chiar dacă a vorbit cu mine doar circa 5 secunde, în fiecare an, timp de 18 ani, am sunat-o să-i urez la mulți ani fetiței sale. 

21 octombrie 199, Intervenția chirurgicală a fostului acrobat Oprea Puiu. 

Trădat de frați, salvat de Dumnezeu. 
Diagnostic postoperator:
Fuziune posterioară C3-C4 
Sindrom dureros miofascial cervical 
Sindrom dureros miofascial toracic 
Sindrom miofascial lombar 
Sindrom miofascial posttraumatic 
Sindrom dureros miofascial umăr stâng cu lacerație 
Dislocare genunchi stâng 
Dislocare laba piciorului stâng 
Întindere de ligamente șold stâng
Concluzii medicale:

Leziunile sunt urmarea directă a accidentului din 09.08.1991-

(ca pasager în mașina patronului când am fost obligat de Constantin Iosef să muncesc la montarea circului  Farfan)

Fractura coloanei cervicale a necesitat intervenție chirurgicală
Exacerbările pot apărea din cauza muncii excesive 
Remisia simptomelor variază între 75% și 90%, 
însă pacientul este inapt de muncă minimum 12 luni 
Pacientul nu mai poate profesa în meseria de acrobat 

Se recomandă fizioterapie, reabilitare și controale medicale regulate. Leziunile miofaciale pot da, în viitor, sechele ortopedice și neurologice. 

Din cauza leziunilor microscopice ale creierului, pacientul poate suferi de dureri de cap, deficiențe ale memoriei și ale capacității de concentrare tulburări de vedere, oboseală și irascibilitate. 

Aceste consecințe: durează, de regulă, 3–9 luni, dar pot persista mai mult. Durerile de cap, deficiențele de memorie și problemele de concentrare pot deveni permanente.

Costuri estimate pentru recuperare: Intervenția chirurgicală, tratamentele, postoperatorii și alte cheltuieli sunt estimate la 106.000 USD

26 octombrie 1991 – Ziua în care am înțeles tăcerea oamenilor

Pe 25 octombrie 1991 Doctorul care mă operase a venit la mine cu o veste: vorbise cu patronul circului Farfan rugându-l să trimită pe cineva să mă externeze. 

Mâine dimineață, pe la ora zece, să fii pregătit”, mi-a spus cu o voce calmă, aproape părintească. Am crezut. Și, pentru prima dată după atâta durere, m-am simțit fericit.

A doua zi, 26 octombrie, m-am trezit devreme. M-am îmbrăcat cu puținul ce-l aveam, am aranjat patul spitalului ca un om care se pregătește să plece acasă. Am așteptat. 

Ora 10 a trecut. Apoi ora 12. Apoi 4 după-amiaza. Seara cobora peste ferestrele cenușii, iar în sufletul meu începea să se strecoare o tăcere amară, acea tăcere care nu vine din oboseală, ci din trădare. 

Nimeni nu a venit. Caravana Farfan plecase. Mă abandonaseră acolo, în spital, ca pe un animal rănit lăsat să moară în tăcere. Poate chiar asta și-au dorit: 

Să nu mai fiu o povară, un trup inutil pentru spectacolul lor. Când durerea a devenit insuportabilă, am rugat frumos să-l sune pe pe amicul meu, Mihai Păun.

 Mi-a spus simplu: 
„Vin Puiule… în maxim o oră sunt acolo. Te scot eu.” Și s-a ținut de cuvânt. A venit, m-a externat cu demnitate, m-a dus la un restaurant, mi-a vorbit ca unui om viu, nu ca unui condamnat. 

Apoi a aflat unde se afla caravana Farfan, și, cu o bucurie sinceră, m-a condus până acolo chiar în fața rulotei mele. Mi-a spus că va pleca în Canada, că acolo îl așteaptă un nou început, un loc unde poate munci și trăi decent. 

Și, ca un om de onoare, a împlinit tot ce mi-a promis. De atunci, în fiecare rugăciune a mea, rostesc numele lui cu recunoștință: Doamne, binecuvântează-l pe Mihai Păuna. 

Prietenul meu din America, omul care mi-a adus lumină în ziua cea mai întunecată.” Căci în timp ce alții m-au lăsat să mor, el a fost îngerul care m-a ridicat.

La circul Farfan:  
Marți–joi erau două spectacole pe zi; vineri sâmbătă și duminică, câte trei.  Munca era epuizantă, mai grea decât a gladiatorilor. 

Cu un baros de 8–10 kg, băteam 12–14 țăruși de 150 cm în pământ, iar la demontare, scoaterea lor era și mai grea. Reno Nevada, A devenit paradisul jocurilor de noroc pentru Constantin și Bucur Aurelian. Unde colegii și-au pierdut și ultimii bani 

📜 Notă biografică-Text inspirat din viața și experiențele reale ale lui Oprea Puiu, martor al unei perioade dramatice petrecute în decembrie 1991.  

După ani de tăcere și suferință, autorul transformă amintirea durerii într-o mărturisire despre credință, supraviețuire și miracolul divin ascuns în iubirea celor necuvântători. 

„Nituică Teodora acrobată de geniu, prizonieră a propriei curviștinării” ( curvă pe înțelesul tuturor). Într-o lume a compromisurilor, chiar și talentul avea prețul lui.”

„În anii grei ai comunismului, artiștii – fie ei actori, cântăreți sau acrobați – erau adesea forțați să accepte compromisuri rușinoase pentru a-și salva cariera sau pentru a visa la Occident. 

În Circul de Stat București, nu conta doar talentul, ci și „disponibilitatea”. Plecai în turnee cu 15 oameni și te întorceai cu jumătate. Restul „rămâneau” dincolo: 

În lumea liberă, iar tovarășii de la Securitate știau tot, dar tăceau, pentru că șpaga, sexul și tăcerea făceau parte din sistem.” Fotografia a fost făcută cu puțin timp înainte de a părăsi Puerto Rico când:

Teodora era încă alături de Cătălin, înainte de a se muta în brațele lui Costel Drăgan.„Nituică Teodora – o acrobată mică de statură, dar mare prin curaj și dramă. 

„Avea între 140 și 145 de centimetri, dar un talent impresionant. În spatele zâmbetului de pe scenă, însă, se ascundea frica. Teodora voia să rămână în trupă și să ajungă, poate, peste Ocean.  

Așa a intrat în jocul murdar al puterii masculine din culise. S-a culcat mai întâi cu Daniel Licaciu, sperând că își asigură locul în trupa lui Constantin Iosef, un fost pușcăriaș ajuns idol de arenă. Licaciu s-a distrat, apoi a renunțat la ea, lăsând-o vulnerabilă.” 

După Licaciu, Teodora s-a legat patru ani de Cătălin Iosef, fiul lui Constantin. Ce a urmat a fost o relație de coșmar: bătăi, umilințe, control, o femeie transformată în sac de box. 

Cei care au trăit acea lume știu, în culisele circului, fardul ascundea sânge, iar râsetele de spectacol acopereau țipete din camerele de hotel.”




„Oprea Puiu și Mihai Păun, plaja Venice Beach – Santa Monica, Hollywood, 1991. Ne antrenam și înotam. Cu el am format un duet, pregătit să urce pe scenă într-o săptămână, dar nu am vrut să îl părăsesc pe Constantin. 

În Las Vegas, trei zile, un grup de români m-a rugat să rămân să lucrez cu ei, tot acrobație la basculă, dar, ca un prost, am refuzat, nevrând să îl părăsesc pe Constantin.”

„Pentru că lucrai cu artiști bulgari și petrecusem doi ani în Bulgaria, știam de existența unor tablete interzise, vândute la negru, care provocau avortul până în luna a doua de sarcină. În România, dacă te prindeau cu ele, riscai închisoarea. 

Între 1988 și 1992, Cătălin Iosef a bătut-o pe Teodora fără milă, iar în 1989 a venit disperat la mine, spunând că ea Teodora Nituică a rămas însărcinată și că tatăl Constantin Iosef îl va omorî cu bătaia dacă va  afla. 

Eu l-am liniștit și în turneul din 1989 i-am oferit acele tablete, gratis fără bani, aproape o folie, salvându-i viața. „După accidentul meu grav din 9 august 1991 în America, Nituică Teodora a rămas din nou gravidă. 

Eu fiind foarte grav rănit, Cătălin Iosef mi-a cerut din nou ajutor. Deși eram imobilizat, cum se vede în poza de mai sus, în cele din urmă am mai găsit o folie aproape întreagă de pastile și i-am dat-o. Din nou, a scăpat de sarcină. Credeam, speram că voi avea doi aliați.

Cătălin Iosef și Teodora Nituică – în acel moment critic al vieții mele. Dar alianța s-a dovedit o iluzie.” „După circa 20-25 de ani, am vorbit din nou cu Nituică Teodora la telefon. Ea era în România, i-am cerut doar adevărul. 

Mi-a spus, cu glas rece, că ea la acele vremuri era doar un copil și nu știa ce să facă. La acele vremuri sigur avea vârsta de 20 de ani. Adevărul a rămas în aer, amestecat cu rușine, durere și neputință. 

În realitate, copilul de atunci era deja o femeie care făcuse compromisuri grele pentru a rămâne „cineva”.” „Viața Teodorei a fost o succesiune de relații din aceeași lume – aceeași trupă, aceiași bărbați, același mecanism de supraviețuire prin dependență. 

Din 1988 până astăzi, ea a trecut prin paturile lui Licaciu, ale lui Cătălin Iosef, iar de peste trei decenii trăiește alături de Coste Drăgan, toți trei vechi prieteni și colegi de arenă în fosta trupă Constantin. O lume mică, închisă, unde fidelitatea era doar un cuvânt de afiș, nu de inimă.”

„În epoca aceea, nu existau doar eroi și victime, ci și oameni care au fost forțați să devină complici ai propriei lor distrugeri. Arta, frumusețea și visul occidental s-au plătit cu trupuri, cu lacrimi și cu tăcere. 

Povestea acrobatei Nituică Teodora nu este doar o biografie tristă, ci și o mărturie despre felul în care sistemul comunist a zdrobit demnitatea umană chiar și în lumea magică a circului.”





„Oprea Puiu – în spatele meu, la o aruncătură de bătaie, Statua Libertății, SUA Un moment în care libertatea nu era doar o statuie, ci o emoție vie, care m-a atins adânc și a rămas pentru totdeauna în amintirea mea.”

12 decembrie 1991 
Stimate cititor, îmi cer scuze că mă repet și postez aceste date de la Ministerul de Justiție american pentru a doua oară. Totul are însă un scop bine întemeiat. 

Mai jos am detaliat cât de bine au fost organizați și cât de mare a fost dorința lor de a mă ucide. Cel de la care mă așteptam cel mai puțin și mi-a distrus viața și viitorul, mă refer la Costel Drăgan. 

Dar și de această dată, Dumnezeu nu le-a permis să-și ducă planul mârșav până la capăt.

🇺🇸 Ministerul Justiției al Statelor Unite
🇺🇸 Serviciul de Imigrare și Naturalizare
🇺🇸 Vasile Oprea – Cerere de prelungire a șederii temporare
Prin prezenta, solicit prelungirea șederii mele temporare în Statele Unite.
Data solicitării prelungirii: 16 septembrie 1992
(menționez că în România am sosit pe 1–2 mai 1992)

Motivul solicitării:
Am primit un contract cu Farfan Production Inc. pentru sezonul 1991–1992, cu o creștere salarială de 400 $ pe săptămână.
🇺🇸 Ministerul Justiției al Statelor Unite
🇺🇸 Serviciul de Imigrare și Naturalizare
🇺🇸 Vasile Oprea – Declarație de intenție privind plecarea din SUA
Declar că intenționez să părăsesc teritoriul Statelor Unite la data de 31 decembrie 1991.
Sunt în posesia biletului de plecare? Da.
Data: 12 octombrie 1991.

1988, Cătălin Iosef și Costel Drăgan erau aproximativ de aceeași vârstă, având doar 18 ani. Dacă Cătălin Iosef nu reprezenta nimic în trupă și era, pur și simplu, o nulitate, 

Costel Drăgan strălucea ca acrobat, valoros și respectat. Între cei doi exista o prietenie profundă, mai legată decât între frați. 

Când am intrat eu în trupă, Costel Drăgan era deja membru de mulți ani, iar Constantin Iosef era pentru el ca un al doilea tată. 

Această prezentare este esențială pentru a înțelege cum s-a distrus tot viitorul meu și motivul pentru care am suferit trei decenii, pierzând și o sumă considerabilă de bani.

Viața mea s-a schimbat definitiv după accident. Avocatul meu a înțeles că, din cauza leziunilor cerebrale, nu mai puteam gândi normal. Astfel, prin intermediul unei persoane, am fost rugat să merg la cabinetul său din Pasadena, însoțit de cineva de încredere care vorbea fluent engleza sau spaniola. 

Pe Costel Drăgan l-am văzut în fața rulotei mele, la ferma izolată complet de lume civilizată. După ce i-am mărturisit neliniștile mele, el a spus că într-o jumătate de oră va fi gata de drum.

Pe 12 decembrie 1991. Cu două zile înainte de plecarea spre Caraibe, Puerto Rico, am pornit la drum. După aproximativ 7–8 ore de mers, întâmpinând și probleme tehnice la mașină, am ajuns la avocatul meu, 

Peter F. Wisner, din Pasadena. Oboseala mă frângea, dar ceea ce urma să se întâmple avea să influențeze definitiv cursul vieții mele. 

Avocatul, după o discuție cu Costel Drăgan, l-a pus să semneze un document în engleză, confirmând că va fi traducătorul meu. 

Avocatul i-a explicat lui Costel Drăgan despre escrocheria pe care Cătălin Iosef o comisese pe 12 octombrie 1991, când eram internat în spital, cu 9 zile înainte de intervenția mea chirurgicală. 

Aceasta consta în adrese către Ministerul Justiției, prezentate ca și cum eu aș fi fost activ și responsabil pe scenă, menite să avantajeze familia Constantin, pe care eu aș fi putut să-i trag la răspundere și să-i oblig să plătească întreaga spitalizare și daune morale. 

Avocatul i-a mai spus lui Costel Drăgan că, din suma totală de 15.000 $, eu urma să primesc doar 7.504 $, restul fiind destinat operației mele. Din întreaga discuție, am înțeles că urma să primesc întreaga sumă de 15.000 $ 

Eu, l-am rugat pe avocat să îmi împrumute 300 $, lucru pe care l-a făcut fără ezitare. La întoarcerea la fermă, unde se afla întreaga caravană Farfan, 
l-am întrebat pe Costel Drăgan să-mi facă un rezumat al discuției. 





O viață între salturi, răni și visuri, iar privirea încă nu renunță. Răspunsul său a fost simplu: „Nu este nimic important, curând vei fi bine”, la fel cum permanent mă mințea și Cătălin Iosef. 

Această minciună, menită să salveze familia Constantin și pe Cătălin Iosef de pușcărie, a fost începutul tragediei vieții mele. 

Costel Drăgan, prin aceste declarații false și printr-o loialitate perversă față de familia Constantin.

El, mi-a distrus viitorul. Din puținii bani rămași și cei 300 $ primiți de la avocat, i-am plătit lui Costel Drăgan carburantul mașinii și 100 $ pentru deranjul său.

Eu, niciodată nu aș fi acceptat ca spitalizarea mea să fie plătită din banii mei, iar în mod normal m-aș fi judecat cu întreaga familie Constantin pentru nedreptatea comisă. 

Tot ce am suferit și pierdut în acea perioadă se datorează minciunii și trădării lui Costel Drăgan.




Ultimele minute înainte de Puerto Rico”  

 Fotografie poartă în ea respirația ultimelor clipe înainte de aeroport, înainte de zborul spre Puerto Rico Los Angeles. 

Cătălin Iosefîn, în tricoul negru strâmt, umflat ca un balon obosit de propriile scuze, stă în fața noastră ca un simbol al lenei bine hrănite. 

Eu, Oprea Puiu, în cămașa albă și trupul epuizat după nouă luni fără antrenament adevărat, par un om care încă luptă cu focul din el, chiar și când carnea nu mai ascultă. 

Între noi, cu tăceri tăioase și priviri care știu mai mult decât spun, stă Nituică Teodora. Încă amanta lui Cătălin în acele vremuri tulburi. 

În marginea imaginii, Costel Drăgan, în maioul și pantalonii albi, privește lumea ca un martor tăcut al moravurilor trupelor de acrobați. 

Iar jos, ca un arc încordat ce încearcă să-și găsească altă direcție, apare fosta gimnastă olimpică Eugenia Golea. 
 
Femeia care, cu un an înainte, alesese Puerto Rico în locul viitorului predictibil. Relația ei cu Costel se stinge, apoi renaște odată cu reîntoarcerea Trupei Constantin. 

A doua noastră venire acolo, cu mine accidentat, avea să fie pentru ea singura portiță înspre Statele Unite. Așa începe și povestea „marelui umflat” „Cătălin Iosef între lene și baghete franțuzești.

”Așa îi spuneau toți, mai puțin eu și Nuți Iosef mama lui, iar când îl chema careva, gluma devenea ordin: „Rostogolește-te până la mine!”

Eu alergam în trei zile  cam 50 de km, loveam anvelope cu ciocanul de 10 kg până când metalul îmi făcea palmele să ardă, iar el… era fidel doar pâinii calde.

Constantin zbiera la mine să-l alerg pe Cătălin ca să-l mai dezumfle, iar eu țipam și mai tare că nu e datoria mea, ci a lui și a neveste-sii. 

Îmi pare rău că nu mai găsesc o fotografie și mai puternică: diminețile în care Nituică Teodora, abia trecută de 140 cm, și Cătălin își făceau singurul „antrenament: 

baghete franțuzești tăiate în două, unse cu cremă de migdale, îndesate cu mezel, și un galon de lapte golit în mai puțin de treizeci de minute. Performanțe nu de sportivi ci de campioni la gastronomie matinală. 

14 decembrie 1991 
N-am căzut singur, ci împreună cu tot ce iubeam. Puerto Rico, visam sub lumina stelelor, triumfând pe scenă, unde publicul ne aplauda ca pe marile staruri de la Hollywood. 

Dar anul 1991 a venit ca o furtună, sfâșiindu-mi aripile și lăsându-mă pradă unei suferințe pe care doar Dumnezeu o putea înțelege. Însă, într-o zi de decembrie 1991, lumina speranței a renăscut. 

Senior Tyhany, un om cu suflet mare (așa credeam eu), mi-a promis că mă va lua alături de caravana circului Farfan, că va avea grijă de mine și mă va duce înapoi în paradisul caraibian, chiar dacă eram rănit grav și cu cariera zdrobită. 



Oprea Puiu 1988

Am căzut, m-am ridicat și am mers mai departe. Asta e povestea mea.
 
Ajunși în San Juan, un autobuz ne-a dus într-un loc desprins dintr-un vis, o zonă rezidențială unde piscinele și grădinile luxuriante păreau demne de marile staruri ale lumii. 

Însă visul meu s-a prăbușit într-o clipă. Când autocarul a oprit și am făcut primii pași pe tărâmul speranței, un urlet de fiară mi-a sfâșiat sufletul. 

Constantin Iosef, mi-a smuls rucsacul din mână și l-a aruncat înapoi în autobuz. Cuvinte grele, blesteme și o sentință nedreaptă: 

„Ăsta merge la vagon, la muncitori!” 

Am privit spre foștii mei colegi. Niciun cuvânt, nicio privire, doar spatele întors al unor oameni care odinioară îmi erau familie. 

Și totuși, chiar atunci, în inima durerii, am simțit că sufletul meu rămâne neatins pentru că adevărata libertate și putere nu se cumpără și nu se smulg din mâinile nimănui. 

„Doamne, mulți ani am regretat ziua când patronul circului Bentley Brothers l-a alungat pe Constantin, nemaiputând suporta atitudinea lui scandaloasă. 

Nouă, trupei, ne-a propus să continuăm colaborarea, dar eu, ca un naiv, i-am spus că fără Constantin nu lucrăm, iar atunci ne-a dat afară pe toți.”

⚖️ Epilog Isla Verde, Puerto Rico 

Întoarcerea celui căzut. Un colț de paradis unde marea îmbrățișează cerul fără sfială. În ziua sfântă a Crăciunului, lumina se juca pe valuri ca o rugăciune vie. 

Străzile fremătau de oameni frumoși, de râsete și muzică latină, iar aerul mirosea a cocos, a vanilie și a promisiune. Plantele uriașe, cât două etaje, respirau viață, iar frunzele lor păreau oglinzi verzi în care se reflecta soarele.

Apa, limpede ca un adevăr nespus, se pierdea în depărtări de safir. Cei care au călătorit prin trei sferturi din lume mi-au spus același lucru: nicăieri nu există un loc care să semene cu Puerto Rico. 

Este mai mult decât o insulă, este o stare a sufletului. Un colț de paradis pierdut și regăsit, unde cerul și marea se întâlnesc într-un dans veșnic.  

Povestea aceasta nu este doar despre frumusețea insulei, ci despre căderea și renașterea unui suflet care, după un an de suferință, revine acolo unde visul și realitatea se întâlnesc. 

Am revenit după un an. Grav rănit, dar viu. Îmi promisesem liniște, plajă,
odihnă. O clipă de pace după furtună. Dar viața, crudă și ironică, m-a așteptat aici cu zâmbetul rece al realității. 

Isla Verde, același colț de paradis unde cerul dansează cu marea. Aerul mirosea a sare și flori tropicale, iar palmierii uriași, cât două etaje, legănau amintirile celor ce încă mai sperau.
 
Doar că eu nu mai eram același. Cândva acrobat, visam în înălțimi, printre lumini și aplauze. Niciun reflector nu mai cădea pe mine, doar becurile galbene ale singurătății. 

Și totuși, în miezul acelei decăderi, Puerto Rico își păstra frumusețea. Marea mă privea ca o mamă blândă, iar nisipul îmi șoptea că și în ruine poate exista har. Aveau dreptate. 

Pentru că nicăieri nu poți cădea și ierta atât de adânc ca în lumina acestei insule. Într-o dimineață, am ridicat privirea spre cer. Norii se deschideau peste ocean ca o scenă cerească. 

Am închis ochii și am simțit din nou chemarea înălțimilor. Nu mai aveam trupul acrobatului de altădată, dar sufletul — da, sufletul își întinsese iar aripile. Și atunci am înțeles: 

Dumnezeu nu m-a doborât, ci m-a oprit o clipă, ca să pot învăța să zbor din nou. Trupa Constantin era plătită ca artiști, dar în fiecare seară câștiga suplimentar vânzând sucuri, adunând pe puțin 500 de dolari pe noapte de persoană, în afara salariului. 

Eu am fost interzis. 

Mi s-a refuzat dreptul de a face același lucru. Baraca mea era un cuptor. Un cuptor fierbinte de tablă, o colivie de fier sub soarele arzător al Puerto Rico-ului. 

Două paturi metalice suprapuse, fără aer, fără frigider, fără un strop de viață. Sub mine, pământul ardea; deasupra, cerul părea că uitase să plouă. 

Acolo, în acel loc al tăcerii și al prafului, Cătălin Iosef venea zilnic cu o voce caldă, prefăcut prietenoasă. Îl priveam ca pe un salvator. 

Îmi spunea că trebuie să-l ajut să-i păstrez paharele de unică folosință, „ca să nu se șifoneze”, „ca să nu se piardă. Când lăcomia crește mai repede decât sufletul 


💰 💰 💰 💰

CÂT AU CÂȘTIGAT CĂTĂLIN IOSEF ȘI NITUICA TEODORA
Afacerea cu pahare – Perioada 5 ianuarie 1992 – 30 martie 1992


📌 1. Perioada analizată
De la 5 ianuarie 1992 până la 30 martie 1992 sunt:


➡️ 86 de zile (optzeci și șase de zile)
= 12 săptămâni + 2 zile.


📌 2. Câte spectacole erau pe săptămână?

Luni: 0 spectacole
Marți, Miercuri, Joi: 2 spectacole/zi → 6 spectacole
Vineri, Sâmbătă, Duminică: 3 spectacole/zi → 9 spectacole


➡️ Total pe săptămână: 15 spectacole

📌 3. Câștigul pe spectacol
Profitul lor pe spectacol era:


➡️ 1.200 dolari
📌 4. Câștigul pe o săptămână
15 spectacole × 1.200 $ =


➡️ 18.000 $ pe săptămână
(optsprezece mii de dolari)


📌 5. Câștigul din cele 12 săptămâni
12 × 18.000 $ =
➡️ 216.000 $
(două sute șaisprezece mii de dolari)


📌 6. Câștigul din ultimele 2 zile ale perioadei

29 martie (Duminică) → 3 spectacole
30 martie (Luni) → 0 spectacole
3 × 1.200 $ =


➡️ 3.600 $
(trei mii șase sute de dolari)
📌 7. TOTALUL FINAL
216.000 $ + 3.600 $ =


➡️ 219.600 $
(„două sute nouăsprezece mii șase sute de dolari”)


🔵 Comparația cu președintele SUA
Salariul președintelui Statelor Unite este:


➡️ 400.000 $ pe an
În perioada de 86 de zile, președintele câștigă aproximativ:


➡️ 94.170 $
(nouăzeci și patru de mii o sută șaptezeci de dolari)


🔶 CONCLUZIE FOARTE SIMPLĂ
Cătălin Iosef și Nituica Teodora au câștigat


➡️ 219.600 $,
adică de peste două ori mai mult decât președintele SUA în aceeași perioadă.💰 💰 💰 





„Am fost de șase ori în New York în doi ani. Am stat trei săptămâni ultima dată dar gândul îmi era tot acasă. America nu mă mai chema, doar dorul mă chema înapoi.”

1991. iunie Mihaela Băniceanu, în America, era plătită săptămânal ca artistă, deși nu mai activa în arenă, fiind în perioada sarcinii. 

Situația s-a repetat în Puerto Rico, între 5 ianuarie și sfârșitul lunii martie 1992, 
Când aceeași persoană a fost remunerată integral, deși nu mai lucra efectiv, motivul fiind nașterea copilului. 

⚫ În tot acest timp, datorită sprijinului meu, Mihaela Băniceanu a beneficiat de două surse de venit:

– Salariul oficial de artist, plătit integral de instituția circului, deși nu presta.

– Venitul suplimentar de aproximativ 500 de dolari pe seară din vânzarea de sucuri și răcoritoare în arenă.

Calculul corect pentru perioada 5 ianuarie 1992 – 30 martie 1992
(explicat pe scurt, pe înțelesul tuturor)

1. Câte zile sunt în total?
Intervalul 5 ianuarie 1992 – 30 martie 1992 conține:

➡️ 86 de zile (optzeci și șase de zile)
2. În câte nopți NU a fost luni?
Din cele 86 de zile, 13 au fost zile de luni.
Așadar, nopțile în care se vindeau sucuri sunt:

➡️ 73 de nopți (șaptezeci și trei)

3. Câți bani a câștigat din vânzarea de sucuri?
500 de dolari/noapte × 73 nopți 

➡️ 36.500 $ (treizeci și șase de mii cinci sute de dolari)
4. Cât ar fi costat îngrijirea copilului?
50 de dolari/zi × 86 de zile =

➡️ 4.300 $ (patru mii trei sute de dolari)
5. Total bani câștigați sau economisiți datorită ajutorului meu
36.500 $ + 4.300 $ =

➡️ 40.800 $
(patruzeci de mii opt sute de dolari)

🔷 REZULTAT PE SCURT
Mihaela Băniceanu a obținut, datorită ajutorului meu, suma totală de:

➡️ 40.800 dolari (patruzeci de mii opt sute de dolari).

În termeni practici, prin ajutorul meu dezinteresat, Mihaela Băniceanu câștiga echivalentul a două salarii suplimentare, fără să cheltuiască nimic și fără să-și exprime, măcar o dată, recunoștința.

Iar răsplata a fost, din nou, tăcerea:

Nici un ban, nici un pahar cu apă, nici o ciorbă caldă, nici măcar un „mulțumesc” spus sincer. ( Ci doar blesteme )

Astfel, sub masca unei prietenii false, s-a ascuns una dintre cele mai reci forme de ingratitudine: aceea în care omul primește ajutor, dar răspunde cu uitare.

Iar în spatele aplauzelor și al luminii scenei, caracterul adevărat se dezvăluie crud — fără machiaj, fără scuze, fără rușine.

Când, din inimă, am felicitat-o de ziua majoratului fetiței sale:

💥 Mihaela a izbucnit într-o criză isterică, urlând că „mă urăște de moarte”.
Atunci am înțeles: bunătatea mea fusese confundată cu slăbiciunea.

„Te-am urât mereu de moarte!”
A repetat fraza de mai multe ori, fără să-mi lase timp să răspund. Am închis telefonul și nu am mai contactat-o niciodată.

Acele cuvinte m-au frământat mult timp, iar eu m-am rugat Bunului Dumnezeu să-mi lumineze mintea și să înțeleg cu ce am greșit.

Noaptea tropicală și rugăciunea acrobatului. 
Din amintirile unui acrobat.

Eu nu mă rog niciodată pentru bani; dacă mă rog, o fac doar pentru sănătate. Și Dumnezeu mi-a răspuns. 

Toți membrii trupei Constantin știau că Bucur Aurelian și Mihaela Băniceanu plecaseră în State cu o sumă mare de $, câștigați cinstit în mai bine de cincisprezece ani. 

Soțul ei era un împătimit al jocurilor de noroc, petrecând ore întregi în cazinouri, fără să simtă oboseala. Noi, trupa de acrobați, cunoșteam bine acele locuri

Las Vegas, Reno Nevada, San Juan, Puerto Rico 

Templele ale pierzaniei pe unde am umblat, unde lumina strălucește doar pentru cei care pierd totul. Când ne-am întors în America, toți colegii erau lefteri.

Secătuiți de munca și iluziile lor, pierzându-și economiile în marile cazinouri. 

Cea mai disperată era fosta colegă Mihaela, pentru că soțul ei pierduse aproape 25.000 de dolari în acei ani. 

Era un dezastru complet. În acele vremuri, eu devenisem, fără să vreau, dușmanul tuturor. În ziua accidentului meu, moartea mea ar fi fost considerată o binecuvântare pentru toți. 

Colegii îmi spuseseră că am avut doar o fisură la cervicală, iar eu am crezut asta peste două decenii. Dacă aș fi știut că fractura era gravă și că proteza mă torturase pentru că refuzau să plătească operația mea, totul ar fi fost altfel.

Dacă vreun membru ar fi avut curajul să sune ambasada, circul ar fi fost închis, iar toți ar fi rămas pe drumuri. Moartea mea era cea mai bună soluție pentru ei. 

Mihaela fosta colegă, cu un copil mic, ar fi fost nevoită să revină în țară, împreună cu Bucur Aurelian care pierduse o sumă imensă la cazinou. 

Toți membrii trupei s-au transformat în acele zile în oameni cruzi, care m-au trădat pentru bani și interes. La fel ca Iuda.

M-au vândut fără remușcări, fără milă, pentru un pumn de dolari. Aceasta este mărturia mea. Eu acuz, nu pentru răzbunare, ci pentru adevăr.

  


„Acuzația absurdă și rana care nu s-a închis niciodată”

Această fotografie surprinde un episod dureros din viața mea, Oprea Puiu. 

Ținând în brațe pe micuța Cristina, fetița Mihaielei Băniceanu. Nu bănuiam că o clipă de normalitate avea să se transforme într-o dramă. 

Într-o zi obișnuită, m-am plimbat cu fetița, știind că mai aveam timp până la terminarea celui de-al treilea spectacol al circului. 

Am întârziat puțin, cu gândul că nu se întâmplă nimic rău. Când m-am apropiat de cort, mai mulți colegi – ruși, un canadian și un italian m-au avertizat că mă caută poliția și câțiva portoricani. 

Am rămas uluit, pentru că știam că nu încălcasem nicio lege. Am intrat prin spatele circului, așteptând să se termine spectacolul, pregătit să-mi încep tura de noapte ca paznic.

Când am văzut-o pe Mihaiela, era schimbată, cu fața plânsă. Am crezut că s-a certat cu Aurelian Bucur. Câteva clipe mai târziu, a venit zâmbind forțat, și-a luat fetița și a plecat. 

Abia după mult timpam aflat adevărul: Mihaiela Băniceanu, știind că am probleme medicale și văzând că nu am venit când voia ea, alertase poliția, spunând că i-aș fi făcut rău copilului. 

O acuzație nedreaptă, născută din teamă și dezechilibru. Eu, care o protejasem mereu pe ea și pe copil, am fost pus în fața unei rușini nemeritate. Atunci am tăcut, pentru că mintea mea era obosită și inima rănită. 

După treizeci de ani, acrobatul care a îndurat tăcerea a hotărât să vorbească. Murdăria din spatele cortinei” Când Caravana Farfan s-a mutat în Puerto Rico.

Un circ de trei ori mai mare decât Tihany, câțiva oameni din trupă, printre care Constantin și Farfan, au pus la cale un plan mișelesc. Să mă compromită în caz că s-ar fi ajuns la un proces. 

La plecare, m-am așezat liniștit în spatele mașinii, fără să deranjez pe nimeni, așa cum făceam mereu. Aveam doar un mic rucsac, nimic mai mult. Rulota mea rămăsese la o fermă aparținând lui Farfan.





„Prin 1977–1978, cu vărul și puștoaica lui, timpul curgea altfel”

Mai blând, mai cald. Sunt amintiri pentru care ai plăti oricât, doar ca să simți încă o clipă din tinerețea aceea nebun de frumoasă.

„Cu o zi înainte să fiu alungat din trupă, am mers la toți colegii și i-am rugat, cu bun-simț, să intre în rulota mea și să ia orice lucru doresc, oferindu-le libertatea să îmi dea atât cât consideră ei. 



Cristina fetița Mihaielei

După ce fiecare și-a ales tot ceea ce a vrut, m-am bucurat că am scăpat de toate lucrurile, iar în rulotă a rămas doar mobilierul și utilitățile care îi aparțineau.” 

În ultimele minute petrecute acolo, micuța Cristina – fetița Mihaielei era cu mine, i-am făcut câteva fotografii, ca amintire, fără să știu că acelea vor rămâne mărturie. 

După aproape douăzeci de ani, la Circul București, am întâlnit-o din nou pe Mihaiela. Mi-a spus, cu o ușurință șocantă, că aceiași oameni, Constantin, Farfan și alții – m-au acuzat atunci că le-aș fi furat buteliile de la rulotă. 

O absurditate! Cum aș fi putut transporta butelii într-un avion, când aveam doar un rucsac. Adevărul e simplu: totul a fost o înscenare. Au vrut să mă murdărească pentru că eram un om liber, cinstit, și nu am tăcut în fața mizeriei lor.





Am locuit în acest vagon din 14 decembrie 1991 până la 3 aprilie 1992, un colț înghesuit al lumii, unde fiecare centimetru părea conturat de propria-mi răbdare. 

Lățimea era exact cât se vedea ușa de la intrare, iar lungimea — abia 190–200 cm coincidea cu patul meu, singurul spațiu al meu de odihnă. Veceul, minuscul și neprimitor, oferea doar apă rece.

Iar fiecare gest de dimineață sau seară devenea o încercare mică, dar persistentă.  Patul ridicat îmi permitea să stau pe patul de jos, să respir și să-mi înalț gândurile, însă această ușurare a durat doar până la premiera circului Tihany. 

Care, în realitate, era circul Farfan. Acolo, în mijlocul strâmtorii, viața se împărțea între mișcări precise și clipe de răgaz. 

Din 5 ianuarie 1992 până la 30 martie 1992, patul a trebuit să rămână coborât, pe orizontală, pentru ca Cătălin Iosef, să-și depoziteze paharele aproape până la tavan. 

Spațiul meu, odată intim și lejer, devenea acum un mic univers aglomerat, unde obiectele și eu ne împărțeam fiecare centimetru. FIecare clipă, fiecare respirație. 

În acest vagon strâmt, viața simplă devenea un dans delicat între necesitate și supraviețuire



„Oprea Puiu alături de unul dintre maeștrii trupei Pellegrini Brothers”


Oprea Puiu: În urmă cu mulți ani, am descoperit un articol într-un ziar care conținea declarații false ale lui Constantin. 

Deși am încercat în repetate rânduri să obțină dreptul la replică și să-mi susțină punctul de vedere cu dovezi, am fost ignorat de redacție. 

Drept urmare, am hotărât să intervină personal în acest interviu pentru a demonstra că afirmațiile lui Constantin nu sunt adevărate. 

Mi se pare absurd ca unui interlop, condamnat cu executarea pedepsei după gratii, să i te adresezi cu maestre.

Constantin Iosef – între legendă, minciună și întuneric

În această poză se află Constantin Iosef,  fost condamnat în trecut pentru furt și tâlhărie confirmat ani mai târziu de Cezar Nichita, cunoscut în București drept „regele pușcăriașilor” 

El mi-a confirmat: că a stat cu Constantin Iosef în celulă și îi asigura protecție contra pachetelor și a țigărilor ce le primea Constantin de acasă. Tot ce îmi povestise Constantin râzând, în beție, era adevărul crud al vieții sale duble.

Un om care a folosit circul pentru a spăla bani, a exploatat oameni și a mascat crime morale sub numele de „artă”. eliberat, conform relatărilor, cu sprijinul Maestrului Iosefini. În anii 1992, la vârsta de 44 de ani, se autointitula:

„Zmeul Zmeilor”, expresie care îi aparține. 

Maestru, probabil, pentru furt și tâlhărie și ca cămătar pentru cei pe care i-a nenorocit pe viață. 

Interviul – un teatru ieftin. 

Urmează un scurt fragment în care Constantin Iosef răspunde unui reporter. Acest om, lipsit de onoare, și-a umilit colaboratorii, i-a mințit, i-a folosit și i-a aruncat la gunoi atunci când nu-i mai erau utili. 

Mai mult, a căutat să le facă rău cu orice preț, incapabil să respecte sau măcar să înțeleagă demnitatea umană. 

Reporter: Maestre, când ați început cariera în circ? 

Constantin Iosef: Sunt în circ de când m-am născut. Familia mea era plină de iluzioniști. Iosefini e unchiul meu, iar tatăl meu, Cora, tot iluzionist, era fratele lui vitreg. 

La 14 ani făceam zburători cu Ganea. Pe urmă m-am făcut cascador cu Sobi Cseh. Am făcut și film; Gopo voia să mă bage într-un film de-al lui, în rol principal, dar nu era de mine. 

Mie îmi plăcea circul, să mă dau peste cap. Am lucrat în cele mai mari circuri din lume. Am fost în 147 de țări, în toată lumea.

Acesta este portretul unui derbedeu fără har. Adevărul nu se teme de lumină — iar lumina, când cade peste un om golit pe dinăuntru, îi arată fiecare rană, fiecare minciună, fiecare umbră.

Constantin Iosef – un saltimbanc ratat, un copil al iluziilor strâmbe , s-a născut într-o familie unde circul ținea loc de demnitate, iar înjurătura, de educație. 

Se laudă cu filme și visuri de carton, dar realitatea îl dă de gol: Fiul unor părinți fără har, crescut în zgomot și vanitate. 

A fost, un derbedeu spurcat, care a încercat să mă ucidă. Numai Dumnezeu, în mila Sa, a întins mâna și nu i-a îngăduit răutatea. 

Iluzionistul fără iluzie, omul fără credință, circarul care s-a jucat cu destinul altora, a rămas prins în propria-i farsă. Nu există glorie în minciună, nici libertate în ticăloșie. Iar cine sfidează Adevărul, sfidează Judecata.

Oprea Puiu: Constantin se laudă că a vizitat și lucrat în 147 de ţări, dar adevărul e simplu: în lume există 195 de ţări, așa că „toată lumea” din CV-ul lui e doar o iluzie. 

Talentul său real nu a fost niciodată arta sau spectacolul, ci să fure, să profite și să se ascundă după povești cu circuri mari. Marele său „circ mondial” nu e decât un spectacol al escrocheriei și al minciunii, o fraudă la scară globală mascată sub aparențe strălucitoare. 

La final, între iluzie și realitate, rămâne doar un derbedeu prins în propriile capcane, fără aplauze, fără glorie, fără respect — un om care a trăit doar din fraudă, combinații dubioase și tâlhărie, un nume care va rămâne legat nu de arta sa, ci de propria-i impostură.

Reporter: După revoluție, aţi prins un contract în America? Cum v-aţi descurcat pe cont propriu?

Constantin Iosef: Am avut, într-adevăr, un contract pe care l-am obținut printr-un agent. Noi, Trupa Constantin, eram angajați la Circul de Stat. 

Înainte de plecarea în SUA, ne-am făcut toți cerere de concediu fără plată, în baza articolului 23. 

Lucru neadevărat. Eu am fost colaborator. După 33 de ani am auzit de acest articol 23, iar contractul mi l-a dat să-l semnez în WC-ul circului Globus, altfel eram obligat să-i dau banii împrumutați înapoi, în țară.

Taxe:


12 la sută săptămânal = cotă pentru impresar (manager)
12 la sută săptămânal = cotă pentru Circul de la Bucureşti
12 la sută săptămânal = cotă pentru Constantin ca şef de trupă
  5 la sută săptămânal = chirie pentru costumul de spectacol

Reporter: Cine a suportat cheltuielile de transport? Este adevărat că în turneul prin Romania din anul 1989, aveaţi o afacere din vănzarea răcoritoarelor la pahar, care se distribuia înainte de spectacol şi chiar în spectacol de către oameni din trupă? 

Foloseaţi pentru aceasta şi un mic truc? Pe timpul călduros, din timpul verii, nu ridicaţi lateralele copertinei pentru a se aerisi spaţiul, căldura devenind sufocantă în interiorul circului. Și în acest mod, toţi spectatorii solicitau limonadă pentru a se răcori. 

În acea perioadă, costul unui apartament de două camere era de aproximativ 120.000 lei, sumă pe care dumneavoastră aţi câştigat-o cam în două luni. 

Constantin Iosif: Păi cine altcineva decât eu? Nimeni nu a dat bani pentru bilete, m-am dus eu, mi-am vândut din casă şi de pe mine ca să cumpăr biletele de avion. Păi ce, avea vreunul bani? Referitor la povestea cu răcoritoarele, aceasta este o pură invenţie a lui Oprea.

Reporter: 
Domnul Oprea susţine că afirmaţia este falsă. Pe majoritatea dintre cei pe care 
i-aţi luat în America, i-aţi împrumutat cu suma de 25.000 lei (valoarea banilor din anul 1990 aprilie). Sumă ce reprezenta contravaloarea biletului de avion. 

De fapt, prevederile contractului stabilesc că transportul trebuie plătit de către angajator, respectiv firma americană care a contractat. Banii de drum au fost plătiţi de americani, susţine domnul Oprea. 

Și ţinând cont că contractul şi viza pentru America au fost valabile pe o perioadă de doar 6 luni. Puţin probabil ca vreun artist să accepte un asemenea contract, dacă transportul ar costa la acele vremuri 50 mii lei, echivalentul a jumătate din preţul unei garsoniere.

Constantin Iosif: Nu este adevărat habar n-are ce vorbeşte. Oprea ăsta era un instalator care mi-a făcut nişte lucrări acasă. Ştiam că face parte din Trio Corona, împreună cu un bulgar şi cu o fată

 Câştigau bani dând reprezentaţii prin baruri. Pentru că nu aveam decât un singur porteur adică băiatul de la baza coloanei, pe Aurelian Bucur, l-am întrebat dacă vrea să meargă cu noi şi a fost de acord. 

Reporter: Din investigatiile noastre într-adevăr, domnul Oprea avea şi meseria de instalator dar, încă din anul 1973 a fost sportiv de performanţă Înot, atlet si halterofil a fost solicitat de multi şefi de trupă din circ precum: 

Trupa Tudorică, Sandi Creţu, Chirilă iar din anul 1987, trupa Moşoianu, pentru a-şi forma trupa de acrobaţie la basculă, a avut neaparată nevoie de domnul Oprea, pe care l-a si folosit în căteva spectacole în statiunea Costinesti. 

Dar, având impresia ca prietena sa Gabriela Bică s-a indrăgostit de domnul Oprea Puiu, l-a dat afara din trupă.

Reporter: Domnul Oprea a fost angajat al circului Globus ? 

Constantin Iosif: Nu a fost niciodată angajat al circului, a fost doar colaborator.

El toată viaţa a făcut ce a făcut cu Trio Corona! Nu a fost, cum spune el, în nici o Trupă Moşoianu! Nu-l ştie nimeni din tot circul.



Oprea Puiu: Costinești, România 1987 La baza piramidei se află prietenul meu, Cristi. Moșoianul este cel în costum, iar eu sunt în colțul din stânga jos. Puiu scrie pe poză. 

Moșoianul mi-a cerut să țin coloana de cinci. Dar Cristi a spus că riscăm să se rupă scena cu noi. 



Oprea Puiu și Gabriela Bică Costinești 1987 după spectacol Moșoianu, care la acea vreme avea în jur de 60 de ani a asistat la momentul în care făceam această poză. 

I-a crescut tensiunea, la apucat damblaua a făcut o criză și m-a dat afară din trupa lui. 




Oprea Puiu și Gabriela Bică Costinești 1987 înainte de spectacol ( Constantin ar trebui să vadă că am costumația Trupei Moșoianu )




În  imagine, marele Siminică, Andruchovici, Aurelian Andreescu, Oprea Puiu
Trio Corona, Circul Globus din București

Reporter: Din documentele oficiale pe care le-am studiat de la domnul Oprea, accidentul a fost foarte grav. În acest context şi pentru a nu fi implicat legal în cadrul acestui accident de muncă, aşa cum era în realitate, fiul dumneavoastră a declarat la camera de gardă a spitalului din Pomona Valley că: 

Domnul Oprea, nu aparţine trupei şi nu are nici un fel de asigurare, cu toate că domnul Oprea (Puiu) era angajatul dumneavoastră şi avea asigurare cum reiese din document). 

Asfel că în conformitate cu legislaţia americană, după o intervenţie superficială constând într-un guler susţinător, cusătură a rănilor deschise, investigaţie tomografică, domnului Oprea i s-a recomandat, un repaus de cinci zile de muncă. 

Cum comentaţi acest fapt incredibil, ca unui om pe care l-aţi folosit în toate activităţile circului să-l abandonaţi într-un spital susţinînd că nu are nici o legătură cu circul dumneavoastră, iar în maşina s-a aflat cu totul întîmplător ? 

Constantin Iosef: Oprea ăsta e un nenoroci

Reporter:  Ați plecat în cele din urmă de la Farfan. Conform declarației domnului Oprea și din realitatea evidentă a ceea ce s-a întâmplat ulterior, la două luni și 10 zile după accident, domnul Oprea a fost operat. Operație pe care și-a plătit-o singur, prin angajamentul semnat. 

Fapt petrecut prin achitarea contravalorii îngrijirilor medicale, din suma de 15.000 $, plătiți de către firma de asigurări a mașinii, domnului Oprea. 

Din această sumă, domnul Oprea a primit în mână suma de 7.504 $, restul reprezentând contravaloarea serviciului de avocat și o parte din cheltuielile de spitalizare. 

Față de spital nu s-a achitat întreaga datorie, deoarece dumneavoastră
domnule Constantin Iosif, l-ați ținut ascuns la o fermă să i se piardă urma într-o zonă deluroasă timp de 2 luni. 

În care nu a primit niciun fel de ajutor, atât medical, cât și alimentar, sperând că în scurt timp domnul Oprea va muri și astfel toată lumea, inclusiv dumneavoastră ca factor responsabil direct, ați fi scăpat de orice răspundere. 

Și mi se pare absurdă declarația fiului dumneavoastră, Cătălin Iosef, care într-o discuție cu domnul Oprea, a declarat foarte nervos, citesc: „Puiule, îmi ești dator vândut o viață întreagă pentru cât efort am depus ca să te pot scoate din fiarele contorsionate, în ziua accidentului".

Constantin Iosif: Așa cum v-am mai spus, acest nenorocit inventează tot felul de fantezii pe seama mea. Nu am ce să mai comentez în continuare, fiindu-mi silă de toate aceste mărturii mincinoase.

Reporter: Domnule Constantin Iosif, ați susținut mai înainte că domnul Oprea, la data accidentului, nu mai aparținea Circului Farfan și nici trupei Constantin. Din documentele anexate, la care avem un facsimil, rezultă că accidentul s-a petrecut în data de 9 august 1991.

Totodată reiese că fiul dumneavoastră nu a schimbat numerele deoarece mașina era în perfectă legalitate, fiind folosită de întregul personal al Circului Farfan.

Ce s-a întâmplat în Statele Unite?
Constantin Iosif:  După ce am terminat contractul cu Circul Bentley Brothers, agentul care ne aranjase cu ei ne-a găsit un nou angajament cu Circul Farfan.

La Farfan am rămas fără bani. Aici problema a fost că nu venea nimeni la spectacole. După vreo patru-cinci luni de zile nu mai aveam nici bani de țigări.


Oprea Puiu:
Este o minciună sfruntată afirmația conform căreia Constantin Iosef „nu mai avea bani nici pentru țigări” în perioada activității sale la Circul Farfan Produzione Inc. În realitate, Constantin Iosef a jefuit angajații și circul, reținând săptămânal următoarele taxe:

12% – cotă pentru impresar (manager) – singura sumă justificată
12% – cotă pentru circul de la București
12% – cotă pentru Constantin Iosef, șef de trupă
  5% – chirie pentru costumul de spectacol

Cele trei taxe suplimentare (12% circul București, 12% Constantin Iosef, 5% chirie) nu au ajuns niciodată la circul, rămânând exclusiv în buzunarul lui și al soției sale între 20 aprilie 1990 – 9 august 1992.

După circa 25 de ani, s-a constatat că: Constantin Iosef nu a remis niciun ban circului, sfidând orice obligație contractuală. Nu există dovezi că ar fi plecat în America, contrar declarațiilor sale mincinoase. Această situație demonstrează lipsa totală de onestitate, abuzul financiar și exploatarea flagrantă a angajaților și resurselor circului de către Constantin Iosef. 

Concluzie: Constantin Iosef a acționat în mod sistematic în interes personal, fraudând circul și mințind angajații, ceea ce reflectă o conduită morală și profesională complet inacceptabilă.


Reporter: Domnul Oprea declară că, de fapt, contractul cu Circul Bentley Brothers nu s-a terminat, ci acesta (circul) v-a dat afară pentru că membrii trupei nu au vrut să renunțe la dumneavoastră. 

Acestora făcându-li-se propunerea de a rămâne toți în corpore în continuare la acest circ, dar fără dumneavoastră, căruia vi se reproșa mereu că sunteți recalcitrant și aveți o gură mare. 

Atât patronul Mr. Bentley, cât și alți artiști din circ se săturaseră că de dimineață și până seara înjurați și erați mai tot timpul pus pe scandal. 

Ce ați făcut mai departe? În continuare, domnul Oprea susține că dvs, împreună cu Farfan, le-ați promis personalului din trupă că în maximum 30 de zile, aceștia își vor primi indemnizațiile restante.

Constantin Iosif: Eu am vrut să plec. Toată lumea a fost însă de acord să mai rămânem. Erau tot felul de balerini, balerinuțe, tineri fără familie care voiau să mai stea. Am acceptat și am rămas, așadar, până n-am mai avut bani. 

Nu aveam cu ce să ne mai întoarcem acasă. Omul de acolo, Armando Farfan, nu avea bani să ne dea pentru că nu venea nimeni la circ.

Reporter: Din informațiile noastre, rezultă că totuși spectacolele aveau loc în fiecare zi, dar cu spectatori mai puțini. De aici rezultă că se făceau anumite încasări, iar anumiți oameni din circ erau plătiți. 

Totodată, dumneavoastră le-ați impus celor din circ să facă și alte munci suplimentare, pentru care vor primi bani în plus.

Aceste munci constau în: promovarea circului cu fluturași prin parcări, muncitori pentru montarea și demontarea circului și ca recuzitieri în timpul spectacolului. 

Ce s-a întâmplat în ziua accidentului din data de 9 august 1991, ora 14:39, în Pomona Valley, Los Angeles, când domnul Oprea a fost rănit?

Constantin Iosif: Doamna Farfan gătea și ne dădea și nouă să mâncăm, tuturor, la oală. Noi montam circul, iar doamna ne-a invitat la prânz la masă. Oprea a zis că nu stă și s-a dus să-și mănânce supele lui speciale. 

Au plecat mai mulţi, s-au urcat în maşina aia şi el s-a trezit că nu mai avea loc. S-a aşezat chiar în fundul maşinii, cu spatele la şofer. Conducea una din Jamaica, o balerină. Aia a intrat pe roşu, a venit o maşină din stânga şi i-a buşit. Pe el l-a lovit chiar în spate.

Reporter: Maşina aia, după cum rezultă din documentele poliţiei americane care a anchetat accidentul, aparţinea trupei Constantin. Din documentul întocmit de poliţia din Pomona Valley, 

Maşina era condusă de o balerină a circului Farfan, Karyn Michelle Anderson, cetăţean american, stabilită în Las Vegas. 

Mai era altă balerină de culoare, Cecilia Tobier, John-Donahho din Terance Hill, fratele dumneavoastră, Alexandru Iosef şi Drăgan Costel, acrobat în trupa dumneavoastră. Cine a avut grijă de domnul Oprea la spital?

Constantin: Cine să aibă, băiatul meu Cătălin l-a îngrijit şi Oprea îl înjura, permanent îl ducea la control, a avut grijă de el şi în ziua accidentului chiar a schimbat numerele maşinii incluse în accident, deoarece avea numere false.

Reporter: Totodată reiese că fiul dumneavoastră nu a schimbat numerele, deoarece maşina era în perfectă legalitate, fiind folosită de întregul personal al circului Farfan, în interes de serviciu. 

Și pare puţin probabil ca în cazul unui accident de o asemenea gravitate cineva să mai aibă timpul, inclusiv preocuparea, de a schimba numerele unei maşini care, după cum spuneţi dumneavoastră, nu era în regulă cu numerele de înmatriculare.

Reporter: Din documentele oficiale pe care le-am studiat de la domnul Oprea, accidentul a fost foarte grav. În acest context, şi pentru a nu fi implicat legal în cadrul acestui accident de muncă, aşa cum era în realitate, fiul dumneavoastră a declarat la camera de gardă a spitalului din Pomona Valley că domnul Oprea nu aparţine trupei şi nu are niciun fel de asigurare. 

Cu toate că domnul Oprea (Puiu) era angajatul dumneavoastră şi avea asigurare, cum reiese din document. Astfel că, în conformitate cu legislaţia americană, după o intervenţie superficială constând într-un guler susţinător, cusătură a rănilor deschise, investigaţie tomografică, domnului Oprea i s-a recomandat un repaus de cinci zile de muncă.  

Cum comentaţi acest fapt incredibil, ca unui om pe care l-aţi folosit în toate activităţile circului să-l abandonaţi într-un spital susţinând că nu are nicio legătură cu circul dumneavoastră, iar în maşină s-a aflat cu totul întâmplător?

Constantin Iosif: Oprea ăsta e un nenorocit!

Reporter: Aţi plecat în cele din urmă de la Farfan?

Constantin Iosif: Da, am plecat la Tihany, în Puerto Rico. Tihany ăsta era un iluzionist român din Arad, plecase de mai multă vreme în SUA. 

Oprea m-a făcut și pe acolo de râs. Îmi venea să dau cu el de pământ! Păi, eu am ținut cinci inși în cârcă, nu eram ca el să țin doi și să cad în fund!  

Zmeul-zmeilor am fost!

Constantin Iosif: A venit la mine că vrea să aducă un avocat, că mă dă în judecată. După aceea, când noi am revenit în țară, el a rămas acolo, că avea o grămadă de bani, nu l-am abandonat noi. După ce s-a întors, a continuat să-și facă meseria lui de instalator.




În fotografia aceasta, Cătălin Iosef și Coco m-au condus la Aeroportul Internațional Los Angeles în data care se vede și pe poză 11 aprilie1992 cu direcția  New Yorker iar în data de 2 s-au 3 mai 1992 ajungeam în România. 

„Diavolii umblă printre noi, nu cu coarne și furci, ci cu chipuri zâmbitoare de așa-ziși frați, prieteni și promisiuni false. Constantin este un derbedeu mincinos
Constantin Iosef: 

Nu a fost la circ, nu a avut treabă niciodată cu circul. E păcat că am ajuns, la 62 de ani, să mă înjure un nenorocit care nu a făcut în viața lui nimic. Și-a bătut joc de numele meu, și eu m-am zbătut pentru numele ăsta de mi-a sunat apa-n cap! 

Consider că unele din actele la care faceți referire sunt întocmite greșit, din cauza că Oprea a furnizat informații eronate celor care l-au chestionat, informațiile fiind acceptate de către cei care le-au întocmit. 

Reporter:  Aici se înheie interviul lui Constatin Iosef un profitor care și-a bătu joc de toată lumea care în prezenta ajuns o epavă având mari probleme cu plămînii și pernanent respire cu ajutorul unui tub de oxigen.   





   

Oprea Puiu:

În 2010, rodul celor trei pachete de Carpați fără filtru, înfulecate zilnic de Constantin Iosef, nici nu mai avea nevoie de lupă: de ani buni nu mai era om, ci o simplă umbră râncedă, o ruină ambulantă, 

pe al cărei chip se vedeau nu doar straturile groase de nicotină, ci și sedimentele grele ale propriilor lui fapte. Fiecare rid era un act de acuzare, fiecare tuse – o mărturisire involuntară, iar fiecare privire – dovada clară că se prăbușise sub greutatea vieții pe care și-o făcuse singur scrum.

Mulți au spus că în acea degradare se citeau lacrimile celor batjocoriți și nedreptățiți, pentru că memoria – spre deosebire de oameni – pedepsește impecabil.

Din august 1991 am cunoscut pe pielea mea „grija” familiei lui: soția, fiul și fratele lui nu mi-au adus decât furt, înșelăciune și suferință. 

Iar blestemele aruncate atunci spre mine par să se fi întors exact acolo de unde au plecat, pentru că Dumnezeu nu funcționează cu favoruri – funcționează cu balanțe.

🙏 Când cortina s-a închis, doar Dumnezeu m-a mai aplaudat.

Oprea Puiu: Mai întâi, să încep cu începutul, chiar dacă mă repet. În ziua de 9 august 1991, Constantin Iosef m-a luat cu forța la muncă, cu scandal, țipete și înjurături.

Motorhome-ul acestui individ, pe care îl numesc pe bună dreptate derbedeu, era parcat la aproximativ trei sau patru metri de rulota mea. Dacă ar fi să adun toate secundele și minutele în care Constantin a vorbit efectiv cu mine: 

între 9 august 1991 și 30 martie 1992 – luna în care m-a dat afară din trupă – nu s-ar aduna nici măcar o oră de dialog real. După aproximativ două săptămâni de la accident, când aveam deja montată proteza, a venit din nou la mine. 

De data aceasta, m-a întrebat direct dacă, în cazul în care aș câștiga bani în urma accidentului, aș fi dispus să împart suma cu el. I-am cerut să-mi achite banii pe care mi-i datora pentru munca prestată la Circul Farfan, dar a fugit de responsabilitate ca dracul de tămâie. 

Nu știu de unde a aflat că trebuia să primesc suma de 15.000 de dolari, însă imediat cei doi frați, Constantin și Alexandru Iosef, au început să urle la mine să nu accept și să nu semnez nimic. 

După 34 de ani, am realizat cu adevărat că dacă i-aș fi ascultat pe acești indivizi îi numesc fără ezitare criminali – nu aș mai fi fost operat niciodată. Înainte de accident, 

Elena Iosef, soția lui Constantin, venea în fiecare săptămână de cel puțin două ori în rulota mea, pe ascuns, să bea o bere și să fumeze o țigară. Se temea de Constantin și de aceea își lăsa la mine, în mod regulat, proviziile de bere și țigări.

Din ziua accidentului, nu a mai venit niciodatăAu fost sărbători, oameni care oferă de pomană, dar ea nu s-a îndurat vreodată să vină măcar cu o farfurie cu mâncare. 

Constantin are tupeul să afirme că eu am rămas în America și că ei „s-au întors în țară” Oare nu știe că toți colegii – Cătălin, Teodora, Licaciu, Coco – s-au înghesuit să mă conducă la aeroportul din Los Angeles? 

Eu speram ca măcar Cătălin să vină mai devreme, cu două-trei ore înainte, ca să putem vorbi liniștiți. În schimb, au venit toți odată, s-au lungit la discuții, iar eu am ajuns în situația în care era cât pe ce să pierd avionul

Contractul pentru America, l-am semnat într-un mod umilitor, într-o toaletă a circului din București. După două decenii și ceva, am aflat că, legal, Constantin Iosif era responsabil pentru toate cheltuielile mele ce urmau din ziua

accidentului meu din 9 august 1991.  Un profitor al scenei, interesat mai mult de câștiguri mărunte decât de artă — mereu protejat, niciodată recunoscător. După ce patronul circului Bentley ne-a alungat, Trupa Constantin a primit o ofertă de turneu de 12 săptămâni în Statele Unite.






 Spectacolele de magie pentru copii erau foarte căutate. Impresarul, impresionat de trupă, ne-a asigurat transportul zilnic cu autocarul și s-a ocupat de recuzita noastră. 

Obligațiile noastre ale artiștilor se limitau la 2 spectacole zilnic, fiecare spectacol aproximativ 12 minute pe scenă, ceea ce ne oferea mult timp liber pentru a explora locurile frumoase de vizitat. 

Eu eram în culmea fericirii că, în fiecare zi, lucram în alt oraș, în afară de luni, zi în care eram liberi. Înainte cu o zi ca patronul circului Bentley Brothers să decidă concedierea întregii trupe din cauza, 

comportamentului scandalos și absurd al lui am avut „plăcerea” să-l întâlnesc pe impresarul american venit să-și recupereze banii conform contractului.  

După ce l-am îndrumat spre rulota lui Constantin, bătrânul de aproximativ 75 de ani a fost atacat cu o violență aproape caricaturală de Constantin, care, ca un buldozer scăpat de sub control, l-a bătut, l-a aruncat afară și i-a sfâșiat contractul. 

Demonstrând un amestec ireal de cruzime și prostie monumentală, de parcă ar fi jucat într-un circ al haosului. Speriat, neajutorat și martor la această farsă de ticăloșie, impresarul s-a refugiat în rulota mea, 

în timp ce Constantin Iosef își etala lipsa totală de scrupule și ridicolul absolut al comportamentului său, ca un personaj desprins dintr-un desen animat grotesc. 

În urma acestui incident revoltător, patronul circului Bentley Brothers a fost obligat să concedieze întreaga trupă, pentru a opri haosul, violența și comedia de prost gust pe care Constantin le răspândea fără nicio limită.

Cazul Constantin Iosef: între limonadă, lene și impostură. Constantin Iosef nu presta nicio muncă fizică — nici în spectacolele din America, nici la montarea sau demontarea circului. Nu făcea eforturi, pentru că noi, ceilalți membri ai trupei, îl menajam mereu. 

În 1989, între luna mai și sfârșitul lui octombrie, în plin turneu, am ajuns la Sibiu, orașul unde Constantin avea rude. După spectacol, s-a lăsat cu grătare și multă băutură. A doua zi am aflat, cu stupoare, că fusese internat. 

Nu lucrase în ziua aceea și, de fapt, întreg turneul fusese preocupat doar de așa-zisa sa „afacere cu limonadă”. Mai târziu am aflat că, fiind mic de statură dar cu o burtă proeminentă, i s-a rupt peretele abdominal, iar medicii i-au montat o plasă. 

Din acel moment, până la accidentul meu din 9 august 1991, în SUA, întreaga trupă l-a menajat. Un artist care n-a ridicat cortul, n-a dus greul și n-a înțeles niciodată ce înseamnă colegialitatea. 

Un profitor al scenei, interesat mai mult de câștiguri mărunte decât de artă — mereu protejat, niciodată recunoscător.

🎪 Farfan Production Inc.

Contractul cu Farfan Production Inc. a început pe 26 iunie 1991, în orașele San Diego, San Bernardino și Pomona Valley, pentru 40 de zile. Am muncit neîntrerupt la montarea și demontarea circului, am fost recuzitieri și am reprezentat România ca acrobați. 

Spectacolele erau două pe zi, iar weekend câte trei. Remunerația a fost mizerabilă: eu am primit doar 5 dolari pe săptămână, cu promisiunea falsă a lui Constantin că voi primi restul. Mâncarea pregătită de soția patronului era fadă: salată și macaroane cu brânză, neconsumabile.

9 august 1991 „Constantin Iosef și arta de a transforma odihna în coșmar”

Într-o noapte, imediat după sosirea în Pomona Valley, Constantin Iosef ne-a trezit brutal, zguduind rulota, obligându-ne să plecăm la muncă fără micul dejun. 

Canicula la prânz era insuportabilă, iar codul de alertă pentru căldură suspendase lucrul — totuși, pentru el, regulile și respectul pentru colegi nu existau. Nu se știe de unde făcuse rost de o trompetă, dar Constantin se folosea de ea în mod abuziv: 

De fiecare dată când ajungeam într-un oraș, venea noaptea la ușa fiecărei rulote și urla cu trompeta o muzică de trezire care amintea de armată sau pușcărie. 

Reacția era unanimă: nici colegii artiști, nici câinii din caravană nu suportau tirania lui, urându-l de moarte. În dimineața în care mi-am încheiat cariera, eu și Coco nu ne asiguraserăm rulota din cauza oboselii, iar Constantin a început să o zguduie, să înjure și să urle ca un nebun. 

Coco a căzut din pat din cauza isteriei lui, iar eu, nemâncat, i-am spus că nu mai lucrez până nu primesc banii cuveniți. I-am atras atenția că, dacă mi se va întâmpla ceva, lui Constantin nu-i va păsa, dar nu a existat nicio reacție responsabilă din partea lui. 

În ciuda scandalului, a înjurăturilor și comportamentului lui dezumanizant, am continuat să muncim obosiți, fără hrană, pentru a monta circul și a scăpa de tirania lui, urcându-ne apoi în mașina trupei pentru a pleca lamuncă. 

Concluzie: Constantin Iosef a demonstrat un comportament abuziv, iresponsabil și periculos pentru colegi: trezirile violente, folosirea trompetei ca instrument de teroare, lipsa de respect, 

față de oboseala și sănătatea oamenilor, precum și incapacitatea de a manifesta empatie sau profesionalism. 

Comportamentul său nu poate fi justificat și reflectă o totală lipsă de respect și responsabilitate în munca de echipă. Pe drum de întoarcere de la circul Farfan, Karin Mikelle Anderson, la volan, a trecut pe culoarea roșie a semaforului, ignorând avertismentele colegilor. 

📜  Text inspirat din viața și experiențele reale ale lui Oprea Puiu, martor al unei perioade dramatice petrecute în decembrie 1991.

După ani de tăcere și suferință, autorul transformă amintirea durerii într-o mărturisire despre credință, supraviețuire și miracolul divin ascuns în iubirea celor necuvântători.
 
Scris de Oprea Puiu „Pentru toți cei care au fost salvați, măcar o dată, de o privire care nu vorbește — dar înțelege


Urletul disperat al Teodorei, mascat de sărutul lui Cătălin. 

Era o seară de luni, fără spectacol la Circo Tihany, iar eu, acrobatul obosit, rătăceam desculț pe țărmul din Puerto Rico, cu o bere în mână și vântul tropical mângâindu-mi tălpile. 

Mă oprisem la o terasă unde viața pulsa în ritm de tobe latine și râsete bronzate. O localnică superbă, m-a smuls din visare: „Hai cu mine, e petrecere mare!”. 

Am refuzat inițial, dar până la urmă am cedat. Într-o cameră plină de fum și muzică infernală, lumea dansa fără rușine și fără aer. Frumoasa portoricană se legăna în lumina caldă, iar eu, cu un Polaroid în mână, îi furam clipe de grație.

Atunci l-am zărit pe Cătălin Iosef dansând cu Teodora, iubita lui. Amândoi  o copie tulbure a unei drame vechi, tatăl și fiul.

Același gest brutal. Deodată, un urlet a spintecat încăperea. Teodora s-a prăbușit într-un strigăt de fiară rănită – Cătălin o lovise în stomac. 





Ca să mascheze scena, a prins-o de păr și a sărutat-o lung, teatral, în fața tuturor. Eu, din întâmplare, am surprins momentul pe film. O imagine crudă, de o tristețe mută. Un sărut care ascunde un abis.  Am tăcut. 

Portoricanca m-a tras afară, iar briza mării a spălat tăcerea noastră. În acea noapte, am înțeles că unele fotografii nu se uită niciodată — pentru că ele nu arată frumusețea, ci adevărul.

🌙 Noaptea tropicală și rugăciunea acrobatului.

La nici două luni după intervenția chirurgicală, acolo unde îngerii în halate albe au făcut eforturi să-mi salveze viața, am fost obligat să suport o umilință cumplită: abandonat la capăt de lume. 

Fără bani, fără hrană, fără medicamente, fără niciun sprijin moral, fără patru ore de somn legate și fără măcar o sticlă de apă rece pe zi. 

Intervenția chirurgicală și leziunile cerebrale, combinate cu grija zilnică și pentru fetița Mihaelei, mă aruncaseră într-o stare de epuizare totală. 

Nu mai puteam gândi limpede, nu mai puteam realiza nimic, trăiam într-o agonie tăcută, dar zâmbeam în suferință ca să nu stârnesc mila sau compasiunea cuiva. 

Baraca mea era un cuptor de tablă, o colivie de fier sub soarele portorican, cu două paturi metalice suprapuse, fără aer, fără frigider, fără un strop de viață. 




26. octombrie 1991--Spitalul îmi recomandă pauză de muncă, odihnă și fizioterapie pentru recuperare, măsuri cunoscute deja de Constantin și Tihany.”


🌙👮‍♂️⛺

În fiecare noapte, între 14 decembrie 1991 și 30martie 1992, am rămas singur sub cortul imens al circului, paznic al unei lumi adormite, vegheat doar de tăcerea care se lăsa peste mine ca o prelată umedă și grea.

👀👻🎪
Privirea mea urmărea umbre și siluete trecătoare, ca și cum fantomele circului ar fi dansat în întuneric, chemându-mi sufletul spre marginea lumilor nevăzute.

🗑️👷‍♂️🥤
La răsărit, fără pauză, deveneam gunoier: ridicam pahare murdare, resturi lipicioase, hârtii, ambalaje aruncate fără gând, iar greutatea lor mă făcea să simt că sufletul meu devenise propria groapă de gunoi.

🌭🍔🥤🗑️
Zeci de mii de resturi treceau prin mâinile mele, aruncate cu indiferență de spectatori grăbiți, ca o lecție crudă despre disprețul lumii pentru cei ce muncesc în umbră.

🚽♻️🚾🌿
Alături de doi portoricani, trebuia să mențin curate aproximativ patruzeci de toalete ecologice, o muncă grea, umilitoare, în care mirosul, durerea și oboseala deveniseră parte din mine, contopite cu respirația fierbinte a circului.

💪😓😔
Fiecare clipă era o luptă: cu oboseala care-mi sfărâma încheieturile, cu frisoane care mușca din carne și cu singurătatea care îmi rodea încet sufletul, zi după zi.

🎪👥🌫️
În timp ce circul se pregătea zilnic de spectacol, lumea râdea, se bucura, aplauda dar pe mine nu mă vedea nimeni. 

Eram doar un mecanism invizibil în spatele iluziei, o rotiță uitată în angrenajul strălucitor al unei lumi care-mi întorcea spatele.

🌑🚶‍♂️
Așa am devenit umbra propriului meu destin: prezent, dar nevăzut; viu, dar neluat în seamă; o umbră rătăcitoare pe care lumina reflectoarelor o ocolea de parcă nu ar fi existat.

💨🍃🧹
Cu o suflantă de aer goneam resturile rușinii: 
Le adunam în grămezi, le împingeam în saci negri de plastic, ca și cum aș fi măturat zilnic neputințele unei lumi care nu-mi aparținea, dar pe care eram obligat s-o curăț.

🛍️🗑️
Zeci și zeci de saci plini, simboluri mute ale unei munci grele, erau duși departe, ca și cum ar fi putut lua cu ei și durerea mea, dar niciunul nu reușea să o ridice din pieptul meu.

💵😠🎪

Pentru toată această trudă — pentru nopțile de pază, gunoaiele adunate, toaletele curățate, efortul, umilința și sudoarea, săptămânal, Constantin & Tihany îmi arunca cu disprețul unui stăpân, doar 100 de dolari. 

O sumă mică, rușinoasă, disproporționată față de munca unui om redus la tăcere, transformat într-un sclav sub cortul promisiunilor deșarte.

🕗👶💔
Din 5 ianuarie 1992 până la 30 aprilie 1992, am avut grijă de fetița Mihaielei Băniceanu aproape 8 ore pe zi, fără să primesc nici măcar un pahar cu apă, un suc sau un sandviș.

⌛😡💔
După 18 ani, aceeași persoană, care nu a arătat niciodată recunoștință pentru efortul și răbdarea mea, a declarat fără ezitare că mă ura de moarte.

⚡🗡️💀
O lecție dură despre ingratitudine și ipocrizie: omul care primește totul fără efort este adesea cel mai rapid în a arunca ură către cel care a dat totul.

Sub mine, pământul ardea; deasupra, cerul părea că uitase să plouă. Într-o asemenea situație, și un robot s-ar fi defectat. Într-o noapte de martie, am simțit că mintea mi se rupe. 

Am ieșit afară, printre palmieri, și m-am prăbușit în genunchi. Căldura ardea, stelele ardeau, iar eu, în genunchi, am ridicat privirea spre cer și am spus:

 „Doamne, dacă trebuie să-mi pierd mințile, ia-mi-le, dar nu lăsa sufletul meu să iubească vreodată banii. 

Fă, Doamne, ca aceste vremuri și frații ce m-au părăsit să nu-mi mai fie vreodată amintire. Iar dacă va fi să-mi amintesc, fă te rog ca sufletul să nu mi se mai rănească și nici să nu-mi mai pese.” 

A fost o rugăciune a disperării, dar și a renașterii. Din acea clipă, am simțit că nu mai aparțin pământului, ci unei tăceri sfinte, unui plan mai înalt, acolo unde durerea se transformă în lumină și lacrima devine rugăciune.

Din amintirile unui acrobat. La externarea mea din spital, pe 26 octombrie 1991, singurul care s-a ocupat de mine a fost prietenul Mihai Păun. Circul Farfan a mai dat spectacole încă vreo două săptămâni, contrar minciunilor lui Constantin Iosef, care spunea că nu venea lume. 

În realitate, sala era aproape jumătate la fel ca în marile circuri ale lumii. Tihany, de exemplu, avea doar 2.000 de locuri, iar Farfan putea adăposti lejer 6.000 de spectatori. 

După noiembrie 1991, trupa a fost mutată la o fermă izolată, unde am rămas până pe 14 decembrie, când Tihany a plecat cu avionul spre Puerto Rico, pentru a aranja transportul circului peste ocean. 




„Oprea Puiu în Puerto Rico – Întâlnire cu sufletul teatrului, alături de Țăndărică, ecoul lui Chaplin”

A doua oară, am vorbit circa zece minute cu Tihany, iar Constantin, văzându-l, a venit în fugă, plângându-se că nu are bani și că „îl mai are și pe ăsta pe cap”,

Adică pe mine. Atunci, Tihany i-a dat un teanc de dolari (toți de 100) și i-a spus să-mi dea și mie o parte. După plecarea lui, a apărut Elena Iosef, Iar Constantin i-a dat toți banii, spunându-i să trimită la București, 

Să cumpere apartamentul”.Eu n-am văzut niciun dolar. Din jurnalul unui fost acrobat al trupei „Constantin” Era primăvara anului 1992. Spectacolele circului Tihany se terminaseră de câteva zile, iar în jur, corturile se topeau în noapte, sub un aer fierbinte și sufocant. 

Baraca mea, deconectată de la curent și trasă deoparte, devenise o insulă izolată, în timp ce în depărtare se auzeau baroase, ciocane și zgomotul infernal al celor care strângeau decorurile. 

Nu mai aveam apă, nici lumină, nici putere. O benzinărie se afla la un kilometru distanță, dar mi-a fost teamă să plec — simțeam că oricând ar putea veni cineva să-mi ia și acel ultim adăpost, vagonul în care locuisem. 

Totul părea o farsă amară regizată de niște oameni fără inimă, Constantin, Farfán și mai ales Cătălin Iosef, un om al întunericului, capabil doar de intrigi și răutăți. 

Dimineața, câțiva tovarăși de suferință, doi ruși și un polonez au venit să-și ia rămas-bun. Mi-au adus apă, puțină mâncare și o bere, gesturi simple, dar pline de omenie. 

Am mai rămas două nopți în acea insulă caraibiană. Iar apoi, dis-de-dimineață, o mașină a venit să-mi remorcheze baraca până la zona rezidențială unde se afla restul trupei. 



2 aprilie 1992. Când lumina s-a stins, iar aplauzele au rămas reci. În imagine, Elena Iosef se oglindește în apa piscinei, o apariție fals strălucitoare, dar fără substanță.

Femeia era extrem de fricoasă, complet netalentată și ruptă total de lumea acrobaților. În timp ce ceilalți își riscau viața pe basculă, ea plutea leneș în lux, ferită de orice efort, ca și cum până și apa ar fi trebuit să o aclame.

Iar în Costa Rica, când trupa executa numere spectaculoase, Elena primea salariu săptămânal fără să muncească. Ieșea doar pentru paradă, zâmbind teatral, fără să fi urcat vreodată în leagănul periculos.
 
Aceste informații mi le-a relatat Nituică Teodora după vreo două decenii!„Saltul rusesc din leagăn”? – pentru ea ar fi fost un coșmar, nu un spectacol. 

O impostură plutind în piscină: frumoasă în aparență, dar dominată de frică, vanitate și o desăvârșită lipsă de talent. 

Familia Constantin – un trio de nechemați – nu avea nicio legătură cu arta. Erau ca un borcan de murături uitat ani buni în debara: când îl deschizi, te izbește mirosul de impostură și lașitate. 





20 feb 2005 – Jurnalul. Mari familii, mari artiști, maeștri sacri… de râsul curcilor 🐓 Talentul lor e atât de „profund”, încât doar curcile par să îl înțeleagă 

🤡Pe pagina de Facebook a lui Puiu Constantin – Nuți Iosef, o fotografie în care Nuți Iosef, cu ochelari de soare, apare suprapusă peste execuția șpagatului la aproape patru metri în figura Draiman, poate induce ideea că ar fi ea autoarea. 

În realitate, figura a fost executată de Nituică Teodora, iar aranjarea imaginii este o mistificare clară. În circ, rolul Elenei „Nuți” Iosef a fost, din experiența mea, inexistent: fără tehnică, fără aport, fără greutate artistică. 

Încercarea ei de a revendica merite care nu îi aparțin este, în ochii mei, o impostură pură — precum un borcan de murături uitat în debara, care nu aduce decât mirosul falsului. Idealizarea lui Constantin Iosef ca „maestru”

Este, pentru mine, o profanare a muncii adevăraților acrobați. Experiența mea directă arată comportamente brutale și distructive, total incompatibile cu titlul pe care unii îl atribuie.

Dacă artiste precum Candia, Nițuica Teodora sau Mihaiela Băniceanu erau recunoscute și respectate de trupe din tot circul de la București și în afară, Elena Iosef, fosta croitoreasă, nu avea absolut nicio valoare artistică. 

Prietenul meu, Gigi, trebuia să o prindă pe umeri la un salt extrem de simplu, fără niciun risc, dar ea tremura necontrolat de frică. Eu, Bucur Aurelian și Constantin trebuia să o asistăm, la fel și Alexandru Iosef – deși la el nu se poate pune problema de competență.

În realitate, eu sau Bucur Aurelian o puteam asigura, fiecare singur. Îmi era rușine câți trebuia să fim adunați în jurul unei pitice grase și fără valoare, doar ca să nu se lovească la un exercițiu banal.

Taxele reținute săptămânal:

12% – cotă pentru impresar (manager)
12% – cotă pentru Circul de la București
12% – cotă pentru Constantin, ca șef de trupă
  5% – chirie pentru costumul de spectacol

Toate aceste taxe erau oprite fiecăruia dintre noi, direct din suma pe care trebuia să o primim. Taxa de 5% pentru costume era o absurditate: costumele le plătiserăm deja, fiecare în România, din banii proprii. 

Cât despre cizmele de spectacol, fiecare dintre noi și le-a comandat și plătit singur la atelierul de cismărie al Teatrului Național din București.

La primele ore ale dimineții am ajuns în San Juan, zona la care visam, cu piscine și grădini luxoase. Îmi amintesc cu tristețe de 14 decembrie 1991, când Constantin Iosef mi-a spulberat visele, blocându-mă la câțiva metri de luxul trupei și urlând: 

„Ăsta merge la vagon, la muncitori!” 

Văzând desfătul trupei, am simțit o lacrimă — nu de invidie, poate așa a fost soarta. Am profitat de dușuri, m-am îmbăiat și am încercat să-mi limpezesc gândurile, învățând lecții dure despre viață și oameni. 

Nu era o întâmplare: era un reflex al fricii, o disciplină a tăcerii. În loc să salute un om care împărțise cu ei pâinea, oboseala și riscul scenei, s-au ascuns în spatele unei politeți vinovate. Ipocrizia lor era perfectă, un spectacol al conformismului moral, o coregrafie a trădării. 

Dar adevărul este limpede: eu eram omul liber, iar ei prizonierii propriilor compromisuri. Eu mai credeam în camaraderie, în onoare, în curaj; ei se temeau să-și apere propria demnitate. Au fugit, nu pentru că am greșit, ci pentru că le-am amintit, prin simpla mea prezență, cât de jos coborâseră.




Fotografia din acea zi, cea în care țin în brațe pe micuța Cristina, fetița Mihaelei, este dovada vie a contrastului dintre inocență și minciună. Copilul zâmbește, iar în jur adulții tac. 

Ea nu știa că în acea clipă se consuma ultimul act dintr-un spectacol al ipocriziei. Imaginea rămâne simbolul unei lumi în care bunătatea devenise vină, iar tăcerea o formă de supraviețuire. 

Tragedia adevărată nu este că am fost părăsit, ci că ei s-au pierdut pe ei înșiși. Au devenit străini de propriile valori, goi pe dinăuntru, incapabili de rușine. Și dacă există un tribunal al conștiinței, știu că acel moment va rămâne mărturie. 

„Groapa de Gunoi a Circului Românesc--De la Salturi la Scârbă Eternă”

 „Trupa de acrobații Constantin”, care a evoluat la Circul Farfan în anii 1991–1992: numele lor trebuie veșnic cenzurat, nu rostit, pentru că acea „epocă” a fost o rușine colectivă.

Ce merită îngropată cu tot cu ancora destinului în cea mai infectă groapă de gunoi, amestecată cu nămol și căcat. Lista completă este următoarea, pentru memorie și rușine: 

🔥 Aurel Bucur, 🔥 Mihaiela Băniceanu, 🔥 Costel Drăgan, 🔥 George Herlaș (Pătăluță Coco), 🔥 Constantin Iosef, 🔥 Elena Iosef, 🔥 Alexandru Iosef, 🔥 Nituică Teodora, 🔥 Licaciu Daniel. 

Îl rog pe Bunul Dumnezeu ca toți urmașii lor, până la a opta generație, măcar o singură dată să citească „Drama unui Acrobat” și niciodată să nu fie mândri de numele pe care îl poartă.

Pentru că, în cele din urmă, cei mai singuri oameni sunt adesea cei mai curați, iar tăcerea celorlalți nu face decât să le lumineze demnitatea.


🌞 JUSTIȚIA DIVINĂ

✒️ Oprea Puiu — „Judecata care vine din tăcere”

🌤️ Există în cer o lege care nu are ceas, dar are memorie. Ea nu se scrie cu stiloul, ci cu suferința celor drepți. Când omul uită, Dumnezeu aduce aminte. Când lumea tace, cerul vorbește.

Dumnezeu nu are nevoie de martori

El vede tot, aude tot și notează fără greș. În timp ce voi râdeați, El număra zilele. În timp ce mă prăbușeam, El scria începutul propriei voastre căderi.

🔥  Cătălin, Herlaș, Coco, Mihaiela, Constantin, Aurel, Drăgan, Elena, Daniel, Alexandru. 

V-ați jucat cu soarta ca niște copii care dau foc la chibrituri fără să știe că flacăra mușcă. Ați râs de durerea mea, dar: Dumnezeu a pus lacrima mea la temelia pedepsei voastre. 

Eu am căzut o dată și m-am ridicat. Voi ați căzut în fiecare zi, în voi înșivă, și n-ați mai știut să vă ridicați. Pentru că trupul se vindecă, dar sufletul care trădează rămâne bolnav pe veci.

 V-ați legat între voi prin bani, invidie și tăcere. Eu m-am legat de cer prin rugăciune și durere. Și iată, durerea s-a transformat în putere, iar tăcerea mea a devenit glasul care vă rostește vinovăția. 

Mihaiela, care a spus cu venin că m-a urât timp de 18 ani, nu m-ai urât pe mine, ci pe lumina din tine, pe partea ta curată, pe amintirea unui bine pe care nu l-ai putut egala. Dumnezeu ți-a arătat cât de repede se frânge un trup când sufletul e strâmb.

⚖️ Când l-ai trădat pe un om rănit, ai trădat în tine chipul lui Dumnezeu. Și El nu s-a grăbit, dar nici n-a uitat. Justiția divină nu are ceas, dar are o precizie nemiloasă. Acum, când fiecare dintre voi simte pe piele gustul propriei fapte, eu nu mai port ură. 

Vă las în mâinile Celui care știe cât poate duce fiecare. Eu mi-am dus crucea — voi abia începeți s-o simțiți.

🌞 Și dacă vreodată vă veți întreba de ce vi s-au frânt aripile, priviți înapoi la omul pe care l-ați părăsit sângerând. El a fost testul vostru. Și voi l-ați picat. 

Eu, Oprea Puiu, nu cer răzbunare. Eu am văzut-o deja, cu ochii deschiși, în viețile celor care au râs când eu plângeam. 

Ceea ce n-a făcut omul, a făcut Cerul. Și nimeni — nimeni — n-a scăpat neatins. Tăcerea nu înseamnă slăbiciune. Este doar răbdarea dreptății care vine. 

Scris la București, în anul 2025 noiembrie, în amintirea celor care au uitat că Cerul nu uită.

„Rușinea circului românesc.1992

Trupa Constantin-Despre impostură, beție și rușinea care s-a numit „maestru” 

Eu am văzut impostura cu ochii mei și nu am tăcut. Eu am purtat greul, el a cules aplauze goale. Eu am muncit nopți întregi, el a râs în beție și a pretins talent. 

Eu am văzut cum un condamnat pentru furt și tâlhărie — smulgând gulere, căciuli și cercei a fost ridicat la rang de „maestru”.

Eu am auzit poveștile lui mincinoase și am recunoscut adevărul crud: el a folosit circul pentru a spăla bani, a exploatat oameni și a mascat crime morale. 

Eu am trăit umilința celor care au crezut în el. Eu am ridicat coloane de acrobați, eu am simțit sângele și durerea, iar el stătea în culise, beat și confortabil, pretinzând că e mentor. 

Eu am muncit, eu am suferit, el a profitat. Eu am văzut beția și desfrâul transformate în „artă”. 

Eu am știut că nu a existat niciun talent, ci doar impostură, șantaj și corupție morală. Eu am văzut cum Trupa Constantin s-a clădit pe suferință și sudoare, nu pe măreție. Eu am știut cine a purtat greutatea spectacolelor. 

Eu am fost acolo când el fura meritele altora și se ascundea după titluri goale. 

Eu am asistat la scene de corupție și degradare. Eu am văzut rulote de lux și tinere „de ocazie”, în timp ce adevărații artiști își rupeau oasele pentru spectacol. Eu am purtat greul, eu am plătit prețul, el a adunat doar aplauze false și reputație cumpărată. 

Eu am muncit între 22:00 și miezul nopții. Eu am văzut degradarea sub masca mentorului. Eu am simțit rușinea pe care el a pretins-o glorie. Eu am dreptul să spun adevărul: 

Constantin Iosif nu a fost maestru, a fost impostor, profitor și ticălos. Eu am muncit, eu am suferit, eu am plătit prețul pentru fiecare număr.




Când Generozitatea Devine Tragedie – Povestea Mea în Bucureștiul Raționalizat (1982–1989)  În anii ’80, să fii om generos în București era aproape o formă de artă periculoasă. 

Dacă aveai relații, dacă dădeai mai mult decât puteai duce,  oamenii te apreciau… până când viața te punea la încercare și uitau cine ai fost. Aceasta este povestea mea.

🔥 În România se trăia mai rău ca în Coreea de Nord: foame, frig, frică și întuneric. Ceaușescu a decis să achităm integral datoria externă a României în 1982, iar în aprilie 1989 s-a anunțat oficial că datoria externă era plătită. În București, perioada 1982–1989 a fost marcată de raționalizare severă a alimentelor. 

Eu am trăit fiecare coadă, fiecare lipsă și fiecare strategie de supraviețuire. ❌ Lipsuri majore: 🥩 carne de porc, vită, pui; 🥓 salam, parizer, cârnați; 🥫 conserve de carne; 🧈 unt; 🧂 margarină; 🧀 brânză telemea, brânză de vaci, caș, cașcaval; 🥛 lapte, smântână; 🥚 ouă; 🛢️ ulei; 🍬 zahăr, dulciuri; 🌾 făină, mălai, orez, griș; 

🐟 pește; ☕ cafea naturală, cacao; 🍊 fructe; 🧴 săpun, șampon, pastă de dinți, hârtie igienică; 👕 haine decente, pantofi; 🔌 aparate electrice, baterii; 💊 medicamente; ⚡ electricitate; 🔥 căldură; 💧 apă caldă; ⛽ benzină.

Relațiile erau esențiale pentru supraviețuire: ⭐ șef de aprozar pentru legume și fructe; ⭐ șef de magazin alimentar pentru carne și lactate; ⭐ 

șefă la autoservire pentru brânzeturi și ouă; ⭐ bucătari și bucătărese pentru produse înainte să intre în meniu; ⭐ relații în Gospodăria de Partid pentru mesele invitaților străini; 

⭐ relații în consulate pentru carne, brânzeturi și dulciuri; ⭐ relații în cartierul Primăverii pentru acces la produse rare. 

Eu, fost artist acrobat, cu experiență în toate locațiile bucureștene cu program artistic și de noapte, precum și instalator autorizat pentru apă și gaze, 

aveam toate competențele necesare și am oferit întotdeauna mai mult decât putea cineva vreodată să își imagineze.

📦 Peste 50 de cutii de brânză telemea în saramură cu ardei iute, fiecare cântărind 3,5 kg și costând 300 lei/cutie, au ajuns la Constantin Iosef, împreună cu carne, 

ulei, salam, cafea și alte produse, pentru trupa și artiștii lor, fără să cer niciun ban în plus. Am dat peste 175 kg de brânză doar prin generozitate, oferind tot ce nu se găsea și salvând experiența culinară a multora. 💔




„Confesiunea unui Supraviețuitor: Adevărul despre Abuz, Trădare și Demnitate”

Experiența pe care o relatez evidențiază comportamentul profund abuziv și lipsit de etică al unui individ care, timp de ani la rând, a exploatat vulnerabilitatea mea, într-o perioadă în care eram rănit, slăbit și în nevoie.

Începând cu momentul tragic al accidentului meu din 9 august 1991, când mi-a fost frântă cariera și întreaga viață profesională, relația cu Constantin și soția sa a devenit un exemplu de injustiție premeditată: 

reținerea salariilor, însușirea banilor care mi se cuveneau și abandonul moral total sunt fapte ce depășesc simpla lipsă de caracter, intrând în zona deliberată a cinismului. 

Deși a dispărut complet în perioada cea mai grea, fără să-mi ofere măcar un pahar cu apă, o chiflă sau o oră de atenție omenească, după aproape două decenii a reapărut în viața mea cu o insistență calculată, solicitând în mod constant bunuri, materiale și vechituri, 

profitând de generozitatea și buna mea credință. Faptul că i-am oferit tot ce avea nevoie, inclusiv materiale noi și scândură, fără să-l fi refuzat vreodată, subliniază disproporția morală dintre mine—un om integru—și cineva dispus să abuzeze fără ezitare de această integritate. 

Mai grav, încercările lui de a mă împinge în colaps financiar—și poate chiar mai mult decât atât—prin neplata datoriilor ce ajungeau la aproximativ 106.000 de dolari, rezultate din spitalizarea mea, conturează portretul unei persoane dispuse la acte ce depășesc cu mult sfera imoralității obișnuite. 

În raport cu suferințele pe care mi le-a provocat, comparația cu răul absolut nu este o exagerare literară, ci expresia fidelă a unei traume reale, trăite și documentate. 

Această experiență nu reprezintă doar o mărturie personală, ci și un avertisment despre cât de adânc poate coborî un om atunci când își sacrifică orice urmă de conștiință în favoarea interesului propriu. 

În contrast, faptul că am rămas corect, generos și dispus să ajut chiar și pe cel care m-a rănit rămâne adevărata măsură a caracterului




”Puiu Constantin și Nuți Iosef sunt trecuți în prezent pe Facebook anul 2025.

La acele vremuri 1991-1992 au fost, în acei ani, adevărați maeștri ai hoției, nesătui și lipsiți de orice urmă de empatie, care pentru bani ar fi călcat pe morminte și ar fi vândut până și pruncul nenăscut. 

Buzunarele lor fără fund înghițeau bani nemunciți, numărați dimineața și seara, în timp ce viețile altora se transformau într-un circ grotesc de cruzime, lăcomie și impostură. 

Cinstea, dreptatea și umanitatea nu au existat pentru ei — tot ce atingeau se transforma în pradă și spectacol al nesimțirii. 

Acești parasitari morali au rămas o rușine pentru orice comunitate, iar faptele lor au fost o crimă împotriva bunului simț, a valorilor fundamentale și a fiecărei inimi care a sperat vreodată într-o lume dreaptă. 

Rușinea să-i urmeze în veci, iar istoria să-i numească exact așa cum au fost: simboluri ale lăcomiei și cruzimii fără limite.”





„Fericirea mamei în brațe cu iepurașul ei năzdrăvan spune totul: deși timpul i-a încetinit pașii, iubirea ei a rămas sprintenă. Doi luptători dragi, uniți prin tandrețe și răbdare.”






Oprea Puiu anul 2018 Eforie Nord Mangalia


Și totuși, când am fost grav rănit, când aveam nevoie de minimul minimului o chiflă, un pahar cu apă – nimeni nu mi-a întins o mână. Cei care au mâncat datorită mie, 

Cei care mi-au cerut produse, artiștii privilegiați, au trecut pe lângă suferința mea ca și cum nu aș fi existat. Aceasta este tragedia: am dat tot ce am avut fără să cer nimic, iar când viața m-a testat, răsplata lor a fost zero.

Adevărul e limpede și tragicul se vede: generozitatea mea a fost exploatată, iar indiferența lor totală, demonstrând că în acei ani în București, supraviețuirea și omenirea erau lumi complet separate. 

Când am dat totul și ei nu mi-au întins mâna pentru a-mi salva suflul, realitatea a fost mai crudă decât orice ficțiune.

Rugăciunea acrobatului – continuare 2. 🌕

Timpul a trecut peste mine ca un val care nu mai știe de țărm. Și totuși, într-o zi, Dumnezeu a îngăduit o reîntâlnire ce părea întâmplătoare, dar era scrisă în cartea încercărilor mele. 

Pe marginea drumului, între două tăceri, s-a oprit o mașină. Din ea a coborât Cătălin Iosef, zâmbind ca un vechi prieten. N-a fost doar o bucurie lumească, ci o chemare la o nouă probă — proba iertării. 

Mi-a întins mâna, m-a invitat la o masă bogată și mi-a propus să lucrez pentru el. Am acceptat, nu pentru bani, ci pentru liniștea pe care o căutam. De ani întregi mă durea spatele și sufletul, dar am muncit cinstit, fără să cer nimic. 

El aducea oamenii și materialele, iar eu aduceam tăcerea, răbdarea și credința. În fiecare lucrare simțeam cum Dumnezeu mă supraveghează, întrebând parcă: 

„Vei putea lucra printre cei care te-au rănit și totuși să-ți păstrezi inima curată?” 
Da, am putut. Și tocmai în acea putere am înțeles că nu munca mă mântuie, ci felul în care o fac.
 
Anii au trecut, iar într-o seară am deschis un carnet uitat. O simplă coală de hârtie, dar în ea dormea un adevăr amar. Între pagini, scrise cu o mână rece, am găsit cifre:

12% pentru impresar,
12% pentru Circul din București,
12% pentru Constantin,
  5% pentru costumul de spectacol.

La început nu am înțeles. Apoi am simțit că Domnul îmi arăta ceea ce fusese ascuns: lanțurile nedrepte care îmi umbriseră tinerețea. 

Nu era o întâmplare — era răspunsul la rugăciunea mea dintr-o noapte de martie, când Îl rugasem să mă elibereze de iubirea banilor și de amintirea răului. 

Cifrele acelea au ars în mine ca niște litere de foc. Tensiunea mi-a crescut, capul îmi zvâcnea, dar înăuntru se năștea o pace: Dumnezeu nu mi-a dat răzbunare, ci înțelegere. 

Mi-a arătat adevărul ca să îl pot ierta, nu ca să judec. Mi-a dovedit că dreptatea vine nu când o ceri, ci când ești pregătit s-o primești.

Atunci, odată cu acel carnet, mi-au revenit în minte anii Revoluției. Eram tânăr în decembrie ’89. Străzile ardeau, gloanțele şuierau printre clădiri, iar peste București plutea o singură rugăciune:

 „Doamne, fă să cadă zidurile!” Eu eram acolo, în haos, printre oameni care strigau pentru lumină. 

Din balconul lui Constantin — chiar vizavi de Magazinul Muzica, deasupra shopului unde se cumpăra doar cu valută — vedeai terasa de unde Ceaușescu avea să fugă. 

Dacă ieșeai pe balconul lui, pășeai direct spre locul unde istoria își schimba traiectoria. Jos, la Sala Dalles, cădeau zidurile fricii vechi. 

Totul era foc. Dar în acel foc s-a aprins viața mea, drumul meu, credința mea. Acolo am simțit întâia oară că Dumnezeu mă vede și mă ține. 





„Fila de contract vorbește mai clar decât orice cuvinte: numele meu: OPREA VASILE se vede în contract și ultima semnată, încercuit vizibil îmi aparține. 

Elena, Constantin și fiul lor Cătălin Iosef au jonglat cu drepturile mele ca niște acrobați ai hoției. 

Banii mei, cuveniți săptămânal din iunie 1991 până la 30 martie 1992, și i-au însușit pentru vecie, ajungând în buzunarele nesătule și fără fund ale lui  Elena și Constantin Iosef”


La scurt timp după ce am regăsit carnetul, am aflat din știri că Cătălin Iosef fusese arestat.



Lorzii romani ai cocainei. Cel putin 5 tone de cocaina au ajuns in Romania, importate de Constantin Nadolu si Catalin Iosef, nepotul magicianului Iosefini!

Cei doi romani, reprezentanti ai celui mai temut cartel columbian, erau convinsi ca procurorii nu-i vor prinde nici macar in 35 de ani!  

Constantin Nadolul este ginerele lui Alexandru Iosef fratele lui. Constantin Iosef Anul 2011. Cătălin Iosef  traficant de cocaină e condamnat anterior la 13 ani de închisoare, 

însă sentința a fost schimbată la Înalta Curte de Justiție. Judecătorii i-au modificat încadrarea juridică, stabilind că acesta va executa doar 8 ani de închisoare. A petrecut 8 ani după gratii, detalii pe Google. 



Atunci mi-am amintit iar de începuturi, de tatăl lui, de casa lor din mijlocul Revoluției, în acel colț unde se rupea istoria și se năștea libertatea. 

Două lumi, o singură rugăciune. Dumnezeu nu m-a lăsat să cad atunci, pentru că știa că n-aș fi fost pregătit. A amânat clipa dreptății până când am putut s-o primesc fără venin. 

Astăzi, în anul 2025, scriu fără ură, fără teamă, fără dorință de plată. Sunt bine, sunt liniștit, și nu-mi mai pasă de trecut. Înțeleg acum că fiecare suferință a fost o lecție, fiecare trădare, un pas spre cer. 

Dumnezeu mi-a ascultat rugămintea: nu mi-a luat mințile, ci mi-a vindecat sufletul. „Doamne, Tu nu m-ai salvat când Te-am chemat cu disperare, ci atunci când am fost gata să Te înțeleg.”

🕊️ Epilogul unui acrobat salvat

Anii grei ai Trupei Constantin au fost ani de suferință și nedreptăți, dar astăzi împărtășesc mărturia mea ca un om care a trecut prin întuneric și a găsit lumina.

Eu mulțumesc din adâncul inimii mele Bunului Dumnezeu pentru că m-a  protejat și m-a scăpat de haita de câini care mă voia ucis. 

Eu am trăit drama Trupei Constantin, am purtat greutăți, am văzut impostura și corupția, dar Dumnezeu mi-a luminat mintea și mi-a dat pace, luciditate și sănătate. 

Eu nu am urmărit banii sau averea, ci doar să supraviețuiesc decent și să rămân sănătos, iar această liniște și protecție le consider daruri neprețuite. 

Astăzi, în anul 2025, eu sunt fericit, liber și protejat, iar eu continui să-I cer Bunului Dumnezeu să mă călăuzească și să mă păzească, știind că fără El nu aș fi ajuns aici. 

Eu am trăit, am suferit și am învățat, iar acum Îl voi slăvi și mă voi bucura de sprijinul Său etern până la sfârșitul zilelor mele.

259 comentarii:

    1 – 200 din 259 Mai noi› Cele mai noi»
  • La 8 ianuarie 2011 la 05:17 , Blogger kamo a spus...

    Este absurd ce i se poate intampla unui om care a reprezentat Romania. Am avut ocazia sa-l cunosc pe acel ticalos, numit Iosef Constantin. Era de o rautate si un egoism inimaginabil. Ar fi fost capabil sa si-o vanda si pe mama lui pentru 100$. El, in spectacolele lui acrobatice, s-a bazat foarte mult pe Oprea (Puiu) Vasile fiindca, intr-adevar, acesta era o forta a anturii si un acrobat desavarsit. De pe urma lui, Talharul de Iosef Constantin, a castigat sume imense dar, atunci cand Oprea (Puiu) Vasle a avut nesansa acelui accident naucitor, accident petrecut in timpul serviciului, jigodia de Iosef Constantin l-a abandonat, crezand ca acesta va muri foarte repede si astfel v-a scapa de responsabilitatile ce-i reveneau ca sef de trupa. Mai repede te uiti la un cacat din mijlocul drumului decat la Iosef Constantin.

     
  • La 8 ianuarie 2011 la 12:06 , Blogger stefania a spus...

    am cunoscut pe Oprea IN puerto-Rico in 1992.Puiu era foarte amarit si suparat ca CONSTANTIN si acel milionar TIHANY il abandonase in acel vagon cu 2 paturi metalice suprapuse cu spatiul foarte mic cit intr-un lift fara bani si mai ales fara medicamente... ii era foarte greu mai ales ca trupa CONSTANTIN se lafaia in vile de lux cu piscine... se simtea umilit.patronul TIHANY il pusese pt 100 de dolari noaptea paznic la circ iar ziua curata toaletele si pe post de gunoier.Mihaela s-a bucurat si ea de tot confortul ea a nascut cu 3 zile inainte sa se opereze Puiu.TIHANY l-a luat in Puerto-Rico dupa ce s-a operat doar ca sa ii distruga sanatatea nemaivrind atit TIHANY cit si CONSTANTIN sa ii mai cumpere bilet de avion la intoarcere lasindu-l in plata domnului sa se descurce singur

     
  • La 9 ianuarie 2011 la 09:57 , Blogger stefania a spus...

    dupa alungarea lui OPREA trupa CONSTANTINs-a deplasat in MEXIC.Acolo,nevasta lui CONSTANTIN a fost platita chiar daca nu a lucra la numarul ,,LEAGAN",ea era fricoasa si prea proasta pt a executa acele salturi,tot ce putea executa cu succes IOSEF ELENA era probabil,,SPAGATUL LARGIT"in pat sub burta nesatula a lui CONSTANTIN

     
  • La 9 ianuarie 2011 la 10:07 , Blogger stefania a spus...

    toata admiratia pentru OPREA.In povestea lui acest om deosebit relateaza foarte putin durerea,discriminarea si umilintele suportate din ziua accidentului sau si mai cu seama efortul depus cu mare greutate pentru a se reface dintr-un accident din care foarte putini scapau cu viata sau ramineau cu sechele cu siguranta credinta in bunul DUMNEZEU l-a ajutat sa treaca peste asta credinta care nu si-a pierdut-o niciodata

     
  • La 14 ianuarie 2011 la 11:31 , Blogger stefania a spus...

    Cum e posibil ca IOSEF CONSTANTIN si IOSEF CATALIN sa minta ca l-au ajutat pe OPREA{PUIU}...Eu sint o foarte buna prietena cu Oprea si mi-a povestit cum IOSEF CATALIN impreuna cu fosta lui iubita TEODORA, la 5 zile dupa ce si-a fracturat coloana ,l-au gasit in rulota pe OPREA(PUIU)fiind inert ca o leguma dar nu au facut nimic pt a-l ajuta,noroc cu acel acrobat american ca altfel nu stiu ce s-ar fi intimplat. Apropo,Oprea Puiu in spectacole tinea 4 persoane pe umar(coloana de cinci) in schimb IOSEF CONSTANTIN care se lauda ca ar fi fost "Zmeul Zmeilor" nu putea tine mai mult de 2 persoane pe umeri ca era in genunchi.

     
  • La 15 ianuarie 2011 la 09:49 , Blogger stefania a spus...

    Stiu sigur ca artiste de mare valoare pina in anul 1989 pt a putea fi promovate sau a obtine un contract bun in strainatate trebuiau sa se culce cu Iozefini si sa ii accepte exprimarile vulgare de batrin libidinos si needucat cu apucaturi de mirlan caruia gura ii mirosea a hazna.Toate apucaturile si excrocheriile lui Iozefini le-a mostenit intreaga familie printre care nepotii lui, Iozef Constantin si in special acel nemernic Catalin Iozef.Doua dintre amantele lui au fost Puica fosta secretara si Elena Tipa fosta dresoare numita si :Pantera Neagra:...

     
  • La 28 ianuarie 2011 la 11:57 , Blogger jean.d a spus...

    L-am cunoscut pe Puiu in zilele fierbinti si singeroase ale revolutiei.Era cu un grup de sportivi de performanta, impreuna cu care au luat parte la evenimentele de atunci.relatia noastra ,avea sa evolueze mai tirziu.Citeva invitatii la spectacole de circ citeva iesiri cu alti amici labere si asta a fost. Apoi Puiu aplecat in USA cu trupa condusa de dnl Iosif.Am aflat de accidentul lui Puiu de la un alt prieten stabilit inUSA .La revenirea lui Puiu in tara aveam sa aflu si amanunte.Aveam sa stau de vorba si cu alti artisti de circ care mi au dezvaluit lucruri socante despre "clanul IOSIF".Despre modul vulgar in care vorbeau cu angajatii .despre santaje ,violente,abuzuri si ca un crolar al abjectului trafic de droguri.Clanul susnumit au facut afirmatia ca Oprea e o jigodie.Noi insa cei care il cunoastem spunem ca acest " Tigan"cum singur i si spune,are un suflet minunat si mare deROMAN adevarat

     
  • La 29 ianuarie 2011 la 10:18 , Blogger jean.d a spus...

    Oprea{Puiu}a fost victima unui fost puscarias,Iosef Constantin si al fiului sau CataLIN,unul din cei mai mari traficanti de dr oguri din Romania "Drama unui acrobat"nu reprezinta interes pentru presa si televiziunile din tara,in schimb puscariasii ,criminalii si traficantii apar in emisiuni TV ca adevarate staruri de cinema.Iosef Constantin va intelege ca dupa ce a furat o viata intreaga,si l au abandonat pe Oprea,bolnav, si lipsit de aparare printre straini,niciodata Dumnezeu nu l vaierta. Familia Constantin ce au semanat asta vor culege

     
  • La 3 februarie 2011 la 10:45 , Blogger Raicu Mihaela a spus...

    Mai mult ca sigur, domnul Oprea are dreptate. Se vede clar si din fotografii ca acesta facea parte din o trupa de circ. Nu putem sa aducem acuze unui om daca nu avem dovezi.Ba din contra dovezile exista in favoarea acestuia.E trist ca,raul e facut si cei responsabili nu isi asuma vina. Sper ca in viitor totul sa se rezolve si sa fie spus adevarul.

     
  • La 10 februarie 2011 la 10:52 , Blogger stefania a spus...

    in ziua arestarii traficantilor Catalin si Nadolu Constantin -Nadolu fiind ginerele lui Alexandru fratii Constantin si Alexandru iosef isi vor aduce aminte de o lege nescrisa numita ;;legea bumerang,,ziua cind cu 20 de ani in urma Oprea Puiu fiind foarte bolnav a fost alungat de ei doi oameni cu suflet negru si fara inima.De pedeapsa satanei familia Constantin nu poate scapa tot ce au furat timp de o viata inselindu-si colegii de trupasi dind bani cu camata pe multi lasindu-i pe drumuri si alte scamatorii acum ii vor da inapoi cu virf si indesat si vor sfirsi toti ca niste infractori ceea ce de altfel au fost toata viata lor.

     
  • La 15 februarie 2011 la 11:38 , Blogger Unknown a spus...

    pacat de suferinta unui om fara vina,roata vad ca a inceput deja sa se intoarca , iar DUMNEZEU a inceput sa faca lumina si curat.Multa sanatate D-le Puiu, capul sus!

     
  • La 3 mai 2012 la 11:52 , Blogger stefania a spus...

    Vă salut şi vă trimit un gînd bun tuturor: tot ce spune Oprea ,este 1000 % adevarat,am lucrat in colectiv,cunosc bine situatia,am fost chiar in turneu 1989 inpreuna.Nepotul lui Iosefini ca si toata familia de fapt vor rămîne o familie de nemernici care au facut legea dupa bunul plac, la mare inchideau rondelu(acea panza care inchide distanta dintre cupola si sol). Înauntru erea o caldura groaznica. Asta erea facuta la comanda Nepotului lui Iosefini, Constantin, iar componentii trupei lui,vindeau asa zisa bautura racoritore,o bautura facuta prin vagoanele circului, in conditii insalubre din diferite prafuri aduse de iosef din tari de el ştiute. Eu îl cunosc acest personaj înca de cand a venit în circ, cand vad ce scrie despre trecutu lui ma îngrozesc,este un mincinos,a fost un puşcăriaş. la scos unchi său din parnaie, în functia pe care o detinea, director, ia dat oameni din diferite trupe si ia facut o trupa de Batuta (plasa elastica) m-ai tarziu bascula, numar în cadru caruia el şi-a adus şi familia de borfasi fratisu aducea pe cai numai de el cunoscute, frigidere, le vindea pe une putea, de regula în incinta circului, loc sigur unde nu putea fi demascat, că unchi său era bosu în circ. Cele m-ai bune turnee ei le prindeau, eu sunt unu care mă bucur enorm ca fisu,Catalin Iosef a cazut in afacerea cu droguri,asta parca mă face m-ai credincios.
    Fiul lui Constantin 13 ani şi 6 luni cît va sta în puşcărie, va plăti pentru cît rău a făcut toată familia Constantin. Ştefan
    Cora tatăl lui Constantin era unamărît de scamator, Dar era frate cu directoru Iosefini, Asta de de înţeles totul.
    Dumnezeu a facut dreptate,acu urmeaza si altii din familia de borfasi.acest Oprea a facut meserie fara proptele, s-au
    să aive relaţi. Da Oprea a lucrat şi in baruri, aşa erea vremea pînă-n sevoluţia din 1989.dar la bar lucrau numai cei mai buni, iar trio Corona erea un numar foarte cautat de organizatorii de spectacole. Constantin nici măcar nu cunoaste componentii acelui trio Corona, zice de un bulgar,aiurea se dă cunoscator,dar habar nu are.În acel trio era:Puiu Oprea,
    şeful trioului un bun prieten cu mine,Dupleac Gheorghe(Jory care erea roman de origine si Dupleac Dimitrova Momiana
    sotia lu Jori . Ea era bulgaroaica din oraşul Varna, dar nu ce si cum marturiseste Parsivu. Aşa am sa-i zic din acest moment lu Constantin, pentru că am sa revin cu noi comentarii, toate adevarate 100% sunt neutru asa ca nu am dece sa exagerez sau sa diminuez, dar sun extrem de revoltat inpotriva lui Parsivu ,fratele lui Alexandu si înca caţiva super parsivi din circul romanesc a fost o javra, a facut tot ce a vrut în circu de stat,asta deoarece Iozefini era director si parsivu era nepotul său.

     
  • La 28 mai 2012 la 02:58 , Blogger goruna a spus...

    Personajele, eu le cunosc desul de vag, din presa, sau de la televizor. Ca sa fii artist, trebuie sa te nasti cu ceva talent. Ca sa fii patron, cred ca-ti trebuie ceva bani si "un ochi bun" in a-ti selecta angajatii.Exista apoi jocurile de culise, angajezi pe cine "vrea muschii tai", nu pentru ca ar fi prea competent in postul respectiv, ci pentru ca "da bine la scena deschisa". Doar esti PATRONUL, nu? Daca tot ai bani, de ce sa nu profiti si sa iei cu doua maini ceea ce n-ai fi visat pe vremea cand erai sarac.
    Ca sa ramai in top, deci cu o afacere viabila, trebuie sa-ti multumesti angajatii, ca tu, la randul tau, sa fii multumit. Chestiune decaracter, mon cher. Pe care daca nu-l ai... procedezi ca domnul mai sus mentionat, uitand ca sclavia a fost abolita demult. Crezi ca esti de neatins, si de pe soclul tau, privesti ingaduitor le "proletarii" care-si dau sufletul pentru bucata zilnica de paine.
    Uite ca nu-i asa. "Dumnezeu nu bate cu parul". Sau ... "dupa fapta si rasplata". Patronul asta al tau a cam primit ce-a meritat, cu varf si indesat. El, care te-a facut uitat, inexistent in trupa lui, care te-a abandonat la capatul lumii, impunandu-si sa uite c-ai existat vreodata, este acum dependent de medicamente, de sprijinul celor dn jur, traieste ca o leguma, asteptandu-si moartea. Si daca este adevarat ce se spune, ca in clipa mortii iti revezi intreaga viata, atunci cu siguranta, din clipa aia a lui, vei face si tu parte.
    Mult noroc Maestre, incearca sa uiti, pentru ca se pare ca Dumnezeu ti-a vazut suferinta si ti-a ascultat rugaciunile:)

     
  • La 29 ianuarie 2014 la 05:13 , Blogger Unknown a spus...

    Domnule Puiu, nu ma mir de loc de ceea ce a-ti scris. Cunosc personajele( lichelele) foarte bine,de cand jigodia de Puiu(Iozef) a iesit din puscarie si Iozefini la angajat la Circul de Stat....ma miram daca sar fi schimbat in bine.... I-mi pare foarte rau ca a-ti intrat pe mana acestui animal !!! Dar sunt bucuroasa ca totul s-a sfarsit cu bine pentru dumneavoastra si acuma sunteti bine. Singurul lucru pe care vreau sa va spun este ca NU ERAU EVREI !!! Este o minciuna mare. Numai Iozefini s-a nascut din mama tiganca(care era femeie de serviciu la un domn evreu,cu acesta la facut pe Iozefini) Tata lui Puiu nu era frate bun cu Iozefini( doar dupa mama care la facut cu un tigan) deci el nu putea sa fie evreu, era numai o jigodie rusinea tiganilor.Tot ce ati scris demonstreaza acest lucru. Ganditi ca a fost un vis urat si ca cei care v-au produs atata suferinta au fost RASPLATITI cum se cuvine. Cu afect.

     
  • La 27 septembrie 2014 la 14:39 , Blogger Unknown a spus...

    Trist si adevarat, Ai fost si esti un barbat puternic,iar Dumnezeu a avut si v-a avea grija de tine.Putere de munca si sanatate e tot ce-ti doresc.

     
  • La 26 mai 2015 la 08:52 , Blogger Unknown a spus...

    D-l Puiu...din pacate, pot confirma, cele spuse de d-voastra......chiar daca sunteti putin mai mare ca mine, ma refer la varsta....
    pot confirma, ca acrobatii in afara tarii, indiferent daca sunt barbati sau famei..ajuta la montarea circului(chapitou, cum spunem noi), la batut tarusi..la montat manejul...etc....din pacate, facand parte din trupa Brayer Chiobo si Coca...am avut de tras la greu....Chiobo..era un om minunat, fata de Coca...dar asta este.....pana la urma, sunt aici si confirm tot ceeea ce spui...daca unii cred ca viata de acrobat, este minunata...ete ca nu este chiar asa.....confirm si sustin, tot ce spui......viata de acrobat, cand ai un sef de trupa, care stie doar sa tipe si sa iti ia din banii, nu este usoara...ai grija de tine

     
  • La 27 septembrie 2015 la 14:45 , Blogger Un baiat bun care te-a dus la spital a spus...

    Acest comentariu a fost eliminat de autor.

     
  • La 22 ianuarie 2016 la 16:25 , Blogger Unknown a spus...

    M-au întristat cele redate aici de dv-oastră... bunul Dumnezeu să vă ocrotească mereu. Vă doresc sănătate multă să vă puteți bucura de viață!

     
  • La 22 ianuarie 2016 la 16:27 , Blogger Unknown a spus...

    M-au întristat cele redate aici de dv-oastră... bunul Dumnezeu să vă ocrotească mereu. Vă doresc sănătate multă să vă puteți bucura de viață!

     
  • La 15 iunie 2018 la 02:59 , Blogger Unknown a spus...

    Aveti Facebook domnu puiu???

     
  • La 24 decembrie 2019 la 03:28 , Blogger Alan Curtis a spus...

    Vreau să vă împărtășesc cu toții aici despre cum îmi obțin împrumutul de la dl Benjamin, care mă ajută cu împrumut de 400.000,00 Euro pentru îmbunătățirea afacerii mele, a fost ușor și rapid atunci când aplic pentru împrumut când lucrurile se înrăutățesc cu afacerea mea dl. Benjamin îmi acordă împrumut fără întârziere. aici este e-mailul domnului Benjamin / contact whatsapp: +1 989-394-3740, lfdsloans@outlook.com.

     
  • La 3 noiembrie 2021 la 22:59 , Blogger Unknown a spus...

    Foarte emotionante întâmplările prin care ai trecut.Din păcate adevărata natură a acestor persoane a fost dezvăluita doar de tine ,ceilalți neavând suficient curaj și nevrând să rupă lanturle cu care au fost legați de ele poate pt toată viața. Într-adevăr nu poți uita ,dar poți ierta .Asta te-a făcut mai puternic în fața lor și a nedreptăților indurate din parte lor.Din fericire ai întâlnit și oameni care au avut grijă să treci cu bine peste tot.Dumnezeu nu te-a uitat și te iubeste.

     
  • La 19 septembrie 2022 la 01:56 , Blogger Anonymous a spus...

    SERVICII PRESTATATE DE DR. WALE
    (1) Dacă îți dorești fostul înapoi.
    (2) Pentru a vindeca HIV/SIDA sau boli asociate
    (3) Vrei să fii promovat în biroul tău.
    (4) Vrei ca femeile/bărbații să alerge după tine.
    (5) Dacă vrei un copil.
    (6) Sunteți antreprenor și doriți să câștigați un contract
    (7) Vrei să-ți lege soțul/soția să fie
    al tău pentru totdeauna.
    (8) Dacă aveți nevoie de ajutor spiritual.
    (9) Ați fost înșelat și doriți să recuperați banii pierduti.
    (10) Opriți divorțul
    (11) Ritualul de invocare a banilor
    (12) Pentru a verifica dacă iubitul tău online este real
    (13) Pentru a verifica dacă împrumutul dvs. online este real
    (14) A fi foarte strălucitor
    (15) Dacă sunteți în căutarea unui loc de muncă bun
    (16) Dacă ești bătrân și vrei să arăți tânăr
    (17) Dacă vrei să fii liber de amenințările cu moartea
    Si multe altele..
    Contactați DR WALE pe WhatsApp/Viber: +2347054019402 SAU E-mail: drwalespellhome@gmail.com

     
  • La 29 septembrie 2022 la 04:32 , Blogger Anonymous a spus...

    Funcționează cu adevărat, nu pot să cred că DR WALE este un adevărat vrăjitor de dragoste.
    Tocmai mi-am recăpătat soțul cu ajutorul adevăratului vrăjitor de dragoste DR WALE. Soțul meu m-a părăsit pentru o altă femeie, au fost doar trei ani de căsnicie. Cel mai dureros lucru este că am fost însărcinată cu al doilea copil. L-am vrut înapoi. Am făcut tot ce era la îndemâna mea să-l aduc înapoi, dar totul a fost în zadar, mi-am dorit atât de mult înapoi din cauza dragostei pe care o aveam pentru el, l-am implorat cu tot, am făcut promisiuni, dar a refuzat. I-am explicat prietenei mele problema mea, iar ea mi-a sugerat să contactez mai degrabă un vrăjitor care m-ar putea ajuta să fac o vrajă pentru a-l aduce înapoi, nu aveam de ales decât să încerc. I-am trimis un mesaj vrăjitorului numit DR WALE și m-a asigurat că nu este nicio problemă și că totul va fi bine în câteva săptămâni. A făcut vraja și, în mod surprinzător, după câteva săptămâni mai târziu, soțul meu m-a sunat. Am fost atât de surprins că am răspuns la apel și tot ce a spus a fost că îi pare atât de rău pentru tot ce s-a întâmplat, că a vrut să mă întorc la el. A mai spus că mă iubește atât de mult. Am fost atât de fericit și m-am dus la el, așa am început să trăim din nou fericiți împreună. multumesc lui DR WALE. dacă ești aici și iubitul tău te refuză sau soțul tău s-a mutat la o altă femeie, nu mai plânge, contactează acum DR WALE pentru ajutor. Aici contactul lui. WhatsApp/Viber: +2347054019402 SAU
    E-mail: drwalespellhome@gmail.com

     
  • La 19 octombrie 2022 la 17:49 , Blogger Anonymous a spus...

    UN MARE VORGITOR CARE M-A AJUTAT să-mi aduc înapoi fostul meu iubit
    Ce vrăjitor minunat și simplu care mi-a readus bucurie și fericire în viața mea!!! Dau această mărturie pentru că sunt atât de fericită, vreau să-i mulțumesc lui DR WALE pentru munca grozavă pe care a făcut-o în viața mea, El a adus fericirea înapoi în viața mea, n-am crezut niciodată în vrăjitorii până când viața mea s-a prăbușit când iubit de șase ani a decis să renunțe aproape când doream să ne căsătorim. Am avut o astfel de cădere emoțională, în măsura în care nu am putut face nimic rezonabil din nou, după trei luni de durere înainte ca un vechi prieten de-al meu să mă prezinte la un vrăjitor online numit DR WALE, mă prezint lui DR WALE, un adevărat vrăjitor. . În mai puțin de o săptămână am văzut minuni, iubitul meu s-a întors la mine și viața mea s-a întors exact ca un puzzle finalizat, iar după o lună ne-am căsătorit și a fost ca un vis pentru mine pentru că am crezut că am pierdut. el pentru totdeauna. Vă mulțumesc, DR WALE, pentru că m-ați ajutat, dar, mai ales, pentru onestitatea și rezultatele rapide și precise. DR WALE contact WhatsApp/Viber: +2347054019402 SAU drwalespellhome@gmail.com

     
  • La 8 noiembrie 2023 la 14:52 , Blogger Anonymous a spus...

    Viața mea s-a întors!!! După nouă ani de căsnicie întreruptă, soțul meu ne-a părăsit pe mine și pe cei doi gemeni ai noștri. Am simțit că viața mea era pe cale să se sfârșească, aproape m-am sinucis, am fost emoționat foarte mult timp. Datorită unui vrăjitor numit DR WALE, pe care l-am întâlnit online. Într-o zi credincioasă, în timp ce răsfoiam pe internet, căutam un vrăjitor bun care să-mi rezolve problemele. Am dat peste o mulțime de mărturii despre acest vrăjitor special. Unii oameni au mărturisit că și-a adus fostul iubit înapoi, alții au mărturisit că restaurează uterul, vindecă cancerul și alte boli, unii au mărturisit că poate face o vrajă pentru a opri divorțul și așa mai departe. Am întâlnit și o mărturie anume, era despre o femeie pe nume Sofia, ea a mărturisit despre modul în care DR WALE și-a adus înapoi fostul iubit în mai puțin de o săptămână și a inversat efectul cancerului băieților lor, iar la sfârșitul mărturiei ei, ea a renunțat la DR WALE „WhatsApp: +2347054019402. După ce am citit toate acestea, am decis să discut cu DR WALE. L-am contactat prin WhatsApp: +2347054019402 și i-am explicat problema mea. În doar câteva săptămâni, soțul meu s-a întors la mine. Ne-am rezolvat problemele și suntem și mai fericiți decât înainte. DR WALE este cu adevărat un om talentat și nu mă voi opri din a-l publica pentru că este un om minunat... Dacă ai o problemă și cauți un vrăjitor real și autentic care să îți rezolve toate problemele. Încercați DR WALE oricând, acesta este răspunsul la problemele dvs. Iată contactul lui: WhatsApp/Viber: +2347054019402 sau e-mail: drwalespellhome@gmail.com

     
  • La 16 noiembrie 2023 la 07:42 , Blogger Unknown a spus...

    Salutare tuturor, numele meu este Anna Macovei. De ceva vreme, soțul meu locuia într-un alt apartament din cauza presiunii muncii și am fost foarte fericiți împreună, deși a stat departe de noi câteva luni. Nu știam că un coleg de la serviciu avea deja o aventură cu el, ceea ce l-a făcut pe soțul meu să depună de nicăieri un divorț împotriva mea. Știam că ceva nu este în regulă pentru că nu a trebuit niciodată să ne luptăm sau să ne certăm atât de mult ca să-l facem să plece. Am fost traumatizat și caut ajutor pentru a aborda situația care m-a condus la DR ISIKOLO din laudele pe care oamenii i-au făcut-o online. Am discutat pe larg și mi-a spus tot ce trebuia să știu despre ce s-a întâmplat și despre procesul de rezolvare a problemelor. Și-a îndeplinit promisiunile și l-a adus pe soțul meu înapoi la mine, iar procesul de divorț a fost anulat. Acum soțul meu s-a întors acasă la noi și suntem fericiți împreună. Este într-adevăr uimitor cum oamenii pot ajuta cu adevărat pe alții atunci când au nevoie. El te poate ajuta si pe tine. Doar trimite-i prin WhatsApp +2348133261196 sau e-mail-i prin: isikolosolutionhome@gmail.com

     
  • La 23 noiembrie 2023 la 01:54 , Blogger Unknown a spus...

    Mă numesc Maria Ciorbă. N-am știut niciodată că oamenii ar putea fi atât de amabili, altruişti și uimitori până când DR ISIKOLO m-a ajutat cu problemele mele în căsătorie. Unirea mea cu soțul meu nu a durat până la un an când am început să avem probleme. Era atât de frecvent încât am căzut în depresie și am continuat să mă lupt cu ea și, în același timp, soțul meu m-a părăsit și a jurat să nu mă mai întorc niciodată. Nu știam ce să fac cu viața mea în acel moment. A trebuit să continui să caut ajutor până când DR ISIKOLO mi-a venit în ajutor. După ce a făcut consultările cuvenite, mi-a fost clar că fosta iubită a soțului meu l-a tot manipulat ca să-l poată primi înapoi. Mi s-a spus ce să fac de către DR ISIKOLO și cu toată siguranța, trebuie să obțin rezultatul după 2 zile pe care l-am respectat și el m-a ajutat și rezultatul a fost atât de uimitor. Acum soțul meu s-a întors la mine și ne concepem primul nostru copil cu căldură și fericire. dacă aveți probleme similare sau de dragoste, trimiteți-i un mesaj prin Viber/WhatsApp +2348133261196 sau trimiteți-i un e-mail la: isikolosolutionhome@gmail.com

     
  • La 27 noiembrie 2023 la 07:47 , Blogger Unknown a spus...

    Numele meu este Georgiana Luca. Am trecut prin momente grele cu diferiți bărbați care au găsit dragoste adevărată și acceptare autentică, până când l-am întâlnit pe soțul meu care a intrat în viața mea și m-a iubit dincolo de cuvintele. Am locuit împreună 2 ani și am fost fericiți până au apărut prea multe certuri și ne-am împărțit. Am crezut că pot merge mai departe, dar mi-am dat seama că sunt profund îndrăgostită de el și că am nevoie pentru totdeauna de el. Nu am avut nicio opțiune decât să caut ajutor, ceea ce m-a determinat să-l contactez pe Dr. Isikolo, știind cum a reușit să-i ajute pe alții. Mi-a acordat atenția și a făcut tot posibilul să ne împace din nou împreună și în 48 de ore, rezultatul s-a manifestat și a revenit la mine și am reinventat lucrurile. Acum dragostea și fericirea au fost restabilite și tot ce pot spune este că apreciez cu adevărat Dr. Isikolo pentru că a fost altruist în a ajuta pe mine și pe alții. Contactul său de e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com De asemenea, îl puteți WhatsApp pe +2348133261196

     
  • La 11 decembrie 2023 la 10:22 , Blogger Unknown a spus...

    Salutare tuturor, numele meu este Anna Macovei. De ceva vreme, soțul meu locuia într-un alt apartament din cauza presiunii de la muncă și eram foarte fericiți împreună, deși a stat departe de noi câteva luni. Nu știam că un coleg de la serviciu avea deja o aventură cu el, ceea ce l-a făcut pe soțul meu să depună de nicăieri un divorț împotriva mea. Știam că ceva nu este în regulă pentru că nu a trebuit niciodată să ne luptăm sau să ne certăm atât de mult ca să-l facem să plece. Am fost traumatizat și caut ajutor pentru a aborda situația care m-a condus la DR ISIKOLO din laudele pe care oamenii i-au făcut-o online. Am discutat pe larg și mi-a spus tot ce trebuia să știu despre ce s-a întâmplat și despre procesul de rezolvare a problemelor. Și-a îndeplinit promisiunile și l-a adus pe soțul meu înapoi la mine, iar procesul de divorț a fost anulat. Acum soțul meu s-a întors acasă la noi și suntem fericiți împreună. Este într-adevăr uimitor cum oamenii pot ajuta cu adevărat pe alții atunci când au nevoie. El te poate ajuta si pe tine. Doar trimite-i prin WhatsApp +2348133261196 sau e-mail-i prin: isikolosolutionhome@gmail.com

     
  • La 21 decembrie 2023 la 03:34 , Blogger Unknown a spus...

    Buna tuturor. Numele meu este Maria Cornea. Sunt aici pentru a-i mulțumi grozavului Dr Isikolo pentru că mi-a rezolvat problemele conjugale. Căsătoria mea s-a prăbușit din cauza problemelor și dificultăților nesfârșite pe care le-am avut cu soțul meu. A plecat fără să se uite înapoi și am fost singur atâtea luni. Familia lui a intervenit și tot nu s-a schimbat nimic. Am fost distrus din punct de vedere emoțional și mi-am pierdut speranța de a găsi dragostea din nou pentru că el era totul într-un bărbat pe care mi l-am dorit vreodată. La fel ca mulți oameni, am ajuns să cunosc despre DR ISIKOLO când am început să caut ajutor. Am discutat pe larg problemele mele și m-a asigurat că voi obține soluția de care aveam nevoie. Nu am avut de ales decât să-i respect procedurile și nu a întârziat nimic. A făcut o legătură de reuniune de dragoste pentru mine și soțul meu și dragostea și fericirea pe care le-am împărtășit au fost restabilite și a ajuns la mine exact după 48 de ore, așa cum a promis DR ISIKOLO. El este într-adevăr un ajutor minunat și este de încredere. dacă aveți probleme, trimiteți-i un mesaj prin WhatsApp +2348133261196 sau trimiteți-i un e-mail prin: isikolosolutionhome@gmail.com

     
  • La 26 decembrie 2023 la 03:54 , Blogger Unknown a spus...

    Bună tuturor, mă numesc Monica Lupău și sunt aici pentru a-i mulțumi și doctorului Isikolo, pe care Dumnezeu l-a folosit pentru a-mi sălbătici situația și a restabili bucuria și fericirea în casa mea. Mi-am pierdut soțul din cauza unei doamne aflate în străinătate când a plecat să lucreze în aceeași regiune în care locuiește ea. Nu am știut niciodată tot ce s-a întâmplat până când un prieten de-al meu mi-a trimis fotografii cu amândoi împreună și mi s-a știut după aceea că acesta era motivul pentru care soțul meu s-a răcit față de mine și m-a lăsat în urmă. Soțul meu era hipnotizat și controlat mintea și știam totul când l-am contactat pe doctorul Isikolo când am căutat ajutor și nu am găsit niciunul. M-a asigurat de întoarcerea sa și că ne-am restabilit dragostea și fericirea, ceea ce a făcut și rezultatul a început să se manifeste după 48 de ore. Acum îmi am bărbatul înapoi și nu-i pot mulțumi suficient doctorului Isikolo pentru onestitatea și sprijinul său. Doar trimite-i prin WhatsApp +2348133261196 sau e-mail-i prin: isikolosolutionhome@gmail.com

     
  • La 9 ianuarie 2024 la 08:00 , Blogger Unknown a spus...

    POSIBILITATEA DE A RECIA FOTUL PARTENERULUI ÎNAPOI ESTE GARANTATĂ CU DR ISIKOLO. CONTACTATI-L ACUM
    Mă numesc Alexandra Bucătaru. Nu am știut niciodată că există o mare posibilitate de a-mi avea bărbatul înapoi la mine până când l-am întâlnit pe DR ISIKOLO. A fost foarte greu pentru mine când iubitul meu m-a părăsit pentru o altă doamnă. Am fost devastat și nu m-am putut recupera. Prietenii și familia lui au făcut tot ce le-a putut pentru a ne reuni, dar s-a dovedit a eșuat. Am fost singur câteva luni și nu mă vedeam iubind pe altul. Așa că a trebuit să caut ajutor de la DR ISIKOLO, care mi-a oferit privilegiul de a mă asigura că mi-au fost îndeplinite dorințele inimii. Ne-a reunit și dragostea și fericirea au fost restaurate. Cuvintele lui sunt obligația lui și nu eșuează niciodată când promite cuiva 48 de ore de a obține rezultatul, ceea ce m-a uimit când propriul meu rezultat s-a manifestat. Nu vă deranjați să căutați ajutor în altă parte. Contactează-l acum. E-mailul lui: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimite-i un mesaj prin WhatsApp: +2348133261196

     
  • La 22 ianuarie 2024 la 09:49 , Blogger Unknown a spus...

    Bună tuturor, mă numesc Monica Lupău și sunt aici să-i aduc recunoștință și Dr. Isikolo, pe care Dumnezeu l-a folosit pentru a-mi sălbătici situația și a restabili bucuria și fericirea în casa mea. Mi-am pierdut soțul din cauza unei doamne aflate în străinătate când a plecat să lucreze în aceeași regiune în care locuiește ea. Nu am știut niciodată tot ce s-a întâmplat până când un prieten de-al meu mi-a trimis fotografii cu amândoi împreună și mi s-a știut după aceea că acesta era motivul pentru care soțul meu s-a răcit față de mine și m-a lăsat în urmă. Soțul meu era hipnotizat și controlat mintea și știam totul când l-am contactat pe doctorul Isikolo când am căutat ajutor și nu am găsit niciunul. M-a asigurat de întoarcerea sa și că ne-am restabilit dragostea și fericirea, ceea ce a făcut și rezultatul a început să se manifeste după 48 de ore. Acum îmi am bărbatul înapoi și nu-i pot mulțumi suficient doctorului Isikolo pentru onestitatea și sprijinul său. Doar trimite-i prin WhatsApp +2348133261196 sau e-mail-i prin: isikolosolutionhome@gmail.com

     
  • La 23 ianuarie 2024 la 15:37 , Blogger Anonymous a spus...

    Am strigat familiei soțului meu să ne salveze căsnicia, măcar de dragul copiilor noștri. El este păcălit doar că și-a părăsit familia pentru o fată de la universitate, sunt atât de deprimat pe punctul de a mă sinucide, dar când mă uit la fiul meu de șapte ani, pur și simplu nu mai pot. Cu câteva zile în urmă mi s-a spus că au plecat în Bahamas în vacanță, când încă își plătește pensia pentru copii, mi-am vândut mașina doar pentru a continua să plătesc ipoteca. Am dat totul copiilor mei și am plecat cu absolut nimic în afară de respirația mea. Sora mea a văzut starea mea când a venit să-și vadă nepoatele și nepotul, m-a forțat să-l contactez pe DR WALE pe WhatsApp: +23457054019402, Din acel moment l-am contactat pe DR WALE, viața mea s-a schimbat. ghici ce? Am mașina înapoi, soțul meu s-a întors acasă și a lăsat-o singură pe târfa proastă. N-am văzut nimic care să funcționeze atât de repede în cei 53 de ani din viața mea. Soțul meu mi-a dat mașina lui și m-a condus la tribunal ieri pentru a ne reînnoi jurământul. Sunt atât de fericit că căsnicia mea funcționează din nou și că lucrurile au revenit la normal în doar câteva săptămâni. Soțul meu m-a contactat imediat DR WALE A terminat vraja. A fost instantaneu. Sunt încă șocată și aștept să văd cât va dura asta. Dar deocamdată se simte ca în rai, pentru că soțul meu este chiar înăuntru cu mine, așa cum ne-am întâlnit prima dată când am fost de acord să mă căsătoresc cu el. Doctorul dragostei a spus că este pentru totdeauna. Voi continua să depun mărturie dacă asta va fi pentru totdeauna așa cum a garantat. Du-te acum, adu-ți iubitul înapoi......WhatsApp/Viber: +2347054019402 sau e-mail: drwalespellhome@gmail.com

     
  • La 6 februarie 2024 la 00:27 , Blogger Unknown a spus...

    IUBITUL MEU S-A RETURNAT LA MINE CU AJUTORUL DR ISIKOLO SI SUNT CU adevarat coplesit
    Salutare tuturor, sunt Elisabeta Damian. Când s-a pierdut orice speranță în a face relația mea să funcționeze din nou între mine și iubitul meu, am intrat online în căutarea ajutorului și l-am citit și l-am contactat pe DR ISIKOLO care a venit și a reparat totul și va rămâne apreciat de mine pentru tot restul vieții. De prea multe ori am trecut prin traume emoționale din cauza problemelor nesfârșite pe care le-am avut cu bărbatul meu și a dus la despărțirea noastră și de aceea am căutat ajutor și am aflat despre DR ISIKOLO care mi-a venit în ajutor. Mi-a spus procedurile și m-a îndemnat să le respect ceea ce am făcut cu plăcere și nu a întârziat procesul de a da soluții la problemele mele și am obținut rezultatul în doar 2 zile așa cum m-a asigurat. Nu vă deranjați să căutați ajutor în altă parte pentru că este prea bun în a ajuta oamenii. El este de încredere și cinstit, așa că trimite-i acum prin WhatsApp: +234-8133261196 sau e-mailul lui: isikolosolutionhome@gmail.com

     
  • La 19 februarie 2024 la 04:32 , Blogger Unknown a spus...

    Nu am știut niciodată că-mi pot aduce logodnicul înapoi până când l-am contactat pe doctorul Isikolo care m-a ajutat. Am avut o neînțelegere teribilă cu bărbatul meu și am mers pe căi diferite. Eram dezamăgit emoțional și nu știam ce să fac pentru a ajuta situația. Așa că am ajuns să știu despre Dr. Isikolo. L-am contactat și l-am cerut să mă ajute cu problemele mele. Mi-a spus tot ce trebuia să știu și să înțeleg și am respectat procedurile și până la urmă a rezolvat problema pentru mine, iar acum eu și logodnicul meu suntem din nou împreună și știu că ne vom căsători în curând. Nu ar fi fost posibil dacă doctorul Isikolo nu m-a ajutat așa cum am promis. Rezultatul muncii sale se manifestă cu siguranță după 48 de ore și este garantat 100%. Este vizibil pentru mine să văd efectul rezultatului a tot ceea ce a făcut pentru mine și, cu adevărat, dragostea și afecțiunea dintre eu și logodnicul meu s-au restabilit pe deplin și mă bucură inima că nu l-am pierdut de nimeni acolo. El te poate ajuta la fel de bine dacă te adresezi la el acum. Trimite-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196 sau e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com

     
  • La 20 februarie 2024 la 02:49 , Blogger Anonymous a spus...

    O mărturie uimitoare despre un vrăjitor care mi-a adus soțul înapoi la mine. Sunt fericită căsătorită cu un soț drăguț și grijuliu, cu doi copii. O problemă foarte mare a apărut în familia mea în urmă cu șapte luni, între mine și soțul meu. atât de groaznic încât a dus cazul în judecată pentru divorţ. a spus că nu mai vrea să stea niciodată cu mine și că nu mă mai iubește. Așa că a făcut bagajele din casă și ne-a făcut pe mine și pe copiii mei să trecem prin dureri severe. Am încercat toate mijloacele posibile pentru a-l recupera, după multe cerșetori, dar totul fără rezultat și mi-a confirmat că a luat decizia și nu a vrut să mă mai vadă niciodată. Așa că într-o seară, când mă întorceam de la serviciu, m-am întâlnit cu un vechi prieten de-al meu care l-a întrebat pe soțul meu. Așa că i-am explicat totul, așa că mi-a spus că singura modalitate prin care pot să-mi recuperez soțul este să vizitez un vrăjitor, pentru că asta a făcut și ea pentru a-și recâștiga iubitul. Apoi i-am urmat sfatul și mi-a dat contact WhatsApp DR WALE :+2347054019402. I-am trimis imediat lui DR WALE un mesaj WhatsApp și i-am spus despre toate durerile și necazurile cu care mă confrunt. DR WALE mi-a spus să nu mai plâng și că folosesc să-mi relaxez mintea. După multe discuții cu DR WALE, am făcut plata pentru toate materialele și obiectele necesare pentru a face vraja, iar vrăjitorul m-a asigurat că îmi voi primi soțul înapoi într-o săptămână. Ce declarație uimitoare!! Așa că a vorbit cu mine și mi-a spus tot ce trebuie să fac. Apoi săptămâna următoare a fost atât de surprinzător încât soțul meu, care nu m-a sunat în ultimele șapte luni, m-a sunat să mă informeze că se întoarce. Atât de uimitor!! Așa s-a întors în casă cu multă dragoste și bucurie și și-a cerut scuze pentru greșeala sa și pentru durerea pe care mi-a provocat-o mie și copiilor mei. Apoi, din acea zi, relația noastră a fost acum mai puternică decât era înainte, cu ajutorul lui DR WALE. Vă voi sfătui să contactați DR WALE WhatsApp/Viber +2347054019402 sau e-mail: drwalespellhome@gmail.com

     
  • La 22 februarie 2024 la 00:48 , Blogger Unknown a spus...

    Soțul meu, cu care mi-am construit viața timp de 23 de ani, mi-a lăsat pe mine și pe copii fără un cuvânt. Totul s-a prăbușit peste mine și am ajuns la cei dragi și nimeni nu m-a putut ajuta. A venit o vreme când a cerut divorțul chiar și când nu am avut probleme sau ne-am certat vreodată pentru ceva dezastruos. Dr Isikolo a venit în ajutorul meu și a rezolvat problema pe care o aveam cu bărbatul meu. Ne-a reunit din nou împreună și s-a întors acasă la noi. Într-adevăr, viața este misterioasă și nu m-am gândit niciodată că voi experimenta ceea ce am trecut, dar toate mulțumesc doctorului Isikolo care a lucrat pentru mine și m-a asigurat de rezultatele pozitive după 48 de ore, care într-adevăr s-au împlinit așa cum a promis. El vă poate rezolva problemele dacă îl contactați acum. Trimite-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196 sau e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com

     
  • La 24 februarie 2024 la 02:17 , Blogger Unknown a spus...

    Imaginați-vă că deveniți foarte bogat peste noapte. A fi un câștigător la o loterie de mai multe milioane de dolari va fi cu siguranță un eveniment care va schimba viața pentru aproape fiecare câștigător la loterie. Numele meu este Joe Macquez și am câștigat suma de 1.800.000 de euro. Știu că mulți oameni s-ar întreba cum am câștigat la loterie. M-ai crede dacă ți-aș spune că am făcut-o cu vrăji? L-am cunoscut pe acest faimos vrăjitor cunoscut sub numele de DR ISIKOLO și el a fost cel care a făcut-o pentru mine. Oricât de șocant a fost pentru mine, celebrul meu comentariu adresat presei a fost „Mă duc să mă ascund în patul meu”. Nu am crezut niciodată că DR ISIKOLO m-a făcut bogat peste noapte. Dacă doriți să aveți șansa de a câștiga și de a deveni foarte bogat la fel ca mine, trimiteți-i un e-mail doctorului Isikolo prin: isikolosolutionhome@gmail.com sau Whatsapp-i la +2348133261196

     
  • La 26 februarie 2024 la 05:39 , Blogger Anonymous a spus...

    Salutare prieteni, o mărturie minunată și uimitoare despre un mare vrăjitor pe care îmi place foarte mult să o împărtășesc. Să-mi recuperez soția este ceea ce mă așteptam mai puțin și nu mi-am putut imagina niciodată. Eu și soția mea suntem căsătoriți de cinci ani și trăim fericiți, dar dintr-o dată s-a schimbat complet și s-a îndepărtat de mine și nu am știut niciodată ce se întâmplă, am încercat să o întreb, dar ea a refuzat să-mi spună ce se întâmplă. problema este, și pe măsură ce timpul a trecut ea a căutat să divorțeze. Eram atât de îngrijorat și confuz și am făcut tot posibilul să o recuperez, dar nu a fost ușor, am crezut că s-a pierdut orice speranță și, în timpul căutării mele de ieșire, un prieten de-al meu care a avut o problemă similară mi-a spus despre un mare vrăjitor numit DR WALE, care l-a ajutat să-și recapete și soția. Nu am crezut niciodată în vrăjile în toată viața mea sau în magie, pentru că nu m-am gândit că va funcționa, dar am încercat să-i dau acestui om o șansă și, spre cea mai mare surpriză, a făcut o vrajă asupra mea, dar astăzi suntem din nou împreună într-o casă minunată. cu trei copii frumoși. Suntem din nou fericiți împreună și folosesc această ocazie pentru a spune oricui trece printr-o situație similară să-l contacteze pe WhatsApp/Viber/Telegram: +2347054019402 sau e-mail: drwalespellhome@gmail.com

     
  • La 27 februarie 2024 la 07:47 , Blogger Unknown a spus...

    Criza conjugală prin care treceam a ajuns și s-a terminat când s-a implicat doctorul Isikolo. La fel ca toate celelalte cupluri de acolo, am avut diferențele noastre și mă asigur că am făcut tot posibilul să o conduc corect, să o îngrijesc pe ea și pe copiii mei și, de asemenea, să îi protejez. Am făcut amândoi sacrificii pentru a ne asigura că supraviețuim uniunii până când ea a început să se comporte și a avut în mod deliberat atâtea lupte cu mine. Casa a devenit neplăcută pentru toți ceilalți, inclusiv pentru copiii mei. A fost manipulată de o prietenă care a divorțat și a vrut să-mi strice și căsnicia. A trebuit să-l contactez pe Dr. Isikolo și el a răspuns și a făcut tot posibilul pentru a pune capăt problemelor. El a restabilit dragostea și conexiunea dintre noi și pot spune acum că orice iluzie în care se afla soția mea a luat-o și ea este o femeie mai bună acum. Rezultatul a ceea ce a făcut Dr. Isikolo pentru mine, care sa manifestat după două zile, a fost ceea ce m-a uimit. Eu și familia mea rămânem recunoscători. Fac un apel către oricine are nevoie de ajutor pentru a-și rezolva relațiile și problemele conjugale să contacteze Dr. Isikolo, deoarece soluția este sigură. E-mailul lui: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimite-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196

     
  • La 11 martie 2024 la 20:26 , Blogger Anonymous a spus...

    Dumnezeu să-l binecuvânteze pe DR WALE pentru munca sa minunată în viața mea, am fost separat de soțul meu de cinci ani și nu am fost mulțumit că aveam nevoie să-mi aduc soțul înapoi, deoarece viața de singurătate a fost atât de îngrozitoare pentru mine și pentru cei trei ai mei. Copii Am căutat despre vreun posibil vrăjitor care poate aduce înapoi iubitul și apoi am dat peste DR WALE Am văzut un comentariu despre DR WALE, cum aduce iubiții împreună cu vrăjitorul lui L-am contactat și m-a ghidat. Am cerut soluții, a început remediul pentru vraja mea, a cerut niște informații pe care i le-am trimis și mi-a mai spus că trebuie să cumpărăm niște articole pentru ca vraja să-mi funcționeze definitiv și pe care i-am simțit banii. după câteva săptămâni, soțul meu mă sună și începe să-mi ceară iertare pentru tot ce se întâmplă. Sunt atât de fericit acum că ne-am întors din nou ca o singură familie pentru oricine ar putea avea nevoie de ajutorul marelui vrăjitor. Puteți contacta WhatsApp: +2347054019402 sau e-mail: drwalespellhome@gmail.com

     
  • La 19 martie 2024 la 11:28 , Blogger Unknown a spus...

    Am avut o relație de luptă cu soțul meu în trecut, ceea ce a dus la divorț cu primul meu soț. Amintirile soțului meu erau încă în mine și mi-am dat seama cât de mult îl iubeam și îl doream înapoi. Am plâns amar în noaptea aceea crezând că l-am pierdut pe bărbatul pe care l-am iubit toată viața. Am cerut sfaturi despre ce sa fac si cineva mi-a recomandat DR Ilekhojie, l-am consultat pentru ca a ajutat o multime de oameni. În doar 4 zile m-am întâlnit cu un ritual de reconciliere spirituală cu el și soțul meu s-a întors fără nicio ezitare de unul singur. Acum trăiesc din nou fericit cu soțul meu, plănuim să ne reînnoim jurămintele. Mărturisesc astăzi aici că Dr. Ilekhojie este soluția tuturor problemelor dintr-o relație sau căsnicie ruptă. contactați-l pentru soluții la orice problemă. Whatsapp +2348147400259 sau prin e-mailul său: gethelp05@gmail.com

     
  • La 5 aprilie 2024 la 04:31 , Blogger Unknown a spus...

    Numele meu este Andrada Giurgiuca și am avut experiențe dure și oribile în relațiile mele din trecut și într-adevăr am așteptat până mi-am cunoscut soțul și după ce ne-am cunoscut, ne-am îndrăgostit și ne-am căsătorit. După doi ani de Uniune, s-a schimbat și a început să se poarte ciudat și în cele din urmă m-a părăsit pe mine și pe fiul nostru. Am făcut tot ce am putut să-l aduc înapoi, dar totul a fost inutil. Am intrat în contact cu comentariile și cu ce spuneau toată lumea despre Dr Isikolo. L-am contactat și mi-a răspuns și mi-a oferit tot efortul și sprijinul său pentru ca căsătoria mea să funcționeze din nou. El a fost cel care mi-a făcut cunoscut că soțul meu mi-a fost luat de o altă femeie și a făcut o vrajă de reîntâlnire de dragoste care ne-a reunit împreună și s-a întors acasă la mine și la băiatul meu. Într-adevăr, nimeni acolo nu a mințit despre doctorul Isikolo și despre faptele sale bune. Soțul meu s-a întors acasă la 48 de ore după ce a făcut lucrul așa cum am promis. Luați legătura cu el acum și fiți siguri că vă va ajuta. Va trebui să-i trimiteți un e-mail acum prin: isikolosolutionhome@gmail.com sau să-i trimiteți un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196

     
  • La 8 aprilie 2024 la 15:52 , Blogger Unknown a spus...

    Soțul meu m-a părăsit pentru o altă femeie, Cel mai dureros lucru este că eram însărcinată cu al doilea copil. Am făcut totul pentru a-l face să se întoarcă acasă, dar nimic nu a funcționat. Am mers chiar și până la urmărea lui, dar mi-a spus clar că nu mai vrea să se întoarcă acasă. I-am explicat unui prieten de la serviciu care mi-a cerut să-l contactez pe doctorul Ilekhojie pentru ajutor. Nu am avut de ales decât să încerc. I-am trimis un mesaj prin e-mail (gethelp05@gmail.com) și m-a asigurat că mă va ajuta să mă împac cu soțul meu și, de asemenea, m-a informat că soțul meu a fost manipulat și făcut să mă urască pe mine și pe copilul nostru nenăscut. După câteva zile după ce am oferit tot ce a spus el este necesar, soțul meu m-a sunat după-amiaza și, de asemenea, m-a iubit atât de mult și a vrut să se întoarcă acasă, dar nu era sigur dacă îl voi lua înapoi. El a promis că va recupera timpul pierdut și am observat că sunt atât de multe schimbări de când s-a întors și viața a fost bună împreună. Dacă aveți probleme similare, contactați Dr. Ilekhojie și obțineți ajutor. WhatsApp/Viber +2348147400259

     
  • La 6 mai 2024 la 03:03 , Blogger Unknown a spus...

    Eram încă la facultate când mi-am cunoscut logodnicul. Ne-am întâlnit destul de mult timp și am conviețuit, iar relația noastră a fost aprobată de părinții noștri. Ne-am înțeles și totul a fost perfect. A călătorit pentru un antrenament și de atunci totul nu a mai devenit niciodată bun pentru noi. Se vedea cu o doamnă acolo și tinde să se fi angajat mult în ceea ce au împărtășit și m-a lăsat afară din imagine. Am făcut tot ce am putut pentru a remedia problema, dar nimic nu a funcționat până nu am auzit despre doctorul Isikolo. L-am contactat și i-am explicat prin ce treceam și mi-a promis că mă va ajuta, ceea ce a făcut așa cum mi-a promis. Am respectat instrucțiunile pe care mi le-a dat și a rezolvat problema pe care o aveam cu logodnicul meu și acum s-a întors la mine și ne căsătorim peste o lună. Toate mulțumim doctorului Isikolo. Contactați-l acum dacă aveți nevoie de ajutor. e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimite-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196

     
  • La 20 mai 2024 la 11:17 , Blogger Unknown a spus...

    Salut prieteni. Numele meu este Andrada Giurgiuca și am avut experiențe dure și oribile în relațiile mele din trecut și într-adevăr am așteptat până mi-am cunoscut soțul și după ce ne-am cunoscut, ne-am îndrăgostit și ne-am căsătorit. După doi ani de Uniune, s-a schimbat și a început să se poarte ciudat și în cele din urmă m-a părăsit pe mine și pe fiul nostru. Am făcut tot ce am putut să-l aduc înapoi, dar totul a fost inutil. Am intrat în contact cu comentariile și cu ce spuneau toată lumea despre Dr Isikolo. L-am contactat și mi-a răspuns și mi-a oferit tot efortul și sprijinul său pentru ca căsătoria mea să funcționeze din nou. El a fost cel care mi-a făcut cunoscut că soțul meu mi-a fost luat de o altă femeie și a făcut o vrajă de reuniune de dragoste care ne-a reunit din nou și s-a întors acasă la mine și la băiatul meu. Într-adevăr, nimeni acolo nu a mințit despre doctorul Isikolo și despre faptele sale bune. Soțul meu s-a întors acasă la 48 de ore după ce a făcut lucrul așa cum i-a promis. Luați legătura cu el acum și fiți siguri că vă va ajuta. Va trebui să-i trimiteți un e-mail acum prin: isikolosolutionhome@gmail.com sau să-i trimiteți un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196

     
  • La 23 mai 2024 la 07:06 , Blogger Unknown a spus...

    Todavía estaba en la universidad cuando conocí a mi prometido. Salimos durante bastante tiempo y cohabitamos y nuestra relación fue aprobada por nuestros padres. Nos llevamos bien y todo fue perfecto. Viajó para entrenar y desde entonces todo nunca volvió a ser bueno para nosotros. Estaba saliendo con una dama de allí y tiende a comprometerse mucho con lo que compartían y me dejó fuera de escena. Hice todo lo que pude para solucionar el problema, pero nada funcionó hasta que oí hablar del Dr. Isikolo. Me comuniqué con él y le expliqué por lo que estaba pasando y él prometió ayudarme y cumplió lo prometido. Cumplí con las instrucciones que me dio y solucionó el problema que tenía con mi prometido y ahora está de vuelta conmigo y nos casamos en un mes. Todo gracias al Dr. Isikolo. Contáctalo ahora si necesitas ayuda. correo electrónico: isikolosolutionhome@gmail.com o envíele un mensaje de texto por WhatsApp al +2348133261196

     
  • La 27 mai 2024 la 03:16 , Blogger Unknown a spus...

    Mă bucură inima să fiu aici să-i spun un cuvânt de mulțumire doctorului Isikolo.  
    Nu m-am gândit niciodată că voi putea să-mi văd căsnicia funcționând din nou, în ciuda faptului că totul a funcționat deja împotriva mea, doctorul Isikolo a venit în ajutorul meu. Am avut o problemă în casa mea care l-a făcut pe soțul meu să plece și eram deja însărcinată și mi-a devenit greu să mă descurc fără el în viața mea. Familia lui m-a susținut tot timpul, dar nimeni nu ne-a putut ajuta să ne reîntâlnească, cu excepția doctorului Isikolo, care mi-a răspuns la momentul în care aveam cea mai mare nevoie de ajutor. A rezolvat problema și soțul meu s-a întors acasă la mine imediat după 48 de ore pentru că încă locuia în același oraș cu mine. Este destul de uimitor când găsești ajutor acolo unde ai crezut cel mai puțin că poți primi ajutor. Încă o dată, îți mulțumesc Dr. Isikolo pentru tot ceea ce faci pentru a ajuta oamenii care au mare nevoie de asistență.  Trimiteți-i un e-mail la isikolosolutionhome@gmail.com sau Whatsapp la +2348133261196

     
  • La 5 iunie 2024 la 06:15 , Blogger Unknown a spus...

    Bună peeps. Numele meu este Christine Allen și am avut experiențe dure și oribile în relațiile mele din trecut și într-adevăr am așteptat până mi-am întâlnit soțul și după ce ne-am cunoscut, ne-am îndrăgostit și ne-am căsătorit. După doi ani de Uniune, s-a schimbat și a început să se poarte ciudat și în cele din urmă m-a părăsit pe mine și pe fiul nostru. Am făcut tot ce am putut să-l aduc înapoi, dar totul a fost inutil. Am intrat în contact cu comentariile și cu ce spuneau toată lumea despre Dr Isikolo. L-am contactat și mi-a răspuns și mi-a oferit tot efortul și sprijinul său pentru ca căsătoria mea să funcționeze din nou. El a fost cel care mi-a făcut cunoscut că soțul meu mi-a fost luat de o altă femeie și a făcut o vrajă de reuniune de dragoste care ne-a reunit din nou și s-a întors acasă la mine și la băiatul meu. Într-adevăr, nimeni acolo nu a mințit despre doctorul Isikolo și despre faptele sale bune. Soțul meu s-a întors acasă la 48 de ore după ce a făcut lucrul așa cum i-a promis. Luați legătura cu el acum și fiți siguri că vă va ajuta. Va trebui să-i trimiteți un e-mail acum prin: isikolosolutionhome@gmail.com sau să-i trimiteți un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196

     
  • La 14 iunie 2024 la 02:21 , Blogger Unknown a spus...

    Mi-am pierdut căsnicia după 2 ani și a fost o experiență îngrozitoare pentru mine. Soția mea ne-a părăsit pe mine și pe fiul meu și totul s-a întâmplat dincolo de controlul meu și nu am știut niciodată că puțini oameni din jurul meu mi-au proiectat soția și au întors-o împotriva mea doar pentru că aleg să-mi construiesc familia și să mă concentrez mai mult pe ea. A trebuit să caut ajutor pentru că știu că nu am făcut nimic pentru ca căsătoria mea să se prăbușească. Dr Isikolo m-a ajutat și mi-au fost dezvăluite multe despre ceea ce s-a întâmplat. A făcut o vrajă pentru reuniunea de dragoste care ne-a legat pe soția mea și pe mine și întregul rău la făcut familia mea împotriva mea a fost dezvăluit. Sunt recunoscător că casa mea s-a întors mai fericit ca niciodată și toată aprecierea merge către doctorul Isikolo, deoarece într-adevăr mi-a rezolvat problemele imediat după 48 de ore.e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimite-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196

     
  • La 20 iunie 2024 la 03:09 , Blogger Unknown a spus...

    N-am știut niciodată că oamenii ar putea fi atât de amabili, altruişti și uimitori până când DR ISIKOLO m-a ajutat cu problemele mele în căsătorie. Unirea mea cu soțul meu nu a durat până la un an când am început să avem probleme. Era atât de frecvent încât am căzut în depresie și am continuat să mă lupt cu ea și, în același timp, soțul meu m-a părăsit și a jurat să nu mă mai întorc niciodată. Nu știam ce să fac cu viața mea în acel moment. A trebuit să continui să caut ajutor până când DR ISIKOLO mi-a venit în ajutor. După ce a făcut consultările cuvenite, mi-a fost clar că fosta iubită a soțului meu l-a tot manipulat ca să-l poată primi înapoi. Mi s-a spus ce să fac de către DR ISIKOLO și cu toată asigurarea, trebuie să obțin rezultatul după 2 zile pe care l-am respectat și el m-a ajutat și rezultatul a fost atât de uimitor. Acum soțul meu s-a întors la mine și ne concepem primul nostru copil cu căldură și fericire. dacă aveți probleme similare sau de dragoste, trimiteți-i un mesaj prin WhatsApp +2348133261196 sau trimiteți-i un e-mail la: isikolosolutionhome@gmail.com

     
  • La 1 iulie 2024 la 01:55 , Blogger Unknown a spus...

    Soțul meu avea obiceiul să trimită mesaje și să stabilească întâlniri cu vechii săi prieteni, inclusiv cu foștii săi. Nu m-am gândit niciodată că există o problemă cu așa ceva până când el s-a retras emoțional de mine și a început să se comporte anormal față de mine și fiica mea. În acest moment, știam că am nevoie urgent de ajutor pentru că nu am vrut niciodată să-l pierd. Dr Isikolo a venit în ajutorul meu și problema a fost rezolvată. Una dintre fostele soțului meu a promis că se va asigura că îl ia de la el și a început să-l manipuleze pentru a mă abandona pe mine și pe fiica mea, ceea ce s-ar fi întâmplat în cele din urmă dacă doctorul Isikolo nu ar fi intervenit să mă ajute. La doar 48 de ore de la rezolvarea problemei, totul a devenit uimitor între mine și soțul meu și acum și-a cerut scuze pentru tot și suntem din nou buni. Contactați Dr. Isikolo și credeți că el va rezolva cu siguranță această problemă pentru dvs.Trimiteți-i un e-mail la isikolosolutionhome@gmail.com sau Whatsapp la +2348133261196

     
  • La 1 iulie 2024 la 09:51 , Blogger Unknown a spus...

    Mi-am pierdut soțul din cauza unei doamne aflate în străinătate când a plecat să lucreze în aceeași regiune în care locuiește ea. Nu am știut niciodată tot ce s-a întâmplat până când un prieten de-al meu mi-a trimis fotografii cu amândoi împreună și mi s-a știut după aceea că acesta era motivul pentru care soțul meu s-a răcit față de mine și m-a lăsat în urmă. Soțul meu a fost hipnotizat. Știam totul când l-am contactat pe Dr. Ilekhojie când am căutat ajutor și nu am găsit niciunul. M-a asigurat de întoarcerea sa și că ne-am restabilit dragostea și fericirea, ceea ce a făcut și rezultatul a început să se manifeste în 3 zile. Acum mi-am revenit pe soțul meu și nu-i pot mulțumi suficient doctorului Ilekhojie pentru onestitatea și sprijinul său. Doar trimite-i prin WhatsApp +2348147400259 sau e-mail-i prin: gethelp05@gmail.com

     
  • La 3 iulie 2024 la 15:00 , Blogger Unknown a spus...

    După atâția ani de joc la loterie, mi-a fost foarte greu să câștig, lucrurile au fost foarte grele pentru mine. M-am întâlnit cu o prietenă din parc care mi-a povestit despre Cu Dr Ilekhojie care a ajutat-o ​​să se împace cu fostul ei soț după 2 ani de divorț. Mi-a spus atât de multe lucruri minunate despre Dr Ilekhojie. Am fost foarte impresionat auzind povestea ei, așa că i-am spus despre norocul meu la loterie Și mi-a prezentat doctorul Ilekhojie și toate discuțiile mele cu el au mers bine și mi-a explicat atât de multe lucruri. Mi-a spus tot ce trebuie să ofer pentru a mă asigura că voi avea noroc data viitoare când cumpăr un bilet. Am decis să încerc din nou la o săptămână după ce a terminat cu treaba mea și nu pot să mă cred, am câștigat atât de mult. Toate datorită Dr. Ilekhojie. Este un om grozav și dacă ai nevoie de ajutor spiritual cu ceva care îți tulbură viața. contactați Dr. Ilekhojie pe Whatsapp sau Viber: +2348147400259 sau e-mail: gethelp05@gmail.com

     
  • La 9 iulie 2024 la 01:25 , Blogger Unknown a spus...

    Eu și soția mea am avut o neînțelegere care a dus la o luptă uriașă și ea a plecat de acasă și s-a întors la casa tatălui ei. Mi-am lăsat emoțiile să aibă tot ce e mai bun din mine și am rămas permanent departe de ea. Lucrurile s-au înrăutățit când a început să se vadă cu un alt bărbat și nu am știut niciodată despre asta. Am încercat să rezolv problema și să o fac să se întoarcă acasă și nu s-a mai întors niciodată. Am aflat mai târziu tot ce s-a întâmplat și am decis să caut ajutor pentru a-mi remedia căsătoria cu ea, ceea ce m-a făcut să contactez Dr. Isikolo. Așa cum era de așteptat, a lucrat pentru mine și problema a fost rezolvată și m-am reunit cu soția mea. S-a întors acasă imediat după 48 de ore, așa cum a promis dr. Isikolo. Îi sunt mereu îndatorat pentru că a rezolvat problema pe care am avut-o în căsnicia mea. Vă rugăm să-l contactați pentru ajutor rapid și urgent, trimiteți-i un e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau WhatsApp-i la: +2348133261196

     
  • La 11 iulie 2024 la 09:51 , Blogger Unknown a spus...

    Am jurat de la început să nu fiu niciodată un trișor și m-am susținut pentru a mă asigura că îmi construiesc o casă fericită, dar, din păcate, soția mea nu a avut niciodată suficientă încredere în mine. Am rătăcit luni de zile încercând să o recuperez și am căutat ajutor din diverse surse, inclusiv intervenția familiei ei, dar nu am avut niciodată succes. Am intrat în contact cu dr. Ilekhojie, de care mă îndoiam mai devreme, când am luat legătura. A trebuit să păstrez speranța vie și să respect procedurile așa cum mi-a explicat totul. M-a asigurat că se întoarce cu 3 zile după ce a terminat cu ritualul său de împăcare. A fost al treilea în care, când a sunat asta, mi-am dat seama că tot ceea ce a spus Dr. Ilekhojie era adevărat, deoarece am întâlnit mai devreme oameni care au promis, dar au eșuat. Le spun tuturor despre Dr. Ilekhojie și inima lui bună pentru a ajuta oamenii. Sună/whatsapp +2348147400259 Email; gethelp05@gmail.com

     
  • La 11 iulie 2024 la 13:13 , Blogger Anonymous a spus...

    Mărturisesc despre un vrăjitor puternic care mi-a întors soțul. Totul a început când i-am luat telefonul și am văzut că o doamnă ia trimis un mesaj că i-a plăcut ultima dată petrecută împreună. L-am confruntat politicos despre asta și s-a enervat și a încetat să-mi vorbească din acea zi. A început să se poarte ciudat, apoi mi-a spus că nu mă mai vrea că iubește pe altcineva, cuvintele lui au lovit puternic și m-am întristat și am plâns toată ziua și noaptea. M-a blocat de pe Instagram, Facebook și telefonul său mobil, așa că am nu mai puteam ajunge la el, asta m-a întristat și a plâns și mai tare. Mi-am luat mintea îndurerată și tristețea și am rămas singură. După ce au trecut câteva luni, într-o zi căutam online când am văzut un comentariu despre munca grozavă a lui DR WALE pe care a făcut-o pentru mulți oameni. L-am contactat și i-am spus problemele mele și mi-a spus să nu mă deranjez că totul va fi bine. Pentru a scurta toate poveștile lungi, după ce mi-am explicat problemele, mi-a cerut să plătesc pentru toate materialele pe care le va folosi pentru mine, iar eu le voi plăti pentru toate. apoi mi-a spus că după câteva săptămâni soțul meu mă va contacta, așa că am așteptat cu răbdare și surpriza mea după o săptămână și câteva zile, soțul meu mi-a trimis un mesaj text în care îmi spunea că ar trebui să-l iert pentru tot ce mi-a făcut acum este o persoană schimbată căreia ar trebui să-i dau o a doua șansă. Așa l-am iertat și ne-am întors împreună, trăind din nou fericiți. Puteți contacta DR WALE pe WhatsApp: +2347054019402 SAU EMAIL: drwalespellhome@gmail.com

     
  • La 16 iulie 2024 la 09:19 , Blogger Unknown a spus...

    Soțul meu tocmai s-a trezit și a decis că căsătoria noastră s-a încheiat. De câteva luni, cu Hank nu mergem bine pentru că avea o aventură cu asistentul său la serviciu. Mi-am iubit atât de mult soțul și am decis să rămân și să lucrez la căsnicia noastră. În scurt timp, Hank a încetat să mai vină acasă și prietenul său apropiat mi-a spus că are un alt apartament unde locuiește cu ea. Am fost rănită și am continuat să caut ajutor pentru că Hank era diferit de bărbatul cu care m-am căsătorit acum 10 ani. Din fericire, l-am găsit pe doctorul Ilekhojie care mi-a promis că-mi va întoarce soțul înapoi. A făcut o vrajă de împăcare și s-a întors și acum suntem amândoi din nou fericiți cu băieții noștri. Dacă aveți probleme ca ale mele, trimiteți-i un e-mail Dr. Ilekhojie gethelp05@gmail.com sau contactați-l pe Whatsapp/Viber +2348147400259

     
  • La 18 iulie 2024 la 14:52 , Blogger Unknown a spus...

    Am fost o înșelăciune și soțul meu m -a prins de mai multe ori. Am încercat să mă repar și de fiecare dată când am sfârșit înșelând din nou. Cred că nu mi -am dat seama ce a vrut să spună pentru mine până nu a plecat. Am început să găsesc o modalitate de a-l recupera, dar nimic nu părea să funcționeze perfect până când am dat peste un articol despre Dr Ilekhojie care a ajutat mulți oameni din întreaga lume să-și recapete relațiile. Am luat contact cu el și m -a asigurat că soțul meu se va întoarce la mine și ne vom împăca. Surprinzător, la fel cum a promis, soțul meu s -a întors și mi -a spus că m -a iertat și ne -a rugat să pornim din nou. Totul datorită dr. Ilekhojie, am o a doua șansă să îmbunătățesc lucrurile și am jurat că voi fi credincios soțului meu. Îi poți cere ajutor. WhatsApp sau Viber: +2348147400259 sau e -mail: gethelp05@gmail.com

     
  • La 19 iulie 2024 la 07:44 , Blogger Unknown a spus...

    Criza conjugală prin care treceam a ajuns și s-a încheiat când doctorul Isikolo s-a implicat. La fel ca toate celelalte cupluri de acolo, am avut diferențele noastre și mă asigur că am făcut tot posibilul să o conduc corect, să o îngrijesc pe ea și pe copiii mei și, de asemenea, să îi protejez. Am făcut amândoi sacrificii pentru a ne asigura că supraviețuim uniunii până când ea a început să se comporte și a avut în mod deliberat atâtea lupte cu mine. Casa a devenit neplăcută pentru toți ceilalți, inclusiv pentru copiii mei. A fost manipulată de o prietenă care a divorțat și a vrut să-mi strice și căsnicia. A trebuit să-l contactez pe Dr. Isikolo și el a răspuns și a făcut tot posibilul pentru a pune capăt problemelor.El a restabilit dragostea și conexiunea dintre noi și pot să-mi dau seama acum că orice iluzie în care se afla soția mea a luat-o și acum este o femeie mai bună. Rezultatul a ceea ce a făcut Dr. Isikolo pentru mine, care sa manifestat după două zile, a fost ceea ce m-a uimit. Eu și familia mea rămânem recunoscători.Fac apel la oricine are nevoie de ajutor pentru a-și rezolva relațiile și problemele conjugale să contacteze Dr. Isikolo, deoarece soluția este sigură. E-mailul lui: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimite-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196

     
  • La 20 iulie 2024 la 17:19 , Blogger Anonymous a spus...

    Sunt aici să apreciez munca bună a lui DR WALE, când am crezut că s-a terminat în viața mea, atunci acest mare om numit DR WALE a venit în ajutorul meu. Aveam probleme serioase cu soția mea, așa că a depus o scrisoare de divorț spunându-mi că vrea să divorțeze de mine. Asta mă face să-mi pierd concentrarea la locul meu de muncă, ceea ce l-a făcut pe șeful meu să-mi dea o scrisoare de concediere, iar lucrurile s-au înrăutățit pentru mine. Până în ziua de azi, un bun prieten de-al meu mi-a spus cum a ajutat-o ​​DR WALE cu problema ei. Așa că mi-am făcut curaj să-l contactez pe DR WALE și i-am spus totul. Tot ce a făcut pentru mine a fost că a făcut o vrajă pentru mine, care a făcut-o pe soția mea să nu mai divorțeze de mine și șeful meu de la serviciu m-a sunat înapoi să încep să lucrez din nou. Acum, soția mea și cu mine trăim amândoi fericiți împreună. Puteți contacta DR WALE pe WhatsApp/Viber +2347054019402 SAU drwalespellhome@gmail.com

     
  • La 23 iulie 2024 la 01:17 , Blogger Unknown a spus...

    Buna tuturor. Am avut experiențe dure și oribile în relațiile mele anterioare și într-adevăr am așteptat până mi-am întâlnit soțul și după ce ne-am cunoscut, ne-am îndrăgostit și ne-am căsătorit. După doi ani de Uniune, s-a schimbat și a început să se poarte ciudat și în cele din urmă m-a părăsit pe mine și pe fiul nostru. Am făcut tot ce am putut să-l aduc înapoi, dar totul a fost inutil. Am intrat în contact cu comentariile și cu ce spuneau toată lumea despre Dr Isikolo. L-am contactat și mi-a răspuns și mi-a oferit tot efortul și sprijinul său pentru ca căsătoria mea să funcționeze din nou. El a fost cel care mi-a făcut cunoscut că soțul meu mi-a fost luat de o altă femeie și a făcut o vrajă de reuniune de dragoste care ne-a reunit din nou și s-a întors acasă la mine și la băiatul meu. Într-adevăr, nimeni acolo nu a mințit despre doctorul Isikolo și despre faptele sale bune. Soțul meu s-a întors acasă la 48 de ore după ce a făcut lucrul așa cum i-a promis. Luați legătura cu el acum și fiți siguri că vă va ajuta. Va trebui să-i trimiteți un e-mail acum prin: isikolosolutionhome@gmail.com sau să-i trimiteți un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196

     
  • La 26 iulie 2024 la 04:23 , Blogger Anonymous a spus...

    Lucrurile nu au mers prea bine cu mine de câțiva ani. Dar toate îi mulțumesc lui DR WALE pentru că m-a ajutat să revin la momentul meu fericit. Acum trei ani am avut un accident care m-a ținut pe margine ani de zile. În acest timp treceam prin dureri. Nu știam că soția mea plănuia să divorțeze de mine, plănuia să se căsătorească cu un alt bărbat. Cum am aflat. În această zi bună și-a lăsat din greșeală telefonul acolo unde stăteam eu. Când s-a dus să-și facă baie, i-am deschis telefonul și am văzut toate conversațiile pe care le-a purtat. Cum plănuia să ne vândă casa Divorțează de mine în starea mea și mă căsătoresc cu un alt bărbat. După ce am văzut totul, am fost amar și lacrimile au început să curgă pe ochi pentru că nu-mi venea să cred că femeia pe care o iubesc cu inima mă va răni grav. După ce am văzut toate astea, caut ajutor. Așa am dat peste DR WALE văzând comentarii bune despre munca lui, așa că l-am contactat pe DR WALE și i-am spus totul. DR WALE m-a ajutat să fac medicamente pe bază de plante care m-au adus din nou pe picioare. De asemenea, a făcut o vrajă care a făcut-o pe soția mea să nu înceteze să mă iubească și soția mea mi-a implorat iertare. Puteți contacta DR WALE prin WhatsApp/Viber: +2347054019402 SAU e-mail: drwalespellhome@gmail.com

     
  • La 29 iulie 2024 la 01:30 , Blogger Unknown a spus...

    S -a întâmplat că am fost neputincios și coborât aproape un an, când soțul meu m -a părăsit din cauza problemelor conjugale pe care le -am întâlnit după 5 ani de dragoste și fericire. Am făcut tot ce am putut pentru a -mi salva căsătoria și nimic nu a funcționat până când dr. Ilekhojie a venit la salvarea mea. El m -a ajutat și dragostea și fericirea pe care am împărtășit -o cu omul meu au fost restaurate înapoi și mai uimitor. Știu că sună ciudat dacă cu adevărat poate ajuta pe oricine, dar este garantat 100% să nu te dezamăgească atunci când te asigură că ai rezultatele dorite după câteva zile. El te poate ajuta și el dacă ești dispus să -i dai șansa de a face acest lucru. Trimiteți -l prin e -mail acum prin: gethelp05@gmail.com sau WhatsApp +2348147400259

     
  • La 31 iulie 2024 la 05:31 , Blogger Unknown a spus...

    Am început să observ un comportament ciudat de la soțul meu și câteva săptămâni mai târziu, am aflat că soțul meu vede pe cineva la locul lui de muncă. A început să vină târziu acasă de la serviciu și cu greu petrece timp suplimentar cu mine sau cu copiii. Uneori iese și nici măcar nu se întoarce acasă timp de aproximativ o săptămână. Am devenit foarte îngrijorat și am avut nevoie de ajutor urgent pentru a-mi salva căsnicia. În timp ce răsfoiam pe internet într-o zi, am dat peste un site web care sugera că Dr Ilekhojie poate ajuta la rezolvarea problemelor conjugale și la restabilirea relațiilor. L-am contactat, mi-a spus că altcineva a rupt legătura dintre mine și soțul meu și a optat să facă un ritual de reconciliere pentru a o repara. Am oferit tot ce mi-a cerut și în 3 zile, soțul meu a început să petreacă atât de mult timp acasă și chiar m-a scos într-o noapte doar noi doi. De atunci, totul a revenit la normal și familia mea este din nou fericită. Toate mulțumim Dr. Ilekhojie. Vă sugerez să îl contactați pentru ajutor. E-mailul lui; gethelp05@gmail.com și Whatsapp: +2348147400259

     
  • La 4 august 2024 la 16:56 , Blogger Anonymous a spus...

    Sunt plin de bucurie să împărtășesc această mărturie aici. Am dat peste mărturia doamnei T despre modul în care DR WALE a ajutat-o ​​să-și salveze căsnicia și a ajutat-o ​​să-și recapete locul de muncă unde șeful ei plănuia să o concedieze. Dar, așa cum a spus ea, cu ajutorul lui DR WALE, totul a revenit la normal pentru ea. După ce i-am citit mărturia, am contactat-o ​​pe DR WALE pentru că aveam o ceartă serioasă cu soțul meu. Plănuia să pună capăt căsniciei noastre de nouă ani. După ce i-am spus lui DR WALE ce se întâmplă în căsnicia mea, el mi-a spus că totul va fi bine în căsnicia mea și l-am crezut. Așa că a făcut o vrajă pentru mine și iată că soțul meu a început din nou să se poarte bine cu mine. Mă bucur că am dat peste mărturia doamnei T, deoarece asta m-a ajutat să-mi găsesc pacea și odihna sufletească în propria mea căsnicie. Și tu îl poți contacta pe DR WALE pe WhatsApp/Viber +2347054019402 SAU drwalespellhome@gmail.com

     
  • La 5 august 2024 la 01:23 , Blogger Unknown a spus...

    Eu și soția mea am avut o neînțelegere care a dus la o luptă uriașă și ea a plecat de acasă și s-a întors la casa tatălui ei. Mi-am lăsat emoțiile să ia ce e mai bun din mine și am rămas permanent departe de ea. Lucrurile s-au înrăutățit când a început să se vadă cu un alt bărbat și nu am știut niciodată despre asta. Am încercat să rezolv problema și să o fac să se întoarcă acasă și nu s-a mai întors niciodată. Am aflat mai târziu tot ce s-a întâmplat și am decis să caut ajutor pentru a-mi remedia căsătoria cu ea, ceea ce m-a făcut să contactez Dr. Isikolo. Așa cum era de așteptat, a lucrat pentru mine și problema a fost rezolvată și m-am reunit cu soția mea. Ea s-a întors acasă imediat după 48 de ore, așa cum a promis dr. Isikolo. Îi sunt mereu îndatorat pentru că a rezolvat problema pe care am avut-o în căsnicia mea. Vă rugăm să-l contactați pentru ajutor rapid și urgent, trimiteți-i un e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau WhatsApp-i la: +2348133261196

     
  • La 6 august 2024 la 10:30 , Blogger Unknown a spus...

    Am fost rănită și inima zdrobită când soțul meu m-a părăsit și s-a mutat în Ohio pentru a fi cu o altă femeie. Am simțit că viața mea s-a terminat și copiii mei au crezut că nu-și vor mai vedea niciodată tatăl. Am încercat să fiu puternică doar pentru copii, dar nu am putut controla durerile care îmi chinuiau inima, inima mea era plină de necazuri și dureri pentru că eram cu adevărat îndrăgostită de soțul meu. Am încercat multe opțiuni și câțiva oameni au încercat să mă ajute fără succes. Într-o zi, în timp ce navigam pe internet, am găsit contactul doctorului Ilekhojie, despre care instinctul meu mi-a spus imediat că mă poate ajuta. A făcut munca necesară pentru reconciliere, iar soțul meu, plecat de luni de zile, s-a întors de unul singur. Trăim din nou fericiți împreună. Îi voi sfătui pe oricine are probleme de relație sau de căsătorie să contacteze Dr Ilekhojie, deoarece el este soluția pentru toate problemele tale. Aici contactul lui. WhatsApp-i la: +2348147400259 sau e-mailul lui: gethelp05@gmail.com

     
  • La 8 august 2024 la 01:26 , Blogger Unknown a spus...

    Soțul meu avea obiceiul de a trimite mereu mesaje și de a stabili întâlniri cu vechii săi prieteni, inclusiv cu foștii săi. Nu m-am gândit niciodată că există o problemă cu așa ceva până când el s-a retras emoțional de mine și a început să se comporte anormal față de mine și fiica mea. În acest moment, știam că am nevoie urgentă de ajutor pentru că nu am vrut niciodată să-l pierd. Dr Isikolo a venit în ajutorul meu și problema a fost rezolvată. Una dintre fostele soțului meu a promis că se va asigura că îl ia de la el și a început să-l manipulezae pentru a mă abandona pe mine și pe fiica mea, ceea ce s-ar fi întâmplat în cele din urmă dacă doctorul Isikolo nu ar fi intervenit să mă ajute. La doar 48 de ore de la rezolvarea problemei, totul a devenit uimitor între mine și soțul meu și acum și-a cerut scuze pentru tot și suntem din nou buni. Contactați Dr. Isikolo și credeți că el va rezolva cu siguranță această problemă pentru dvs.Trimiteți-i un e-mail la isikolosolutionhome@gmail.com sau Whatsapp la +2348133261196

     
  • La 14 august 2024 la 00:35 , Blogger Unknown a spus...

    Aveam probleme în căsnicia mea, deoarece soțul meu de 10 ani vrea să divorțeze pentru că era atras de femeile mai tinere, dar l-am putut convinge să anuleze divorțul și să lucreze la căsătoria noastră cu ajutorul unui om divin numit Dr Ilekhojie și acum trăim în pace și armonie. Dacă te confrunți cu orice fel de problemă în relația ta, căsătorie sau ai probleme în viață, Dr Ilekhojie este omul potrivit care să te ajute să contactezi WhatsApp / Viber :+2348147400259 Sunt o mărturie vie a lucrărilor sale

     
  • La 14 august 2024 la 06:11 , Blogger Anonymous a spus...

    DR WALE CEL MAI BUN VRAJIT CONTACTATI-L PE WHATSAPP
    +2347054019402 SAU EMAIL: drwalespellhome@gmail.com

    Vraja de IUBIRE URGENTĂ EFICIENTĂ PENTRU A-ȚI PRIMI RAPID FOCUL ȘI A SALVA CĂSĂTORIA!
    Îmi pare rău că am pus asta pe net, dar am și eu. Îi voi fi mereu îndatorată lui DR WALE pentru că mi-a reparat căsnicia ruptă după ce soțul meu m-a părăsit pentru o altă femeie timp de doi ani întregi. Nu am crezut niciodată în bunătate până când prietenul meu mi-a făcut cunoștință cu DR WALE. La început, am fost sceptic față de el pentru că am auzit multe despre lansatoare de genuri false, dar mi-am lăsat îndoielile în urmă pentru că eram disperată să-mi aduc soțul înapoi și am făcut conform ce mi-a cerut el să fac. Acum, soțul meu s-a întors, după câteva săptămâni, DR WALE a făcut vraja de dragoste pentru mine. Trăiesc din nou fericit alături de soțul meu după doi ani de căsnicie ruptă și nu mă voi odihni până nu va fi cunoscut lumii. De asemenea, este specializată în tipuri de loterie, tipuri de promovare, E.T.C. Conectați-vă cu DR Wale acum pe WhatsApp/Viber/Telegram: +2347054019402 SAU
    E-mail: drwalespellhome@gmail.com

     
  • La 16 august 2024 la 14:41 , Blogger Unknown a spus...

    Omul divin numit Dr Ilekhojie despre care toată lumea vorbește pe internet m-a ajutat și cu ritualul său de reconciliere. Mi-a restabilit relația ruptă și mi-a adus fostul înapoi la mine. Am rămas cu o ruptură după ce iubitul meu s-a despărțit de mine, dar după ce am văzut online despre Dr. Ilekhojie, am fost foarte încântat să-l contactez. Mi-a spus ce trebuie să fac și a îndeplinit ritualul de reconciliere, iar în 48 de ore, Andy a sunat și a început să-și ceară iertare. Vreau să-l apreciez pe doctorul Ilekhojie pentru marele său ajutor. Contactați-l prin e-mailul său: (gethelp05@gmail.com) sau telefon/Whatsapp +2348147400259

     
  • La 19 august 2024 la 00:47 , Blogger Unknown a spus...

    Aproape că mi-am pierdut căsnicia când am văzut-o pe soția mea transformându-se într-o străină totală și părăsind copiii și pe mine. Eram atât de furioasă știind că făcusem tot posibilul pentru a mă asigura că îmi susțin căsnicia ca tată și soț. Luptele teribile pe care le-am avut m-au traumatizat și nu puteam funcționa corect ca bărbat. Am continuat să încerc să aflu ce a făcut-o să facă ceea ce a făcut, ceea ce m-a făcut să contactez Dr. Isikolo. Am fost surprins să am aflat că era sub o manipulare uriașă din partea unui bărbat care a vrut să-mi strice căsnicia cu ea și să o ia de lângă mine. Dr. Isikolo a trebuit să intervină și să remedieze problema, asigurându-se astfel că a fost salvată de ghearele farmecului magic întunecat pe care l-au folosit asupra ei. Știind că am reușit să-mi adun din nou familia cu ajutorul doctorului Isikolo îmi dă bucurie și îi sunt pentru totdeauna recunoscător. E-mailul lui: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimite-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196

     
  • La 19 august 2024 la 04:15 , Blogger Anonymous a spus...

    Soția mea s-a schimbat dramatic față de mine și nu mai comunică. Mă lipsește de respect și mă acuză în mod fals de infidelitate din cauza bârfelor răutăcioase... dar sunt pur și simplu UIMIT de rezultatele DR WALE, care a făcut o vrajă de dragoste pentru reuniune. Totul merge atât de bine și EXACT așa cum a spus el că va fi. Chiar dacă a durat câteva zile pentru a progresa complet, a meritat atât de mult pentru că lucrurile sunt aproape la perfecțiune! Modul în care mi-a luat situația și a întors-o complet pentru a-mi oferi exact ceea ce îmi doream este peste mine, dar ceva pe care nu-l voi pune niciodată la îndoială și nu voi fi complet recunoscător zeilor să-l binecuvânteze pe DR WALE pentru că a transformat tristețea în fericire. Contact DR WALE: WhatsApp/Viber/Telegram: +2347054019402 SAU E-mail: drwalespellhome@gmail.com

     
  • La 26 august 2024 la 01:09 , Blogger Unknown a spus...

    Soțul meu, cu care mi-am construit viața timp de 23 de ani, mi-a lăsat pe mine și pe copii fără un cuvânt. Totul s-a prăbușit peste mine și am ajuns la cei dragi și nimeni nu m-a putut ajuta. A venit o vreme când a cerut divorțul chiar și când nu am avut probleme sau ne-am certat vreodată pentru ceva dezastruos. Dr Isikolo a venit în ajutorul meu și a rezolvat problema pe care o aveam cu bărbatul meu. Ne-a reunit din nou împreună și s-a întors acasă la noi. Într-adevăr, viața este misterioasă și nu m-am gândit niciodată că voi experimenta ceea ce am trecut, dar toate mulțumesc doctorului Isikolo care a lucrat pentru mine și m-a asigurat de rezultatele pozitive după 48 de ore, care într-adevăr s-au împlinit așa cum a promis. El vă poate rezolva problemele dacă îl contactați acum.Trimite-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196 sau e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com

     
  • La 29 august 2024 la 00:38 , Blogger Unknown a spus...

    Eram încă la facultate când mi-am cunoscut logodnicul. Ne-am întâlnit destul de mult timp și am conviețuit, iar relația noastră a fost aprobată de părinții noștri. Ne-am înțeles și totul a fost perfect. A călătorit pentru un antrenament și de atunci totul nu a mai devenit niciodată bun pentru noi. Se vedea cu o doamnă acolo și tinde să se fi angajat mult în ceea ce au împărtășit și m-a lăsat afară din imagine. Am făcut tot ce am putut pentru a remedia problema, dar nimic nu a funcționat până nu am auzit despre doctorul Isikolo. L-am contactat și i-am explicat prin ce treceam și mi-a promis că mă va ajuta, ceea ce a făcut așa cum mi-a promis. Am respectat instrucțiunile pe care mi le-a dat și a rezolvat problema pe care o aveam cu logodnicul meu și acum s-a întors la mine și ne căsătorim peste o lună. Toate mulțumim doctorului Isikolo. Contactați-l acum dacă aveți nevoie de ajutor. e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimite-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196

     
  • La 4 septembrie 2024 la 16:07 , Blogger Unknown a spus...

    Coșmarul care durase aproape 2 ani s-a încheiat în sfârșit. Parcă ne-am îndrăgostit din nou! Amândoi am lăsat trecutul în urmă și încercăm să mergem înainte – și pentru prima dată după mult timp, viitorul pare mult mai luminos. Nu pot exprima în cuvinte cât de recunoscător îi sunt doctorului Ilekhojie! Este ca și cum am redescoperit în sfârșit acele lucruri unul despre celălalt care ne-au făcut să ne îndrăgostim în primul rând. Toate îngrijorările și stresul au dispărut pur și simplu. Îți mulțumesc Dr. Ilekhojie pentru că mi-ai salvat Căsnicia ruptă. Eu și soțul meu trăim din nou fericiți. Toate mulțumim lui Ilekhojie. Contactați-l pentru a vă restabili căsătoria E-mail: gethelp05@gmail.com Sunați sau Whatsapp +2348147400259

     
  • La 5 septembrie 2024 la 01:40 , Blogger Unknown a spus...

    salut peeps. Am avut experiențe dure și oribile în relațiile mele anterioare și într-adevăr am așteptat până mi-am întâlnit soțul și după ce ne-am cunoscut, ne-am îndrăgostit și ne-am căsătorit. După doi ani de Uniune, s-a schimbat și a început să se poarte ciudat și în cele din urmă m-a părăsit pe mine și pe fiul nostru. Am făcut tot ce am putut ca să-l recuperez, dar totul a fost inutil. Am intrat în contact cu comentariile și cu ce spuneau toată lumea despre Dr Isikolo. L-am contactat și mi-a răspuns și mi-a oferit tot efortul și sprijinul său pentru ca căsătoria mea să funcționeze din nou. El a fost cel care mi-a făcut cunoscut că soțul meu mi-a fost luat de o altă femeie și a făcut o vrajă de reuniune de dragoste care ne-a reunit din nou și s-a întors acasă la mine și la băiatul meu. Într-adevăr, nimeni acolo nu a mințit despre doctorul Isikolo și despre faptele sale bune. Soțul meu s-a întors acasă la 48 de ore după ce a făcut lucrul așa cum i-a promis. Luați legătura cu el acum și fiți siguri că vă va ajuta. Va trebui să-i trimiteți un e-mail acum prin: isikolosolutionhome@gmail.com sau să-i trimiteți un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196

     
  • La 8 septembrie 2024 la 18:43 , Blogger Unknown a spus...

    Am divorțat de 2 ani. Am suferit pentru asta cu singurătate și dureri și am aruncat o mulțime de bani în căutarea ajutorului pentru că era greu să funcționez fără familia mea completă. L-am găsit pe doctorul Ilekhojie printr-un prieten comun și am luat legătura cu el. Mi-a arătat dovada cuiva care tocmai a obținut rezultate, iar prietena mea mi-a spus că ea a avut succes. Am încredere deplină în el pentru că spiritul meu mi-a dat semn că el este autentic. Mi-a cerut detalii și a făcut un ritual pentru a ne împăca din nou împreună. M-a rugat să aștept ca soțul meu să se întoarcă a treia zi și s-a întâmplat exact așa cum a spus el. Au trecut 4 luni și totul merge mai bine decât mi-am imaginat. Îți mulțumesc Dr. Ilekhojie pentru ajutor. De asemenea, puteți obține ajutor de la Dr Ilekhojie prin e-mailul său direct: gethelp05@gmail.com sau WhatsApp/Viber +2348147400259

     
  • La 11 septembrie 2024 la 06:46 , Blogger Unknown a spus...

    Mi-am pierdut căsnicia și casa frumoasă, distrusă de nefericire, văzându-mi pe soția plecând din cauza minciunilor cu care era hrănită și a nesiguranțelor care nu au fost niciodată adevărate. Am jurat de la început să nu fiu niciodată un trișor și m-am susținut pentru a mă asigura că îmi construiesc o casă fericită, dar, din păcate, ea nu a avut niciodată suficientă încredere în mine. Am rătăcit luni de zile încercând să o recuperez și am căutat ajutor din diverse surse, inclusiv din intervenția familiei ei, dar nu am avut niciodată succes. Am intrat în contact cu dr. Ilekhojie, de care mă îndoiam mai devreme, când am luat legătura cu el. A trebuit să păstrez speranța vie și să respect procedurile așa cum mi-a explicat totul. M-a asigurat de revenirea ei, care s-a întâmplat după 3 zile și încă nu găsesc cuvinte pentru a exprima cât de fericit și de recunoscător sunt, știind că fiul meu și că am revenit pe mama lui acasă. Vă mulțumim Dr. Ilekhojie pentru că ne-ați readus fericirea în viețile noastre. Aveți nevoie de ajutor, luați legătura cu acest minunat Dr Whatsapp +2348147400259 sau prin e-mailul său: gethelp05@gmail.com

     
  • La 16 septembrie 2024 la 11:09 , Blogger Unknown a spus...

    După ce eu și soțul meu ne-am căsătorit, ne-am mutat în alt oraș și amândoi ne-am angajat și am început să lucrăm și să trăim împreună fericiți. Nu am avut niciodată probleme până când o colegă de-a lui a început să facă tot posibilul pentru a atrage atenția soțului meu. Nu am știut niciodată ce se întâmplă până când a început să doarmă afară și să-și pună scuze. Lucrurile au scăpat de sub control și, în cele din urmă, a încetat să se ocupe de nevoile mele. Știam că în acel moment am nevoie de ajutor, așa că l-am contactat pe Dr. Isikolo și i-am explicat totul. Mi-a spus tot ce s-a întâmplat și mi-a promis că va rezolva problemele pe care le-a făcut. Mi-a făcut o vrajă de reuniune de dragoste, care m-a reunit pe mine și pe soțul meu și a început să fie bărbatul pe care l-am iubit mereu să fie imediat după 48 de ore în care Dr. Isikolo a lucrat pentru mine. Suntem amândoi fericiți acum și nu ar fi fost posibil dacă nu ar fi Dr. Isikolo.Contactați-l dacă aveți nevoie de ajutor.E-mailul lui: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimite-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196.

     
  • La 20 septembrie 2024 la 02:28 , Blogger Unknown a spus...

    Eu și soția mea am avut o neînțelegere care a dus la o luptă uriașă și ea a plecat de acasă și s-a întors la casa tatălui ei. Mi-am lăsat emoțiile să ia ce e mai bun din mine și am rămas permanent departe de ea. Lucrurile s-au înrăutățit când a început să se vadă cu un alt bărbat și nu am știut niciodată despre asta. Am încercat să rezolv problema și să o fac să se întoarcă acasă și nu s-a mai întors niciodată. Am aflat mai târziu tot ce s-a întâmplat și am decis să caut ajutor pentru a-mi remedia căsătoria cu ea, ceea ce m-a făcut să contactez Dr. Isikolo. Așa cum era de așteptat, a lucrat pentru mine și problema a fost rezolvată și m-am reunit cu soția mea. Ea s-a întors acasă imediat după 48 de ore, așa cum a promis doctorul Isikolo. Îi sunt mereu îndatorat pentru că a rezolvat problema pe care am avut-o în căsnicia mea. Vă rugăm să-l contactați pentru ajutor rapid și urgent, trimiteți-i un e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau WhatsApp-i la: +2348133261196

     
  • La 30 septembrie 2024 la 02:03 , Blogger Unknown a spus...

    Sunt foarte impresionat de lucrările lui DR ISIKOLO.
    Asta chiar mi se întâmplă. Am fostul meu soț înapoi. Mă numesc Veronica Adrian și sunt foarte fericită astăzi că sunt cea care scrie despre ajutorul meu care s-a rugat pentru mine pentru relația mea. Dumnezeu l-a folosit într-adevăr pe acest om pentru a-mi ajuta situația. Acum doi ani, eu și soțul meu am avut o ceartă uriașă care a dus la divorțul nostru. A fost un iad pentru mine și fiul meu că a trebuit să ne mutăm în alt oraș. Am devenit părinte singur. L-am întâlnit pe Dr. Isikolo abia acum o lună, când i-am spus despre situația mea și mi-a spus să nu-mi fac griji. În două zile, fostul meu soț s-a întors la mine. S-a întâmplat într-o marți dimineață când am primit un telefon de acasă (părinții mei) că mă căuta. L-am acceptat să vină la mine și mi-am cerut scuze în genunchi în fața fiului nostru. Am știut imediat că acest om m-a ajutat. Sunt o femeie foarte fericită cu tot ce s-a întâmplat în viața mea. Dacă doriți să contactați un vrăjitor, faceți cunoștință cu Dr. Isikolo și veți fi surprins de schimbările minunate din viața voastră. E-mailul lui este isikolosolutionhome@gmail.com De asemenea, îl puteți trimite pe WhatsApp la +2348133261196

     
  • La 1 octombrie 2024 la 12:50 , Blogger Unknown a spus...

    După atâția ani de joc la loterie, mi-a fost foarte greu să câștig, lucrurile au fost foarte grele pentru mine. M-am întâlnit cu o prietenă din parc care mi-a povestit despre Cu Dr Ilekhojie care a ajutat-o ​​să se împace cu fostul ei soț după 2 ani de divorț. Mi-a spus atât de multe lucruri minunate despre Dr Ilekhojie. Am fost foarte impresionat auzind povestea ei, așa că i-am spus despre norocul meu la loterie Și mi-a prezentat doctorul Ilekhojie și toate discuțiile mele cu el au mers bine și mi-a explicat atât de multe lucruri. Mi-a spus tot ce trebuie să ofer pentru a mă asigura că voi avea noroc data viitoare când cumpăr un bilet. Am decis să încerc din nou la o săptămână după ce a terminat cu treaba mea și nu pot să mă cred, am câștigat atât de mult. Toate datorită Dr. Ilekhojie. Este un om grozav și dacă ai nevoie de ajutor spiritual cu ceva care îți tulbură viața. contactați Dr. Ilekhojie pe Whatsapp sau Viber: +2348147400259 sau e-mail: gethelp05@gmail.com

     
  • La 3 octombrie 2024 la 00:34 , Blogger Unknown a spus...

    Șanse mari să ai bărbatul tău înapoi la tine și copiii tăi cu ajutorul DR ISIKOLO.
    Soțul meu ne-a părăsit pe mine și pe cei 2 copii ai noștri timp de aproximativ 10 luni. Am trecut prin multe dureri. Am încercat tot posibilul să-l fac să se întoarcă la mine și la copii, dar nimic nu a ieșit. A fost cu adevărat o perioadă stresantă pentru mine pentru că nu am vrut niciodată să trec prin durerea inimii. Mi s-a spus să iau legătura cu un doctor de vrăji de dragoste care să mă ajute, ceea ce am făcut. Am fost norocos să-l primesc pe DR ISIKOLO Contact, care a putut să mă ajute, l-am contactat și i-am explicat totul și i-am respectat procedurile și el a făcut vraja de reuniune de dragoste care l-a readus pe soțul meu la mine și la copiii lui în 2 zile. multumesc mult DR ISIKOLO. Apreciez cu adevărat ceea ce ai făcut pentru mine. Iată contactul lui, dacă ți-ar putea solicita, rezolvându-ți problemele relaționale: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimite-i un mesaj prin WhatsApp la +2348133261196

     
  • La 14 octombrie 2024 la 02:24 , Blogger Unknown a spus...

    Mi-am cunoscut soția când lucram și locuiam în altă regiune. De când ne-am căsătorit, totul a fost bine până când ea a decis să meargă la un summit într-un alt stat, unde a întâlnit pe cineva care a devenit mai aproape de ea și, în cele din urmă, a fugit cu ea. Toate eforturile mele de a mă întoarce acasă la mine au fost în zadar și familia ei a făcut tot posibilul să ne reunească, dar nimic nu a funcționat. La fel ca toți ceilalți, am intrat în contact cu Dr. Isikolo și în cele din urmă a făcut minuni și acum soția mea s-a întors la mine. S-a dezvăluit că a fost hipnotizată de tipul care a fugit cu ea.Mă bucur că nu am lăsat niciodată emoțiile mele să ia tot ce e mai bun din mine pentru a fi încheiat căsnicia mea cu ea. Dr. Isikolo este un vrăjitor puternic și ai încredere în el când spune că rezultatele se vor manifesta imediat după 48 de ore. Contactați-l acum dacă aveți nevoie de ajutor prin e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimiteți-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196

     
  • La 17 octombrie 2024 la 02:11 , Blogger Unknown a spus...

    Treceam printr-o perioadă grea din viața mea și mi-a afectat foarte mult uniunea cu soția mea. Am avut atât de multe probleme emoționale și lupte și numai asta ne-a făcut să acordăm mai puțină atenție nevoilor celuilalt. În timp ce încercam să-mi rezolv problemele și să mă întorc, astfel încât să îmi pot remodela căsnicia și să o fac să funcționeze mai bine, soția mea a avut în preajma ei femei care au influențat-o greșit și au făcut-o să ia partea greșită plecând. A trebuit să contactez Dr. Isikolo, care mi-a făcut posibil să rezolv problema. A lucrat pentru mine și a restabilit dragostea și legătura dintre mine și soția mea, iar ea s-a întors acasă. Rezultatul muncii lui a început să se manifeste imediat după 48 de ore, așa cum am promis și pot spune cu îndrăzneală că totul este bine între noi acum și suntem amândoi fericiți împreună, trebuie să validez informațiile de acolo că Dr. Isikolo este un om bun și cinstit pe care îl ai pot avea încredere pentru a vă ajuta cu problemele dvs. E-mailul lui: isikolosolutionhome@gmail.com și îi puteți trimite mesaj prin WhatsApp +234-8133261196.

     
  • La 21 octombrie 2024 la 04:28 , Blogger Unknown a spus...

    I-am dat tot ce aveam pentru a-l face să funcționeze în căsnicia mea, dar tot ne-a părăsit pe mine și pe copiii noștri. Familia lui a luptat pentru mine și tot nu s-a schimbat nimic și a plecat frânt și trist. Reușesc să continui cu speranța că într-o zi totul se va îmbunătăți pentru noi și el se va întoarce la tine. El este un tată grozav pentru copii și am avut mare încredere că îl voi vedea revenind la noi. Am avut norocul să iau contact cu Dr. Isikolo, care a știut într-adevăr cum să rezolve problema și a făcut-o și, spre surprinderea mea, soțul meu s-a întors acasă la mine. Sunt încă uimit de cum a fost posibil, dar într-adevăr este adevărat. Rezultatul muncii sale este asigurat că se va manifesta după 48 de ore. Soțul meu s-a întors și știu mai bine că Dr. Isikolo este cu adevărat un om cinstit în care oricine poate avea încredere. Este bun în treaba lui de a rezolva problemele dintre partener și de a-i face să se întoarcă împreună. Îi puteți trimite un e-mail prin: isikolosolutionhome@gmail.com sau poate la fel de bine să-i scrieți prin WhatsApp la: +2348133261196

     
  • La 11 noiembrie 2024 la 00:45 , Blogger Unknown a spus...

    Șanse mari să ai bărbatul tău înapoi la tine și copiii tăi cu ajutorul DR ISIKOLO.
    Soțul meu ne-a părăsit pe mine și pe cei 2 copii ai noștri timp de aproximativ 10 luni. Am trecut prin multe dureri. Am încercat tot posibilul să-l fac să se întoarcă la mine și la copii, dar nimic nu a ieșit. A fost cu adevărat o perioadă stresantă pentru mine pentru că nu am vrut niciodată să trec prin durerea inimii. Mi s-a spus să iau legătura cu un doctor de vrăji de dragoste care să mă ajute, ceea ce am făcut. Am fost norocos să-l primesc pe DR ISIKOLO Contact, care a putut să mă ajute, l-am contactat și i-am explicat totul și i-am respectat procedurile și el a făcut vraja de reuniune de dragoste care l-a readus pe soțul meu la mine și la copiii lui în 2 zile. multumesc mult DR ISIKOLO. Apreciez cu adevărat ceea ce ai făcut pentru mine. Iată contactul lui, dacă ați putea să vă solicitați rezolvarea problemelor dvs. de relație, trimiteți un e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimiteți-i un mesaj prin WhatsApp la +2348133261196

     
  • La 18 noiembrie 2024 la 01:23 , Blogger Unknown a spus...

    I-am dat tot ce aveam pentru a-l face să funcționeze în căsnicia mea, dar tot ne-a părăsit pe mine și pe copiii noștri. Familia lui a luptat pentru mine și tot nu s-a schimbat nimic și a plecat frânt și trist. Reușesc să continui cu speranța că într-o zi totul se va îmbunătăți pentru noi și el se va întoarce la tine. El este un tată grozav pentru copii și am avut mare încredere că îl voi vedea revenind la noi. Am avut norocul să iau contact cu Dr. Isikolo, care într-adevăr a știut cum să rezolve problema și a făcut-o și, spre surprinderea mea, soțul meu s-a întors acasă la mine. Sunt încă uimit de cum a fost posibil, dar într-adevăr este adevărat. Rezultatul muncii sale este asigurat că se va manifesta după 48 de ore. Soțul meu s-a întors și știu mai bine că Dr. Isikolo este cu adevărat un om cinstit în care oricine poate avea încredere. Este bun în treaba lui de a rezolva problemele dintre partener și de a-i face să se întoarcă împreună. Îi puteți trimite un e-mail prin: isikolosolutionhome@gmail.com sau îi puteți trimite un mesaj prin WhatsApp la: +2348133261196.

     
  • La 20 noiembrie 2024 la 06:55 , Blogger Anonymous a spus...

    Vreau să-i mulțumesc nelimitat lui DR WALE, sunt fericit astăzi pentru că soțul meu s-a întors plin de dragoste, soțul meu m-a părăsit pentru o altă femeie, doar pentru că am avut o mică neînțelegere. M-a părăsit și mi-a promis că nu se va mai întoarce niciodată la mine. Am plâns toată ziua căutând o soluție care să mă ajute să-l aduc înapoi. Apoi am văzut o mărturie împărtășită pe internet despre DR WALE de o doamnă. Așa am primit DR WALE WhatsApp: +2347054019402 contact. I-am spus lui DR WALE durerile cu care mă confruntam și i-am spus problemele mele cu soțul meu, iar el a promis că-mi va aduce soțul înapoi acasă în două zile. intr-adevar el este minunat. M-a ajutat să-mi recuperez soțul în două zile, ceea ce mi-a promis, iar soțul meu s-a întors la mine și mi-a promis că mă va iubi pentru totdeauna și mă va implora pentru durerile pe care mi le-a provocat. Îți voi fi mereu recunoscător DR WALE și nu voi înceta să-ți public numele pe internet pentru ca oamenii să vadă cât de sincer ești. Și vreau să spun tuturor celor de pe acest site că voi rămâne mereu recunoscător acestui bărbat DR WALE pentru tot ce a făcut pentru mine, soțul meu s-a întors cu dragoste, grijuliu, sincer și promite că mă va iubi pentru totdeauna. Am făcut o promisiune că toți cei pe care îi cunosc nu vor avea niciodată o problemă de relație. Puteți contacta DR WALE prin WhatsApp/Viber: +2347054019402 SAU e-mail: drwalespellhome@gmail.com

     
  • La 22 noiembrie 2024 la 11:22 , Blogger Unknown a spus...

    Soțul meu a început să se poarte ciudat și să iasă cu alte doamne și mi-a arătat dragoste rece încă de la începutul anului. În mai multe rânduri, a amenințat că va divorța de mine dacă îndrăznesc să-l întreb despre aventura lui cu alte doamne. Am fost total devastată și confuză până când un vechi prieten de-al meu mi-a spus despre Dr Ilekhojie, care ajută oamenii cu probleme de relație și căsătorie. La început m-am îndoit dacă așa ceva există vreodată, dar am decis să încerc și l-am contactat. El a efectuat un ritual de reconciliere pentru a ne face legătura puternică și pentru a se asigura că nimeni nu intervine între noi. Acum, soțul meu a încetat să iasă cu alte doamne și a lui cu mine definitiv și pe bune. Contactați Dr. Ilekhojie pentru soluții la problema relației sau a căsătoriei dvs. care urmează să fie rezolvate astăzi prin: gethelp05@gmail.com sau Telefon: +2348147400259

     
  • La 27 noiembrie 2024 la 11:59 , Blogger Anonymous a spus...

    Dacă nu îmi împărtășesc mărturia, atunci voi fi egoistă și o femeie nerecunoscătoare. DR WALE cel mare a adus bucurie, fericire în viața mea și mi-a îndepărtat lacrimile și tristețea readucându-mi înapoi căsnicia mea de nouă ani cu soțul meu. Eram o femeie tristă înainte să-l cunosc pe DR WALE, dar i-a luat doar câteva zile să schimbe totul. Acum sunt din nou fericit pentru că omul meu este mereu lângă mine. împărtășind această mărturie, astfel încât alți oameni care suferă de probleme de relație să știe că mai există speranță cu oameni precum DR WALE în jur.
    Vă rugăm să-l contactați direct pe: WhatsApp SAU Viber :Telegram: +2347054019402

    AI NEVOIE DE SOLUȚIE ÎN URMĂTOAREA PROBLEMĂ, CONTACTAȚI-L ȘI.
    1) Dacă vrei EX-ul înapoi.
    (2) dacă ai mereu vise urâte.
    (3) Vrei să fii promovat în biroul tău.
    (4) Vrei ca femeile/bărbații să alerge după tine.
    (5) Dacă vrei un COPIL.
    (6) Vrei să fii BOGAT.
    (7) Vrei să-ți lege soțul/soția ca să fie al tău pentru totdeauna.
    (8) Dacă aveți nevoie de asistență financiară.
    (9) Cum ați fost înșelat și doriți să vă recuperați banii pierduti.
    (10) Vrajă de loterie
    încă o dată adresa de e-mail este: drwalespellhome@gmail.com

     
  • La 28 noiembrie 2024 la 10:25 , Blogger Omar Youssef a spus...

    Bună ziua tuturor, sunt aici să spun ceva despre instituțiile de credit cu împrumut. Am găsit adresa ei de e-mail online cu privire la împrumutul/ajutorul lui pentru cei care au nevoie de un împrumut. Așadar, l-am văzut și mă întrebam dacă împrumuturile sunt legitime, deoarece nu am primit niciodată vreo companie de împrumut cu reședința în afara țării. Totuși, am dat peste
    cheltuieli și aveam nevoie doar de un mic împrumut de 15.000 wueo pentru a plăti unele datorii pe care le deținem la momentul respectiv. Așa că le-am adunat e-mailul online de unde l-am văzut și am decis să încerc. În cele din urmă le-am trimis un e-mail și am luat legătura cu ei, le-am trimis tot ce au cerut și, spre cea mai mare surpriză, am primit azi o alertă că împrumutul de la care am aplicat... Așa că nu mi-a venit să cred până nu am mers la bancă. și am văzut-o reflectată. Așadar, folosesc acest mediu pentru a informa pe toată lumea despre instituțiile de credit cu împrumut și cum m-au ajutat cu împrumutul de 15.000 de euro. Așa că, dacă poate cineva are nevoie de un împrumut, aș sfătui mai degrabă să le contacteze, deoarece sunt amabili și pe măsură ce am făcut cercetările despre ele, au ajutat atât de mulți oameni, inclusiv pe mine. Deci sunt cea mai bună opțiune de a alege în Lending. Contactați astăzi instituțiile de credit pentru un împrumut prin e-mail: (loancreditinstitutions00@gmail.com) sau numărul de whatsapp: +393512114999. sau whatsapp: +393509313766 sau loancreditinstitutions00@yahoo.com

     
  • La 2 decembrie 2024 la 00:23 , Blogger Unknown a spus...

    Mi-am cunoscut soția când lucram și locuiam în Marea Britanie. De când ne-am căsătorit, totul a fost bine până când ea a decis să meargă la un summit într-un alt stat, unde a întâlnit pe cineva care a devenit mai aproape de ea și, în cele din urmă, a fugit cu ea. Toate eforturile mele de a mă întoarce acasă la mine au fost în zadar și familia ei a făcut tot posibilul să ne reunească, dar nimic nu a funcționat. La fel ca toți ceilalți, am intrat în contact cu Dr. Isikolo și în cele din urmă a făcut minuni și acum soția mea s-a întors la mine. S-a dezvăluit că a fost hipnotizată de tipul care a fugit cu ea.Mă bucur că nu am lăsat niciodată emoțiile mele să ia tot ce e mai bun din mine pentru a fi încheiat căsnicia mea cu ea. Dr. Isikolo este un vrăjitor puternic și ai încredere în el când spune că rezultatele se vor manifesta imediat după 48 de ore. Contactați-l acum dacă aveți nevoie de ajutor prin e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimiteți-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196

     
  • La 5 decembrie 2024 la 00:24 , Blogger Unknown a spus...

    După ce eu și soțul meu ne-am căsătorit, ne-am mutat în alt oraș și amândoi ne-am angajat și am început să lucrăm și să trăim împreună fericiți. Nu am avut niciodată probleme până când o colegă de-a lui a început să facă tot posibilul pentru a atrage atenția soțului meu. Nu am știut niciodată ce se întâmplă până când a început să doarmă afară și să-și pună scuze. Lucrurile au scăpat de sub control și, în cele din urmă, a încetat să se ocupe de nevoile mele. Știam că în acel moment am nevoie de ajutor, așa că l-am contactat pe Dr. Isikolo și i-am explicat totul. Mi-a spus tot ce s-a întâmplat și mi-a promis că va rezolva problemele pe care le-a făcut. Mi-a făcut o vrajă de reuniune de dragoste, care m-a reunit pe mine și pe soțul meu și a început să fie bărbatul pe care l-am iubit mereu să fie imediat după 48 de ore în care Dr. Isikolo a lucrat pentru mine. Suntem amândoi fericiți acum și nu ar fi fost posibil dacă nu ar fi fost doctorul Isikolo.Contactați-l dacă aveți nevoie de ajutor.E-mailul lui: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimite-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196.

     
  • La 7 decembrie 2024 la 00:45 , Blogger Anonymous a spus...

    EFICIENT ȘI PUTERNIC CASTER DRAGOSTE DR WALE
    Am fost respinsă de soțul meu după nouă (9) ani de căsnicie doar pentru că o altă femeie a avut o vrajă asupra lui și m-a lăsat pe mine și pe copii să sufere. Într-o zi, când citeam pe web, am văzut o postare despre cum acest vrăjitor pe acest WHATSAPP +2347054019402 a ajutat o femeie să-și recapete soțul și i-am dat un răspuns la WHATSAPP lui și mi-a spus că o femeie a avut am făcut o vrajă pe soțul meu și mi-a spus că mă va ajuta și după câteva zile îl voi avea pe soțul meu înapoi. L-am crezut și astăzi sunt bucuros să vă spun tuturor că acest vrăjitor are puterea de a aduce îndrăgostiți înapoi. pentru că acum sunt fericit cu soțul meu. Mulțumesc pentru DR WALE Ajungeți la el pe WhatsApp/Număr Viber: +2347054019402 sau e.mail: drwalespellhome@gmail.com Vă mulțumim DR WALE. Fie ca zeii tăi să te răsplătească mereu pentru binele tău.

     
  • La 9 decembrie 2024 la 00:16 , Blogger Unknown a spus...

    Treceam printr-o perioadă grea din viața mea și mi-a afectat foarte mult uniunea cu soția mea. Am avut atât de multe probleme emoționale și lupte și numai asta ne-a făcut să acordăm mai puțină atenție nevoilor celuilalt. În timp ce încercam să-mi rezolv problemele și să mă întorc, astfel încât să îmi pot remodela căsnicia și să o fac să funcționeze mai bine, soția mea a avut în preajma ei femei care au influențat-o greșit și au făcut-o să ia partea greșită plecând. Doar acel incident m-a stricat și eram sigur că nu făcea tot ce făcea cu simțurile ei bune. Am făcut tot ce am putut pentru a restabili pacea, dar nu a funcționat niciodată și a trebuit să contactez Dr. Isikolo, care mi-a făcut posibil să rezolv problema. A lucrat pentru mine și a restabilit dragostea și legătura dintre mine și soția mea, iar ea s-a întors acasă. Rezultatul muncii sale a început să se manifeste imediat după 48 de ore, așa cum am promis și pot spune cu îndrăzneală că totul este bine între noi acum și suntem amândoi fericiți împreună, sunt aici pentru a valida informațiile de acolo că Dr. Isikolo este un om bun și cinstit care poți avea încredere că te va ajuta cu problemele tale. Trimiteți-i un e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com și puteți, de asemenea, să îi trimiteți un mesaj prin WhatsApp +234-8133261196

     
  • La 17 decembrie 2024 la 14:37 , Blogger Unknown a spus...

    Vă prezint pe cineva care a restabilit fericirea pe care am împărtășit-o cu soțul meu și este într-adevăr ceva pentru care sunt mereu recunoscător. Am fost neputincios și abătut aproape 6 luni când soțul meu de 10 ani m-a părăsit din cauza unor probleme conjugale. Am făcut tot ce am putut pentru a-mi salva căsnicia și nimic nu a funcționat până când am luat legătura cu doctorul Ilekhojie și el a venit în ajutorul meu. Ne-a împăcat și dragostea și fericirea pe care le-am împărtășit cu soțul meu au fost restabilite cu câteva zile. Știu că sună ciudat dacă într-adevăr poate ajuta pe cineva, dar este 100% garantat că nu te va dezamăgi atunci când te asigură că ai rezultatul dorit. Te poate ajuta și pe tine dacă ești dispus să-i oferi șansa să facă acest lucru. Trimiteți-i un mesaj la numărul lui +2348147400259 sau e-mail: gethelp05@gmail.com

     
  • La 19 decembrie 2024 la 00:37 , Blogger Unknown a spus...

    Am avut parte de traume emoționale și relații eșuate. Nu există nimic mai mult în viață decât să rămânem plini de speranță chiar și atunci când ne așteptăm la ce este mai rău. Am avut noroc încă o dată când l-am cunoscut pe logodnicul meu și el a fost tot ceea ce mi-am dorit vreodată la un bărbat. Am fost întotdeauna tratat corect de el și am crezut mereu că vom ajunge împreună. Fără să-mi știe că diavolul lovise chiar înainte ca dorințele mele să fie îndeplinite. Mi-a fost luat de o altă cățea și a fost un iad pentru mine să știu că mă părăsise. Eram atât de sigur că nu a făcut-o cu mintea limpede pentru că totul pare premiat când s-a întâmplat. Așa că a trebuit să caut ajutor și l-am găsit pe dr isikolo care mi-a dezvăluit că bărbatul meu a fost hipnotizat cu farmece de către respectiva doamnă. A lucrat pentru mine și l-a adus pe bărbatul meu înapoi la mine și acum ne-am întors din nou. Nu pot fi suficient de recunoscător știind că tot ceea ce a promis Dr. Isikolo s-a îndeplinit și știind că rezultatul lucrărilor sale se manifestă după 48 de ore. Fără minciuni despre tot ce veți auzi vreodată despre el și despre ceea ce face. Contactează-l acum dacă este nevoie și fii pe deplin sigur că nu te va dezamăgi. Trimiteți-i un mesaj pe WhatsApp prin +2348133261196: isikolosolutionhome@gmail.com

     
  • La 19 decembrie 2024 la 07:14 , Blogger Unknown a spus...

    Pierderea bucuriei și a fericirii pe care le-am împărtășit cu soția mea atâția ani m-a spulberat și m-a lăsat incomplet ca bărbat. Am crezut că fac totul bine și că o conduc în direcția corectă până când viața și problemele ei s-au întâmplat și ea m-a părăsit. De atâtea ori am încercat să rezolv problemele, dar nimic nu a funcționat și, în acest moment, a plecat într-un alt oraș, ceea ce a făcut mai dificil să o recâștige. Am urât faptul că a trebuit să las neînțelegerile pe care le-am avut să devină o rădăcină majoră a despărțirilor noastre. A trebuit să-l contactez pe Dr. Lukas, care m-a luat și m-a ajutat să rezolv problemele. a fost într-adevăr o experiență minunată și doctorul Lukas face minuni și pentru a încununa totul, soția mea s-a întors acasă la mine și fiica mea și de data aceasta cred atât de mult că dragostea și fericirea pe care le-am împărtășit sunt acum pentru totdeauna și nimic nu ne va rupe vreodată. Contactați Dr. Lukas dacă aveți nevoie de ajutor pentru a vă rezolva problemele cu soțul/soția. Contactul său WhatsApp: +44-7469-341745 sau e-mail-i prin: okukutemple@gmail.com

     
  • La 22 decembrie 2024 la 12:12 , Blogger Unknown a spus...

    Căsnicia mea de 6 ani a fost plină de mizerie nesfârșită care a dus la divorțul pe care nu mi l-am dorit niciodată cu soțul meu. Totul s-a prăbușit și ne-am dus pe drumuri separate. Am încercat să merg mai departe, dar mi-a fost atât de greu pentru că încă îmi iubeam soțul și fiica mea a plâns mereu pentru că îi este dor de tatăl ei. Nu am avut de ales decât să caut ajutor, ceea ce m-a determinat să îl contactez pe DR Ilekhojie. După ce a văzut atât de multe remarci bune despre munca lui și i-a adresat mâna, m-a asigurat că mă împacă pe mine și pe soțul meu cu ritualul său de împăcare. Mi-a explicat că soțul meu se va răzgândi cu privire la divorț și se va întoarce și vom fi din nou o familie fericită. Sunt bucuros să vă spun tuturor că dragostea și fericirea au fost restabilite și ne-am reîntors împreună datorită doctorului Ilekhojie. Nu este niciodată prea ocupat să ajute pe cineva. Așa că contactează-l acum dacă și tu ai nevoie de ajutor. E-mail: gethelp05@gmail.com sau pur și simplu trimite-i un mesaj prin WhatsApp +2348147400259

     
  • La 22 decembrie 2024 la 14:37 , Blogger Anonymous a spus...

    CASTER DE VORAȚI DE IUBIRE ONLINE REALĂ ȘI GENUINĂ PENTRU A-ȚI READUCE ÎN FOȘI IUBIT SAU URGENT SAU WHATSAPP +2347054019402.
    Vreau să profit de această oportunitate. Trebuie să-i mulțumesc mult lui DR WALE pentru că mi-a revenit soția. După șapte ani buni de căsătorie, femeia mea m-a părăsit pentru un alt bărbat. Am făcut tot ce am putut ca să o recuperez, dar tot ce am făcut a fost în zadar. Eram tristă, dar nu mi-am pierdut speranța de a o recupera pentru că aveam încredere că o voi aduce înapoi la mine. Așa că caut online cum să-mi recuperez soția și am dat peste o postare a DR WALE despre cum a ajutat o doamnă să-și recupereze fostul, l-am contactat și i-am spus durerea prin care treceam, el mi-a spus ce să fac și am făcut-o, apoi mi-a făcut o vrajă de dragoste în câteva săptămâni mai târziu, soția mea m-a sunat și mi-a spus că îi pare rău pentru ceea ce a făcut și că îi este foarte dor de mine, mai târziu în acea zi s-a întors acasă și a implorat pentru mele iertare, de atunci dragostea noastră a devenit mai puternică. Pentru lucrurile minunate pe care DR. WALE le-a făcut pentru mine, ar fi nedrept pentru mine să nu anunț întreaga lume că un vrăjitor atât de puternic trăiește. Dacă doriți să vă recuperați fostul rapid, contactați DR WALE pe WhatsApp/Viber/Telegram: +2347054019402 SAU E-mail: drwalespellhomel@gmail.com

     
  • La 23 decembrie 2024 la 00:50 , Blogger Unknown a spus...

    Criza conjugală prin care treceam a ajuns și s-a încheiat când doctorul Isikolo s-a implicat. La fel ca toate celelalte cupluri de acolo, am avut diferențele noastre și mă asigur că am făcut tot posibilul să o conduc corect, să o îngrijesc pe ea și pe copiii mei și, de asemenea, să îi protejez. Am făcut amândoi sacrificii pentru a ne asigura că supraviețuim uniunii până când ea a început să se comporte și a avut în mod deliberat atâtea lupte cu mine. Casa a devenit neplăcută pentru toți ceilalți, inclusiv pentru copiii mei. A fost manipulată de o prietenă care a divorțat și a vrut să-mi strice și căsnicia. A trebuit să-l contactez pe Dr. Isikolo și el a răspuns și a făcut tot posibilul pentru a pune capăt problemelor.El a restabilit dragostea și conexiunea dintre noi și pot spune acum că orice iluzie în care se afla soția mea a luat-o și ea este o femeie mai bună acum. Rezultatul a ceea ce a făcut Dr. Isikolo pentru mine, care sa manifestat după două zile, a fost ceea ce m-a uimit. Eu și familia mea rămânem recunoscători.Fac un apel către oricine are nevoie de ajutor pentru a-și rezolva relațiile și problemele conjugale să contacteze Dr. Isikolo, deoarece soluția este sigură. E-mailul lui: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimite-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196

     
  • La 3 ianuarie 2025 la 04:52 , Blogger Anonymous a spus...

    După ce am stat câțiva ani într-o căsnicie proastă din cauza gândirii, mi-am pierdut și slujba, am plâns zi și noapte și aproape că am înnebunit. Dar acum m-am întors pe picioare, totul datorită lui DR WALE care mi-a redat fericirea. După ce am citit despre toate lucrurile bune pe care DR WALE le-a făcut pentru oameni, l-am contactat rapid și i-am spus prin ce trec. Atunci soțul meu mă bătea mereu fără motiv. Întotdeauna se jignește pentru orice fac eu. După ce i-a spus lui DR WALE toate acestea, a făcut o vrajă pentru mine și a aflat că soțul meu se vede cu altcineva în afara căsniciei noastre, acesta este motivul pentru care a venit acasă și a căutat defecte. Dar totul datorită lui DR WALE că acum a restabilit totul din nou la normal. Soțul meu mi-a cerut iertare și șeful meu de la locul meu de muncă mi-a cerut să mă întorc la muncă. Recomand DR WALE oricui are nevoie de ajutor. contactați DR WALE prin WhatsApp/Viber: +2347054019402 sau e-mail: drwalespellhome@gmail.com

     
  • La 3 ianuarie 2025 la 12:14 , Blogger Unknown a spus...

    Eu și fosta mea soție am avut probleme de aproape 2 ani și am încercat toate consilierea și am vorbit cu părinții noștri, dar nimic nu a funcționat. Ne certam pentru tot și separarea era iminentă până când am văzut o recenzie a doctorului Ilekhojie. L-am contactat și l-am informat despre starea mea. El a promis că va îndeplini un ritual de reconciliere care să asigure restabilirea legăturii dintre mine și soția mea. A trecut o săptămână de când i-am aranjat ajutorul și lucrurile încep să se îmbunătățească între mine și soția mea. Am început să locuim din nou în același dormitor și am informat amândoi avocații noștri să pună în așteptare planurile de divorț. Sunt atât de fericit acum că mă pot bucura din nou de soția mea. Luați legătura cu Dr. Ilekhojie dacă aveți probleme în căsnicie. E-mail: (gethelp05@gmail.com) sau WhatsApp +2348147400259

     
  • La 6 ianuarie 2025 la 00:59 , Blogger Unknown a spus...

    Cu experiența mea de lucru cu Dr. Isikolo, am ajuns la concluzia că există oameni foarte buni și cinstiți care pot face cu adevărat tot ce pot pentru a rezolva orice probleme pe care le aveți, chiar dacă nu vă sunt cunoscute în mod vizibil sau le văd personal. Mi-am pierdut căsnicia pentru că nu am putut să înțeleg pe deplin ce înseamnă să conduci corect o femeie și să accept faptul că sunt conectate într-un mod pe care noi bărbații nu îl putem înțelege niciodată. A trebuit să caut ajutor de la doctorul Isikolo, știind că soția mea este o femeie bună pe care nu o pot lăsa pe nimeni altcineva. Totuși, a fost o situație grea pentru mine și mi-au fost dezvăluite prea multe lucruri în timp ce el mă ajuta să rezolv problemele și am obținut efectul rezultatului imediat după 48 de ore, așa cum m-a asigurat și o am pe soția mea acasă. . Dr Isikolo este cea mai bună opțiune pe care o poți alege pentru a restabili dragostea și conexiunea dintre tine și partenerul tău și pentru a-i aduce înapoi în viața ta și pentru a fi fericiți împreună pentru totdeauna. Îi poți suna/smsa prin WhatsApp +234-8133261196 sau îi poți e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com

     
  • La 9 ianuarie 2025 la 00:13 , Blogger Unknown a spus...

    Treceam printr-o perioadă grea din viața mea și mi-a afectat foarte mult uniunea cu soția mea. Am avut atât de multe probleme emoționale și lupte și numai asta ne-a făcut să acordăm mai puțină atenție nevoilor celuilalt. În timp ce încercam să-mi rezolv problemele și să mă întorc, astfel încât să îmi pot remodela căsnicia și să o fac să funcționeze mai bine, soția mea a avut în preajma ei femei care au influențat-o greșit și au făcut-o să ia partea greșită plecând. Doar acel incident m-a stricat și eram sigur că nu făcea tot ce făcea cu simțurile ei bune. Am făcut tot ce am putut pentru a restabili pacea, dar nu a funcționat niciodată și a trebuit să contactez Dr. Isikolo, care mi-a făcut posibil să rezolv problema. A lucrat pentru mine și a restabilit dragostea și legătura dintre mine și soția mea, iar ea s-a întors acasă. Rezultatul muncii sale a început să se manifeste imediat după 48 de ore, așa cum am promis și pot spune cu îndrăzneală că totul este bine între noi acum și suntem amândoi fericiți împreună, sunt aici pentru a valida informațiile de acolo că Dr. Isikolo este un om bun și cinstit care poți avea încredere că te va ajuta cu problemele tale. Trimiteți-i un e-mail la doctorul Isikolo prin: isikolosolutionhome@gmail.com, de asemenea, îi puteți trimite mesaj prin WhatsApp +234-8133261196

     
  • La 9 ianuarie 2025 la 13:04 , Blogger Anonymous a spus...

    Ai o neînțelegere cu iubitul tău care a dus la despărțire și ai încercat să te împaci cu el sau ea, dar el/ea nu îți dă un răspuns pozitiv și simți că ceva nu merge bine în relația ta și ai nevoie de o soluție rapidă , contactați DR WALE astăzi și vedeți rezultate bune și perfecte, DR WALE m-a ajutat să restabiliz pacea în casa mea, deoarece soțul meu m-a părăsit pentru opt luni și a locuit cu o altă femeie și nu a vrut niciodată să se întoarcă acasă, dar cu ajutorul al vrăjitorului DR WALE l-a făcut să se întoarcă acasă după câteva săptămâni. După o vrajă puternică de restaurare a fost făcută de DR WALE. Deci, dacă aveți nevoie de o soluție rapidă în relația sau căsătoria dvs. și sănătatea dvs. cu ajutorul unui vrăjitor care este DR WALE, totul va fi bine cu voi. contact: WhatsApp/Viber/Telegram: +2347054019402 sau E.Mail: drwalespellhome@gmail.com

    El poate efectua și următoarea vrajă de mai jos
    1. Vraja de loterie
    2 Vraja de noroc
    3. Vrăjiți pentru a câștiga cazul în instanță
    4. vrajă de sarcină
    etc..

     
  • La 9 ianuarie 2025 la 22:04 , Blogger Anonymous a spus...

    Aceasta este Kiana Hebrew, vreau să anunț universul că sunt fericit astăzi din cauza Dr.Akharia vrăjitorul care mi-a adus soțul înapoi la mine când credeam că l-am pierdut pentru totdeauna. Într-o zi credincioasă am văzut serii de mărturii pe internet despre ajutorul pe care îl acordă celui zdrobit, așa că am decis să-l contactez despre soțul meu care m-a lăsat fără un cuvânt, după ce i-am povestit toate problemele mele m-a asigurat că soțul meu se va întoarce acasă la mine, până la un moment dat l-am crezut și am făcut tot ce mi-a cerut să fac... spre cea mai mare surpriză a mea, soțul meu care refuzase să mă vadă, a venit în casă și a plâns după iertare și acum trăim fericiți împreună cu multă dragoste și grijă din partea lui. Ai probleme în relația ta? Partenerul tău s-a despărțit de tine și încă îl iubești și îl vrei înapoi? Ai probleme cu finanțele tale? Dr.Akharia este răspunsul la toate problemele tale, contactează-l pe e-mail: doctorakharia@gmail.com sau WhatsApp: +2347014241417

     
  • La 10 ianuarie 2025 la 01:30 , Blogger Unknown a spus...

    Pierderea bucuriei și a fericirii pe care le-am împărtășit cu soția mea atâția ani m-a spulberat și m-a lăsat incomplet ca bărbat. Am crezut că fac totul bine și că o conduc în direcția corectă până când viața și problemele ei s-au întâmplat și ea m-a părăsit. De atâtea ori am încercat să rezolv problemele, dar nimic nu a funcționat și, în acest moment, a plecat într-un alt oraș, ceea ce a făcut mai dificil să o recâștige. Am urât faptul că a trebuit să las neînțelegerile pe care le-am avut să devină o rădăcină majoră a despărțirilor noastre. A trebuit să-l contactez pe Dr. Lukas, care m-a luat și m-a ajutat să rezolv problemele. a fost într-adevăr o experiență minunată și doctorul Lukas face minuni și pentru a încununa totul, soția mea s-a întors acasă la mine și fiica mea și de data aceasta cred atât de mult că dragostea și fericirea pe care le-am împărtășit sunt acum pentru totdeauna și nimic nu ne va rupe vreodată. Contactați Dr. Lukas dacă aveți nevoie de ajutor pentru a vă rezolva problemele cu soțul/soția. Contactul lui WhatsApp: +44-7469-341745 sau e-mail-i prin: okukutemple@gmail.com

     
  • La 11 ianuarie 2025 la 11:34 , Blogger Unknown a spus...

    Am observat că soțul meu mă înșela și nu se mai implica în căsătoria noastră. Când l-am întrebat care este problema, mi-a spus că nu este fericit și că cere divorțul. M-a făcut bucăți pentru că a fost singurul bărbat cu care am fost vreodată. Căutam ceva online când am văzut un articol despre cum Dr Ilekhojie a ajutat atât de mulți oameni în situații similare ca a mea, l-am contactat imediat spunându-i despre problema mea. A făcut consultări și a efectuat un ritual de împăcare. Tot ce mi-a cerut, l-am făcut din încredere deplină pentru el și în exact 3 zile, soțul meu s-a întors acasă de la serviciu și mi-a cerut să uit complet de divorț și vrea să ne punem mințile împreună și să facem căsnicia noastră să funcționeze. . Totul a mers bine din cauza intervenției doctorului Ilekhojie. Vă rugăm să luați legătura cu el dacă aveți probleme în căsnicie sau relație. Whatsapp +2348147400259 sau e-mailul lui: gethelp05@gmail.com

     
  • La 15 ianuarie 2025 la 09:45 , Blogger Unknown a spus...

    Am trecut prin momente grele cu diferiți bărbați care au găsit dragoste adevărată și acceptare autentică, până când l-am întâlnit pe soțul meu care a intrat în viața mea și m-a iubit dincolo de cuvintele. Am locuit împreună 2 ani și am fost fericiți până când au apărut prea multe certuri și ne-am împărțit. Am crezut că pot merge mai departe, dar mi-am dat seama că sunt profund îndrăgostită de el și că am nevoie pentru totdeauna de el. Nu am avut nicio opțiune decât să caut ajutor, ceea ce m-a determinat să-l contactez pe Dr. Ilekhojie, știind cum a reușit să-i ajute pe alții. Mi-a acordat atenția și a efectuat un ritual de împăcare în numele nostru și rezultatul s-a manifestat și s-a întors la mine și am reinventat lucrurile. Acum, dragostea și fericirea au fost restabilite și tot ce pot spune este că îl apreciez cu adevărat pe Dr. Ilekhojie pentru că a fost altruist în a ajuta pe mine și pe alții din întreaga lume. Aici, vă las e-mailul de contact gethelp05@gmail.com sau WhatsApp +2348147400259

     
  • La 16 ianuarie 2025 la 01:42 , Blogger Unknown a spus...

    Mă bucură inima să fiu aici să-i spun un cuvânt de mulțumire doctorului Isikolo.
    Nu m-am gândit niciodată că voi putea să-mi văd căsnicia funcționând din nou, în ciuda faptului că totul a funcționat deja împotriva mea, doctorul Isikolo a venit în ajutorul meu. Am avut o problemă în casa mea care l-a făcut pe soțul meu să plece și eram deja însărcinată și mi-a devenit greu să mă descurc fără el în viața mea. Familia lui m-a susținut de-a lungul timpului, dar nimeni nu ne-a putut ajuta să ne reunească, cu excepția doctorului Isikolo, care mi-a răspuns la momentul în care aveam cea mai mare nevoie de ajutor. A rezolvat problema și soțul meu s-a întors acasă la mine imediat după 48 de ore pentru că încă locuia în același oraș cu mine. Este destul de uimitor când găsești ajutor acolo unde ai crezut cel mai puțin că poți primi ajutor. Încă o dată, îți mulțumesc Dr. Isikolo pentru tot ceea ce faci pentru a ajuta oamenii care au mare nevoie de asistență.Trimiteți-i un e-mail la: isikolosolutionhome@gmail.com sau WhatsApp-i la +2348133261196

     
  • La 20 ianuarie 2025 la 01:21 , Blogger Unknown a spus...

    După ce eu și soțul meu ne-am căsătorit, ne-am mutat în alt oraș și amândoi ne-am angajat și am început să lucrăm și să trăim împreună fericiți. Nu am avut niciodată probleme până când o colegă de-a lui a început să facă tot posibilul pentru a atrage atenția soțului meu. Nu am știut niciodată ce se întâmplă până când a început să doarmă afară și să-și pună scuze. Lucrurile au scăpat de sub control și, în cele din urmă, a încetat să se ocupe de nevoile mele. Știam că în acel moment am nevoie de ajutor, așa că l-am contactat pe Dr. Isikolo și i-am explicat totul. Mi-a spus tot ce s-a întâmplat și mi-a promis că va rezolva problemele pe care le-a făcut. Mi-a făcut o vrajă de reuniune de dragoste, care m-a reunit pe mine și pe soțul meu și a început să fie bărbatul pe care l-am iubit mereu să fie imediat după 48 de ore în care Dr. Isikolo a lucrat pentru mine. Suntem amândoi fericiți acum și nu ar fi fost posibil dacă nu ar fi Dr. Isikolo.Contactați-l dacă aveți nevoie de ajutor.E-mailul lui: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimite-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196.

     
  • La 21 ianuarie 2025 la 10:59 , Blogger Unknown a spus...

    Sunt cu soțul meu de mai bine de un deceniu și când a plecat, nu mi-a fost atât de ușor. Mi-am iubit atât de mult soțul și nu mi-am pierdut speranța. Am căutat ajutor peste tot până când am văzut atât de multe mărturii despre cum Dr. Ilekhojie a ajutat atât de mulți oameni și am decis să-i testez. L-am contactat și i-am explicat. Mi-a spus să nu-mi fac griji că mă va ajuta să mă împac cu Alex și se va întoarce acasă. A făcut un ritual pentru a ne reuni și după 2 zile, Alex, care a refuzat să-mi preia apelul, a început să sune în mod repetat și a implorat să se întoarcă acasă. Au trecut 3 luni și lucrurile au devenit din ce în ce mai bune, așa cum a promis Ilekhojie. El este cel mai sincer ajutor pe care l-am întâlnit. Poți să te adresezi lui și să vezi singur. WHATSAPP/CALL prin +2348147400259 sau e-mail gethelp05@gmail.com

     
  • La 23 ianuarie 2025 la 01:09 , Blogger Unknown a spus...

    Mi-am pierdut căsnicia după 2 ani și a fost o experiență îngrozitoare pentru mine. Soția mea ne-a părăsit pe mine și pe fiul meu și totul s-a întâmplat dincolo de controlul meu și nu am știut niciodată că puțini oameni din jurul meu mi-au proiectat soția și au întors-o împotriva mea doar pentru că aleg să-mi construiesc familia și să mă concentrez mai mult pe ea. A trebuit să caut ajutor pentru că știu că nu am făcut nimic pentru ca căsătoria mea să se prăbușească. Dr Isikolo m-a ajutat și mi-au fost dezvăluite multe despre ceea ce s-a întâmplat. A făcut o vrajă de reuniune de dragoste care ne-a legat pe soția mea și pe mine și întregul rău la făcut familia mea împotriva mea a fost dezvăluit. Sunt recunoscător că casa mea s-a întors mai fericit ca niciodată și toată aprecierea merge către doctorul Isikolo, deoarece într-adevăr mi-a rezolvat problemele imediat după 48 de ore.e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimite-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196

     
  • La 24 ianuarie 2025 la 15:20 , Blogger Anonymous a spus...

    Salutare tuturor de aici!! Soția mea gay care m-a părăsit s-a întors, vreau să împărtășesc mărturia mea este fericirea mea cu voi toți pe acest site, anul trecut Soția mea gay m-a părăsit pentru altcineva, El mă abandonează singur și mi-e dor de el, deoarece totul a fost atât de greu pentru mine pentru că îl iubesc cu adevărat atât de mult, nu mi-am pierdut speranța că fac tot posibilul să o recuperez când căutam online și citeam mărturiile Dr. WALE despre cum a ajutat oamenii să ajungă acolo Fostul iubit înapoi, Nu am avut nicio opțiune decât să caut ajutor, l-am contactat pe Dr. WALE, pentru a-i explica problema mea, DR WALE Garantează-mă să nu-mi fac griji că mă va ajuta să fac o vrajă de dragoste pentru mine, care îmi va aduce partenerul gay înapoi și mă va asigura într-o săptămână, a fost ca o magie partenerul meu care m-a părăsit cu siguranță se va întoarce înapoi, nu mi-a venit să cred când l-a părăsit pe celălalt bărbat și se întoarce la mine cu atâta dragoste și grijă, suntem împreună acum, nu voi uita acest ajutor pe care mi l-a făcut DR WALE, o vrajă de dragoste care mi-a adus dragostea înapoi. Dacă sunteți aici și aveți nevoie de ajutor pentru a vă recupera fostul, contactați-l pe Dr. WALE prin acest WhatsApp/Viber: +2347054019402 SAU E-mail: drwalespellhome@gmail.com

     
  • La 26 ianuarie 2025 la 05:37 , Blogger Unknown a spus...

    M-am întâlnit cu un prieten căruia m-am plâns de incapacitatea mea de a câștiga o sumă tangibilă și mi-a prezentat doctorul Ilekhojie, care l-a ajutat cu o vrajă la loterie și a câștigat 500.000 de dolari. L-am contactat prin intermediul lui și m-a asigurat că voi câștiga mare odată ce va efectua vraja de loto pentru mine. Mi-a cerut să-i dau 48 de ore pentru ca el să obțină tot ceea ce este necesar pentru vraja mea la loterie, așa că am așteptat 48 de ore și mi-a spus să iau un bilet în funcție de cât de mult alege inima mea. Am cumpărat un bilet de powerball și am devenit milionar când au venit extragerile. Acum am destui bani să-mi înființez afacerea după ce eram aproape fără adăpost. Mulțumesc Dr. Ilekhojie, sunt recunoscător. Îi las contactul aici pentru oricine are nevoie de noroc pentru a câștiga. Whatsapp-l +2348147400259 sau e-mail: gethelp05@gmail.com

     
  • La 27 ianuarie 2025 la 03:54 , Blogger Unknown a spus...

    Viața mea este plină de fericire pentru că Dr Lukas mă face să fiu fericit. Ceea ce mi s-a întâmplat nu este ceea ce pot păstra doar pentru mine, ci și să spun lumii, astfel încât cei care au vreo problemă cu relația sau căsătoria lor să-și recapete pe cei dragi și să fie din nou fericiți. Eu și iubitul meu am avut niște probleme serioase care au dus la despărțirea noastră, deoarece după atunci viața mea nu a mai fost niciodată la fel, am încercat toate metodele pentru a-l recupera. dar erau doar o pierdere de efort și o pierdere de timp. Dar într-o zi, în timpul căutării mele pe internet, am dat peste mărturie cuiva despre Dr Lukas. Îl contactez și îi explic problema mea. Sunt încă foarte surprins până acum cum a reușit să-mi aducă iubitul înapoi în 48 de ore. Cu acest lucru grozav care s-a întâmplat în viața mea, am decis să spun lumii întregi despre acest om grozav numit Dr Lukas. dacă aveți nevoie de ajutor pentru a vă aduce înapoi fostul iubit/fostul soț sau doriți să aveți copilul, vă rugăm să-l contactați prin e-mail: okukutemple@gmail.com și, de asemenea, numărul lui de WhatsApp +44-7469341745 și vă promit. că iubitul tău se va întoarce cu siguranță la tine.

     
  • La 30 ianuarie 2025 la 01:15 , Blogger Unknown a spus...

    Cu experiența mea de lucru cu Dr. Isikolo, am ajuns la concluzia că există oameni foarte buni și cinstiți care pot face cu adevărat tot ce pot pentru a rezolva orice probleme pe care le aveți, chiar dacă nu vă sunt cunoscute în mod vizibil sau le văd personal. Mi-am pierdut căsnicia pentru că nu am putut să înțeleg pe deplin ce înseamnă să conduci corect o femeie și să accept faptul că sunt conectate într-un mod pe care noi bărbații nu îl putem înțelege niciodată. A trebuit să caut ajutor de la doctorul Isikolo, știind că soția mea este o femeie bună pe care nu o pot lăsa pe nimeni altcineva. Totuși, a fost o situație grea pentru mine și mi-au fost dezvăluite prea multe lucruri în timp ce el mă ajuta să remediez problemele și am obținut efectul rezultatului imediat după 48 de ore, așa cum m-a asigurat și am soția mea înapoi acasă la mine. . Dr Isikolo este cea mai bună opțiune pe care o poți alege pentru a restabili dragostea și conexiunea dintre tine și partenerul tău și pentru a-i readuce în viața ta și pentru a fi fericiți împreună pentru totdeauna. Îi poți suna/smsa prin WhatsApp +234-8133261196 sau îi poți e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com

     
  • La 9 februarie 2025 la 06:43 , Blogger Anonymous a spus...

    Sunt atât de încântat că Căsătoria mea ruptă a fost restaurată. Ne-am împăcat recent, deși a fost greu. Au trecut mai bine de patru luni și totul pare că a revenit la normal. El a început să mă trateze mai bine și a fost un proces de vindecare pentru amândoi. Coșmarul care durase aproape șapte ani înainte să ne despărțim s-a încheiat în sfârșit. Parcă ne-am îndrăgostit din nou. Amândoi am lăsat trecutul în urmă și încercăm să mergem înainte – și pentru prima dată după mult timp, viitorul pare mult mai luminos. Nu pot exprima în cuvinte cât de recunoscător sunt DR WALE! Este ca și cum am redescoperit în sfârșit acele lucruri unul despre celălalt care ne-au făcut să ne îndrăgostim în primul rând. Toate îngrijorările și stresul au dispărut pur și simplu. Îți mulțumesc, DR WALE, pentru că mi-ai salvat căsnicia ruptă și mi-ai adus soțul înapoi la mine. Eu și soțul meu trăim din nou fericiți împreună. Toate mulțumim lui DR WALE Dacă aveți orice problemă, contactați-l acum pe DR WALE și vă garantez că vă va ajuta. contactați-l prin WhatsApp/Viber: +2347054019402 SAU e-mail: drwalespellhome@gmail.com

     
  • La 14 februarie 2025 la 05:20 , Blogger Unknown a spus...

    Soția mea m-a părăsit din cauza unor probleme complicate de infidelitate și am făcut tot ce am putut pentru a remedia problemele, astfel încât să o pot recupera, dar a insistat că nu mai rămâne și m-a părăsit. Copiii noștri s-au supărat foarte tare pe mine și totul s-a stricat pentru mine. A fost o situație complicată pentru că nu mi-am dorit niciodată să o înșel sau să-mi distrug frumoasa căsnicie. Toți cei din jurul meu au făcut tot ce le-a putut pentru a salva situația, dar ea a acordat atenție oricui, chiar și părinților ei. Nu aveam altă opțiune decât să caut ajutorul doctorului Lukas, care a venit în ajutorul meu și a remedia problema. Încă mi-am iubit soția, așa că a trebuit să fac tot ce era necesar pentru a mă asigura că se întoarce acasă. Dr Lukas a salvat situația, iar restul a devenit istorie. Rezultatele muncii sale se manifestă după 48 până la 72 de ore exact așa cum a promis și nu eșuează niciodată. Numărul său de apel/WhatsApp +44-7469-341745 sau e-mail-ul prin okukutemple@gmail.com

     
  • La 14 februarie 2025 la 09:00 , Blogger Anonymous a spus...

    Cum te simți când cel cu care ai plănuit să-ți petreci restul vieții spune brusc că nu mai este interesat de căsătorie de nicăieri? Acesta este genul de situație în care am fost când am întâlnit vrăjitorul numit Dr Akharia. Numele meu este Delia Bacchus, am avut inima zdrobită, l-am implorat pe soțul meu timp de câteva luni să se întoarcă acasă, toate cererile mele nu au fost acceptate până când am văzut mărturia unei doamne care a descris cum vrăjitorul Dr. Akharia a ajutat-o ​​să obțină un alt număr de WhatsApp și a spus că a lăsat un alt număr de ortografie. +2347014241417. Am luat numărul și mesajul vraja Caster Dr. Akharia mi-a explicat situația și cum soțul meu a plecat brusc de acasă, apoi mi-a spus de ce soțul meu a plecat de acasă după ce a făcut o vrajă, i-a luat doar 5 zile pentru a-mi aduce fericirea înapoi în viața mea. Traiesc fericit cu sotul meu si asteptam al doilea copil. Dacă aveți nevoie de ajutorul unui vrăjitor pentru orice fel de problemă de viață la care vă puteți gândi, contactați vrăjitorul la numărul său de WhatsApp: +2347014241417 sau e-mail: doctorakharia@gmail.com

     
  • La 14 februarie 2025 la 21:50 , Blogger Anonymous a spus...

    Treci printr-o despărțire dureroasă sau un divorț? Reduceți-vă fostul înapoi urgent și păstrați-l permanent. DR WALE este un adevărat și adevărat vrăjitor de dragoste. El l-a adus înapoi pe fostul meu soț.
    Soțul meu plănuise să divorțeze de mine pe atunci și am fost plin de remuşcări pentru că nu știam ce să fac pentru a rezolva problemele cu soțul meu. Am căutat ajutor pe internet despre cum aș putea obține ajutor în căsnicia mea și am descoperit mărturii grozave despre DR WALE care a fost progresist cu vrăjile sale. Am luat legătura cu el și iată, DR WALE mi-a spus că îmi va pregăti o vrajă care să-mi aducă înapoi soțul. Eram sceptic, dar nu aveam altă opțiune decât să lucrez cu el. După ce am făcut tot ce mi-a cerut DR WALE să fac, iată, după o săptămână, soțul meu m-a sunat și mi-a spus că se întoarce în casă și din acea zi și până în acest moment, trăim în pace. S-a întors acum cu multă dragoste și grijă. Astăzi mă bucur să vă spun tuturor că acest vrăjitor are puterea de a aduce îndrăgostiți înapoi. Pentru că acum sunt fericită cu soțul meu, iar cea mai mare surpriză este că dragostea noastră este foarte puternică, fiecare zi este fericire și bucurie. și Nu există nimic ca să fii cu bărbatul pe care-l iubești. Îl voi recomanda cu căldură pe DR WALE oricărei persoane care are nevoie de ajutor. Dacă aveți vreo problemă, contactați DR WALE, vă ofer 100% garanție că vă va ajuta. Iată contactul lui, WhatsApp/Viber el: +2347054019402 SAU E-mail: drwalespellhome@gmail.com

     
  • La 15 februarie 2025 la 07:11 , Blogger Unknown a spus...

    Uneori sunt șocat când medicii spun că nu există leac pentru unele boli și folosesc să creadă că ar trebui să murim cu ele. Este adevărat pentru că acele boli nu sunt obișnuite și fizice. Am ajuns să înțeleg asta când prietenul meu m-a dus în Africa de Vest să vizitez acest herbalist numit Dr. Ilekhojie care mi-a dat un medicament pe bază de plante îmbunătățit care m-a vindecat complet de HIV, fără efecte secundare. Credem că nu se poate vindeca pentru că medicii noștri ne-au spus că nu există leac. Este evident că unii pacienți cu herpes, fibrom, întârziere în problemele prealabile sunt aserviți medicamentelor antivirale și altor medicamente ortodoxe suplimentare doar pentru a ajuta la suprimarea virusului și nu pentru a-l vindeca, deoarece medicii ne-au făcut să credem că nu poate fi vindecat și pot spune cu îndrăzneală că este o minciună pentru că există un remediu și doctorul Ilekhojie te poate ajuta...

    Trimiteți un e-mail la gethelp05@gmail.com
    WhatsApp/Telegram +2348147400259

     
  • La 17 februarie 2025 la 01:30 , Blogger Unknown a spus...

    Soțul meu avea obiceiul să trimită mesaje și să stabilească întâlniri cu vechii săi prieteni, inclusiv cu foștii săi. Nu m-am gândit niciodată că există o problemă cu așa ceva până când el s-a retras emoțional de mine și a început să se comporte anormal față de mine și fiica mea. În acest moment, știam că am nevoie urgent de ajutor pentru că nu am vrut niciodată să-l pierd. Dr Isikolo a venit în ajutorul meu și problema a fost rezolvată. Una dintre fostele soțului meu a promis că se va asigura că îl ia de la el și a început să-l manipuleze pentru a mă abandona pe mine și pe fiica mea, ceea ce s-ar fi întâmplat în cele din urmă dacă doctorul Isikolo nu ar fi intervenit să mă ajute. La doar 48 de ore de la rezolvarea problemei, totul a devenit uimitor între mine și soțul meu și acum și-a cerut scuze pentru tot și suntem din nou buni. Luați legătura cu Dr. Isikolo și credeți că va rezolva cu siguranță această problemă pentru dvs.Trimiteți-i un e-mail la isikolosolutionhome@gmail.com sau WhatsApp-i la +2348133261196

     
  • La 18 februarie 2025 la 10:17 , Blogger Unknown a spus...

    Când l-am găsit pe Dr. Ilekhojies, contactați online. Mi-a trebuit să ajung într-un loc în care eram absolut distrus pentru a vedea că trebuie să-i spun cu ce m-am confruntat în căsnicia mea. Am făcut o cameră de război în dulapul dormitorului meu și m-am dus direct la Sursă! A devenit greu de multe ori; Soțul meu era încă acasă și nu mă susținea și tot dorea să divorțeze, dar știam că puținul pe care îl aveam ne va susține pe mine și pe fiica mea. Apoi a venit brusc sâmbăta trecută, vraja de reconciliere a doctorului Ilekhojies l-a pus într-un loc să decidă dacă ne va abandona sau lucra la căsnicia noastră. Doar prin vraja de reconciliere a spus de fapt că mai vrea să fie căsătorit și a anulat contractul pentru o locuință pe care urma să o cumpere în Hemet California! Într-adevăr, nimic nu este imposibil cu vraja de reconciliere a Dr. Ilekhojies. Nu cedati niciodata!" contactați Dr. Ilekhojie dacă aveți probleme în căsnicie. WhatsApp/Viber +2348147400259

     
  • La 19 februarie 2025 la 03:06 , Blogger Anonymous a spus...

    CUM MI-AM RECUPERAT FOTUL MEU SOȚ CU AJUTORUL VREI REALE ȘI EFICIENTE DE LA DR. WALE
    Nu am crezut că voi zâmbi din nou, soțul meu m-a lăsat cu patru copii timp de trei ani, Toate eforturile de a-l aduce înapoi au eșuat. Am crezut că nu o să-l mai văd până când nu am întâlnit o doamnă pe nume Tammy care mi-a spus despre un vrăjitor numit DR WALE, mi-a dat numărul lui de WhatsApp +2347054019402 și mi-am contactat soțul și m-am asigurat că soțul meu se va întoarce în câteva săptămâni. de cinci zile, soțul meu s-a întors a început să-și ceară iertare spunând că este munca diavolilor, așa că sunt încă surprinsă până acum de acest miracol, nu am putut concepe, dar de îndată ce vraja a fost făcută, am rămas însărcinată și am născut al treilea copil, dacă aveți nevoie de ajutor de la el, îl puteți contacta prin WhatsApp/Viber/Telegram: +2347054019402 SAU Email: drwalespellhome@gmail.com

     
  • La 19 februarie 2025 la 03:23 , Blogger Unknown a spus...

    Nu pot spune destule pentru a depune mărturie și a acorda un milion de credit doctorului Lukas pentru că m-a ajutat să dezbat situația care mi-a rupt căsnicia. Soția mea s-a despărțit de mine pe motiv de minciuni și manipulări pe care nu le-am făcut sau intenționam niciodată. Nu a existat niciodată o dată când mi-am pierdut scutul sau nu am reușit să o conduc corect, dar au existat prea mulți oameni greșiți în jurul ei care m-au manipulat să mă vadă mai puțin bărbat și să creadă că nu merit dragostea și supunerea ei și asta a făcut-o să plece. Am făcut tot ce am putut și nu am putut, așa că a trebuit să contactez Dr. Lukas, care a rezolvat problemele pe care le aveam cu ea. Este o bucurie că îmi am familia înapoi și cred atât de mult că bucuria și fericirea vor fi pentru totdeauna. Toate acestea au fost realizate cu ajutorul doctorului Lukas, iar manifestarea rezultatului lucrărilor sale nu depășește niciodată 2 zile. e-mail-i prin okukutemple@gmail.com sau informațiile lui de contact de care ai putea avea nevoie, de asemenea. Contact WhatsApp: +44-7469341745

     
  • La 20 februarie 2025 la 01:19 , Blogger Unknown a spus...

    Eu și soția mea am avut o neînțelegere care a dus la o luptă uriașă și ea a plecat de acasă și s-a întors la casa tatălui ei. Mi-am lăsat emoțiile să ia ce e mai bun din mine și am rămas permanent departe de ea. Lucrurile s-au înrăutățit când a început să se vadă cu un alt bărbat și nu am știut niciodată despre asta. Am încercat să rezolv problema și să o fac să se întoarcă acasă și nu s-a mai întors niciodată. Am aflat mai târziu tot ce s-a întâmplat și am decis să caut ajutor pentru a-mi remedia căsătoria cu ea, ceea ce m-a făcut să contactez Dr. Isikolo. Așa cum era de așteptat, a lucrat pentru mine și problema a fost rezolvată și m-am reunit cu soția mea. Ea s-a întors acasă imediat după 48 de ore, așa cum a promis dr. Isikolo. Îi sunt mereu îndatorat pentru că a rezolvat problema pe care am avut-o în căsnicia mea. Vă rugăm să-l contactați pentru ajutor rapid și urgent, trimiteți-i un e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau WhatsApp-i la: +2348133261196

     
  • La 21 februarie 2025 la 12:29 , Blogger Unknown a spus...

    După 2 ani de căsnicie, soțul meu m-a lăsat cu doi copii și viața mea a fost spulberată. Îmi venea să pun capăt, aproape că m-am sinucis pentru că ne-a lăsat fără nimic. Am fost dezamăgit emoțional în tot acest timp și viața pare fără sens. Într-o zi fidelă, în timp ce răsfoiam pe internet, am dat peste câteva mărturii despre Dr Ilekhojie. Unii oameni au mărturisit că el l-a adus înapoi pe fostul lor, alții au mărturisit că el restaurează pântecele și vindecă bolile cu ierburi. Eram mai interesat de reconcilierea cu soțul meu, pe care dr. Ilekhojie a făcut posibilă în decurs de 3 zile. Acum soțul meu s-a întors și de atunci trăim fericiți. Multumesc. Îi las contactul pentru oricine are nevoie de ajutor Email: gethelp05@gmail.com sau Sun: +2348147400259

     
  • La 23 februarie 2025 la 16:04 , Blogger Anonymous a spus...

    Salutare tuturor. Sunt aici pentru a vorbi despre modul în care eu și familia mea am fost ferite de vrăjitoarea diabolică și de atacul spiritual care ne-a deranjat pe mine și pe familia mea de mulți ani. Această vrăjitoare nu ne face să procesăm în nimic din ceea ce facem, avem mereu ghinion, intermediar acasă. căsătorie eșuată, lupte și probleme cu oamenii din jurul nostru. Afacerile părinților noștri nu merg bine. Oamenii ne urăsc doar familia. Sora mea, care a fost căsătorită, s-a complicat mereu cu soțul să o bată oricând au o mică neînțelegere, și fratele meu s-a plâns pentru același lucru că el și ai lui se luptă mereu pentru orice lucru mic, că nu există pace în căsnicia lor. Toată această problemă îmi deranjează mintea și mă ține să mă gândesc și la viața mea. Așa că într-o zi am fost online în căutarea informațiilor. Așa am dat peste DR WALE văzând recenzii bune și minunate despre lucrările sale. Mă adresez lui și îi vorbesc despre tot ce se confruntă familiile mele. De acolo a verificat totul pentru mine, mi-a spus lucruri pentru care să plătesc și am plătit pentru tot. De acolo mi-a spus să-i dau câteva zile ca să se rezolve totul. În timp ce scriu asta acum, în ultimele zece luni, eu și familia mea trăim fericiți ca niciodată. Afacerea părinților mei s-a mișcat bine, fără nicio plângere, iar căsătoria fratelui și a surorii mele merge bine acum. Nu mai există luptă în căsniciile lor. DR WALE ne-a ajutat să vindecăm răul spiritual care ne tulbură casa. Doar în cazul în care citiți asta și aveți nevoie de ajutor, credeți-mă, DR WALE este acel bărbat care vă va aduce înapoi fericirea în viața și acasă. Îl poți contacta prin WhatsApp/Viber: +2347054019402 sau e-mail: drwalespellhome@gmail.com

     
  • La 24 februarie 2025 la 01:25 , Blogger Unknown a spus...

    Mi-am cunoscut soția când lucram și locuiam în orașul ei natal. De când ne-am căsătorit, totul a fost bine până când ea a decis să meargă la un summit într-un alt stat unde a întâlnit pe cineva care a devenit mai aproape de ea și, în cele din urmă, a fugit cu ea. Toate eforturile mele de a mă întoarce acasă la mine au fost în zadar și familia ei a făcut tot posibilul să ne reunească, dar nimic nu a funcționat. La fel ca toți ceilalți, am intrat în contact cu Dr. Isikolo și în cele din urmă a făcut minuni și acum soția mea s-a întors la mine. S-a dezvăluit că a fost hipnotizată de tipul care a fugit cu ea.Mă bucur că nu am lăsat niciodată emoțiile mele să ia tot ce e mai bun din mine pentru a fi încheiat căsnicia mea cu ea. Dr. Isikolo este un vrăjitor puternic și ai încredere în el când spune că rezultatele se vor manifesta imediat după 48 de ore. Contactați-l acum dacă aveți nevoie de ajutor prin e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimiteți-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196

     
  • La 1 martie 2025 la 10:33 , Blogger Unknown a spus...

    Căsnicia mea de mulți ani a fost plină de mizerie nesfârșită care a dus la divorțul pe care nu mi l-am dorit niciodată cu soțul meu. Totul s-a prăbușit și ne-am dus pe drumuri separate. Am încercat să merg mai departe, dar mi-a fost atât de greu pentru că încă îmi iubeam soțul și fiica mea a plâns mereu pentru că îi este dor de tatăl ei. Nu am avut de ales decât să caut ajutor, ceea ce m-a determinat să îl contactez pe DR Ilekhojie. După ce a văzut atât de multe remarci bune despre munca lui și i-a adresat mâna, m-a asigurat că mă împacă pe mine și pe soțul meu cu ritualul său de împăcare. Mi-a explicat că soțul meu se va răzgândi cu privire la divorț și se va întoarce și vom fi din nou o familie fericită. Sunt bucuros să vă spun tuturor că dragostea și fericirea au fost restabilite și ne-am reîntors împreună datorită doctorului Ilekhojie. Nu este niciodată prea ocupat să ajute pe cineva. Așa că contactează-l acum dacă și tu ai nevoie de ajutor. E-mail: gethelp05@gmail.com sau pur și simplu trimite-i un mesaj prin WhatsApp +2348147400259

     
  • La 1 martie 2025 la 10:46 , Blogger Anonymous a spus...

    După ce am fost ani de zile într-o relație cu fostul meu, S-a despărțit de mine, am făcut tot posibilul să-l aduc înapoi dar totul a fost în zadar, mi-am dorit atât de mult înapoi din cauza dragostei pe care o am pentru el, l-am implorat pentru tot, am făcut promisiuni dar a refuzat. Am fost la o prietenă și i-am explicat prietenei mele problema mea, iar ea mi-a sugerat să iau legătura cu DR Wale, care a ajutat-o ​​în timpul ei. Așa i-am explicat totul pe WHATSAPP DR Wale, vrăjitorul, și i-am spus că mintea mea este tulburată din când în când. și mi-a spus că nu este nicio problemă, că totul va fi bine în câteva săptămâni, mi-a spus că fostul meu se va întoarce la mine în câteva zile, a făcut vraja și mi-a spus să urmez instrucțiunile, așa că am făcut și am urmat toate instrucțiunile pe care mi le-a dat. În mod surprinzător, în a treia zi, era în jurul orei 20.00. M-a sunat fostul meu, am fost atât de surprins, am răspuns la apel și tot ce a spus a fost că îi pare atât de rău pentru tot ce s-a întâmplat încât a vrut să mă întorc la el, că mă iubește atât de mult. Am fost atât de fericit și m-am dus la el. Așa am început să trăim din nou fericiți împreună. De atunci, mi-am promis că oricui cunosc care are o problemă de relație, aș fi de ajutor unei astfel de persoane, referindu-l la singurul vrăjitor real și puternic care m-a ajutat cu propria mea problemă. WhatsApp/Viber lui: +2347054019402 sau e-mail: drwalespellhome@gmail.com
    dacă ai nevoie de ajutorul lui în relația ta sau în orice alt caz din casa ta.

    (1) Atacul cu vrăji spirituale
    (2) Vrăji de dragoste pierdută
    (3) Opriți vrăjile de divorț
    (4) Vrăji de căsătorie
    (5) Vrajă de sarcină
    (6) Vrăji de despărțire
    (7) Vraja morții
    (8) Vrei să fii promovat în biroul tău
    (9) Atacul rău și al vrăjitoarelor
    (10) Loterie

     
  • La 3 martie 2025 la 02:31 , Blogger Unknown a spus...

    Am avut parte de traume emoționale și relații eșuate. Nu există nimic mai mult în viață decât să rămânem plini de speranță chiar și atunci când ne așteptăm la ce este mai rău. Am avut noroc încă o dată când mi-am întâlnit logodnicul și el a fost tot ceea ce mi-am dorit vreodată la un bărbat. Am fost întotdeauna tratat corect de el și am crezut mereu că vom ajunge împreună. Fără să-mi știe că diavolul lovise chiar înainte ca dorințele mele să fie îndeplinite. Mi-a fost luat de o altă cățea și a fost un iad pentru mine să știu că mă părăsise. Eram atât de sigur că nu a făcut-o cu mintea limpede pentru că totul pare premiat când s-a întâmplat. Așa că a trebuit să caut ajutor și l-am găsit pe dr isikolo care mi-a dezvăluit că bărbatul meu a fost hipnotizat cu farmece de către respectiva doamnă. A lucrat pentru mine și l-a adus pe bărbatul meu înapoi la mine și acum ne-am întors din nou. Nu pot fi suficient de recunoscător știind că tot ceea ce a promis Dr. Isikolo s-a împlinit și știind că rezultatul lucrărilor sale se manifestă după 48 de ore. Fără minciuni despre tot ce veți auzi vreodată despre el și despre ceea ce face. Contactează-l acum dacă este nevoie și fii pe deplin sigur că nu te va dezamăgi. Trimite-i un mesaj pe WhatsApp prin +2348133261196 sau e-mail direct: isikolosolutionhome@gmail.com

     
  • La 3 martie 2025 la 14:06 , Blogger Anonymous a spus...

    Atât de entuziasmat Căsătoria mea ruptă a fost restabilită. Ne-am împăcat recent, deși a fost greu. A trecut mai bine de o lună și totul pare că a revenit la normal. El a început să mă trateze mai bine și a fost un proces de vindecare pentru amândoi. Coșmarul care durase aproape cinci ani înainte să ne despărțim s-a încheiat în sfârșit. Parcă ne-am îndrăgostit din nou. Amândoi am lăsat trecutul în urmă și încercăm să mergem înainte – și pentru prima dată după mult timp, viitorul pare mult mai luminos. Nu pot exprima în cuvinte cât de recunoscător sunt DR Wale! Este ca și cum am redescoperit în sfârșit acele lucruri unul despre celălalt care ne-au făcut să ne îndrăgostim în primul rând. Toate îngrijorările și stresul au dispărut pur și simplu. Îți mulțumesc DR Wale pentru că mi-ai salvat căsnicia ruptă și mi-ai adus soțul înapoi la mine. Eu și soțul meu trăim din nou fericiți împreună. Toate mulțumim lui DR Wale. Daca aveti vreo problema. contactați acum DR Wale și vă garantez că vă va ajuta să-l contactați prin WhatsApp/Viber: +2347054019402 sau e-mail: drwalespellhome@gmail.com

     
  • La 6 martie 2025 la 01:19 , Blogger Unknown a spus...

    Șanse mari să ai bărbatul tău înapoi la tine și copiii tăi cu ajutorul DR ISIKOLO.
    Soțul meu ne-a părăsit pe mine și pe cei 2 copii ai noștri timp de aproximativ 10 luni. Am trecut prin multe dureri. Am încercat tot posibilul să-l fac să se întoarcă la mine și la copii, dar nimic nu a ieșit. A fost cu adevărat o perioadă stresantă pentru mine pentru că nu am vrut niciodată să trec prin durerea inimii. Mi s-a spus să iau legătura cu un medic cu vrăji de dragoste care să mă ajute, ceea ce am făcut. Am fost norocos să îl primesc pe DR ISIKOLO Contact care a putut să mă ajute, l-am contactat și i-am explicat totul și i-am respectat procedurile și a făcut vraja reuniunii de dragoste care l-a readus pe soțul meu la mine și la copiii lui în 2 zile. multumesc mult DR ISIKOLO. Apreciez cu adevărat ceea ce ai făcut pentru mine. Iată contactul lui, dacă ați putea să vă solicitați rezolvarea problemelor dvs. de relație, trimiteți un e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimiteți-i un mesaj prin WhatsApp la +2348133261196

     
  • La 7 martie 2025 la 03:37 , Blogger Unknown a spus...

    Mă bucură inima să știu că pot să vin aici și să le spun oamenilor despre doctorul Lukas, care a rezolvat problemele pe care le-am avut în căsătorie și tot ceea ce a făcut pentru mine a favorizat bucuria și fericirea dintre mine și soțul meu. Am fost devastat când aproape că mi-am pierdut soțul în favoarea unei alte femei, totul pentru că aveam niște probleme cu el și, de asemenea, neștiută de mine, o doamnă făcea tot posibilul să-mi ia bărbatul de la mine. De fapt, a plecat de acasă pentru o vreme și toate eforturile pe care le-am făcut pentru a-l recupera niciodată nu au dat niciun rezultat bun. A trebuit să caut ajutor de la doctorul Lukas, care, în bunătatea lui, mi-a venit rapid în ajutor și a rezolvat problema pe care o aveam. Soțul meu s-a întors acasă la mine și fiica mea și acesta este cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat de mult timp. Fără îndoială, rezultatul lucrărilor sale nu se manifestă niciodată după 2 zile. Îl puteți contacta prin e-mail: okukutemple@gmail.com și, de asemenea, numărul lui de WhatsApp +44-7469341745.

     
  • La 9 martie 2025 la 01:54 , Blogger Unknown a spus...

    Viața mea s-a schimbat în bine de când am început să lucrez cu Dr Ilekhojie. Întotdeauna am atras bărbați care sunt perdanți și bărbați care nu au nimic de oferit într-o relație sau căsătorie. A durat ani de zile până când un coleg mi-a prezentat doctorul Ilekhojie. Mi-a explicat că va efectua un ritual inofensiv pentru mine, care se va asigura că bărbații de mare valoare vor veni mereu în calea mea. Contrar a ceea ce spunea toată lumea, a avea un copil nu a fost motivul pentru care mi-a fost greu să obțin un bărbat bun. Mi-a spus tot ce trebuia să fac și să ofer și, într-o săptămână, l-am cunoscut pe actualul meu soț, care este un chirurg de succes și au trecut 3 luni și ne-a schimbat viața. Am avut multe de ales după ce Dr Ilekhojie și-a terminat munca, ceea ce a fost ca un vis pentru mine. Acum m-am împlinit pentru că nu trebuie să-mi fac griji pentru nimic altceva, deoarece am omul visului meu. de asemenea, puteți avea dorințele dvs. contactându-l direct pentru ajutor. prin e-mailul său: gethelp05@gmail.com

     
  • La 10 martie 2025 la 02:25 , Blogger Unknown a spus...

    Aproape că mi-am pierdut căsnicia când am văzut-o pe soția mea transformându-se într-o străină totală și părăsind copiii și pe mine. Eram atât de furioasă știind că făcusem tot posibilul pentru a mă asigura că îmi susțin căsnicia ca tată și soț. Luptele teribile pe care le-am avut m-au traumatizat și nu puteam funcționa corect ca bărbat. Am continuat să încerc să aflu ce a făcut-o să facă ceea ce a făcut, ceea ce m-a făcut să contactez Dr. Isikolo. Am fost surprins să am aflat că era sub o manipulare uriașă din partea unui bărbat care a vrut să-mi strice căsnicia cu ea și să o ia de lângă mine. Dr. Isikolo a trebuit să intervină și să remedieze problema, asigurându-se astfel că a fost salvată de ghearele farmecului magic întunecat pe care l-au folosit asupra ei. Știind că am reușit să-mi adun din nou familia cu ajutorul doctorului Isikolo îmi dă bucurie și îi sunt pentru totdeauna recunoscător. E-mailul lui: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimite-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196

     
  • La 11 martie 2025 la 04:21 , Blogger Unknown a spus...

    Nu pot spune destule pentru a depune mărturie și pentru a acorda un milion de credit doctorului Lukas pentru că m-a ajutat să salbesc situația care mi-a rupt căsnicia. Soția mea s-a despărțit de mine pe motiv de minciuni și manipulări pe care nu le-am făcut sau intenționam niciodată. Nu a existat niciodată o dată când mi-am pierdut scutul sau nu am reușit să o conduc corect, dar au existat prea mulți oameni greșiți în jurul ei care m-au manipulat să mă vadă mai puțin bărbat și să creadă că nu merit dragostea și supunerea ei și asta a făcut-o să plece. Am făcut tot ce am putut și nu am putut, așa că a trebuit să contactez Dr. Lukas, care a rezolvat problemele pe care le aveam cu ea. Este o bucurie că îmi am familia înapoi și cred atât de mult că bucuria și fericirea vor fi pentru totdeauna. Toate acestea au fost realizate cu ajutorul doctorului Lukas, iar manifestarea rezultatului lucrărilor sale nu depășește niciodată 2 zile. e-mail-i prin okukutemple@gmail.com sau informațiile lui de contact de care ai putea avea nevoie, de asemenea. Contact WhatsApp: +44-7469341745

     
  • La 12 martie 2025 la 07:55 , Blogger Unknown a spus...

    Mi s-a frânt inima când soțul meu m-a părăsit și s-a mutat în Noua Zeelandă pentru a fi cu o altă femeie. Am simțit că viața mea s-a terminat și copiii mei au crezut că nu-și vor mai vedea niciodată tatăl. Am încercat să fiu puternică doar pentru copii, dar nu am putut controla durerile care îmi chinuiau inima. Viața mea a fost plină de necazuri și dureri pentru că soțul meu a fost singurul bărbat cu care am fost vreodată. Am încercat multe opțiuni, dar el nu s-a întors, până când am întâlnit un prieten care m-a îndrumat către doctorul Ilekhojie, care m-a ajutat să-mi aduc înapoi soțul după ritualul său de reconciliere. Amândoi trăim fericiți acum și lucrurile s-au îmbunătățit mult în căsnicia noastră. Acest om este puternic și te poate ajuta. Aici contactul lui. Sună-l/WhatsApp la: +2348147400259 Sau e-mail-i: (gethelp05@gmail.com

     
  • La 13 martie 2025 la 02:53 , Blogger Unknown a spus...

    Criza conjugală prin care treceam a ajuns și s-a terminat când s-a implicat doctorul Isikolo. La fel ca toate celelalte cupluri de acolo, am avut diferențele noastre și mă asigur că am făcut tot posibilul să o conduc corect, să o îngrijesc pe ea și pe copiii mei și, de asemenea, să îi protejez. Am făcut amândoi sacrificii pentru a ne asigura că supraviețuim uniunii până când ea a început să se comporte și a avut în mod deliberat atâtea lupte cu mine. Casa a devenit neplăcută pentru toți ceilalți, inclusiv pentru copiii mei. A fost manipulată de o prietenă care a divorțat și a vrut să-mi strice și căsnicia. A trebuit să-l contactez pe Dr. Isikolo și el a răspuns și a făcut tot posibilul pentru a pune capăt problemelor.El a restabilit dragostea și conexiunea dintre noi și pot să-mi dau seama acum că orice iluzie în care se afla soția mea a luat-o și acum este o femeie mai bună. Rezultatul a ceea ce a făcut Dr. Isikolo pentru mine, care sa manifestat după două zile, a fost ceea ce m-a uimit. Eu și familia mea rămânem recunoscători.Fac un apel către oricine are nevoie de ajutor pentru a-și rezolva relațiile și problemele conjugale să contacteze Dr. Isikolo, deoarece soluția este sigură. E-mailul lui: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimite-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196

     
  • La 14 martie 2025 la 04:24 , Blogger Unknown a spus...

    ÎM ÎNTÂND ÎN FOSTUL MEU CU SOLUȚIA DE LA Dr. Lukas. Am intrat în contact cu Dr. Lukas printr-o mărturie scrisă despre el și am întâlnit, de asemenea, multe mărturii despre modul în care îi ajută pe alții cu viața lor. Să te întorci cu un fost este unul dintre cele mai intime sentimente pe care mulți oameni le-ar plăcea să le experimenteze, mai ales că acele amintiri cu fostul nostru ne întunecă mereu mintea când altcineva face unele dintre acele lucruri pe care le făcea fostul nostru. Am fost părinte singur timp de aproape 6 ani și, deși fostul meu soț era departe de copiii mei, încă îmi doresc să se întoarcă într-o zi la mine. Acest vrăjitor pe care l-am întâlnit, cunoscut sub numele de Dr. Lukas, m-a ajutat cu dorințele mele și sunt bucuros să spun că m-am întors cu fostul meu soț. Rezultatul s-a manifestat timp de 48 de ore, când m-a asigurat, iar dragostea și conexiunea pe care le-am împărtășit au fost restaurate uimitor. Dacă doriți să vă întoarceți cu succes cu fostul dvs., contactați acest minunat vrăjitor cu numărul său de apel/WhatsApp +44-7469341745 sau e-mail-i prin: okukutemple@gmail.com

     
  • La 14 martie 2025 la 07:41 , Blogger Unknown a spus...

    S-a întâmplat să fiu neputincios și abătut aproape un an când soțul meu m-a părăsit din cauza unor probleme conjugale pe care le-am întâlnit după 5 ani de dragoste și fericire. Am făcut tot ce am putut pentru a-mi salva căsnicia și nimic nu a funcționat până când doctorul Ilekhojie mi-a venit în ajutor. M-a ajutat și dragostea și fericirea pe care le-am împărtășit cu bărbatul meu au fost restaurate și mai uimitor. Știu că sună ciudat dacă într-adevăr poate ajuta pe cineva, dar este 100% garantat că nu te va dezamăgi atunci când te asigură că vei avea rezultatele dorite după câteva zile. El te poate ajuta și pe tine dacă ești dispus să-i oferi șansa să facă acest lucru. Trimiteți-i un e-mail acum prin: gethelp05@gmail.com sau WhatsApp +2348147400259

     
  • La 16 martie 2025 la 03:17 , Blogger Anonymous a spus...

    Îi sunt foarte recunoscător DR WALE pentru că mi-a adus soția care m-a părăsit pentru un alt bărbat, în acel moment soția mea M-a părăsit Am crezut că am pierdut totul până când un prieten de la locul meu de muncă mi-a recomandat unui mare vrăjitor numit DR WALE, i-am trimis un mesaj și i-am spus durerea prin care treceam, așa că mi-a spus că totul va fi bine, s-a rugat pentru mine și, de asemenea, mi-a dat un sfat foarte simplu și a fost foarte optimist pentru mine. instrucțiunile de urmat și am făcut tot ce mi-a spus el să fac. Spre cea mai mare surpriză a mea și în câteva săptămâni, soția mea s-a întors acasă cerșindu-mi iertare, am fost atât de fericit pentru că îmi iubesc femeia atât de mult, promit să împărtășesc lumii această mărturie miraculoasă a mea... poți contacta contactul lui de mai jos... sunt atât de recunoscător și Dumnezeu va continua să te binecuvânteze DR WALE. WhatsApp/Viber/Telegramă: +2347054019402 SAU E-mail: drwalespellhome@gmail.com

     
  • La 17 martie 2025 la 02:18 , Blogger Unknown a spus...

    Mă bucură inima să fiu aici să-i spun un cuvânt de mulțumire doctorului Isikolo.
    Nu m-am gândit niciodată că voi putea să-mi văd căsnicia funcționând din nou, în ciuda faptului că totul a funcționat deja împotriva mea, doctorul Isikolo a venit în ajutorul meu. Am avut o problemă în casa mea care l-a făcut pe soțul meu să plece și eram deja însărcinată și mi-a devenit greu să mă descurc fără el în viața mea. Familia lui m-a susținut de-a lungul timpului, dar nimeni nu ne-a putut ajuta să ne reunească, cu excepția doctorului Isikolo, care mi-a răspuns la momentul în care aveam cea mai mare nevoie de ajutor. A rezolvat problema și soțul meu s-a întors acasă la mine imediat după 48 de ore pentru că încă locuia în același oraș cu mine. Este destul de uimitor când găsești ajutor acolo unde ai crezut cel mai puțin că poți primi ajutor. Încă o dată, îți mulțumesc Dr. Isikolo pentru tot ceea ce faci pentru a ajuta oamenii care au mare nevoie de asistență.Trimiteți-i un e-mail la isikolosolutionhome@gmail.com sau WhatsApp-i la +2348133261196

     
  • La 19 martie 2025 la 02:47 , Blogger Unknown a spus...

    Am început să observ un comportament ciudat de la soțul meu și câteva săptămâni mai târziu, am aflat că soțul meu vede pe cineva la locul lui de muncă. A început să vină târziu acasă de la serviciu și cu greu petrece timp suplimentar cu mine sau cu copiii. Uneori iese și nici măcar nu se întoarce acasă timp de aproximativ o săptămână. Am devenit foarte îngrijorat și am avut nevoie de ajutor urgent pentru a-mi salva căsnicia. În timp ce răsfoiam pe internet într-o zi, am dat peste un site web care sugera că Dr Ilekhojie poate ajuta la rezolvarea problemelor conjugale și la restabilirea relațiilor. L-am contactat, mi-a spus că altcineva a rupt legătura dintre mine și soțul meu și a optat să facă un ritual de împăcare pentru a o repara. Am oferit tot ce mi-a cerut și în 3 zile, soțul meu a început să petreacă atât de mult timp acasă și chiar m-a scos într-o seară doar noi doi. De atunci, totul a revenit la normal și familia mea este din nou fericită. Toate mulțumim Dr. Ilekhojie. Contactează-l pentru ajutor. E-mailul lui/ gethelp05@gmail.com și Whatsapp: +2348147400259

     
  • La 24 martie 2025 la 03:24 , Blogger Unknown a spus...

    Eu și soția mea am avut o neînțelegere care a dus la o luptă uriașă și ea a plecat de acasă și s-a întors la casa tatălui ei. Mi-am lăsat emoțiile să aibă tot ce e mai bun din mine și am rămas permanent departe de ea. Lucrurile s-au înrăutățit când a început să se vadă cu un alt bărbat și nu am știut niciodată despre asta. Am încercat să rezolv problema și să o fac să se întoarcă acasă și nu s-a mai întors niciodată. Am aflat mai târziu tot ce s-a întâmplat și am decis să caut ajutor pentru a-mi remedia căsătoria cu ea, ceea ce m-a făcut să contactez Dr. Isikolo. Așa cum era de așteptat, a lucrat pentru mine și problema a fost rezolvată și m-am reunit cu soția mea. S-a întors acasă imediat după 48 de ore, așa cum a promis dr. Isikolo. Îi sunt mereu îndatorat pentru că a rezolvat problema pe care am avut-o în căsnicia mea. Vă rugăm să-l contactați pentru ajutor rapid și urgent, trimiteți-i un e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau WhatsApp-i la: +2348133261196

     
  • La 27 martie 2025 la 08:05 , Blogger Unknown a spus...

    Nu m-am gândit niciodată că voi zâmbi din nou după ce soțul meu m-a lăsat cu doi copii timp de peste un an. Toate eforturile de a-l aduce înapoi au eșuat și am avut probleme să cădem de acord cu orice. Teama mea era că nu o să-l mai văd până nu am întâlnit pe internet o doamnă pe nume Dora care mi-a spus despre lucrările grozave ale doctorului Ilekhojie care au ajutat atât de mulți oameni cu același caz ca al meu. Mi-a dat contactul lui și am vorbit imediat cu el. Dr Ilekhojie m-a asigurat că este doar o legătură pierdută între noi și mi-a promis că, după ce se va face un ritual de reconciliere, legătura dintre mine și soțul meu va fi reparată și el se va întoarce de unul singur. Așa cum a promis, soțul meu a sunat a treia zi și a cerut să se întoarcă acasă. Sunt încă surprinsă până acum de acest miracol, pentru că este prea real și sunt fericit că am avut încredere în Dr. Ilekhojie să mă ajute. Îi las contactul aici pentru oricine are probleme în căsătorie sau relație. E-mail: gethelp05@gmail.com sau whatssap +2348147400259

     
  • La 28 martie 2025 la 15:17 , Blogger Anonymous a spus...

    Nu am știut niciodată că oamenii sunt lipsiți de inimă și foarte răi pe lumea asta. Totul a început când o prietenă de familie a început să ne viziteze acasă, nu am știut niciodată că ea vine la noi acasă nu a fost cu bune intenții. Ea venea la noi acasă cu lucruri rele doar pentru a ne face să nu procesăm nimic din ceea ce facem. Motivul pentru care a fost rău cu noi a fost pentru că era geloasă pe procesul nostru familial. Nu era fericită pentru că lucrurile mergeau bine pentru noi. Așa că își folosește răul pentru a planta lucruri spirituale în casa noastră. Lucrurile din casa noastră au început să meargă rău, tatăl meu a avut un accident oribil care aproape că i-a luat viața, din viața bună pe care o trăiam înainte ca totul să înceapă să meargă rău pentru noi. După câteva luni, atunci unul dintre verii noștri a venit la noi acasă și a văzut cum stau lucrurile la noi. El a spus că aceste lucruri care ni se întâmplă nu sunt doar obișnuite. Vărul nostru care a venit să ni-l prezinte pe DR WALE, ne-a spus că DR WALE îl ajută pe prietenul său să-și restabilească căsnicia ruptă. El a spus că DR WALE ne poate ajuta, așa l-am contactat pe DR WALE spre surprinderea noastră, după ce l-a contactat pe DR WALE, el ne-a spus că prietenul nostru de familie este cel care ne face tot răul. Cu ajutorul lui DR WALE aflăm unde a îngropat farmecele malefice. Cu ajutorul DR WALE, totul în casa noastră a revenit din nou la normal. Tatăl meu s-a întors din nou în picioare. Dacă aveți ceva care vă deranjează mintea, vă voi spune să contactați DR WALE pentru că el este cel mai bun rezolvator de soluții. Puteți contacta prin WhatsApp/Viber: +2347054019402 SAU E-mail: drwalespellhome@gmail.com

     
  • La 31 martie 2025 la 02:21 , Blogger Unknown a spus...

    Eram încă la facultate când mi-am cunoscut logodnicul. Ne-am întâlnit destul de mult timp și am conviețuit, iar relația noastră a fost aprobată de părinții noștri. Ne-am înțeles și totul a fost perfect. A călătorit pentru un antrenament și de atunci totul nu a mai devenit niciodată bun pentru noi. Se vedea cu o doamnă acolo și tinde să se fi angajat mult în ceea ce au împărtășit și m-a lăsat afară din imagine. Am făcut tot ce am putut pentru a remedia problema, dar nimic nu a funcționat până nu am auzit despre doctorul Isikolo. L-am contactat și i-am explicat prin ce treceam și mi-a promis că mă va ajuta, ceea ce a făcut așa cum mi-a promis. Am respectat instrucțiunile pe care mi le-a dat și a rezolvat problema pe care o aveam cu logodnicul meu și acum s-a întors la mine și ne căsătorim peste o lună. Toate mulțumim doctorului Isikolo. Contactați-l acum dacă aveți nevoie de ajutor. e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimite-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196

     
  • La 31 martie 2025 la 11:04 , Blogger Unknown a spus...

    N-am știut niciodată că oamenii ar putea fi atât de amabili, altruiști și uimitori până când doctorul Ilekhojie m-a ajutat. Unirea mea cu soțul meu nu a durat până la un an când am început să avem atâtea probleme. Soțul meu m-a părăsit și a jurat că nu se va mai întoarce niciodată. Nu știam ce să fac cu viața mea în acel moment. A trebuit să continui să caut ajutor până când doctorul Ilekhojie mi-a venit în ajutor. După ce a făcut consultările cuvenite, mi-a fost clar că fosta soțului meu l-a tot manipulat spiritual pentru ca ea să-l poată primi înapoi. Dr Ilehojie mi-a spus tot ce trebuie să fac cu toată asigurarea pe care am respectat-o ​​și el m-a ajutat și rezultatul a fost atât de uimitor. Acum soțul meu s-a întors și trăim în căldură și fericire. Doar trimite-i prin WhatsApp +2348147400259 sau e-mail-i prin: gethelp05@gmail.com

     
  • La 5 aprilie 2025 la 16:45 , Blogger Jeunaa a spus...

    Sunt casatorita de 9 ani fara copii pana am cunoscut multe comentarii despre modul in care dr Gideon a ajutat multe persoane sa ramana insarcinata, l-am contactat imediat pe whatsapp si i-am explicat totul, ea m-a indrumat ce sa fac si am facut totul perfect. , spre surprinderea mea am ramas insarcinata la 3 saptamani dupa ce a facut totul, am avut primul meu fiu si in momentul de fata am 2 copii frumosi cu ajutorul Dr Gideon toate multumesc pentru munca ta buna, contactati-l pentru ajutor.
    1) daca vrei sa ramai insarcinata.
    2) dacă vrei să te reîntâlnești cu iubitul tău.
    3) dacă vrei să nu te mai masturbezi.
    4) dacă doriți o căsătorie/relație pașnică.
    5) dacă vrei să te răzbuni sau pe cineva.
    6) dacă vrei să vindeci vreo boală.
    si altele.
    e-mail: drgideon611@gmail.com
    Whatsapp: +2347042191323

     
  • La 8 aprilie 2025 la 02:58 , Blogger Unknown a spus...

    Cu experiența mea de lucru cu Dr. Isikolo, am ajuns la concluzia că există oameni foarte buni și cinstiți care pot face cu adevărat tot ce pot pentru a rezolva orice probleme pe care le aveți, chiar dacă nu vă sunt cunoscute în mod vizibil sau le văd personal. Mi-am pierdut căsnicia pentru că nu am putut să înțeleg pe deplin ce înseamnă să conduci corect o femeie și să accept faptul că sunt conectate într-un mod pe care noi bărbații nu îl putem înțelege niciodată. A trebuit să caut ajutor de la doctorul Isikolo, știind că soția mea este o femeie bună pe care nu o pot lăsa pe nimeni altcineva. Totuși, a fost o situație grea pentru mine și mi-au fost dezvăluite prea multe lucruri în timp ce el mă ajuta să remediez problemele și am obținut efectul rezultatului imediat după 48 de ore, așa cum m-a asigurat și că am soția mea acasă la mine. Dr Isikolo este cea mai bună opțiune pe care o poți alege pentru a restabili dragostea și conexiunea dintre tine și partenerul tău și pentru a-i readuce în viața ta și pentru a fi fericiți împreună pentru totdeauna. Îi poți suna/smsa prin WhatsApp +234-8133261196 sau îi poți e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com

     
  • La 10 aprilie 2025 la 02:49 , Blogger Unknown a spus...

    Am avut parte de traume emoționale și relații eșuate. Nu există nimic mai mult în viață decât să rămânem plini de speranță chiar și atunci când ne așteptăm la ce este mai rău. Am avut noroc încă o dată când mi-am întâlnit logodnicul și el a fost tot ceea ce mi-am dorit vreodată la un bărbat. Am fost întotdeauna tratat corect de el și am crezut mereu că vom ajunge împreună. Fără să-mi știe că diavolul lovise chiar înainte ca dorințele mele să fie îndeplinite. Mi-a fost luat de o altă cățea și a fost un iad pentru mine să știu că mă părăsise. Eram atât de sigur că nu a făcut-o cu mintea limpede pentru că totul pare premiat când s-a întâmplat. Așa că a trebuit să caut ajutor și l-am găsit pe dr isikolo care mi-a dezvăluit că bărbatul meu a fost hipnotizat cu farmece de către respectiva doamnă. A lucrat pentru mine și l-a adus pe bărbatul meu înapoi la mine și acum ne-am întors din nou. Nu pot fi suficient de recunoscător știind că tot ceea ce a promis Dr. Isikolo s-a împlinit și știind că rezultatul lucrărilor sale se manifestă după 48 de ore. Fără minciuni despre tot ce veți auzi vreodată despre el și despre ceea ce face. Contactează-l acum dacă este nevoie și fii pe deplin sigur că nu te va dezamăgi. Trimite-i un mesaj pe WhatsApp prin +2348133261196 sau e-mail-ul lui Doctor Isikolo prin: isikolosolutionhome@gmail.com

     
  • La 10 aprilie 2025 la 14:38 , Blogger Unknown a spus...

    Am avut o relație dificilă cu soțul meu în trecut, ceea ce a dus la divorțul de primul meu soț. Amintirile despre soțul meu erau încă în mine și mi-am dat seama cât de mult îl iubeam și mi-a fost dor de el. Am plâns amar în noaptea aceea, gândindu-mă că l-am pierdut pe bărbatul pe care îl iubisem atât de mult. Am cerut sfaturi despre ce să fac și o prietenă de-a mea mi-a dat un contact cu Dr. Ilekhojie. L-am consultat pentru că a ajutat mulți oameni să se împace. În doar 4 zile, am avut o întâlnire cu rugăciunile sale de reconciliere spirituală și totul s-a schimbat în bine în viața mea. Acum trăiesc fericită din nou cu soțul meu și plănuim să ne reînnoim jurămintele și să ne căsătorim din nou. Mărturisesc astăzi că Dr. Ilekhojie este soluția la toate problemele dintr-o relație sau căsnicie destrămată. Contactați-l pentru soluții la orice problemă. Pe Whatsapp +2348147400259 sau prin e-mailul său: gethelp05@gmail.com

     
  • La 11 aprilie 2025 la 06:22 , Blogger Unknown a spus...

    Pierderea bucuriei și a fericirii pe care le-am împărtășit cu soția mea atâția ani m-a spulberat și m-a lăsat incomplet ca bărbat. Am crezut că fac totul bine și că o conduc în direcția corectă până când viața și problemele ei s-au întâmplat și ea m-a părăsit. De atâtea ori am încercat să rezolv problemele, dar nimic nu a funcționat și, în acest moment, a plecat într-un alt oraș, ceea ce a făcut mai dificil să o recâștige. Am urât faptul că a trebuit să las neînțelegerile pe care le-am avut să devină o rădăcină majoră a despărțirilor noastre. A trebuit să-l contactez pe Dr. Lukas, care m-a luat și m-a ajutat să rezolv problemele. a fost într-adevăr o experiență minunată și doctorul Lukas face minuni și pentru a încununa totul, soția mea s-a întors acasă la mine și fiica mea și de data aceasta cred atât de mult că dragostea și fericirea pe care le-am împărtășit sunt acum pentru totdeauna și nimic nu ne va rupe vreodată. Contactați Dr. Lukas dacă aveți nevoie de ajutor pentru a vă rezolva problemele cu soțul/soția. Contactul său WhatsApp: +44-7469341745 sau e-mail-i prin: okukutemple@gmail.com

     
  • La 13 aprilie 2025 la 13:07 , Blogger Anonymous a spus...

    Numele meu este Mihaela Jericho. Din respect pentru tine și vrăjile tale, trebuie să fac cunoscută tuturor această mărturie. Am fost la alți vrăjitori fără să văd niciun rezultat. Mi-am dorit doar să vin la tine mai devreme, am primit tot ce este mai bun de la tine. Fostul meu soț a fost plecat de peste un an și am fost peste tot și alți vrăjitori pentru ajutor, dar niciun rezultat până când prietenul meu mi-a prezentat dr. Akharia. După ce s-a terminat Vraja de dragoste, am primit în sfârșit un telefon de la el. Vrăjile lui au făcut minuni și soțul meu s-a întors plin de dragoste. A fost ca un miracol! S-a întors brusc cu flori spunând că ar trebui să-l iert, am fost cu adevărat uluit și șocat când soțul meu a îngenuncheat cerându-mi iertare pentru ca să-l accept înapoi.. Sunt foarte lipsit de cuvinte și vesel, ești un Dumnezeu trimis mie și întregii mele familii... Și acum sunt încă o dată o femeie. Mulțumesc mult Dr Akharia. Pentru toți cei care caută un adevărat vrăjitor, contactați dr Akharia pe e-mail: doctorakharia@gmail.com , WhatsApp +2347014241417

     
  • La 14 aprilie 2025 la 03:10 , Blogger Unknown a spus...

    După ce am fost în relație cu el de șapte ani, s-a despărțit de mine, am făcut tot posibilul să-l aduc înapoi, dar totul a fost în zadar. Mi-am dorit atât de mult înapoi din cauza dragostei pe care o am pentru el și l-am implorat cu tot, am făcut promisiuni dar a refuzat. Am contactat un vrăjitor numit DR ISIKOLO care m-ar putea ajuta să fac o vrajă pentru a-l aduce înapoi, dar eu sunt genul care nu a crezut niciodată în vrajă, nu am avut de ales decât să încerc, i-am trimis vrăjitorului prin poștă și mi-a spus că nu este nicio problemă că totul va fi bine înainte de două zile, că fostul meu se va întoarce la mine înainte de trei zile, a făcut vraja și surprinzător a fost în a doua zi. M-a sunat fostul meu și am rezolvat diferențele și suntem fericiți împreună acum. Oricine ar putea avea nevoie de ajutorul vrăjitorului și puteți trimite un e-mail la: isikolosolutionhome@gmail.com sau îi puteți suna/scrie mesaj prin WhatsApp la: +2348133261196.

     
  • La 15 aprilie 2025 la 15:08 , Blogger Unknown a spus...

    Mi-am pierdut căsnicia și casa frumoasă, distrusă de nefericire, văzându-mi pe soția plecând din cauza minciunilor cu care era hrănită și a nesiguranțelor care nu au fost niciodată adevărate. Am jurat de la început să nu fiu niciodată un trișor și m-am susținut pentru a mă asigura că îmi construiesc o casă fericită, dar, din păcate, ea nu a avut niciodată suficientă încredere în mine. Am rătăcit luni de zile încercând să o recuperez și am căutat ajutor din diverse surse, inclusiv din intervenția familiei ei, dar nu am avut niciodată succes. Am intrat în contact cu dr. Ilekhojie, de care mă îndoiam mai devreme, când am luat legătura cu el. A trebuit să păstrez speranța vie și să respect procedurile așa cum mi-a explicat totul. M-a asigurat de întoarcerea ei, care s-a întâmplat după 3 zile și încă nu găsesc cuvinte pentru a exprima cât de fericit și de recunoscător sunt, știind că fiul meu și că o am pe mama lui acasă. Îți mulțumim Dr. Ilekhojie pentru că ne-ai adus fericirea în viețile noastre. Aveți nevoie de ajutor, luați legătura cu acest minunat Dr Whatsapp +2348147400259 sau prin e-mailul său: gethelp05@gmail.com

     
  • La 16 aprilie 2025 la 14:13 , Blogger Anonymous a spus...

    În viață este bine, apreciem ceea ce ai, este bine să-ți apreciezi partenerul. Asta s-a întâmplat anul trecut, Partenerul meu a fost bun și drăguț cu mine, dar am început să observ un comportament murdar de la el. Când l-am observat, mi-am spus că acesta nu este bărbatul meu. Pentru că de fiecare dată când eu și omul meu intrăm în vreo ceartă, nu o ducem a doua zi, vorbim despre asta și ne liniștim imediat și rămânem din nou fericiți. dar acum observ că nu mai era același lucru, a început să doarmă afară cu ceva ce nu a mai făcut niciodată înainte, deoarece toate acestea îmi deranjează mintea, așa a fost motivul în care în această zi bună, în timp ce treceam prin internet, am văzut o postare despre DR WALE despre cum a ajutat mulți oameni să restabilească căsătoria și relația rupte acolo. Când am luat legătura cu DR WALE, el a verificat pentru mine și a văzut că o altă doamnă l-a legat pe bărbatul meu pentru ca el să nu aibă timpul meu și să mă trateze rău. Când DR WALE mi-a spus asta, am fost șocat și surprins, l-am întrebat pe DR WALE care este soluția pe care a spus că avem nevoie pentru a-mi dezlega bărbatul de farmec, astfel încât să se poată elibera să se întoarcă drăguț cu mine. Așa a făcut DR WALE toate lucrurile necesare care trebuiau făcute pentru mine. În timp ce scriu asta, omul meu se poartă acum bine cu mine. A părăsit-o pe cealaltă fată. De asemenea, amândoi așteptăm și primul nostru copil. Toate datorită lui DR WALE. Îl poți contacta prin WhatsApp/Viber: +2347054019402 SAU pe e-mail: drwalespellhome@gmail.com

     
  • La 24 aprilie 2025 la 02:20 , Blogger Unknown a spus...

    Nu am știut niciodată că-mi pot aduce logodnicul înapoi până când l-am contactat pe doctorul Isikolo care m-a ajutat. Am avut o neînțelegere teribilă cu bărbatul meu și am mers pe căi diferite. Eram dezamăgit emoțional și nu știam ce să fac pentru a ajuta situația. Așa că am ajuns să știu despre Dr. Isikolo. L-am contactat și l-am cerut să mă ajute cu problemele mele. Mi-a spus tot ce trebuia să știu și să înțeleg și am respectat procedurile și până la urmă a rezolvat problema pentru mine, iar acum eu și logodnicul meu suntem din nou împreună și știu că ne vom căsători în curând. Nu ar fi fost posibil dacă doctorul Isikolo nu m-a ajutat așa cum am promis. Rezultatul muncii sale se manifestă cu siguranță după 48 de ore și este garantat 100%. Este vizibil pentru mine să văd efectul rezultatului a tot ceea ce a făcut pentru mine și, cu adevărat, dragostea și afecțiunea dintre eu și logodnicul meu sunt restaurate pe deplin și mă bucură inima că nu l-am lăsat pe nimeni de acolo. El te poate ajuta la fel de bine dacă te adresezi la el acum. Trimite-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196 sau e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com

     
  • La 25 aprilie 2025 la 04:38 , Blogger Unknown a spus...

    Pierderea bucuriei și fericirii pe care le-am împărtășit cu soția mea atâția ani m-a distrus și m-a lăsat incomplet ca bărbat. Am crezut că fac totul bine și că o îndrumăm în direcția corectă abia după ce viața și problemele ei au apărut și ea m-a părăsit. De atâtea ori am încercat să rezolv problemele, dar nimic nu a funcționat, iar în acel moment ea a plecat în alt oraș, ceea ce a făcut mai dificilă recâștigarea ei. Am urât faptul că a trebuit să las neînțelegerile pe care le-am avut să devină o rădăcină majoră a despărțirilor noastre. A trebuit să-l contactez pe Dr. Lukas, care m-a ajutat să rezolv problemele. A fost într-adevăr o experiență minunată, iar Dr. Lukas face minuni și, pe deasupra, soția mea s-a întors acasă la mine și la fiica mea și de data aceasta cred cu tărie că dragostea și fericirea pe care le-am împărtășit sunt acum pentru totdeauna și nimic nu ne va rupe vreodată. Contactați-l pe Dr. Lukas dacă aveți nevoie de ajutor pentru a vă rezolva problemele cu soțul/soția dumneavoastră. Contactul lui pe WhatsApp: +44-7469341745 sau trimiteți-i un e-mail la adresa: okukutemple@gmail.com

     
  • La 29 aprilie 2025 la 03:19 , Blogger Unknown a spus...

    Eram încă la facultate când l-am cunoscut pe logodnicul meu. Am fost împreună destul de mult timp și am concubinat, iar relația noastră a fost aprobată de părinți. Ne-am înțeles bine și totul a fost perfect. El a călătorit pentru niște cursuri de pregătire și de atunci nimic nu a mai fost bine pentru noi. Se întâlnea cu o doamnă de acolo și tindea să se dedice mult celor pe care le împărtășeau și m-a lăsat pe mine deoparte. Am făcut tot ce am putut să rezolv problema, dar nimic nu a funcționat până nu am auzit de Dr. Isikolo. L-am contactat și i-am explicat prin ce treceam, iar el a promis că mă va ajuta, ceea ce a și făcut. Am urmat instrucțiunile pe care mi le-a dat și a rezolvat problema pe care o aveam cu logodnicul meu, iar acum s-a întors la mine și ne căsătorim peste o lună. Toate acestea datorită Dr. Isikolo. Contactați-l acum dacă aveți nevoie de ajutor. Trimiteți-i un e-mail la adresa isikolosolutionhome@gmail.com sau trimiteți-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196.

     
  • La 29 aprilie 2025 la 12:28 , Blogger Anonymous a spus...

    Aceasta este o lecție importantă din care trebuie să învățăm cu toții. Prietena mea și soțul ei aveau nevoie de o menajeră, așa că și-au găsit una. În timp ce menajera stătea la ei, prietena mea a început să observe un comportament ciudat. Prietena mea a observat că soțul ei și menajera au aventuri împreună. Menajera a folosit o vrajă magică rea pentru a-i lega pe prietena mea și pe soțul ei. Menajera preia controlul asupra casei lor. Pentru că prietena mea trebuia să oprească toate prostiile care se întâmplau în casa ei, l-a contactat pe Dr. Wale pentru ajutor. Ea a spus că i-a povestit Dr. Wale totul și Dr. Wale i-a spus că totul va fi bine. Ea a spus că Dr. Wale i-a cerut să plătească pentru lucruri spirituale, pe care le plătește ea. Dr. Wale i-a făcut o vrajă spirituală pentru a o alunga pe menajeră din casa lor. Și soțul ei și-a revenit. După ce Dr. Wale a făcut treaba asta minunată pentru prietena mea, o altă prietenă de-a mea l-a contactat și s-a plâns că soțul ei o bate mereu. Era supărată, dar totuși Dr. Wale a ajutat-o ​​să-și recapete zâmbetul când a pregătit o vrajă care i-a restaurat căsnicia. Astăzi, ambele prietene ale mele trăiesc din nou fericite cu soții lor. WhatsApp/Viber: +2347054019402 SAU Email: drwalespellhome@gmail.com

     
  • La 1 mai 2025 la 02:13 , Blogger Unknown a spus...

    Soțul meu, cu care mi-am construit viața timp de 23 de ani, m-a părăsit pe mine și pe copii fără un cuvânt. Totul s-a prăbușit peste mine și am apelat la cei dragi, dar nimeni nu m-a putut ajuta. A venit un moment dat când a depus cererea de divorț, chiar dacă nu aveam probleme și nu ne certam niciodată din cauza unor dezastre. Dr. Isikolo a venit în ajutorul meu și a rezolvat problema pe care o aveam cu soțul meu. Ne-a reunit din nou și s-a întors acasă la noi. Într-adevăr, viața este misterioasă și nu am crezut niciodată că voi trăi prin ce am trecut, dar totul datorită Dr. Isikolo, care a lucrat pentru mine și m-a asigurat de rezultate pozitive după 48 de ore, care într-adevăr s-au întâmplat așa cum a promis. De asemenea, vă poate rezolva problemele dacă îl contactați acum. Trimiteți-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196 sau prin e-mail la adresa isikolosolutionhome@gmail.com

     
  • La 5 mai 2025 la 02:21 , Blogger Unknown a spus...

    Am avut experiențe dificile și oribile în relațiile mele anterioare și am așteptat să-l cunosc pe soțul meu, iar după ce ne-am întâlnit, ne-am îndrăgostit și ne-am căsătorit. După doi ani de căsnicie, s-a schimbat și a început să se comporte ciudat și, în cele din urmă, m-a părăsit pe mine și pe fiul nostru. Am făcut tot ce am putut să-l aduc înapoi, dar totul a fost în zadar. Am aflat comentariile și ce spunea toată lumea despre Dr. Isikolo. L-am contactat și mi-a răspuns și mi-a oferit tot efortul și sprijinul pentru a face ca mariajul meu să funcționeze din nou. El a fost cel care mi-a spus că soțul meu mi-a fost luat de o altă femeie și a făcut o vrajă de reuniune a iubirii care ne-a reunit, revenind acasă la mine și la băiatul meu. Într-adevăr, nimeni nu a mințit despre Dr. Isikolo și faptele sale bune. Soțul meu s-a întors acasă la 48 de ore după ce a făcut treaba așa cum a promis. Contactați-l acum și fiți siguri că vă va ajuta. Va trebui să-i trimiteți un e-mail acum la adresa: isikolosolutionhome@gmail.com sau să-i trimiteți un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196.

     
  • La 6 mai 2025 la 04:15 , Blogger Unknown a spus...

    Dr. Lukas a făcut o treabă excelentă pentru mine după ce m-a ajutat să-mi recuperez soția. Dr. Lukas și-a folosit vraja puternică pentru a-mi aduce un zâmbet pe față, aducând-o înapoi pe femeia mea cu ajutorul vrăjii sale. La început am crezut că visez când soția mea s-a întors la mine în genunchi, implorându-mă să o iert și să o accept înapoi, și chiar și de atunci mă iubește mai mult decât m-am așteptat vreodată. Așa că mi-am făcut un jurământ că voi anunța lumea despre Dr. Lukas, pentru că este un om minunat. Tot ce am făcut a fost să mă supun, iar el m-a ajutat și am obținut rezultatul în 48 de ore, ceea ce încă mă uimește până astăzi. Aveți probleme în relația dumneavoastră? Partenerul dumneavoastră s-a despărțit de dumneavoastră și încă îl iubiți și îl doriți înapoi? Aveți probleme financiare? Sau aveți nevoie de ajutor de orice fel, contactați-l pe Dr. Lukas astăzi, pentru că vă garantez 100% că vă va ajuta așa cum m-a ajutat și pe mine. Adresa de e-mail a Dr. Lukas este: okukutemple@gmail.com și, de asemenea, contactul său pe WhatsApp +44-7469341745

     
  • La 7 mai 2025 la 11:02 , Blogger Unknown a spus...

    Am avut o relație dificilă cu soțul meu în trecut, ceea ce a dus la divorțul de primul meu soț. Amintirile despre soțul meu erau încă în mine și mi-am dat seama cât de mult îl iubeam și mi-a fost dor de el. Am plâns amar în noaptea aceea, gândindu-mă că l-am pierdut pe bărbatul pe care îl iubisem atât de mult. Am cerut sfaturi despre ce să fac și o prietenă de-a mea mi-a dat un contact cu Dr. Ilekhojie. L-am consultat pentru că a ajutat mulți oameni să se împace. În doar 4 zile, am avut o întâlnire cu rugăciunile de reconciliere spirituală cu el și totul s-a schimbat în bine în viața mea. Acum trăiesc fericită din nou cu soțul meu și plănuim să ne reînnoim jurămintele și să ne căsătorim din nou. Mărturisesc astăzi că Dr. Ilekhojie este soluția la toate problemele dintr-o relație sau căsnicie destrămată. Contactați-l pentru soluții la orice problemă. WhatsApp +2348147400259 sau vizitați site-ul său web https://gethelps.online

     
  • La 8 mai 2025 la 02:25 , Blogger Unknown a spus...

    Cu experiența mea de lucru cu Dr. Isikolo, am ajuns la concluzia că există oameni foarte buni și onești care pot face tot posibilul pentru a rezolva orice problemă ai avea, chiar și atunci când nu le cunoști vizibil sau nu le vezi în persoană. Mi-am pierdut căsnicia pentru că nu am putut înțelege pe deplin ce înseamnă să conduci o femeie corect și să accept faptul că sunt bazate pe un mod pe care noi, bărbații, nu-l putem înțelege niciodată. A trebuit să cer ajutorul Dr. Isikolo știind că soția mea este o femeie bună pe care nu o pot despărți altcuiva. A fost o situație dificilă pentru mine și mi s-au dezvăluit prea multe lucruri în timp ce mă ajuta să rezolv problemele, iar efectul l-am văzut după doar 48 de ore, deoarece m-a asigurat că soția mea s-a întors acasă. Dr. Isikolo este cea mai bună opțiune pe care o poți alege pentru a restabili dragostea și conexiunea dintre tine și partenerul tău, pentru a-i aduce înapoi în viața voastră și a fi fericiți împreună pentru totdeauna. Îl poți suna/trimite un mesaj prin WhatsApp +234-8133261196 sau îi poți trimite un e-mail la adresa isikolosolutionhome@gmail.com

     
  • La 11 mai 2025 la 15:52 , Blogger Unknown a spus...

    Viața mea s-a schimbat în bine de când am început să lucrez cu Dr. Ilekhojie. Întotdeauna am atras bărbați ratați și bărbați care nu au nimic de oferit într-o relație sau căsnicie. A continuat ani de zile până când un coleg m-a prezentat Dr. Ilekhojie. Mi-a explicat că va efectua un ritual inofensiv pentru mine, care va asigura că bărbați de valoare vor veni întotdeauna în calea mea. Contrar a ceea ce spunea toată lumea, a avea un copil nu a fost motivul pentru care îmi este greu să găsesc un bărbat bun. Mi-a spus tot ce trebuie să fac și să ofer și, în decurs de o săptămână, l-am întâlnit pe actualul meu soț, care este un chirurg de succes, și au trecut 3 luni și ne-a schimbat viața. Am avut multe de ales după ce Dr. Ilekhojie și-a terminat munca, ceea ce a fost ca un vis pentru mine. Acum m-am împlinit pentru că nu trebuie să-mi fac griji pentru nimic altceva, deoarece am bărbatul visurilor mele. De asemenea, vă puteți îndeplini dorințele contactându-l direct pentru ajutor. Whatsapp +2348147400259 sau prin intermediul site-ului său web https://gethelps.online

     
  • La 13 mai 2025 la 03:30 , Blogger Unknown a spus...

    Am avut parte de traume emoționale și relații eșuate. Nu există nimic mai bun în viață decât să rămâi optimist chiar și atunci când ne așteptăm la ce e mai rău. Am avut din nou noroc când l-am întâlnit pe logodnicul meu, iar el era tot ce mi-am dorit vreodată la un bărbat. Am fost întotdeauna tratată cum se cuvine și am crezut mereu că vom ajunge împreună. Fără să știu, diavolul a lovit chiar înainte ca dorințele mele să se împlinească. Mi-a fost luat de o altă nenorocită și a fost un iad pentru mine știind că mă părăsise. Eram sigură că nu a făcut-o cu mintea lui limpede, pentru că totul părea o recompensă atunci când se întâmpla. Așa că a trebuit să caut ajutor și l-am găsit pe Dr. Isikolo, care mi-a dezvăluit că bărbatul meu a fost hipnotizat cu farmece de către doamna respectivă. A lucrat pentru mine și mi-a adus bărbatul înapoi, iar acum ne-am întors. Nu pot fi suficient de recunoscătoare știind că tot ce a promis Dr. Isikolo s-a împlinit și știind că rezultatul muncii sale se manifestă după 48 de ore. Nicio minciună despre tot ce veți auzi vreodată despre el și ceea ce face. Contactați-l acum dacă este nevoie și fiți sigură că nu vă va dezamăgi. Trimite-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196 sau trimite-i un e-mail la adresa isikolosolutionhome@gmail.com

     
  • La 14 mai 2025 la 05:11 , Blogger Unknown a spus...

    Căsnicia mea de 6 ani a fost plină de suferință nesfârșită, ceea ce a dus la divorțul de soțul meu pe care nu mi l-am dorit niciodată. Totul s-a prăbușit și ne-am despărțit. Am încercat să merg mai departe, dar a fost foarte greu pentru mine, pentru că încă îmi iubeam soțul, iar fiica mea a plâns mereu pentru că îi este dor de tatăl ei. Nu am avut de ales decât să cer ajutor, ceea ce m-a determinat să-l contactez pe Dr. Ilekhojie. După ce am văzut atât de multe remarci bune despre munca lui și l-am contactat, m-a asigurat că mă va împăca pe mine și pe soțul meu cu ritualul său de reconciliere. Mi-a explicat că soțul meu se va răzgândi în privința divorțului și a întoarcerii și că vom fi din nou o familie fericită. Mă bucur să vă spun tuturor că dragostea și fericirea au fost restabilite și ne-am împăcat, totul datorită Dr. Ilekhojie. Nu este niciodată prea ocupat pentru a ajuta pe cineva. Așa că contactați-l acum dacă aveți nevoie de ajutor. Site web: https://gethelps.online sau trimiteți-i un mesaj prin WhatsApp +2348147400259

     
  • La 15 mai 2025 la 01:31 , Blogger Unknown a spus...

    Am dat tot ce aveam ca să-mi rezolv căsnicia, dar el tot m-a părăsit, pe mine și pe copiii noștri. Familia lui a luptat pentru mine și tot nu s-a schimbat nimic, iar el a plecat distrus și trist. Reușesc să continui cu speranța că totul se va îmbunătăți pentru noi într-o zi și că se va întoarce la voi. Este un tată minunat pentru copii și am avut încredere că îl voi vedea întorcându-se la noi. Am avut norocul să-l contactez pe Dr. Isikolo, care într-adevăr știa cum să rezolve problema și a făcut-o, iar spre surprinderea mea, soțul meu s-a întors acasă la mine. Sunt încă uimită cum a fost posibil, dar într-adevăr este adevărat. Rezultatul muncii sale se va manifesta cu siguranță după 48 de ore. Soțul meu s-a întors și știu că Dr. Isikolo este cu adevărat un om onest în care oricine poate avea încredere. Este bun în meseria sa de a rezolva problemele dintre parteneri și de a-i ajuta să se împace. Puteți să-i trimiteți un e-mail Doctorului Isikolo la adresa: isikolosolutionhome@gmail.com sau puteți la fel de bine să-i trimiteți un mesaj prin WhatsApp la numărul: +2348133261196.

     
  • La 16 mai 2025 la 02:40 , Blogger Anonymous a spus...

    Sunt cel mai fericit om de pe pământ astăzi. Dr. Wale m-a făcut să cred că este bine să continui să încerci. Căsnicia mea de nouă ani era aproape sfârșită. M-am căsătorit cu soția mea acum nouă ani și amândoi avem doi copii. Am trăit fericiți împreună până când soția mea a fost mutată în alt oraș la muncă. Așa au început să apară toate problemele. Când a fost transferată prima dată, vorbeam mereu când era în pauză sau în program închis. Uneori, venea acasă și petrecea weekendul cu noi. După câteva luni, lucrurile au început să se înrăutățească încet, iar comunicarea a început să se stingă. Nu a mai venit acasă și nici nu a răspuns la apeluri. Acum, dacă o sun pe soția mea să o văd, începe să inventeze tot felul de scuze. Toate acestea mă îngrijorau și mă țineau profund chinuit. Așa că într-o zi a trebuit să călătoresc în orașul în care lucrează. Am ajuns la adresa ei de acasă pe care mi-a dat-o când am ajuns acolo, am sunat la ușă. Când ușa s-a deschis, am văzut-o pe soția mea doar cu un prosop și ceea ce m-a șocat a fost să văd un alt bărbat întins în pat complet gol. Asta mi-a frânt inima și am plecat. După câteva luni, soția mea nici măcar nu a mai vrut să mă sune. Atunci mi-am spus că nu e ceva obișnuit. Am căutat ajutor pe internet. Așa l-am dat pe DR. WALE, care m-a ajutat să restabilim pacea în casa mea astăzi. Bărbatul pe care l-am văzut cu soția mea era un coleg de muncă care a folosit puterea spirituală pentru a o închide pe soția mea, astfel încât ea să uite totul despre noi. Dar cu ajutorul DR. WALE am reușit să o recuperez pe soția mea. DR. WALE a făcut cea mai bună vrajă magică care mi-a adus-o înapoi. Îl puteți contacta prin WhatsApp/Viber: +2347054019402 SAU E-mail: drwalespellhome@gmail.com

     
  • La 24 mai 2025 la 02:57 , Blogger Anonymous a spus...

    Tatăl și mama au divorțat când eram copil mic, ambii mei părinți nu au locuit niciodată împreună după divorț acest lucru nu m-a făcut să am o copilărie dulce. Acum sunt adult. Același lucru se întâmplă acum și cu fratele meu mai mare și sora mea, amândoi sunt căsătoriți, dar nu mai sunt cu soția. Fratele meu mai mare și soția mea caută o modalitate de a divorța, în timp ce sora mea cea mare se ceartă mereu cu soțul ei, iar eu cred că vor cere în continuare divorțul. Toate aceste necazuri ici și colo îmi îngrijorează mereu mintea. Această problemă este în familia noastră de peste patruzeci și patru de ani și nu pot trăi cu ea. pentru că mi-e frică de asta și nu vreau în viața mea când mă căsătoresc. Din cauza traumei pe care o am în continuare, am mers să caut o soluție pentru a rezolva această problemă de familie. După o mulțime de mărturii am văzut că una dintre DR WALE mi-a atras atenția pentru că văd unele care au probleme similare ale mele și DR WALE a rezolvat-o. Am luat legătura cu DR WALE și i-am împărtășit durerile mele. DR WALE mi-a pus câteva întrebări la care am dat toate răspunsurile de care aveam nevoie. Din acel moment, DR WALE mi-a spus că tatăl și mama au jignit un cuplu tânăr când au fost tineri și pentru că părinții mei refuză să-i spună scuze, cuplul i-a cauzat cu maggie neagră voodoo, am șocat o surpriză, apoi îl întreb dacă există o soluție DR WALE a spus DA Iată, DR WALE a făcut toate lucrurile necesare care trebuiau făcute după patruzeci și patru de ani de când cuplurile și-au găsit scuze de când părinții mei ne-am scuzat cuplurile și ne-am scuzat vreodată familia mea. merge bine. Ambii părinți ai MEI sunt acum din nou împreună, fratele meu cel mai mare nu mai este divorțat de soția lui, în timp ce sora mea cea mai mare și soțul ei trăiesc acum fericiți împreună. Te confrunți cu aceleași probleme în care poți avea încredere pe DR WALE, contactează-l prin WhatsApp/Viber: +2347054019402 SAU E-mail: drwalespellhome@gmail.com

     
  • La 27 mai 2025 la 02:05 , Blogger Unknown a spus...

    Eu și soția mea am avut o neînțelegere care a dus la o ceartă uriașă, iar ea a plecat de acasă și s-a întors la casa tatălui ei. Mi-am lăsat emoțiile să mă domine și am stat departe de ea pentru totdeauna. Lucrurile s-au înrăutățit când a început să se vadă cu un alt bărbat și nu am mai știut niciodată despre asta. Am încercat să rezolv problema și să o conving să se întoarcă acasă, dar nu s-a mai întors niciodată. Mai târziu, am aflat tot ce se întâmpla și am decis să cer ajutor pentru a-mi reface căsnicia cu ea, ceea ce m-a făcut să-l contactez pe Dr. Isikolo. Așa cum era de așteptat, a lucrat pentru mine, problema a fost rezolvată și m-am reunit cu soția mea. S-a întors acasă după doar 48 de ore, așa cum mi-a promis Dr. Isikolo. Îi sunt pe vecie îndatorat pentru că a rezolvat problema pe care o aveam în căsnicia mea. Vă rog să-l contactați pentru ajutor rapid și urgent, trimiteți-i un e-mail la adresa isikolosolutionhome@gmail.com sau trimiteți-i un mesaj pe WhatsApp la numărul: +2348133261196

     
  • La 29 mai 2025 la 08:16 , Blogger Unknown a spus...

    După ce eu și soțul meu ne-am căsătorit, ne-am mutat în alt oraș și amândoi ne-am găsit locuri de muncă și am început să muncim și să locuim fericiți împreună. Nu am avut niciodată probleme până când o colegă de-a lui a început să facă tot posibilul să-i atragă atenția soțului meu. Nu am știut niciodată ce se întâmplă până când el a început să doarmă în oraș și să găsească scuze. Lucrurile au scăpat de sub control și, în cele din urmă, a încetat să se mai ocupe de nevoile mele. În acel moment am știut că am nevoie de ajutor, așa că l-am contactat pe Dr. Isikolo și i-am explicat totul. Mi-a povestit tot ce se întâmpla și a promis că va rezolva problemele pentru mine, ceea ce a și făcut. Mi-a aruncat o vrajă de reuniune a iubirii care m-a reunit pe mine și pe soțul meu, iar el a început să fie bărbatul pe care l-am iubit dintotdeauna, imediat după 48 de ore în care Dr. Isikolo a lucrat pentru mine. Suntem amândoi fericiți acum și nu ar fi fost posibil fără Dr. Isikolo. Contactați-l dacă aveți nevoie de ajutor. Adresa lui de e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimiteți-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196.

     
  • La 2 iunie 2025 la 01:05 , Blogger Unknown a spus...

    Mi-am pierdut căsnicia după 2 ani și a fost o experiență oribilă pentru mine. Soția mea m-a părăsit pe mine și pe fiul meu și totul s-a întâmplat independent de voința mea și nu am știut niciodată cât de puțini oameni din jurul meu mi-au manipulat soția și au întors-o împotriva mea doar pentru că am ales să-mi întemeiez familia și să mă concentrez mai mult pe ea. A trebuit să cer ajutor pentru că știu că nu am făcut nimic care să-mi distrugă căsnicia. Dr. Isikolo m-a ajutat și mi-au fost dezvăluite multe despre ce s-a întâmplat. A aruncat o vrajă de reuniune amoroasă care ne-a legat din nou pe mine și pe soția mea, iar tot răul pe care familia mea l-a făcut împotriva mea a fost dezvăluit. Sunt recunoscător că locuința mea s-a întors, mai fericită ca niciodată, și toată aprecierea se îndreaptă către Dr. Isikolo, deoarece mi-a rezolvat problemele în doar 48 de ore. Trimiteți un e-mail la isikolosolutionhome@gmail.com sau trimiteți-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196.

     
  • La 9 iunie 2025 la 15:10 , Blogger Anonymous a spus...

    Un bărbat puternic, vrăjitor, care mi-a returnat soția. Totul a început când i-am luat telefonul și am văzut un bărbat care i-a trimis un mesaj spunându-i că s-a bucurat de ultima dată petrecută împreună. Am confruntat-o ​​politicos, iar ea s-a enervat și a încetat să-mi mai vorbească din ziua aceea. A început să se comporte ciudat, apoi mi-a spus că nu mai este interesată de căsnicia noastră și că iubește pe altcineva. Cuvintele lui m-au lovit puternic și m-am întristat și am plâns toată ziua și noaptea. M-a blocat de pe Instagram, Facebook, WhatsApp și telefonul lui mobil, ca să nu o mai pot contacta, ceea ce m-a întristat și m-a făcut să plâng și mai tare. Mi-am luat mintea tristă și tristețea și am rămas singur. După câteva luni, într-o zi, căutând pe internet, am văzut un comentariu despre munca excelentă pe care a făcut-o DR. WALE pentru mulți oameni. L-am contactat și i-am povestit problemele mele, iar el mi-a spus să nu mă mai deranjez, că totul va fi bine. Ca să scurtez toate poveștile lungi, după ce i-am explicat problemele mele, mi-a cerut să plătesc pentru toate materialele pe care le va folosi pentru mine, iar eu le voi plăti. Apoi mi-a spus că după câteva săptămâni soția mea mă va contacta, așa că am așteptat cu răbdare, surprins fiind după o săptămână, iar în câteva zile soția mea mi-a trimis un mesaj text spunându-mi că ar trebui să o iert pentru tot ce mi-a făcut, că acum este o persoană schimbată și că ar trebui să-i dau o a doua șansă. Așa am iertat-o ​​și ne-am împăcat, trăind din nou fericiți. Îl puteți contacta pe DR. WALE pe WhatsApp/Viber: +2347054019402 SAU PE EMAIL: drwalespellhome@gmail.com

     
  • La 10 iunie 2025 la 03:22 , Blogger Unknown a spus...

    Chiar și atunci când m-am întâlnit cu soția mea ani de zile, am conviețuit cu ea, am verificat-o temeinic și m-am asigurat că familia ei mă acceptă, faptul că fertilitatea este maleabilă și-a făcut simțită prezența în căsnicia mea. Avea câțiva prieteni apropiați care erau singuri, iar majoritatea sunt încă singuri până în prezent. Aceștia au avut o influență uriașă asupra soției mele și numai asta ne-a cauzat mereu probleme. În cele din urmă, m-a părăsit și a trebuit să cer ajutorul Dr. Lukas, știind că este capabil să restabilească dragostea și fericirea pe care le-am împărtășit și să o aducă înapoi la mine. Am respectat tot ce mi-a spus Dr. Lukas, iar soția mea s-a întors acasă regretând că a dat atenție prietenilor falși și suntem din nou fericiți împreună acum. Îl puteți contacta și pe Dr. Lukas pentru orice fel de ajutor. Iată adresa lui de e-mail: okukutemple@gmail.com și, de asemenea, contactul său pe WhatsApp +44-7469341745

     
  • La 13 iunie 2025 la 17:46 , Blogger Unknown a spus...

    Mi-am pierdut căsnicia și frumoasa casă, distruse de nefericire, văzându-mi soția plecând din cauza minciunilor cu care fusese hrănită și a nesiguranțelor care nu s-au adeverit niciodată. Am jurat de la început să nu fiu niciodată un infidel și mi-am menținut poziția pentru a mă asigura că am un cămin fericit, dar din păcate ea nu a avut niciodată suficientă încredere în mine. Am rătăcit luni de zile încercând să o recuperez și am cerut ajutor din diverse surse, inclusiv prin intervenția familiei sale, dar fără succes. Am luat legătura cu Dr. Ilekhojie, de care mă îndoiam la început, când l-am contactat. A trebuit să-mi păstrez speranța vie și am urmat procedurile exact așa cum mi-a explicat totul. M-a asigurat de întoarcerea ei, care s-a întâmplat după 3 zile, și încă nu găsesc cuvinte să exprim cât de fericită și recunoscătoare sunt, știind că eu și fiul meu o avem pe mama lui înapoi acasă. Mulțumesc, Dr. Ilekhojie, pentru că ai readus fericirea în viețile noastre. Aveți nevoie de ajutor? Contactați acest excelent doctor prin WhatsApp la +2348147400259, prin e-mail la gethelp05@gmail.com

     
  • La 16 iunie 2025 la 01:51 , Blogger Unknown a spus...

    Salut, oameni buni. Am avut experiențe dificile și oribile în relațiile mele anterioare și am așteptat să-l cunosc pe soțul meu, iar după ce ne-am cunoscut, ne-am îndrăgostit și ne-am căsătorit. După doi ani de căsnicie, s-a schimbat și a început să se comporte ciudat și, în cele din urmă, m-a părăsit pe mine și pe fiul nostru. Am făcut tot ce am putut să-l aduc înapoi, dar totul a fost în zadar. Am aflat comentariile și ce spunea toată lumea despre Dr. Isikolo. L-am contactat și mi-a răspuns și mi-a oferit tot efortul și sprijinul pentru a face ca mariajul meu să funcționeze din nou. El a fost cel care mi-a spus că soțul meu mi-a fost luat de o altă femeie și a lansat o vrajă de reuniune a iubirii care ne-a reunit, revenind acasă la mine și la băiatul meu. Într-adevăr, nimeni nu a mințit despre Dr. Isikolo și faptele sale bune. Soțul meu s-a întors acasă la 48 de ore după ce a făcut treaba așa cum a promis. Contactați-l acum și fiți siguri că vă va ajuta. Va trebui să-i trimiteți un e-mail acum la adresa: isikolosolutionhome@gmail.com sau să-i trimiteți un mesaj pe WhatsApp la numărul +2348133261196.

     
  • La 17 iunie 2025 la 04:10 , Blogger Unknown a spus...

    Dr. Lukas a făcut o treabă excelentă pentru mine după ce m-a ajutat să-mi recuperez soția. Dr. Lukas și-a folosit vraja puternică pentru a-mi aduce un zâmbet pe față, aducând-o înapoi pe femeia mea cu ajutorul vrăjii sale. La început am crezut că visez când soția mea s-a întors la mine în genunchi, implorându-mă să o iert și să o accept înapoi, și chiar și de atunci mă iubește mai mult decât m-am așteptat vreodată. Așa că mi-am făcut un jurământ că voi anunța lumea despre Dr. Lukas, pentru că este un om minunat. Tot ce am făcut a fost să mă supun, iar el m-a ajutat și am obținut rezultatul în 48 de ore, ceea ce încă mă uimește până astăzi. Aveți probleme în relația dumneavoastră? Partenerul dumneavoastră s-a despărțit de dumneavoastră și încă îl iubiți și îl doriți înapoi? Aveți probleme financiare? Sau aveți nevoie de ajutor de orice fel, contactați-l pe Dr. Lukas astăzi, pentru că vă garantez 100% că vă va ajuta așa cum m-a ajutat și pe mine. Adresa de e-mail a Dr. Lukas este: okukutemple@gmail.com și, de asemenea, contactul său pe WhatsApp +44-7469341745.

     
  • La 17 iunie 2025 la 12:31 , Blogger Unknown a spus...

    Simțeam că viața mea s-a terminat și copiii mei credeau că nu-și vor mai vedea niciodată tatăl. Am încercat să fiu puternică doar pentru copii, dar nu am putut controla durerile care îmi chinuiau inima, inima îmi era plină de durere pentru că eram cu adevărat îndrăgostită de soțul meu. Am încercat multe opțiuni și câțiva oameni au încercat să mă ajute, fără succes. Într-o noapte, în timp ce navigam pe internet, l-am găsit pe Dr. Ilekhojie, care mi-a spus instinctul că mă poate ajuta. El a făcut efortul necesar pentru reconciliere, iar soțul meu, care fusese plecat de luni de zile, s-a întors. Acum, trăim din nou fericiți împreună. Oricine are probleme relaționale sau de căsătorie ar trebui să-l contacteze pe Dr. Ilekhojie, deoarece el este soluția la toate problemele lor. Iată datele lui de contact. WhatsApp +2348147400259

     
  • La 23 iunie 2025 la 06:12 , Blogger Unknown a spus...

    Am avut parte de traume emoționale și relații eșuate. Nu există nimic mai bun în viață decât să rămâi optimist chiar și atunci când ne așteptăm la ce e mai rău. Am avut din nou noroc când l-am întâlnit pe logodnicul meu, iar el era tot ce mi-am dorit vreodată la un bărbat. Am fost întotdeauna tratată cum se cuvine și am crezut mereu că vom ajunge împreună. Fără să știu, diavolul a lovit chiar înainte ca dorințele mele să se împlinească. Mi-a fost luat de o altă nenorocită și a fost un iad pentru mine știind că mă părăsise. Eram sigură că nu a făcut-o cu mintea lui limpede, pentru că totul părea o recompensă atunci când se întâmpla. Așa că a trebuit să caut ajutor și l-am găsit pe Dr. Isikolo, care mi-a dezvăluit că bărbatul meu a fost hipnotizat cu farmece de către doamna respectivă. A lucrat pentru mine și mi-a adus bărbatul înapoi, iar acum ne-am întors. Nu pot fi suficient de recunoscătoare știind că tot ce a promis Dr. Isikolo s-a împlinit și știind că rezultatul muncii sale se manifestă după 48 de ore. Nicio minciună despre tot ce veți auzi vreodată despre el și ceea ce face. Contactați-l acum dacă este nevoie și fiți sigură că nu vă va dezamăgi. Trimite-i un e-mail la adresa isikolosolutionhome@gmail.com sau îi poți trimite un mesaj pe WhatsApp la numărul +2348133261196.

     
  • La 24 iunie 2025 la 03:47 , Blogger Unknown a spus...

    Soția mea m-a părăsit din cauza unor probleme complicate de infidelitate și am făcut tot ce am putut să rezolv problemele pentru a o putea recupera, dar ea a insistat că nu mai rămâne și m-a părăsit. Copiii noștri s-au supărat foarte tare pe mine și totul mi-a fost distrus. A fost o situație complicată pentru că nu mi-am dorit niciodată să o înșel sau să-mi distrug frumoasa căsnicie. Toți cei din jurul meu au făcut tot posibilul să agraveze situația, dar ea a fost atentă la toți, chiar și la părinții ei. Nu am avut altă opțiune decât să cer ajutorul Dr. Lukas, care a venit să mă salveze și a rezolvat problema. Încă îmi iubeam soția, așa că a trebuit să fac tot ce era necesar pentru a mă asigura că se întoarce acasă. Dr. Lukas a salvat situația, iar restul a devenit istorie. Rezultatele muncii sale se manifestă după 48 până la 72 de ore, exact așa cum promisese, și nu dă niciodată greș. Numărul lui de telefon/WhatsApp +44-7469341745 sau trimiteți-i un e-mail la okukutemple@gmail.com

     
  • La 25 iunie 2025 la 04:31 , Blogger Anonymous a spus...

    Salutări, nu știu cine ar putea avea nevoie de asta, dar sunt sigură că cineva ar putea găsi ajutor așa cum am avut eu prin intermediul Dr. Ajayi. Am un iubit cu care mă întâlnesc de 5 ani. S-a trezit într-o dimineață și mi-a spus că relația s-a terminat. Am plâns timp de o lună. Eram atât de confuză și cu inima frântă. Am trimis-o pe sora mea și pe cea mai bună prietenă a mea, Jana, să mă apere, dar el a insistat că relația s-a terminat și că s-a săturat de mine. Până într-o zi foarte bună când am auzit de Dr. Ajayi, am citit niște mărturii pe site-ul lui, așa că am decis să încerc. L-am contactat și mi-a spus ce trebuie făcut pentru ca el să poată face o vrajă. La început m-am gândit dacă ar trebui să o fac, m-am hotărât să încerc. Am făcut ce mi-a spus Dr. Ajayi, vrăjitorul, apoi, la mai puțin de 7 zile distanță, din senin, iubitul meu, care m-a părăsit fără niciun motiv, a venit la mine acasă într-o seară și m-a implorat să mă primească înapoi, a venit chiar și cu fratele lui și a implorat să mă ierte. După atâta durere pe care am trecut-o, iubitul meu tot s-a întors. Sunt atât de fericită, totul datorită Dr. Ajayi. Îl puteți contacta pentru orice fel de intervenție chirurgicală. Cred că vă va ajuta să treceți peste problemele voastre RELAȚIONALE.


    Email: drajayi1990@gmail.com

    Viber / WhatsApp: +2347084887094

     
  • La 25 iunie 2025 la 06:42 , Blogger Unknown a spus...

    L-am cunoscut pe soțul meu când eram la facultate. Am fost împreună destul de mult timp și am concubinat, totul a fost dragoste și fericire, amândoi construindu-ne visele. Lucrurile au devenit foarte ciudate când el a călătorit pentru un atelier și a stat 6 luni. S-a schimbat când ne-a vizitat și am aflat că se vedea cu altcineva în Ohio și că era serios cu ea. M-a distrus pentru că îmi iubeam atât de mult soțul și aș face orice să-l am înapoi doar pentru mine. A trebuit să o contactez pe Dr. Ilekhojie, care a ajutat-o ​​pe mătușa mea în trecut, și am urmat instrucțiunile pe care mi le-a dat și mi-am reparat căsnicia. Soțul meu s-a întors săptămâna trecută și am văzut un mesaj între el și această doamnă, în care i-a spus să stea departe, deoarece vrea să se concentreze pe căsnicia noastră și să înceapă să aibă copii. Toate acestea datorită acestui minunat Dr. Ilekhojie, pe care l-am cunoscut prin intermediul mătușii mele. Vedeți datele lui aici dacă aveți vreodată nevoie de ajutorul lui. E-mail: gethelp05@gmail.com sau contactați-i numărul de telefon +2348147400259

     
  • La 26 iunie 2025 la 01:08 , Blogger Unknown a spus...

    Am dat tot ce aveam ca să-mi rezolv căsnicia, dar el tot m-a părăsit, pe mine și pe copiii noștri. Familia lui a luptat pentru mine și tot nu s-a schimbat nimic, iar el a plecat distrus și trist. Reușesc să continui cu speranța că totul se va îmbunătăți pentru noi într-o zi și că se va întoarce la voi. Este un tată minunat pentru copii și am avut încredere că îl voi vedea întorcându-se la noi. Am avut norocul să-l contactez pe Dr. Isikolo, care într-adevăr știa cum să rezolve problema și a făcut-o, iar spre surprinderea mea, soțul meu s-a întors acasă la mine. Sunt încă uimită cum a fost posibil, dar într-adevăr este adevărat. Rezultatul muncii sale se va manifesta cu siguranță după 48 de ore. Soțul meu s-a întors și știu că Dr. Isikolo este cu adevărat un om onest în care oricine poate avea încredere. Este bun în meseria sa de a rezolva problemele dintre parteneri și de a-i ajuta să se împace. Îi puteți trimite un e-mail la adresa isikolosolutionhome@gmail.com sau puteți la fel de bine să-i trimiteți un mesaj prin WhatsApp la: +2348133261196.

     
  • La 29 iunie 2025 la 05:42 , Blogger Unknown a spus...

    Am avut atâtea certuri și certuri mărunte pentru a scăpa de dragostea pe care o aveam ca familie. Eram mereu supărată pe lucruri mărunte, care nu contau. Am lăsat emoțiile să mă domine și am stat permanent departe de ea și de copiii mei. Lucrurile s-au înrăutățit când a început să se vadă cu un alt bărbat și nu am știut niciodată despre asta. Am neglijat-o și am împins-o în brațele unui alt bărbat. Mai târziu, am aflat tot ce se întâmpla și am decis să caut ajutor pentru a-mi repara căsnicia. Mi-am dat seama că eu eram problema, chiar dacă era prea târziu. Un prieten de-al meu de la serviciu m-a pus în legătură cu Dr. Ilekhojie, care m-a asigurat că soția mea încă mă iubește și că își dorește să se întoarcă. M-a ajutat să realizez un ritual de reconciliere care a reparat căsnicia noastră în mai puțin de o săptămână. Așa cum a spus, va restabili conexiunea pierdută și așa a fost. Mulțumesc, Dr. Ilekhojie. Contactați-l dacă aveți probleme. Contactați-l pe WhatsApp la: +2348147400259

     
  • La 30 iunie 2025 la 01:41 , Blogger Unknown a spus...

    Treceam printr-o perioadă dificilă din viața mea, iar acest lucru mi-a afectat enorm relația cu soția mea. Am avut atât de multe probleme și dificultăți emoționale, iar acest lucru ne-a făcut să acordăm mai puțină atenție nevoilor celuilalt. În timp ce încercam să-mi rezolv problemele și să mă pun din nou pe picioare, astfel încât să-mi pot remodela căsnicia și să o fac să funcționeze mai bine, soția mea avea femei în jurul ei care au influențat-o greșit și au făcut-o să ia partea greșită, plecând. Acest incident în sine m-a zdrobit și eram sigur că nu făcea tot ce făcea cu bunul simț. Am făcut tot ce am putut să restabilesc pacea, dar nu a funcționat niciodată și a trebuit să-l contactez pe Dr. Isikolo, care mi-a permis să rezolv problema. El a lucrat pentru mine și a restabilit dragostea și legătura dintre mine și soția mea, iar ea s-a întors acasă. Rezultatul muncii sale a început să se manifeste după doar 48 de ore, așa cum a promis, și pot spune cu îndrăzneală că totul este bine între noi acum și suntem amândoi fericiți împreună. Sunt aici pentru a valida informațiile existente, cum că Dr. Isikolo este un om bun și onest în care poți avea încredere că te va ajuta cu problemele tale. Trimiteți-i un e-mail la adresa isikolosolutionhome@gmail.com sau îi puteți trimite și un mesaj prin WhatsApp la numărul +234-8133261196.

     
  • La 2 iulie 2025 la 11:00 , Blogger Anonymous a spus...

    Salut oameni buni, numele meu este Martha și vreau să povestesc lumii despre marele și puternicul vrăjitor pe nume Dr. Ajayi. Soțul meu mă înșela și nu se mai angaja față de mine și copiii noștri. Când l-am întrebat care era problema, mi-a spus că nu mai era îndrăgostit de mine și că vrea să divorțeze. Am fost atât de frântă încât am plâns toată ziua și noaptea, dar el a plecat de acasă. Căutam ceva online când am văzut un articol despre cum marele și puternicul vrăjitor Dr. Ajayi a ajutat atât de mulți oameni aflați într-o situație similară cu a mea și a restabilit pacea în casele lor. Adresa lui de e-mail era acolo, așa că i-am trimis un e-mail în care i-am povestit despre problema mea. Mi-a spus că soțul meu se va întoarce la mine în 24 de ore și mi-a dat instrucțiuni despre ce să fac. Am făcut tot ce mi-a spus. A doua zi, spre cea mai mare surpriză a mea, soțul meu s-a întors acasă și plângea și mă implora să-l iert și să-l accept înapoi. Dacă aveți nevoie de ajutorul unui vrăjitor pentru orice problemă, contactați-l pe e-mail: drajayi1990@gmail.com sau pe Viber/Whatsapp: +2347084887094

     
  • La 3 iulie 2025 la 01:36 , Blogger Unknown a spus...

    După ce am avut o relație cu el timp de șapte ani, s-a despărțit de mine. Am făcut tot posibilul să-l aduc înapoi, dar totul a fost în zadar. Mi-am dorit atât de mult să se întoarcă din cauza dragostei pe care o am pentru el și l-am implorat cu tot dinadinsul, i-am făcut promisiuni, dar a refuzat. Am contactat un vrăjitor pe nume DR ISIKOLO care m-ar putea ajuta să fac o vrajă pentru a-l aduc înapoi, dar eu sunt genul de persoană care nu a crezut niciodată în vrăji, nu am avut de ales decât să încerc. I-am trimis un e-mail vrăjitorului și mi-a spus că nu există nicio problemă, că totul va fi bine în două zile și că fostul meu partener se va întoarce la mine în trei zile. A făcut vraja și, în mod surprinzător, în a doua zi, era în jurul orei 16:00. Fostul meu partener m-a sunat, am rezolvat neînțelegerile și acum suntem fericiți împreună. Oricine ar putea avea nevoie de ajutorul vrăjitorului și îi puteți trimite un e-mail la adresa isikolosolutionhome@gmail.com sau îl puteți suna/trimite un mesaj prin WhatsApp la numărul: +2348133261196.

     
  • La 4 iulie 2025 la 04:44 , Blogger Unknown a spus...

    Viața mea s-a schimbat în bine de când am început să lucrez cu Dr. Ilekhojie. De când l-am născut pe fiul meu în 2015, am atras întotdeauna bărbați ratați și bărbați care nu au nimic de oferit într-o relație sau căsnicie. A continuat ani de zile până când un coleg m-a prezentat Dr. Ilekhojie. Mi-a explicat că va efectua un ritual inofensiv pentru mine, care va asigura că bărbați de valoare vor veni întotdeauna în calea mea. Contrar a ceea ce spunea toată lumea, a avea un copil nu a fost motivul pentru care îmi este greu să găsesc un bărbat bun. Mi-a spus tot ce trebuie să fac și să ofer și, în decurs de o săptămână, l-am întâlnit pe actualul meu soț, care este un chirurg de succes, și au trecut 3 luni și ne-a schimbat viața. Am avut multe de ales după ce Dr. Ilekhojie și-a terminat munca, ceea ce a fost ca un vis pentru mine. Acum sunt împlinită pentru că nu trebuie să-mi fac griji pentru nimic altceva, deoarece am bărbatul visurilor mele. De asemenea, puteți să vă exprimați dorințele contactându-l direct pentru ajutor prin e-mail: gethelp05@gmail.com sau Whatsapp +2348147400259

     
  • 1 – 200 din 259 Mai noi› Cele mai noi»

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire